Liberalismul – o doctrină de stânga

 Liberalismul este un curent ideologic și social-politic care promovează libertatea și egalitatea în drepturi. Liberalii îmbrățișează o gamă largă de opinii; în funcție de modul de înțelegere a acestor principii, majoritatea liberalilor susțin următoarele idei fundamentale: constituționalismul, democrația liberală, alegeri libere și corecte, drepturile omului, comerțul liber, precum și libertatea religioasă. Liberalismul cuprinde mai multe tendințe intelectuale și tradiții, dar curentele dominante sunt liberalismul clasic, care a devenit popular în secolul al XVIII-lea și liberalismul social, care a devenit popular în secolul al XX-lea.

Într-un sens strict, liberalismul, numit „clasic”, este un curent filosofic născut în Europa secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea, care pleacă de la ideea că fiecare ființă umană are, prin naștere, drepturi naturale pe care nici o putere nu le poate impieta și anume: dreptul la viață, la libertate și la proprietate. Ca urmare, liberalii vor să limiteze prerogativele statului și ale altor forme de putere, oricare ar fi forma și modul lor de manifestare.

Liberalismul este frecvent cunoscut şi drept idealism. Originile acestuia trebuie căutate în gândirea politică europeană modernă, care l-a conturat şi influenţat decisiv. În prim plan este situată libertatea individului, statul fiind obligat să se abţină de la subminarea acesteia prin orice mijloace. Adepţii liberalismului consideră că relaţiile internaţionale pot constitui o sursa de progres. Acest sistem teoretic a fost ilustrat de nume celebre, precum cel al lui Immanuel Kant (1724- 1804). Considerat fondatorul idealismului critic, Kant încearcă să explice în lucrarea „Despre pacea universală” (Zum ewigen Friedem) cum ar putea fi creată o societate federală a naţiunilor. Acesta este primul care vorbeşte despre dreptul naţiunilor şi al cetăţenilor acestora de a se pronunţa în privinţa păcii şi a războiului.

În primul rând putem vorbi de un liberalism clasic, situat temporal la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi prima jumătate a secolului al XIX-lea. Aceasta este perioada în care se definitivează şi se coagulează ceea ce numim gândirea liberală. Acum se pun bazele liniilor de forţă ce definesc liberalismul şi se constituie doctrina liberală. După a doua jumătate a secolului XIX putem vorbi de un liberalism aflat deja la putere şi de o construcţie politică şi socială pusă sub semnul liberalismului. În această perioadă, liberalismul a suferit mai multe mutaţii în special legate de asumarea puterii şi de aplicarea principiilor liberale în spaţiul public. O dimensiune pregnantă pe care o adoptă liberalismul este aceea legată de ideea de naţiune, în special pe continent.

Construcţia politică impusă de liberalism este aceea a unei democraţii instituţionale puternice, care se focalizează în special pe construcţia statului naţional. De altfel, duşmanul liberalismului încetează să mai fie în special conservatorismul, noii challengeri fiind socialismul şi anarhismul, două erezii ce îşi au sorgintea tot în liberalism.În perioada de după primul război mondial, liberalismul încearcă să îşi revizuiască relaţia cu ideea socială adoptând modelul economic keynesian care se va repercuta şi în politicile sociale şi în cele ce ţin de însăşi esenţa liberalismului (în special individualismul).

Din liberalism și-au tras rădăcinile doctrinare darwinismul social fundamentat de Herbert Spencer și libertarianismul lui Dean Russell, doi „gemeni” doctrinari, dar și comunismul, prin ideologia criminală a lui Karl Marx. Pe plan politic, darwinismul social a fost folosit pentru a justifica „științific” mai multe concepte politice de dominație a elitei asupra maselor considerate mai puțin adecvate. Printre acestea se numără colonialismul, eugenia, fascismul și mai ales nazismul. În fapt, această ideologie elimina rasele umane și ființele cele mai slabe, astfel încât acestea să lase locul indivizilor cel mai bine pregătiţi pentru a supraviețui.

 Libertarianismul, în sens strict, propune reducerea intervenției guvernamentale asupra indivizilor în raport cu gradul de intervenție din prezent. Liberalismul libertarian pare să scape din dihotomia politică clasică, stânga/dreapta prin tezele sale, care îl situează uneori la stânga, la nivelul libertăților individuale (dezincriminarea drogurilor, libertatea de exprimare, libertatea de imigrație, libertatea sexuală, refuzul recrutării etc.) și chiar în dreapta din punct de vedere al libertății economice (respect pentru proprietatea privată, libertatea de a întreprinde, liberul schimb, reducerea drastică a fiscalității, respingerea politicilor de redistribuire ale statului etc.). Ideile libertariene au fost exprimate din secolul al XIX-lea, cu lucrările lui Wilhelm von Humboldt („Eseu cu privire la limitele de acțiune ale statului”), Herbert Spencer, Lysander Spooner și Gustave de Molinari.

Liberalismul social (sau „Noul liberalism”, dar nu neo-liberalism) este un curent postliberal apărut în Europa Occidentală în primul sfert al sec. XX. Proiectul liberal, ce viza găsirea și instaurarea modelului perfect de convețuire a indivizilor și comunităților cu viziuni etice, estetice, religioase și sociale diferite, a fost dărîmat de ideologiile totalitare din prima jumătate a secolului XX. În condițiile crizei politice de după primul război mondial, „statul minimal” promovat de liberali n-a putut rivaliza cu modelul de stat totalitar nazist, fascist sau comunist. Apariția în 1922 a primelor mari puteri totalitare – Uniunea Sovietică pe de o parte și Italia fascistă pe de altă parte – poate fi considerată drept sfârșitul „utopiei liberale”.

Liberalismul social acoperă ca doctrină politică, spațiul dintre liberalismul radical și social-democrație printr-o sinteză a liberalismului cu civismul. Altfel spus, liberalismul social pledează pentru un model liberal moderat, care caută să țină seama de problemele sociale ale lumii contemporane, probleme ce n-au primit răspuns adecvat din partea curentelor socialiste pe de o parte și a liberalismului clasic sau curentelor neoliberale, pe de altă parte.

În multe privințe cea mai apropiată doctrină de liberalismul social este social-democrația, liberalismul social fiind considerat cea mai de stânga dintre doctrinele de dreapta sau cea mai de dreapta dintre doctrinele de stânga. Dupa cum remarca politologul rus Kamaludin Gadjiev, în funcție de conjunctură și de realitățile social-economice, liberalismul social pledează pentru acțiuni de dreapta (acolo unde modul de organizare social-economică e unul de stînga, iar politicile sociale excesive periclitează buna funcționare a economiei) sau de stânga (acolo unde modelul de organizare e unul pronunțat de dreapta și sfera socială e ignorată). Deosebirea esențială dintre social-democrați și social-liberali este în politicile economice, aspectul economic fiind crucial în definirea identității modelului social-liberal. Spre deosebire de social-democrați, social-liberalii consideră că statul trebuie să fie doar un observator discret al proceselor economice, preocupându-se de crearea unui cadru legal favorabil pentru dezvoltarea economică, dar fără să intervină direct. In fond, liberalismul social are o abordare similară curentelor neoliberale a problemelor economice (o intervenție limitată a statutului în economie) și o abordare similară social-democrației în sfera socială. Este universalist, deoarece crede în unitatea morală a speciei umane. Este individualist, deoarece pledează pentru primatul individului în raport cu colectivitatea. În fine, este egalitarist, deoarece atribuie tututor indivizilor același statut moral fundamental. 

Posted in: bolsevici,comunisti,conspiratie,cumetrie,fascist,liberalism,manipulare,marxism,minciuna,mistificare,moscova,nazism