Secrete arzătoare (XVIII)

 Fireşte, Viorin se gândea să scrie o carte, "Învăţăturile mamei către fiul său Viorin", dar repede şi-a dat seama că n-avea deloc talent şi nici multe învăţături n-ar fi avut de aşternut pe hârtie. Totul se rezuma la "pentru contra"; mama sa îl învăţase să fie simultan de acord şi împotrivă, să fie comunist, dar şi anticomunist, să spună adevărul minţind şi să-şi asume responsabilităţi fugind de ele ca dracu’ de tămâie. Mai târziu, el îşi va face afaceri grase, dar nici una pe numele lui, îşi va lua maşini (ah, cât de mult îi plăceau!), dar fără a deţine proprietatea vreuneia, va lua case şi va fura vile, dar el va rămâne în acte un om sărac, eventual, posesor al unei Skoda S100 fabricată în 1980. Încetul cu încetul, personalitatea bipolară a fiului se forma şi mama sa era mândră de progenitura iadului ce singură și-o "educase". Fără urmă de jenă, Viorin va etala ţinuta lui Che Guevara pentru ca mai târziu să se dezică de el, dar va tuna şi fulgera, cu "mânie proletară" împotriva comuniştilor care, în viziunea sa bolnăvicioasă, erau cu totul alţii decât mentorii şi şefii săi.

În facultate se făcuse remarcat; nu printre colegii care abia îşi aminteau de el, ci printre profesori, cu precădere printre profesorii cu apucături "curioase". Unul dintre ei era chiar administratorul Blocului Roşu, un ţigan "de mătase" care imediat a văzut în Viorin potenţialul ignobil, aşa că l-a tras aproape de el; ce-i drept, nu doar alături, ci şi foarte, foarte aproape, puţin dorsal, atât cât plăcerile vieţii să fie simţite mai adânc. Viorin intra astfel în "lumea bună" dâmboviţeană, cu toate "curiozităţile" ei, ceea ce îi amintea de plăcerile deosebite pe care Parisul i le procurase. Nu, el nu considera asta prostituţie; în fond, nu lua bani, ci doar mici "atenţii", insuficiente pentru a se putea gândi la prostituţie. Până la urmă, că era vorba despre Andrei, ţiganul-administrator şi profesor sau despre Dudu, cel cu veleităţi de actor ratat, poreclit "prinţul", nici unul nu făcea decât să-l facă să se simtă... uneori bărbat, alteori femeie, dar mereu foarte bine, mereu dual, mereu cu o natură duplicitară până la maladia psihică.

La sfatul mamei, cea care mereu l-a învăţat de "bine", dar şi la îndemnurile de alcov ale lui Andrei, profesorul cu voce de scopit, Viorin s-a înscris în partidul comunist. Nu, carte nu făcea; i-ar fi fost şi greu, după cât nu învăţase în liceu, dar trecea anul pentru că avea relaţii; cu profesorul şi cu amicii săi politici şi de nebunii plăcute, dar nefireşti. Încet, mergând înainte mai mult cu spatele, tânărul derbedeu a descoperit că viaţa dulce se construieşte cu dificultate şi că prin prostituţie poate parveni ameţitor de repede. Educat să fie lipsit de scrupule, Viorin a sacrificat orice, doar să ajungă "cineva", fără să realizeze că tot un "nimic" rămânea, doar că unul cu notorietate şi cu o aparenţă de faimă.

Vacanţele la Paris n-au încetat, doar ca Nadine, întorcându-se inopinat acasă, l-a găsit pe tânărul său protejat în plină orgie masculină, ceea ce a oripilat-o. L-a dat afară imediat, iar pentru a nu-l lăsa pe stradă, a rugat nişte prietene să-l primească până când acesta se va întoarce acasă, în ţară. Cum era de aşteptat, serviciile mai mult sau mai puţin sociale s-au implicat imediat şi tăcerea s-a aşternut peste un caz ce nici nu începuse. Prezentul lui începuse să devină un trecut incomod, dar slugărnicia şi lipsa de orice fel de morală l-au ajutat să treacă lejer peste eveniment; rămânea şantajabil, dar asta nu-l deranja, ba chiar faptul în sine îi dădea în ochii săi o importanţă iluzorie la care demult visa.

Servind cu aplomb, greţos şi umil, iată că administratorul Blocului Roşu, acelaşi Andrei, profesorul său de Drept, l-a numit secretar general al asociaţiei de locatari, dar şi preşedinte al tineretului comunist. Lansarea lui Viorin se produsese, iar mama sa nu-şi mai încăpea în piele de mândrie: fiul ei ajunsese un om mare-mic, iar asta doar datorită educaţiei pe care ea i-o dăduse. Că educaţia respectivă l-a dus la prostituţie şi că fiul ei era deja tarat psihic, asta nu mai conta, atât timp cât el reuşise să iasă din sărăcia proprie familiei sale şi să devină un "cineva" printre "nimicuri", un fel de "nimic-șef".



                             -va urma -

Această producţie literară se află sub protecţia dreptului de proprietate intelectuală.

                                

Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este întâmplătoare.

Read More

Secrete arzătoare (XVI) - Capitolul II

 Dacă Didina e o figură aparte, socială și democrată în același timp, dar și tarată de complexele sale pe care nu și le poate reprima decât prin prostituţia sa fără scop și fără limite, ea nu e deloc singură în fauna socială a frustraţilor profund afectaţi psihic. Blonda are o manifestare extremă, bolnăvicioasă, dar privată și ascunsă de ochii lumii, pe când alţii nu au jenă în a-și exhiba problemele, chiar și în public. Aceeasi suferinţă, aceeași viaţă dublă, aceleași comportamente și aceeași prostituţie, dar altfel manifestată o are și Viorin…

Viorin era un băiat oarecare, cu o copilărie destul de nefericită şi cu un mediu social cel puţin discutabil ca orizonturi. Provenea dintr-o familie necăjită, ce încerca destul de greu să facă faţă greutăţilor vieţii din sistemul comunist. Adolescentul Viorin era mult mai atras de curtea şcolii, de fotbalul cu ţiganii din cartier, decât de studiu. Timpul a trecut şi Viorin s-a văzut afectat fără să-şi dea seama de atmosfera familială şi de tensiunile permanente dintre părinţii săi. Fireşte că a profitat de aceste situaţii pentru a putea pleca de-acasă, în universul care i se potrivea cel mai bine : strada, cu acea faună de cartier, acea pegră a societăţii care atât de mult îl atrăgea. Încetul cu încetul, Viorin se comporta tot mai mult ca un băiat de cartier şi din ce în ce mai puţin cum ar fi dorit mama sa. Ceva carte a făcut şi el, atât cât să pară "şmecher", dar totul extrem de superficial ; nu avea nevoie să fie apreciat de învăţaţii liceului, ci doar să epateze cu şmecheriile bulevardiere, grefate pe o iluzie de cunoştinţe insuficient dobândite.

Ceva totuși a învăţat el… Învăţase supravieţuirea în condiţiile speciale ale străzii şi că minciuna grosieră este o armă ce poate fi utilizată aproape oricând. Miza, desigur, pe bunul simţ al preopinentului, cel care s-ar fi jenat să-i spună în faţă că minte. "Învăţătura" străzii îşi spunea pentru prima dată cuvântul, iar duplicitatea şi josnicia începeau să devină adevărata să natură, cea care înlocuia educaţia pe care se chinuise inutil să i-o dea mama sa. Minciuna devenea astfel ieşirea sa preferată din orice situaţie, oricât de stânjenitoare pentru oricine altcineva sau oricât de penibilă. Creierul său insuficient rodat se forma încet, ducându-l pe Viorin într-o lume care nu există nicăieri. Psihicul său labil, frustrările băiatului cu ochelari de baga care trebuia să stea de două ori într-un loc ca să facă o dată umbră, dar şi complexele căpătate în timpul nefericitei sale copilării, toate au dus la formarea unui adolescent cu minte de copil, impulsiv şi agresiv, verbal (cum învăţase în stradă), dar şi fizic, dacă avea în faţă pe cineva mai slab ca el, mai nevolnic sau mai vulnerabil ; aici nu putea da greş, căci strada şi derbedeii ei îl învăţaseră să-şi dezvolte instinctele şi să simtă slăbiciunea celui cu care venea în contact, mai mult subliminal decât conştient.

Viorin nu ieşea în evidenţă prin nimic. Devenise un golan, dar ştia să disimuleze şi, faţă de vecini, cei care ar fi putut să-l pârască mamei sale, era de o politeţe desăvârşită şi de un servilism greţos pentru cei educaţi, dar care nu erau şi vecinii săi. În cartierul muncitoresc de lângă Gară, era la mare preţ în epoca adolescenţei sale "originea sănătoasă" şi nu educaţia. Vecinii erau cu toţii nişte derbedei ce proveneau din golănimea satelor româneşti, ei "meritând" a fi consideraţi ca având acea "origine sănătoasă" comunistă care îi făcuse "oameni" şi, iată, "tovarăşi de nădejde" ai unei societăţi idiotizante. Nici părinţii lui Viorin nu erau nişte intelectuali, ci tot nişte favorizaţi ai unui sistem unde valoarea şi civilizaţia nu aveau ce să caute. Cu aceste modele familiale şi cu acelea din imediata sa apropiere, la care se adăuga "educaţia" străzii, Viorin nu putea să devină decât un derbedeu. Din nefericire pentru el, adevăraţii derbedei, caizii străzii îi serveau drept model, dar el nu putea decât să crească în umbra lor, servindu-i şi adulându-i. Mai mult nu putea pentru că era nefericitul posesor al unei coloane vertebrale de melc, iar asta îi asigura doar rolul de slugă, de servitor al celor care dădeau cu pumnul, făcând legea străzii.

Toate elementele civilizaţiei erau inversatete în creierul corupt şi complexat al lui Viorin şi la fel erau şi valorile acceptate ale societăţii. Tot ce era demn de urmat – el evita ; tot ce era de blamat – el adora… Se apropia tot mai mult de ţiganii pe care îi admira, dar se depărta constant de acele valori pe care mama sa nu le cunoştea, dar ştia că e bine că fiul sau să le înveţe şi să le urmeze. Încet-încet, în mintea sa se configura realitatea bolnăvicioasă, cea care îi va marca existenţa până la moarte şi care îl va face, dacă nu "special", atunci cu siguranţă cel puţin cu un psihic tarat. Viaţa lui nu se desfăşura în dimensiunile comune oamenilor obişnuiţi, ci într-o realitate virtuală, proprie doar minţii sale de adolescent profund afectat psihic.

Moştenise de la mama sa, altfel o femeie lipsită de o pregătire specială, dar dotată nativ cu o limbă înşelătoare – darul de a vorbi "în limbi". Asta l-a ajutat să suplinească lipsa crasă de cultură şi să pară ceea ce era departe de a fi : un băiat inteligent. Mental, el era centrat în permanenţă pe un sistem verbal care să-l facă să scape din orice situaţie. Minciuna ordinară, josnică de cele mai multe ori, îi era un instrument "valoros" care să-l facă să pară "cineva", în ciuda faptului că el era în realitate un "nimic". Laşitatea cea mai cruntă, slugărnicia cea mai joasă şi frica de oricine putea să-i pară superior îi marca existenţa, stresul de a fi în prezenţa cuiva cu personalitate fiind repede eliminat, odată ce acela nu mai era de faţă ; atunci Viorin devenea "dur" şi "incisiv", "hotărât" şi "demn". Ca orice derbedeu de cartier, Viorin nu suporta să intre în conflict direct cu cineva, chiar dacă acel conflict era doar verbal sau ideatic. Laşitatea sa extremă îl făcea să fie, ceea ce mai târziu cineva ar fi putut spune, "un pisic", un ins complet lipsit de opinii proprii, dar "puternic" dacă avea "gang-ul" în spatele lui.

                                 - va urma -

Această producţie literară se află sub protecţia dreptului de proprietate intelectuală.

                                

Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este întâmplătoare.

Read More

Secrete arzătoare (XV)

Elizabeth Bathory 

 Didina e genul de femeie care mereu găseşte câte o explicaţie fantezistă pentru orice situaţie dificilă sau penibilă. Relativizează cu zâmbetul pe buze şi oricând e dispusă să declare "am glumit", chiar şi atunci când se oferă să-i danseze din buric, în privat, mai tânărului (mai tânăr decât ea) soţ al unei prietene. Desigur, "gluma" refuzată pe jumătate, o va motiva şi mai mult să insiste; până la urmă, scopul scuză mijloacele, iar satisfacţia de a fi servit sexual un bărbat mai tânăr merită orice efort, orice umilinţă, nu-i aşa?!

Cele mai frumoase vacanţe ale copilului ei, adică toate, sunt cele petrecute în îndepărtatul orăşel moldav, la bunici. Doar şi Didina merită un pic de linişte pentru ca viaţa sa frumoasă să-şi vadă de drum netulburată de prezenţa unui copil. Nu, nu va merge să-l ducă, pentru că oraşul natal n-o mai atrage, iar "răutatea" foștilor concitadini ai săi îi repugnă, dar se va găsi cine să-l ia pentru ca în sfârşit şi mama lui să-şi poată vedea netulburată de ale ei... După vacanţă, va merge nu departe de Capitală, va prelua copilul de acolo şi se va grăbi cu el spre casă; spre casă, nu acasă... La naiba!, e vineri şi tocmai azi trebuia să vină micuţul, azi când ea îl are programat pe "Horse"... Dar o asemenea problemă are mereu rezolvarea sa la Didina. Copilul va fi depus în grabă la o prietenă, iar ea va putea să meargă la obişnuita întâlnire de vineri. Apoi va urma ritualul cunoscut: pornografiile lui "Horse", perversiunile şi umilinţa Didinei, murdărirea ei, eliberarea de amândouă părţile de obsesional, după care, cu treaba încheiată şi cu frustrările ostoite se va putea întoarce să ia copilul şi să-l ducă, în sfârşit, acasă. Astfel îşi va face, în cele din urmă, şi datoria de mama "grijulie"; în viaţă mai sunt şi obligaţii, nu doar fericire prestatoare de pornografie şi linişte frustrant-obsesivă.

Fericirea copilului o preocupă prea puţin pe Didina. Oricum el e mic şi nu are nevoie de multe pentru a avea impresia fericirii... În general, ajunge să-i lase impresia iubirii, a grijii materne şi a unei vieţi normale. Restul va fi cumpărat prin satisfacerea şi a celor mai năzdrăvane cereri ale copilului, acesta fiind astfel cucerit. Desigur, copilul creşte şi deja începe să înţeleagă că plimbarea sa de colo până colo nu are aspecte de normalitate şi nici perindarea diverşilor bărbaţi prin casa copilăriei sale nu este chiar atât de des întâlnită pe la alţi copii. Îşi pune întrebări, are dorinţe simple, cum ar fi plimbarea cu mama sa, dacă nu în timpul săptămânii, măcar în weekend, dar înţelege că mama sa e o mămică extrem de ocupată, aşa că va aştepta ca măcar într-o vacanţă aceasta să se mai elibereze şi să poată astfel să mai stea şi cu el. Copilul vede, înţelege şi încă nu resimte frustrările ce deja s-au acumulat şi nici răspuns nu are la toate întrebările pe care el şi le pune şi cărora nimeni nu le dă o rezolvare. Vag, copilul îşi dă seama că mama pune accentul mai mult pe propria-i îngrijire, decât pe îngrijirea şi hrănirea lui, dar astea sunt lucruri pe care abia mai târziu le va înţelege; şi, indubitabil, le va sancţiona undeva în străfundul sufletului său de copil silit să se maturizeze parţial şi pretimpuriu.

Cât despre Didina... Ea îşi va vedea de ale ei, eventual va folosi copilul încercând să mai atragă cu el un pretendent sau îl va folosi, după caz, în alte scopuri ce fac parte integrantă din viaţa sa ascunsă; şi aşa e mic şi nu înţelege clar situaţiile în care e pus, nu-i aşa? Da, dar dacă totuşi copilul mic silit să devină "mare" va pricepe şi situaţiile şi, mai mult decât atât, nu va fi de acord să fie astfel folosit? Nu, Didina nu-şi pune încă problema asta, aşa cum nici altele nu şi le pune, însă viitorul nu e mereu departe şi, uneori, el poate fi chiar mâine sau săptămâna viitoare... Deocamdată, toată atenţia Didinei e concentrată pe ea însăşi şi pe viaţa ei din care copilul nu face parte şi doar accidental el beneficiază de ceva mai puţin decât o minimă atenţie, dar bine disimulată în spatele unei griji de mucava, cum e, de altfel, toată viaţa reală a Didinei.

Şcoala copilului este o adevărată corvoadă pentru mama acestuia... Cu toate că reuşeşte să ţină micuţul departe de casă, ba la un after school, ba pe la prieteni, Didina este vizibil deranjată de acest program fix care o obligă să comprime timpul, uneori cu succes, alteori ratând întâlniri "importante", dar visând la weekend-ul cel atât de uşor de configurat; prietenia – la nevoie se cunoaşte, iar sfârşitul de săptămâna este pentru blondă o nevoie irepresibilă şi, de ce nu?, binefăcătoare financiar. Copilul a avut porţia sa de "fericire" în timpul săptămânii, acum e rândul mamei să-şi acorde două zile şi jumătate de fericire, aşa cum o înţelege ea; de luni îşi va face din nou timp şi pentru copil, dar până atunci mai e... Până luni, Didina ştie că trebuie să "rezolve" şi întâlnirile programate, dar şi pe cele restante din cauza insuficientei comprimări anterioare a timpului. Va reuşi, fără-ndoială... Totuşi, să nu uităm că blonda e o învingătoare, o femeie ce trebuie să se descurce singură cu bărbaţii planificaţi și că viaţa ei e cu totul alta decât se poate vedea.

                               - va urma -

Această producţie literară se află sub protecţia dreptului de proprietate intelectuală.

                                

Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este întâmplătoare.

Read More

Secrete arzătoare (XIV)

Elizabeth Bathory 

 Aşa cum era de aşteptat, viaţa Didinei pendulează "între metafizică şi clitoris". Metafizica vieţii ei e minciuna, indiferent de forma pe care ea o îmbracă. Viaţa sa reală (frumoasă şi liniştită, cum altfel?!) este imposibil de separat de cea virtuală şi nu e vorba aici doar despre virtualul online. Viaţa Didinei este legată ombilical de online şi de un anumit site de socializare, dar nu la atât se reduce virtualul ei. Minciuna a devenit pentru ea un modus vivendi, o stare fără de care blonda va redeveni acea fiinţă complexată care a găsit în oferirea trupului bucuria şi plăcerile vieţii, altfel singurele. Desigur, mediul online nu doar o ajută, ci îi şi dă posibilitatea să aibă o viaţă virtuală, una care nu poate avea legătură cu realitatea, dar care poate foarte bine să treacă drept reală. Didina nu va renunţa niciodată la contul ei de pe site-ul de socializare. Acolo are cea mai mare parte a vieţii pe care vrea să dea iluzia că o are, acolo are peste 9.000 de poze, fireşte, nu toate vizibile publicului şi tot acolo îşi va găsi ea clienţii atent studiaţi înaintea "atacului". Pe ei îi va lăsa să vadă doar acele poze pe care va considera că trebuie să fie văzute, acele imagini care să fie pe placul fiecărui viitor beneficiar al serviciilor sale și care să-l atragă pe nefericit.

Minciuna este pentru Didina absolut indispensabilă, deseori gratuită, dar ea i-a intrat în sânge şi va minţi mereu natural şi cu convingere. Acest mod de viaţă este acum realitatea ei şi nici nu concepe să renunţe la ceea ce i-a creeat aparenţa de azi. Aparentul este prima grijă a damei, iar pentru a-l păstra, ea e dispusă şi la sacrificii. Orice ar face, minciuna dusă până la absurd sau cea dusă până la înşelătoria ce poate fi calificată drept escrocherie, toate sunt naturale pentru femeia care nu mai poate face diferenţa între o viaţă reală şi una online. Amestecul celor două a dat o rezultantă ce poate avea conotaţii medicale, dar care formează unitar viaţa pe care o mai poate avea o fiinţă ce nu se mai regăseşte nici în lumea reală şi nici în cea virtuală în mod real. Tot ceea ce ţine de imaginea plăsmuită, de viaţa născută din minciună şi din promiscuitatea unor complexe defulate, toate formează azi adevărata viaţă a Didinei.

Nu-i pasă nici măcar dacă nu e crezută când minte... Didina e atât de dependentă de minciună, încât ea a ajuns să fie adevărul ei, iar dacă se trezeşte cineva să n-o creadă, tocmai pe ea, cea care minte cu atâta convingere, atunci e liber să-şi vadă de drum. Cândva începuse o relaţie cu un adolescent întârziat, dar când el n-a mai acceptat condiţiile ei, dama n-a ezitat să-l trateze ca pe un necunoscut. Fireşte, el şi azi suferă şi visează la partidele de sex pervers de care nu poate avea parte cu soţia pe care şi-a luat-o, dar degeaba e el în minte cu blonda care atât de bine ştia să-l satisfacă, acum ea nu mai e deloc interesată de el, aşa că nici nu-l mai cunoaşte; vremurile când tânărul o făcea să se simtă cu 20 de ani mai tânără au trecut, iar azi ea are alţi clienţi în obiectivul virtual al camerei sale foto. 

În universul posibil si improbabil al Didinei, minciuna nu e deloc surprinzătoare, ba din contră... Tot eşafodajul ei e clădit pe minciună, iar ea este cea care o ajută să pară tot ce vrea. Undeva, în străfundul fiinţei sale, Didina realizează că are o viaţă de mucava, cea pe care o prezintă altora, dar natura sa înşelătoare şi obiceiurile prin care ajunge şi la bani, dar şi la satisfacţia sexuală, o determină să rămână aşa. Nimeni nu-şi poate imagina că va utiliza adevărul, nimeni nu se va gândi că viaţa ei poate fi şi normală... Niciodată nu va pomeni unui partener de prestaţii sexuale, de existenţa celorlalţi clienţi şi nici despre limitele sale inexistente în satisfacerea unui bărbat, fie el soţ al unei prietene sau nu. În viaţa ei "frumoasă", liniştea nu-şi găseşte locul... Mereu va trăi la maxim şi plăcerea umilinţei, dar şi pericolul sau aventura. Ea ştie că unii parteneri vor simţi adevărata sa faţă, dar asta n-o preocupă deoarece ştie prea bine că le poate arăta practic ce trebuie să conteze pentru ei şi ce nu. După prima partidă în care blonda se va dezlănţui în a accepta toate obsesiile partenerului său, ea va şti că l-a "determinat", iar el va înţelege că dacă vrea şi altele asemenea, va trebui să închidă ochii la "fleacuri".

Neliniştea Didinei a devenit firească... Într-o zi, ea poate fi pusă în situaţia de a ieşi cu "Horse", de exemplu, la un complex de agrement, undeva unde să aibă şi cameră de închiriat, măcar cu ora, pentru ca apoi, după ce el îşi va fi liniştit obsesiile pornografice, ea să meargă la un restaurant cu un altul, cel care, după o cină altfel normală, îşi va lua porţia sa de perversiuni aplicate pe care Didina nu va ezita să i le procure, cu obişnuita sa deschidere faţă de aşa ceva. Fireşte că nici "Horse" nu va avea cunoştinţă de cea de-a doua întâlnire, dar nici celălalt de prima; de altfel, pe nici unul nu-l interesează astfel de detalii ce n-au legătură cu ora lor de descătuşare a obsesiilor lor pornografice şi/sau sexuale. Nici Didina nu și-ar mai aminti peste 6 luni, nici de episodul cu "Horse" și nici de celălalt, dar, prevăzătoare, ea va trece în jurnal esenţialul din fiecare experienţă, astfel încât va putea apela oricând la memoria scrisă.

Viaţa asta "frumoasă" şi clădită pe minciună şi pe vânzarea corpului, cui vrea şi cui nu vrea, este tot ce mai poate visa Didina. Nu proiectele de viitor îi ocupă mintea, nici perspectivele copilului şi nici măcar dorinţa de a construi ceva minimal. Gândurile ei sunt ocupate de la o zi la alta de viaţa pe care o are azi, cu toate programările de parteneri şi cu încercările sale de a masca existenţa unora faţă de ceilalţi, de defulările bolnăvicioase la care se supune cu frenezie şi de umilinţa care atâta plăcere îi procură; restul sunt pentru fraieri, nu pentru ea.


                                 - va urma -

Această producţie literară se află sub protecţia dreptului de proprietate intelectuală.

                                

Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este întâmplătoare.

Read More

Secrete arzătoare (XIII)

Elizabeth Bathory 

 Prietenia de început dintre Didina şi Mărgelica s-a transformat încet într-o relaţie bizară pentru orice om normal. Fiecare ştie despre cealaltă destule grozăvii încât relaţia lor să continue... discontinuu. Se detestă reciproc, dar teama de scheletele bine ascunse în dulapul fiecăreia le face să fie apropiate, dacă nu de altceva, măcar de nevoie. Colaborează amândouă atunci când trebuie să-şi asume fiecare câte un rol în diversele "piese" ale vieţilor lor, virtuale sau nu, dar nici una n-o face mânată de vreun sentiment faţă de cealaltă, ci doar pentru că fiecare să se asigure de tăcerea celeilalte. Dar asta nu exclude deloc manifestarea lor adversativă când e vorba despre o indiscreţie. Nici una nu pregetă în a spune, uneori aluziv, alteori direct că prietena ei e o femeie uşoară, cu un trecut pe care şi-l doreşte ascuns.

În lumea curtezanelor discreţia nu există. Permanenta concurenţă mental imprimată şi interesele diferite, le fac să jongleze mereu, să creeze iluzii şi să înşele, fie că o fac în interes propriu sau de grup, dar nu să fie discrete. Ceea ce ele numesc prietenie este o relaţie ce poate răspunde tuturor caracteristicilor unei tranzacţii, cu tot ceea ce incumbă ea. Dar absenţa discreţiei nu presupune automat acel tip de indiscreţie ce poate semăna cu adevărul; ele au o aversiune reală faţă de adevăr, cel care, odată spus, le-ar elibera secretele, iar curtezanele ar rămâne dezgolite în faţa unui public imaginar care le-ar putea vedea în adevărata lor lumină. Nu, indiscreţia lor adversativă nu e decât forma de exprimare a opoziţiei pe care fiecare dintre prietene o manifestă faţă de cealaltă. În rest, teama reciprocă le domina relaţia tarată de conjunctural şi de un trecut ce se încăpăţânează să nu fie uitat şi să le invadeze subteran prezentul cel greu construit ca imagine oficială.

Dintre cele două "prietene", Mărgelica are un avantaj notabil: are de păstrat tăcerea doar în ceea ce-i priveşte trecutul, căci prezentul se prezintă onorabil. Didina, însă, are de dus o muncă laborioasă: pe lângă trecutul său încărcat, mai are de mascat şi un prezent marcat de perversiuni şi obsesii, de vânzarea trupului, de multe ori pentru mai nimic sau pentru a se asigura de păstrarea tăcerii altora, ceea ce nu face deloc ca plăcerea umilinţei sexuale să fie mai mică; ba din contră... Dar pentru Didina, nici escamotarea preocupărilor sale pervers-obsesive nu este un scop extrem de important. Se va baza oricând pe capacitatea sa deosebită de a minţi convingător şi va reuşi să adoarmă orice bănuieli justificate. În rest, cele două "prietene" sunt în continuare într-o relaţie ciudată, de colaborare, pe de o parte şi de concurenţă, pe de altă parte.

Numitorul comun al celor care alcătuiesc acest "cartel" al secretelor murdare este ipocrizia dusă până la extrem. Didina şi-a construit o imagine, o formă lipsită de fond, cea de femeie onorabilă, puternică în felul ei şi răzbătătoare. Adevărul îl ştiu cel mai bine soţii prietenelor şi, ca o senzaţie, ca o bănuială mai mult, chiar şi prietenele, doar că ele nu pot demonstra relaţiile Didinei cu soţii lor. Cu toate eforturile ei, blonda nu se poate abţine să apeleze la vulgar, iar asta trezeşte bănuieli punctuale, însă obişnuită să se "ridice" social prin prestaţii complet lipsite de scrupule, de morală şi de decenţă, ea, curtezana dispusă la orice pentru a fi admisă într-un grup, fie el de tineri sau nu, va trece uşor peste bănuieli, va minţi convingător şi, eventual, va lua o poziţie ofensată de insinuări pe care o femeie morală ca ea nu le merită. "Horse", cu morga lui ce nu trădează obsedatul decât atunci când e cu Didina, va milita vehement împotriva pornografiei, pe care o va condamna ca fiind apanajul bolnavilor psihici şi va căuta să o înfiereze cu diverse ocazii, publice sau private. Odată terminată discuţia despre efectele nocive ale pornografiei, va avea timpul necesar să meargă la Didina, cea care a scăpat pentru o oră sau două de copil, iar acolo, adevărata sa natura obsesivă şi dependentă de pornografie se va putea etala fără reţineri. Ca un dandy ratat, "Horse" va elibera imaginaţia maladivă, inspirată de pornografia pe care a studiat-o pentru a o putea condamna mai bine şi se va deda tuturor abjecţiilor, fără teama că această a doua sa viaţă ar putea ieşi la iveală; el va rămâne astfel obsedatul pervers şi "moral", în acelaşi timp.

În promiscuitatea care le domina vieţile ascunse, protagoniştii se simt fericiţi şi împliniţi. Sunt incapabili să-şi reproşeze, chiar şi cele mai cinice şi meschine comportamente, pentru că viaţa lor reală e alta decât cea afişată, iar setul de valori care îi conduce este unul marcat de bolnăvicios, obsesie, secretomanie extremă, conspiraţie cu tente infracţionale şi colaborări maladive şi de joasă speţă; fireşte, prostituţia, pornografia şi dezmăţul duse la extrem le conturează personalităţile profund măcinate de viciile cele mai josnice. Vulgarul cel mai concret îi acompaniază în permanenţă, aşa cum şi Mărgelica o mai spune, în rarele sale momente de sinceritate; la fel şi Didina, cea care înţelege colaborarea cu prietena ei, dar care nu poate trece peste adversitatea căpătată în timp. Nici bărbatul Mărgelicăi nu e străin de obiceiurile vicioase ale Didinei, parte din relatările soţiei, dar şi dintr-o experienţă personală trăită. Desigur, nici în cazul său Didina nu se putea dezminţi, cum de altfel n-o face în nici o situaţie în care întâlneşte bărbaţi, cu orice risc şi în pofida chiar a prezenţei soţiilor lor. Pentru Didina, pericolul de a fi descoperită cu bărbatul alteia, prietenă sau nu, este chiar excitant, ceva ce o motivează şi mai mult, o incită, iar prestaţia sa poate astfel să fie peste aşteptările partenerului său de circumstanţă.

                              - va urma -

Această producţie literară se află sub protecţia dreptului de proprietate intelectuală.

                                

Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este întâmplătoare.

Read More

Secrete arzătoare (XII)

Elizabeth Bathory 

 Cu o natură aproape identică şi suportând aceleaşi complexe, Didina şi Mărgelica erau cândva prietene; cel puţin ele aşa credeau... Le apropiase propensiunea lor comună pentru bărbaţi şi pentru sexul fără oprelişti. Mărgelica era tipul fetei care sucea bărbaţii după cum dorea şi învăţase repede că o poate face fără efort, în mod natural. Inteligentă şi cu o capacitate de învăţare deosebită, Mărgelica ar fi putut face o frumoasă carieră, dacă firea sa n-ar fi condus-o pe alte drumuri. Micul oraş de provincie nu era ofertant pentru ea, dar el i-a pus la dispoziţie destui bărbaţi încât, încet-încet să devină ceea ce devin multe fete ce provin din familii sărace şi cu o morală îndoielnică...

Didina şi Mărgelica se simţeau prietene, aproape surori, unite de acele secrete arzătoare pe care încă nu le percepeau astfel; cel puţin nu în zorii adolescenţei lor. Nu aveau timp să se gândească la viitor... Mărgelica schimba partenerii ca pe şosete, fără fereală, Didina făcea acelaşi lucru, doar că pe ascuns. Destul de repede, orăşelul moldav le-a pus pe frunte eticheta pe care şi azi trebuie s-o suporte. La acea vreme, pe cele două mici curtezane nu le interesa nici eticheta primită şi nici bârfa de la colţ de stradă ce lua încet amploare. Ele descoperiseră calea de a deveni importante, cel puţin în comunitatea bărbaţilor cu fantezii sexuale. În micul oraş, scandalul n-a întârziat să apară, iar familiile au decis să le trimită departe de gura târgului, de "oamenii răi" şi "frustraţi" care le blamau pe "nevinovatele" mici curtezane.

Ajunse în Capitală, fetele şi-au continuat discret activităţile. Învăţaseră că publicitatea nu e mereu bună... Aceasta discreţie le va însoţi şi în continuare şi le punctează şi azi personalitatea, dar fără a putea ascunde un trecut marcat de destrăbălarea cea mai joasă. Didina o avea ca model pe Mărgelica şi un soi de concurenţă mută se stabilise inconştient între ele. Fiecare încerca să-i arate celeilalte că ea poate mai mult, că e mai capabilă de excentricităţi sexuale decât prietena ei. Acest soi de concurenţă bizară n-a durat mult sau nu pe faţă; subliminal ea dăinuie și azi. Amândouă aveau nevoie să se mărite, neapărat departe de  orăşelul natal unde erau mult prea bine cunoscute. Fiecare a găsit pe câte cineva, nu uşor, dată fiind obişnuinţa lor căpătată la începuturile adolescenţei lor şi de care nu se puteau dezbăra peste noapte, dar până la capăt au găsit.

Didina a fost prima care s-a insinuat, fireşte, prin sex, în viitorul bărbatului care mai târziu va accepta căsătoria cu ea. Mărgelica a avut răbdarea şi inteligenţa necesare pentru a găsi bărbatul cel mai potrivit. În cele din urmă el s-a ivit... Era complet diferit de volubila Mărgelica şi nu se potriveau chiar deloc, iar ea ştia prea bine asta, dar el era dispus s-o ia, în ciuda murmurelor care ajunseseră discret şi la urechile lui. Nici una dintre prietene nu şi-a pus problema iubirii sau a unei relaţii profunde, cu toate trăirile pe care astfel de relaţii le presupune. Ele ştiau că trebuie să-şi asigure viitorul în Capitală, alături de câte un bărbat care să nu ştie sau să ştie cât mai puţin despre aplecarea lor nativă ce le va marca subconştientul pe viaţă. Luaseră decizia să-şi schimbe radical viaţa, ascunzând sub o lespede trecutul lor de orgii şi destrăbălare, iar pentru asta puteau accepta orice bărbat lângă ele, orice bărbat care să le transforme printr-un act semnat la primărie, din curtezane de provincie în "doamne" de Capitală.

Sentimentele le muriseră demult, aşa că le-au simulat cu succes pentru a-şi vedea visul împlinit. Nici o apăsare nu le marca sufletul văzând că bărbatul de alături este complet incompatibil cu Mărgelica sau că Didina îl are pe-al ei în urma unei tranzacţii cu familia în care se născuse. În fond, ele nu mai puteau pierde obişnuinţa de a fi tratate ca o marfă, fie că vorbeau despre o relaţie de o oră sau despre una ce se dorea a fi pe viaţă. Mărgelica şi-a jucat rolul cu un relativ succes. S-a măritat "bine", cu un bărbat bine plasat în lumea afacerilor. Fireşte, proaspăta sa soţie nu era deloc atrasă de el şi l-ar fi schimbat cu plăcere dacă găsea un altul care să o satisfacă... financiar, mai bine decât o făcea el. Ştia că nemulţumitului i se poate lua darul, aşa că a preferat să-l ţină aproape şi să-l manipuleze în direcţia dorită de ea; avea destulă experienţă şi, spre deosebire de prietena ei Didina, suficientă inteligenţă încât să nu facă mulţi paşi greşiţi.

Cu toate astea, a fost îndeajuns unul pentru ca bunăstarea de început să dispară cu totul, iar Mărgelica să se vadă iar în acea situaţie detestabilă care o dusese pe căile pierzaniei de sine. Nu mai avea încotro, din păcate... Trebuia să-şi continue viaţa alături de bărbatul ei, cel pe care nu-l înşelase des, chiar dacă astfel suporta privaţiunile falimentului personal. Nu, nu faptul că aveau un copil împreună o ţinea alături de bărbatul care o acceptase, ci tot necesitatea. În orăşelul moldav nu se putea gândi să revină, iar o altă variantă nu avea, deşi ea ar fi fost extrem de binevenită, chiar dorită.

Ceea ce o împiedica pe Mărgelica să rupă o căsătorie ce, iată, nu mai era deloc convenabilă, nu era morala (nici nu mai ştia ce e aia, dacă o fi ştiut vreodată...) şi nici vreun sentiment ce ar fi putut-o încerca. Nici măcar dragostea sau responsbilitatea pentru copilul ei nu a fost cea care s-o împiedice să-şi găsească un alt partener care să-i asigure, ei şi copilului, viitorul. "Duşmanul" principal al Mărgelicăi nu era Didina, păstrătoarea nu foarte discretă a trecutului ei, ci chiar caracterul ei duplicitar, intrigant şi mincinos, manipulator şi înşelător. Pe undeva, adânc îngropată sub preşul interesului material, zăcea un soi de recunoştinţă faţă de bărbatul care făcuse dintr-o curtezană – o doamnă relativ onorabilă, aceasta reprezentând singurul liant fragil al unei căsătorii ce semăna cu orice, dar nu cu o căsnicie.



                                 - va urma -

Această producţie literară se află sub protecţia dreptului de proprietate intelectuală.

                                

Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este întâmplătoare.

Read More

Secrete arzătoare (XI)

Elizabeth Bathory 

 Undeva, în colţul cel mai ascuns al fiinţei sale, Didina a rămas o artistă, aşa cum visa să devină înainte de a descoperi plăcerile maladive ale vieţii ei de acum. În copilărie îşi dorea să devină artist-designer pentru că înţelegea pictura şi ştia să facă diverse aranjamente decorative ce promiteau să devină; şi au devenit, dar nu ceea ce visa ea odată, înainte de a descoperi că viaţa înseamnă satisfacerea plăcerilor dintre cele mai perverse. Apoi, visul i s-a schimbat complet... Artişti mai sunt, dar femei dispuse să se coboare atât de mult – nu.

După descărcarea de obsesional a complexatului "Horse", Didina mai încerca să susţină o conversaţie; în fond, ea nu era o oarecare, o femeie de la marginea Capitalei, una cu care nimeni nu vorbeşte... Trăgând alene din ţigară, "Horse" descoperi că fiinţa de lângă el vorbeşte. Ce putea ea să-i spună, lui, cel care o dominase pornografic şi murdar până mai-nainte? El venise la ea pentru descărcare şi pentru a mai avea o erecţie stimulată artificial cu filmele pe care i le pusese Didinei, pentru ca aceasta să ştie care e "tema" zilei. Acum, după ce o umilise până ce a simţit explozia descărcării sexuale, acum nu mai avea nevoie de ea, dar prevăzând partida următoare, condimentată cu alte perversiuni, avocatul a acceptat şi discuţia. Nu era nimic pretenţios (Didina nu poate apela la multe subiecte desprinse de sex), ci doar o încercare a femeii-obiect de a părea că e om, cu toate atributele sale fireşti. Sărmana curtezană încerca să-i arate că nu e o păpuşă gonflabilă, ci o femeie cu preocupări normale, cu hobby-uri şi cu plăceri comune tuturor celorlalţi, chiar dacă Mărgelica ar fi spus că e doar ipocrită și snoabă; altele, prietena sa nu le-ar fi zis, păstrând aproape bine tăcerea complice... Sau nu...

Pe avocat însă, în aroganţa sa obișnuită obsedaţilor frustraţi, nu-l preocupa deloc tot ceea ce putea Didina să debiteze. O asculta relaxat şi detaşat şi din când în când încerca să pară că-l interesează ce spune femeia de lângă el. Gândurile lui zburau deja către următoarea întâlnire, cea în care o va supune altor perversiuni, umilind-o iară, dar el reuşind să aibă încă o erecţie "victorioasă", singurul lucru care conta. Cele două-trei vorbe de circumstanţă, atât cât Didina să creeze o nouă iluzie, cea de femeie cu un anumit standard de viaţă, nu-l deranjau pe micul obsedat; nici el n-avea un bagaj de cuvinte cu mult mai generos, doar că ştia să mascheze asta prin infatuare, aroganţă şi acea superioritate găunoasă de care uzează în general frustraţii.

"Horse" ştia că soarta i-a fost potrivnică... S-a vrut un avocat mare, cunoscut, poate chiar celebru, dar a fost nevoit să se mulţumească profesional cu o intrare dificilă în barou, dificilă chiar şi cu suport politic. În rest, calitatea de angajat la o firmă de avocatură, dar şi ăla de mâna a doua, asta nu putea fi generatoare de bucurii. Viaţă de familie reală nu avea şi nici n-a simţit vreodată ce e aia; avea alături o femeie care, interesată mai mult de carieră şi complet dezinteresată de obsesiile lui, îi refuza plăcerile carnale perverse; cele pe care el, aproape impotentul, le mai putea considera plăceri, singurele pe care le mai simţea cu adevărat. Se considera totuşi norocos... O avea pe Didina, ce-i drept, o dată pe săptămână, rar de două ori şi ea îl făcea să se simtă iar "bărbat". Ştie că bărbăţia lui e strict legată de pornografia aplicată şi că în rest e doar un "eunuc", dar acum, după descărcare, după ce vărsase toată mizeria perversiunilor sale asupra femeii de lângă el, acum nu mai conta restul. Ea stătea fericită alături, se vedea asta, ceea ce îi dădea încredere că vineri, când soţia e oricum plecată, va putea s-o umilească iar, contra cost, doar că la el acasă unde are toată colecţia de pornografii pe care ştie că Didina le va pune în practică fără vreo opoziţie, ba chiar cu plăcere.

La rândul ei, Didina ştia prea bine ca impotentul e un nimeni complexat de propriile-i deficienţe, dar asta nu însemna nimic pentru ea. Era doar un client care o ajuta şi pe ea să se simtă femeie, la fel cum, prin mizeriile pretinse, "Horse" se simţea bărbat. Îl va lăsa să-şi trăiască momentele de relaxare de după descărcare, iar apoi el îi va cere s-o pozeze goală (ca de obicei) şi murdărită de explozia finală a pervesiunii din acea zi. Avea nevoie de acele poze, bietul de el, pentru a retrăi momentele de pornografie până la următoarea întâlnire săptămânală.

Evident, prea obişnuită cu minciuna şi manipularea, Didina n-avea nici un fel de încredere în frustratul de lângă ea... El nu era decât unul dintre clienţi, iar clienţilor nu te confesezi. Nu încape vorbă, curtezana nici nu simţea nevoia unei confesiuni, ci înţelegea necesitatea de a-şi construi o imagine în faţa lui, dacă nu de alta, dar măcar, la un moment dat, ar putea avea şansa de a cunoaşte şi alţi clienţi, de preferat mai potenţi, atât financiar, cât şi sexual. Prestigiul atât de dorit, ştia prea bine, se construieşte cu sacrificii, iar dacă sacrificiile îi vor procura şi descărcarea de frustrări, atunci cu adevărat viaţa sa va continua să fie frumoasă şi liniştită, departe de normal, dar plină de satisfacţiile atât de necesare pentru a se simţi o femeie adevărată. La urma urmei, după ce va simula plăcerea în faţa porn-obsedatului, până vinerea viitoare va putea să uite de el, atenţia ei fiind centrată acum pe tânăra sa nouă cucerire, un alt bărbat capabil s-o considere femeie; şi asta cu orice preţ.



                                   - va urma -

Această producţie literară se află sub protecţia dreptului de proprietate intelectuală.

                                

Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este întâmplătoare.

Read More

Secrete arzătoare (IX)

Elizabeth Bathory 

 Rar şi ipocrit simulează grija de a nu afla fostul soţ ce apucături are ea; nu, nu e vorba despre ceea ce face departe de ochii indiscreţi ai unei "lumi rele", ci doar despre acea parte a vieţii sale ascunse, mult mai puţin gravă decât vânzarea trupului unor maniaci obsedaţi sexual. Fireşte, primul ei gând nu e la copilul care creşte educat de cine vrea, pe unde apucă să fie lăsat de "grijulia" sa mamă, ci la beneficiile pe care ea le are ca urmare a încredinţării minorului. Acum, nu că respectivul nu ar şti de ce ea era un bolovan de gâtul părinţilor şi nici că sfinţenia ei l-ar fi împins la divorţ, dar în mod clar Didina n-are nici o apăsare sufletească sau teamă, cel puţin nu din partea fostului soţ. El a lăsat copilul care l-ar fi încurcat şi-şi plăteşte liniştea prin pensia alimentară. Dacă ea se ocupă sau nu de copil, asta contează mai puţin; deocamdată... Fireşte, chiar dacă n-ar avea un salariu îndestulător şi tot i-ar ajunge pensia copilului, dar problema ei nu e financiară; Didina n-a devenit un obiect sexual din vreo necesitate, ci doar pentru a-şi ostoi complexele şi pentru a-şi regla umorile. Sexul obseda(n)t a devenit modul ei de exprimare, iar plăcerea umilinţei – fericirea sexuală supremă.

Nu, n-o deranjează că apare pe site-uri porno şi nici în pozele aproape de aceeași factură trimise diverşilor beneficiari ai serviciilor sale obsesionale. Ştie că ei n-au nici un interes să le publice, iar pentru a împiedica asta, ea îi va satisface de fiecare dată când ei îi vor cere, secretele sale murdare rămânând astfel adânc îngropate. E o femeie intersantă Didina... N-are nici o reţinere să se pozeze goală sau să-i lase pe alţii s-o facă în timp ce ea ia masa în genunchi sau în timpul punerii în practică a unei obsesii a lui "Horse", de exemplu. Va rămâne degajată şi se va expune până la detaliile cele mai intime, fără ca asta să trădeze pe faţa ei nici cea mai mică emoţie sau jenă, altfel firească. După atâta vreme, Didina îşi vede propria nuditate ca pe un firesc oferit bărbaţilor, cei care îi fac viaţa frumoasă şi liniştită. Cantitatea uriaşă de poze şi risipa pe care ea o face în eforturile de a vedea aproape oricine cât de departe e ea dispusă să meargă, toate sunt indicatoare precise ale unei minţi profund tulburate.

Toate noţiunile au căpătat sensuri schimbate la Didina, iar viaţa sa pervertită a inversat ierarhia valorilor. Acum ea doar aşteaptă ca o victimă nouă, de preferat tânără şi cu veleităţi artistice, să se alăture celorlalţi clienţi ai săi. Faţă de junele imberb va simula tristeţea extremă şi nefericirea de a constata că pe lume sunt şi oameni răi, care urăsc valorile morale pe care ea le adoră, oameni pe care nu are cum să-i înţeleagă în răutatea lor; ea este oricum deasupra acestor indivizi măcinaţi de frustrări şi, eventual, complexaţi. Iar junele, aprins de vorbele atent plasate va sări imediat în ajutorul frumoasei femei care l-a ales pe el, (tocmai pe el!), pentru a-şi deschide sufletul nefericit! Îşi va spune fără reţinere că această femeie delicată şi ingenuă merită să fie alinată, iar el, ca un artist ce e, nu va face economie de energie pentru ca blonda să treacă peste nişte momente atât de apăsătoare. Cam aşa îşi începe Didina atacul... După ceva vreme, cu o modestie şi un bun simţ bine simulate ce maschează perfect râsul cinic care o chinuie, blonda îi va spune tânărului artist că ea, cea pe care el o vede, nu este cea mai bună alegere a sa, tânărul meritând să aibă alături o fată de vârsta lui, nu pe ea, cea chinuită de greşelile trecutului. Artistul nu va ezita în a-i declara că o fiinţă atât de pură este imposibil să aibă un trecut atât de încărcat, iar ea îi va povesti cu tristeţe că a făcut mari greşeli în viaţă, ele fiind... câteva relaţii anterioare; două, maxim trei relaţii şi fără detalii, cum îi este obiceiul. Prin această stratagemă, Didina îşi va prinde în mreje noua victimă. Apoi vor urma discuţiile intime, din ce în ce mai intime, pozele trimise, întâi decent îmbrăcată, apoi neglijent semi-dezbracată, apoi goală, apoi...

În acest fel, Didina îşi va mai găsi un client, unul care prin tinereţea lui s-o facă să se simtă iar tânără, atât în ochii proprii, cât şi în cei ai prietenelor. Că nefericitul a "reuşit" să se lase cucerit de o fantomă, de o fiinţă iluzorie, de o "văduvă neagră" căreia îi va cădea pradă, asta el încă nu realizează. O va plăti şi el, ca şi ceilalţi, dacă nu cu bani, măcar cu creaţiile sale artistice, în schimb primind ceea ce Didina poate cel mai bine: sexul maladiv care linişteşte complexele, fie ele şi ale unui tânăr abia ieşit dintr-o adolescenţă târzie. În explozia sexuală a frustrărilor, dama este doar o executantă a ceea ce mereu a ştiut bine, martori stând bărbaţii din oraşul unde s-a născut: perversiunea umilitoare, dar atât de necesară pentru ca ea să se simtă o femeie împlinită. Cu tânărul şi naivul său partener, Didina va mai juca o vreme comedia "castităţii", doar până ce se va asigura că el e dispus să accepte orice pentru a beneficia de serviciile ei. În timpul ăsta, artistul îi va declara dragostea, ea o va primi cu o bine studiată, dar falsă modestie, iar el va etala o gamă variată de manifestări afective. Blonda va înregistra fiecare fragment considerat important din declaraţiile lui, le va copia şi le va trimite complicilor ei, ele reprezentând tot atâtea motive de râs cinic şi de sarcasm pe seama bietului îndrăgostit.

Cândva, în adolescenţă, atunci când şi-a început "cariera", se visa şi ea, ca şi Mărgelica, seducându-l pe prinţul din poveşti, dar micul orăşel în care se născuseră le-a eliminat şansele de a accede la aşa ceva. S-au mulţumit cu nişte căsătorii "bune", în Capitală, departe de locul unde erau atât de bine cunoscute. Didina nu de căsătorie avea nevoie, ci doar de posibilităţile pe care ea i le oferea de a-şi reclădi o imagine onorabilă într-un oraş mare; acolo ea va putea să ducă o viaţă dublă, fără teama că adevărata sa natură ar putea ieşi la iveală; avea destulă experienţă pentru a putea ţine departe un trecut dezonorant. Cât despre prezent, blonda ştia că duplicitatea sa nativă o va ajuta să-şi păstreze imaginea dorită, în timp ce ea se va putea deda orgiilor celor mai bolnăvicioase, singurele capabile să o facă să simtă că trăieşte; frumos și liniștit...

                                 - va urma -

Această producţie literară se află sub protecţia dreptului de proprietate intelectuală.

                                

Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este întâmplătoare.

Read More