Dacă acest articol ar fi fost unul serios, cu
siguranţă că ar fi tratat cu prioritate modul cum Organ a lovit o fetiţă cu
maşina şi a părăsit locul accidentului. Dar n-o să insist asupra acestui episod
pentru că şi şeful de partid şi guvern al d-lui ministru a înregistrat un
accident de circulaţie şi tot din culpă. Asta ar putea să nască diverse confuzii
şi ne-am putea trezi că va spune cineva că Tăriceanu a lovit o fetiţă cu maşina
şi Organ – o maşină cu motocicleta, când de fapt a fost chiar invers. Îmi amintesc cu
„plăcere” cum tele-vizuinile s-au năpustit pe subiectele neaprobate în
prealabil şi apoi făceau fractură de limbă explicând cum că raţa-mpunge şi
miniştrii sunt imaculaţi, de fapt. Actele respective, încărcate de penal, au
fost discret uitate şi intenţionat „acoperite” de către „presă”. Sigur, asta le-a dat celor doi derbedei siguranţa că li se
permite orice, inclusiv să se dea drept campioni ai moralităţii, legii şi
onoarei, dar şi ai cinstei şi democraţiei autentice. Mă întreb şi azi: Poliţia
Româna ştie dacă Organ era sau nu beat în momentul accidentului? Că părinţii
fetei au primit suma necesară pentru a nu depune plângere, asta e de la sine
înţeles, dar fuga de la locul accidentului este o faptă penală pedepsită cu
închisoarea, chiar şi în absenţa unei plângeri din partea victimei; dacă
infractorul a fost băut, aceasta este o circumstanţă agravantă. Aşadar, şefii
poliţiei ce s-au tot perindat apoi, au făcut ceva pentru ca nişte penali să
primească pedeapsa necesară? Dacă nu, şi este evident că n-au făcut-o, ce
pedepse au primit poliţiştii care au admis să acopere asemenea infracţiuni doar
pentru că ministrul Internelor de atunci a cerut-o? Şi iată, ajungem la al
treilea penal, Adomniţei (trafic de influenţa şi abuz în funcţie). Dar, aşa cum
spuneam la început, despre aşa ceva refuz să vorbesc... Dar dl. Ministru de
Interne şi şeful Poliţiei Române pot considera această menţiune ca pe o
sesizare îndreptată împotriva celor ce se fac vinovaţi în cazul accidentelor de
circulaţie provocate: primul ministru de atunci Tăriceanu şi ministrul său de transporturi
– Orban.
Să trecem la ceva serios, că nu vreau să pierdem
timpul cu „fleacuri” penale căzute în sarcina unor foşti miniştri care se vor
din nou în aceleaşi funcţii. Pe vremea ministeriatului baladistului netalentat
Organ a fost un scandal uriaş. Eu habar n-am de el, dar ProTv a făcut atunci o
emisiune intitulată „România, te iubesc” care ne-a informat fără zgârcenie.
Cercetarea jurnalistică a fost amănunţită şi a scos în evidenţă una din două
posibilităţi în ceea ce priveşte vânzarea penală a hotelului Astoria din Bucureşti. Cum era de aşteptat,
după atâţia ani nu mai ţin minte faptele aşa cum au fost ele detaliate în
presă, dar pot să-mi amintesc că oricum încercau jurnaliştii să asambleze
faptele, ele tot la Organ duceau. Aşadar, aveam două posibilităţi: ori Organ a
aprobat vânzarea în detrimentul patrimoniului statului cu bună ştiinţă, ceea ce
l-ar face vinovat de premeditarea unei acţiuni penale cu scopul de a satisface
diverse interese de partid şi/sau personale, ori el şi-a pus semnătura pe o
asemenea catastrofă din prostie, ceea ce îl face vinovat de neglijenţă penală
în serviciu. Desigur, unii spuneau că poate era într-o stare de euforie bahică,
ceea ce nu era pentru nimeni vreo noutate, dar chiar şi aşa, tot neglijenţă se
numeşte, ca să nu spun mai mult.
Emisiunea s-a terminat, „presa” a şoptit câte ceva în
treacăt şi subiectul a fost închis. Aşa... “în treacăt”, fiecare promo ne fixa o semnătură: Traian Băsescu, ministrul transporturilor!
Fireşte, Preşedintele fusese ministru al transporturilor mult înainte de
vânzarea frauduloasă, dar nu contează... Important este să-l implicăm pe Base
în orice porcărie comisă de către bolşevici, poate şi pentru că ei nu sunt
niciodată vinovaţi de ceva; nici măcar de crime, asasinate sau trădări.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu