Enciclopediae

vineri, 4 octombrie 2013

Secrete arzătoare (XXV)

 Toate ar fi fost mai bune dacă partidul comunist n-ar fi fost multă vreme rupt de pârghiile necesare pentru a fura masiv şi pentru ca furând din banii asociaţiei să-şi asigure permanenţa la conducerea Blocului Roşu. Înainte de a reveni la cârma administraţiei, partidul condus de Micul Che Viorin era unul plin de datorii. Cu toate astea, comuniştii aveau nevoie de bani pentru o campanie electorală ce se anunţa scumpă. Ca să ajungă unde vor, ei s-au aliat cu alţi stângişti ce-şi spuneau liberali ; printre ei, din umbră, acţiona un taikun local, Mircea, un turnător dovedit. El furase atât de mult, încât averile sale cipriote se multiplicaseră de câteva zeci de ori, totul din fonduri bugetare. Fireşte că ar fi fost trimis în judecată, dar relaţiile sale apropiate cu asociaţia de locatari de la Moscova l-au ferit de pericole. Văzând că se poate, Mircea a plusat şi averea sa creştea constant. Întâi s-a bucurat de returnări de TVA, tele-vizuina sa trecând de la pierdere la un profit deloc de neglijat, doar dintr-o trăsătură de pix. Apoi au urmat "privatizările"… Prelua pe bandă rulantă diverse societăţi de stat, puţin importante economic, dar excepţionale din punct de vedere imobiliar, toate subevaluate de zeci de ori. Şi cum toate se întâmplă cu un motiv, Mircea s-a apucat să dea bani şi pentru partidul comunist, făcând eforturi ca acesta să câştige alegerile.

Ziua calcării în picioare a legilor, statutului asociaţiei şi democraţiei a venit odată cu câştigarea prin fraudă a alegerilor generale. Din acel moment, comuniştii şi aliaţii lor, fie ei de circumstanţă sau nu, au aplicat toate măsurile staliniste pe care le cunoşteau pentru ca asociaţia de locatari să arate le fel ca în anii ’50. Nimănui nu-i pasă că se comitea o întoarcere în timp extrem de gravă pentru locatari ; derbedeii roşii ştiau doar că ei trebuie să preia puterea pentru totdeauna sau măcar pentru o foarte lungă perioadă de timp. Doar în acest fel puteau să fie stăpânii Blocului Roşu, iar Viorin se şi imagina un fel de Micul Satrap Roşu, cel care va avea drept de viaţă şi de moarte asupra oricărui locatar. Anii de umilinţe pe care Viorin îi trăise puteau în sfârşit să fie răzbunaţi, iar revanşa sa deja se anunţa dură din partea acestui homuncul chinuit de frustrări şi dominat de mitomanie şi de perversiuni când sodo maniace, când pedofile.

Discursul lui Viorin s-a schimbat total. Dacă anterior el era o combinaţie de puţine adevăruri combinate dezlânat cu multe minciuni, după ce puterea a devenit totală şi aproape discreţionară, discursul său a devenit profund bolnăvicios. Nimic din realitatea înconjurătoare nu mai apărea în cuvântările lui Viorin, ea fiind complet înlocuită de un delir mitomaniac ce prezenta auditoriului realităţi ştiute doar de imaginarul maladiv al cuvântătorului. Schimbarea se produsese, iar boala se instalase complet, acaparând tot mentalul derbedeului bulevardier ajuns administrator. El era acum o păpuşă manevrată cu sforile trase de un păpuşar dement, unul nevăzut, dar ale cărui acţiuni erau prea vizibile. Viorin nu făcea nimic, nu administra şi nici nu-şi asuma vreo responsabilitate, lăsa oamenii pe drumuri, dar apoi anunţa sentenţios că de fapt el le-a mărit salariile sau aplica taxe peste taxe, creştea preţurile, însă anunţa mereu contrariul. Asociaţia de locatari descrisă de Viorin nu exista decât în creierul său hăcuit de schizofrenia cea mai periculoasă, cea reală arătând jalnic; Blocul Roşu era în pericol să fie scos la vânzare, integral sau pe bucăţi, dar asta nu era percepută ca realitate nici de către preşedintele partidului comunist şi nici de către complicii săi, semianalfabeţi majoritatea.

În spatele uşilor bine închise se ţineau conclavurile roşii moscovite, cu o discreţie ce amintea  de întrunirile societăţilor secrete. Adevăratele decizii se luau acolo, de către caizii politici ce se impuseseră de peste 20 de ani. Acolo, Nelu şi Mircea erau tovarăşi ai aceloraşi structuri şi împreună respectau "calendarul" impus de Moscova. Ca să se poată întâlni fără a da de bănuit poliţiei comunitare, Mircea a făcut şi un restaurant, numit sugestiv "Taverna rusului". Acolo veneau agenţii asociaţiei moscovite pentru a da ordine şi tot acolo Mircea, Nelu sau Viorin, direct sau prin interpuși le livrau ruşilor informaţii secrete. Deloc de ignorat erau întâlnirile cu moguli moscoviţi ce-şi exprimau deschis intenţiile de a cumpăra la un preţ de nimic, hălci întregi din Blocul Roşu, fireşte, fără acordul locatarilor, ci doar cu acceptul asociaţiei de locatari.

Fără dubiu, Viorin era o slugă ce putea fi utilă prin lipsa lui de scrupule, dar una roasă până la os de boala neiertătoare, ceea ce îl transforma din sluga bună la toate, într-un servitor cu un potenţial distructiv maxim, chiar pentru tovarăşii săi de partid. Se înconjurase de analfabeţi cu mintea razna şi ei, care îi cântau în strună rupându-l şi mai mult de realitate. În acest timp, economia asociaţiei cădea liber acompaniată de ditirambii maladivi ai lui Viorin, într-un "concert" unde se interpreta un marş funebru, dar pe care administratorul şi-l imagina ca fiind "Odă bucuriei". 


                          - va urma -






Această producţie literară se află sub protecţia dreptului de proprietate intelectuală.
                                

Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este întâmplătoare.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu