Secrete arzătoare (XXIV)

Foto: www.karikaturapolitika.wordpress.com

 Un partid comunist, indiferent în ce ţară ar fi el, nu poate ajunge la putere decât prin minciună, furt şi violenţă. Aşa s-a întâmplat şi cu partidul condus de mitomanul Viorin. Alegerile pentru conducerea asociaţiei de locatari a Blocului Roşu au fost furate fără jenă, iar Viorin se văzu în sfârşit administrator cu un mandat de patru ani. Euforia "câştigării" alegerilor l-a făcut să pluseze ca promisiuni; cine-l asculta (nu prea mulţi o mai făceau, oamenii înţelegând că minte necontrolat) şi-ar fi putut imagina că partidul comunist are nişte rezerve de bani şi abia aştepta să vină la conducerea asociaţiei pentru a pune la dispoziţia locatarilor un paradis (roşu) ce până atunci le fusese refuzat.

Nici n-a apucat să curgă laptele şi mierea promise, că realitatea dură şi-a făcut simţită prezenţa. Odată devenit administrator, Viorin a uitat brusc minciunile debitate anterior şi le-a cuvântat locatarilor... Situaţia era gravă, aşa că nici vorbă de salarii crescute, cum promisese, preţurile nici ele nu se puteau diminua, ba din contră, iar de vină era... criza mondială. În loc să creeze locuri de muncă, el a trimis în şomaj o mulţime de votanţi care făcuseră greşeala să-i creadă minciunile, dar a reuşit să crească pensiile; nu toate, fireşte, ci doar cele care deja erau foarte mari, cele ale foştilor activişti şi militari de partid, ceilalţi fiind invitaţi să se descurce cum pot. Cu toate astea, minciunile ordinare ale lui Viorin n-au încetat, ci doar şi-au schimbat sensul. Acum el făcea apel la patriotism, la responsabilitate şi la alte vorbe goale menite a-i potoli pe cei care sperau ca el să se ţină de cuvânt. Locatarii înţelegeau astfel ce mare avantaj au că l-au votat, chiar dacă el le lua banii, îi trimitea în şomaj sau, în cel mai fericit caz, nu le dădea nimic din cele promise.

Începuse o luptă surdă uneori, dar de cele mai multe ori făţişă, cu preşedintele asociaţiei. În momentele sale de maxim delir, Viorin se vedea preşedinte sau, dacă nu, cel mai puternic om din Blocul Roşu, dar pentru asta trebuia să scape de acel incomod şef de asociaţie care-şi băga nasul şi în afacerile partidului, mai ales în cele cu partenerii ruşi. Cascade de minciuni uluitoare se revărsau zilnic din gura lui Viorin şi nimeni în afară de preşedinte nu se deranja să arate că toate acele vorbe sunt doar rezultatul unei boli mintale ce devenea tot mai agresivă. Manevrele de preluare a puterii totale se făceau pe faţă sub mandatul lui Viorin şi la fel şi afacerile moscovite. Deja comuniştii lui Nelu se şi vedeau guvernatori ai unor gubernii ruseşti pe teritoriul ţării lor, pe care atât de mult o iubeau! Cât o iubeau se vedea cu ochiul liber, mai ales că de administraţie nu se mai ocupa nimeni. Viorin era ocupat cu vizite "de lucru", apariţii televizate de câteva ori pe zi şi de miştocăreala obişnuită cu presa; cineva chiar i-a zis: „Viorin, administrăm şi noi ceva?”...

Ca să fie tacâmul complet, noii stăpâni ai Blocului Roşu s-au apucat să schimbe toate acele puncte din statutul asociaţiei care îi împiedica să exercite un control discreţionar asupra ei; fireşte, totul ilegal. Cine să-i tragă la răspundere, cine să-i oprească şi cine să le pună pumnul în gură? Salvarea asociaţiei a venit tot de la preşedinte, cel care, cu ajutorul asociaţiilor din străinătate a reuşit să impună o vreme respectarea legii.  În plină campanie de denigrare a preşedintelui, Viorin se manifesta în continuare din ce în ce mai agresiv, etalând continuu aceleaşi fantasme, frustrări şi idei fixe: „noi nu putem să aplicăm democraţia noastră, câtă vreme avem un asemenea preşedinte”. Ideea apărea mereu în discursul lui încărcat de lipsa medicamentelor necesare calmarii unor nervi surescitaţi de prea multă putere, dar pe care n-o putea exercita aşa cum dorea. Micul Che era acum mult mai mare şi nu mai aştepta decât să vină vremea execuţiilor guevariste, cele care au implementat democraţia roşie cu forţa glonţului tras la adăpostul întunericului.

În acelaşi stil, Viorin a început epurările pe criterii de apartenenţa politică; cei care erau membri sau simpatizanţi ai opoziţiei, imediat erau concediaţi, fără multe vorbe şi fără a respecta statutul sau legile. Întâi discret, apoi pe faţă, comuniştii i-au înlocuit pe toţi potenţialii opozanţi, punând în locul lor "tovarăşi de încredere". Se simţeau puternici şi nu se sfiau să-şi arate siguranţa cu cinism, fără să realizeze că această forţă acţiona maladiv asupra psihicului labil al şefului lor de partid, cel care nu mai avea limite în a fabula chiar şi în străinătate; desigur, atunci când nu se umilea penibil în fata omologilor săi. Vizitele în străinătate ale Micului Che erau şi ele încărcate de cel mai cumplit penibil; aşteptând câteva zile pentru a fi primit de administratorul unei asociaţii chineze de locatari, Viorin îşi petrecea timpul pe la cazinouri sau, prin telefon cu orele, pe la tele-vizuinile de partid şi, spera el, de stat. Scandalurile legate de procesele în care erau acuzaţi colegii lui de partid şi de asociaţie se ţineau lanţ, nominalizările responsabililor din biroul permanent cădeau una după alta, dar Viorin rămânea netulburat. El îşi făcea doar datoria faţă de stăpânii săi, cei din ţară şi cei de la Moscova.



                   - va urma -

Această producţie literară se află sub protecţia dreptului de proprietate intelectuală.

                                

Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este întâmplătoare.

Posted in: abuz,alegatori,comunisti,conspiratie,crime,derbedei,fascist,infractori,minciuna,mistificare,obsedat,penal,tradare,turnatori,vanzare