În
1985, Guvernul României a început o acţiune în justiţie pentru a recupera
tablourile vândute de fostul rege Mihai I către Galeriile Wildenstein
& Co Inc. Acţiunea a fost retrasă, pentru ca mai apoi, în
1992 să fie din nou iniţiată în SUA şi Elveţia. Şi acest proces a fost stopat
în timpul regimului Ion Iliescu din motive obscure. Tot în 1985, în
faţa Curţii din New York, SUA, Jacques Vergotti, cel care a fost administrator
al Casei Regale între 1944 şi 1947 a declarat că Regele Mihai i-a cerut să
împacheteze şi să trimită la Londra tablourile şi două automobile Buick. Acest
lucru s-a întâmplat în timpul unei scurte opriri la Zürich a regelui Mihai
şi a reginei-mamă Elena în drumul lor spre Londra, la nunta viitoarei
regine Elisabeta. Jacques Vergotti a primit confirmarea că obiectele de artă au
fost depozitate la „Union Bank Suisse” în Zurich, confirmarea fiind semnată de
către domnul Arthur Lang. Cele 6 tablouri semnate El
Greco nefiind însă identificabile, valoarea declarată a unora a fost
de 1 franc elveţian, conform inventarului. Valoarea lor reală (a celor 6)
se ridică la 70-100 milioane de dolari. Fostul rege Mihai a declarat cu
multe ocazii ca a părăsit România fără nimic.
Tablourile
erau expuse în reşedinţele Casei Regale din Bucureşti, Sinaia şi Bran. Întreaga
colecţie de tablouri a fost catalogată şi descrisă pentru prima dată de
bibliotecarul Casei Regale, Leo Bachelin în anul 1898. Un an mai târziu,
în testamentul său, Regele Carol I preciza. "Galeria mea de tablouri, cum
este descrisă în catalogul ilustrat al bibliotecarului meu Bachelin, va rămâne
pentru totdeauna şi în întregul său în ţară, ca proprietate a Coroanei
României”. În anul 1939, în timpul domniei lui Carol al II-lea, istoricul de
artă Alexandru Busuioceanu a reactualizat catalogarea Colecţiei Coroanei,
făcând o distincţie clară între tablourile din această colecţie, considerate
bun public, şi cele ale familiei regale, considerate bun privat. Istoricul
Busuioceanu a insistat la acea vreme pe caracterul public al lucrărilor din
catalogul făcut de el: "Prezentul catalog cuprinde colecţia de tablouri,
aflată azi în mai multe palate şi castele regale din Bucureşti, Cotroceni,
Sinaia şi Bran. Găsim, pe lângă tablourile descrise în catalogul Bachelin, pe cele
care au intrat în colecţie după 1898. Trebuie precizat faptul că tablourile
înregistrate în acest catalog au o situaţie juridică specială. Conform
Testamentul Regelui Carol I a României ele constituie colecţia Coroanei,
celelalte tablouri sunt proprietatea familiei regale". „Tablourile aparţin
poporului român. Cele care aparţin Casei Regale trebuie împărţite între
moştenitori. Eu însă mă lupt pentru toate tablourile. Regele Carol I a lăsat
poporului român, prin testament, colecţia din catalogul Bachelin. Avem datoria
morală de a le recupera” a declarat Prinţul Paul al României în cadrul
unei conferinţe de presă. Prinţul Paul a iniţiat acţiuni legale pentru a
recupera tablourile din Colecţia Coroanei şi din Colecţia Familiei Regale.
Acţiunile legale sunt iniţiate în Statele Unite, Anglia şi Israel.
După
căsătoria la care a asistat în Marea Britanie, regele Mihai, s-a întors, spre
surpriza tuturor, în România. Apoi a abdicat pentru el şi urmaşii lui şi a
plecat cu restul picturilor din Colecţia Regală (42) şi o pensie de 250.000$ pe
an (în banii de azi aprox 5 milioane de dolari), toate fiind negociate cu
reprezentantul lui Stalin, Vîşinski. De altfel, Petru Groza spusese că guvernul
său va „aranja aspectele material-financiare în aşa fel încât Regele să ducă o
viaţă confortabilă în străinătate” (cf. stenograma şedinţei Consiliului de
Miniştri din 30 dec. 1947).
„The Daily
Iowan” din 11 ianuarie 1948, în articolul „Mihai Postpones Wedding To Retain
Political Interests” aminteşte că apropiaţii Casei Regale au declarat că
abdicarea a intervenit „din raţiuni politice şi nu pentru
ca (Mihai) să se însoare cu fata pe care o iubeşte”; nici o vorbă despre
vreo abdicare forţată, explicaţie inventată mai târziu. Cununia celor
doi a avut loc în iunie 1948 şi nunta a fost oficiată în cultul catolic 20 de
ani mai târziu după numeroase tratative cu Roma. Deja în martie 1948, Mihai era
la Detroit unde a fost aşteptat pe aeroport de guvernatorul statului Michigan,
Kim Sigler (nu de Truman cum declarau fostul rege şi apropiaţii săi). Dineul pe
care guvernatorul l-a dat în onoarea invitatului sau la Hotelul Book-Cadilac
din Detroit a fost umbrit de protestele romanilor americani care se strânseseră
cu pancarte în fata hotelului. Poliţia i-a împrăştiat pe protestatari, dar fără
a opera arestări.
În procesul
de la New York din 1985 Jeremy Epstein, reprezentantul Casei Wildenstein, a
declarat că a cumpărat în 1976 de la regele Mihai unul din tablouri, pe care
apoi l-a vândut în 1977 Muzeului de Artă Kimbell din Texas. Muzeul a trecut în
catalog menţiunea că tabloul aparţinea „Moştenitorilor Regelui Carol II”. În
fapt, în arhivele de la Stanford University apar 3 (trei) tablouri de El Greco
ce au fost vândute (nu două, aşa cum aminteam anterior) şi care au făcut
obiectul cercetării întreprinse de autorităţile americane (BIOGRAPHICAL
FILE, 1985 [ Box 1. ][ Folder 1 ] Consists of Vergotti's legal deposition
aş a witness în the civil action pursued by the Socialist Republic of România
against Kimbell Art Foundation, regarding three "El Greco" paintings,
1985).
Ca membru al
familiei regale, ex-regele Mihai nu este singurul moştenitor care ar avea
dreptul să îşi recupereze proprietăţile. Prinţul Paul şi tatăl său,
Prinţul Carol Mircea Grigore deţin 62,2% din moştenirea lui Carol al II-lea
de peste 50 de ani. În Portugalia şi în
Franţa, împărţirea moştenirii s-a facut imediat ce Prinţul Carol Mircea a
fost recunoscut ca fiu legitim al lui Carol al II-lea. În plus,
există şi alţi membri ai familiei regale care au dreptul să îşi
recupereze proprietaţile.
Articol apărut
şi în Almanahele Goagăl (07.01.2013)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu