Enciclopediae

sâmbătă, 11 mai 2013

Careu de infractori cu rege în coadă



 România de după 1990 e o ţară parcă mai festivistă decât era înainte. Încă după Revoluţie a apărut moda « prapurilor » şi a « icoanelor » purtate cu orice prilej când ateii îşi doreau să pară credincioşi. În acelaşi tipar se înscriu şi manifestările bizare cu ocazia sărbătoririi unei zile inexistente : « ziua monarhiei useliste ». Cu această ocazie am putut s-o vedem pe Margareta depunând stânjenită un buchet de flori, nu la mormântul lui Carol I, ci la statuia sa din buricul Bucureştiului, pe prince Dudu care o încuraja să facă gestul mai cu aplomb, sute sau mii de proşti care au venit (invitaţi, desigur) la Palatul Elisabeta, nu pentru a sorbi vorbele bâlbâite ale senilului fost rege, care era plecat puţin în Elveţia la una dintre proprietăţile sale, ci pentru a se bucura ca nişte căţei scărpinaţi între urechi de prezenţa la balcon a Margaretei şi a « prinţului consort » de Nottara, acelaşi Dudu.

Faptele trecute ale lui Mihai sunt ţinute bine sub oboroc pentru a nu ştirbi în vreun fel respectul pe care prostimea i-l arătă. Dacă ar fi întrebat, el însuşi n-ar şti să spună de ce ar trebui să merite respect şi din partea ruşilor lui Stalin, şi a comuniştilor lui Groza, dar şi a oropsitei populaţii din România pe care a vândut-o profitabil. El ştie că a primit « Pobeda » cu diamante şi nu a pierdut nici o ocazie să se laude presei internaţionale cu asta ; preţul primei trădări. Dar senilul bâlbâit nu e cultivat aiurea şi nici degeaba nu-i plăteşte statul român factura anuală de 3 milioane de euro ; el e bun la casa usl-ului pentru că a fost un tranzactionist încă din copilărie, pe alocuri răzbunător ca un copil ce este şi azi, răzbunare care a costat ţara enorm şi care l-a dat în faţa plutonului de execuţie pe Mareşalul Antonescu. Un exemplu de demnitate şi de patriotism, Mareşalul va rămâne în istorie ca patriot, cu toate greşelile sale, pe când Mihai nu va putea purta altceva decât stigmatul ruşinos al trădării, al vânzării de ţară, ţara pe care atât de mult s-au luptat Carol I şi Ferdinand să o facă mare, întreagă şi modernă.

Pe lângă Mihai, foșgăind ca gândacii de bucătărie, infractorii usl ţin să se bage în faţă, să fie şi ei respectaţi, că doar şi ei merită ! Republicani-monarhiști, candidând la prezidenţiale şi ridicând în slăvi monarhia, penalii aflaţi la putere n-au nevoie nici de vreo formă de guvernământ şi nici de legi ; la ei funcţionează doar legea bunului plac şi « noi vrem respect ». Unde să găsească ei respect în afară cartelurilor din care fac parte ? Simplu : alăturându-se celuilalt infractor, cel cu « sânge albastru ». În felul ăsta, ei îl ridică în slăvi pe trădător, dar o parte a respectului prostimii se răsfrânge şi asupra lor, ca între penali.

Partidul care ţine în fruntea lui un hoţ dovedit şi un plagiator de trist renume internaţional şi care îl mai şi pune pe acesta premier, nu poate fi un partid, judecând după normele acceptate în lumea civilizată, ci doar un cartel, o grupare infracţională organizată, de dimensiuni statale. Paradoxal şi de netolerat, infractorii usl sunt prezentaţi aproape invariabil ca nişte victime ale unui « sistem » neprecizat şi nedovedit de cineva, dar insistenţa cu care este prezentată adularea deșănţată a infractorului Năstase ne plasează nu printre ţările europene, ci în rândul bantustanelor din Africa Neagră şi înapoiată.

Imaginea unui Voicu mustăcios « à la tzigane » votând cu ambele mâini în Parlament şi aţinându-se pe lângă mumia umblătoare a fostului rege în timp ce izul de puşcărie îi dădea deja târcoale, este şi imaginea unuia dintre membrii unei junte militare sud-americane, unde legea nu există, iar abuzurile nici nu mai merită contabilizate. Presa dezvăluie zilnic fapte penale ce ar conduce minim la demisia celor implicaţi, dar, întocmai ca în regimurile autoritare, noi vorbim, noi auzim ; ei îşi văd de treabă netulburaţi, acaparează ilegal hălci întregi ale economiei naţionale, iar prostimea se bucura din când în când la o sarma « social-democrată » sau la un mic « liberal » primite de pomană ; să fie de sufletul ţării pe care ei au dat-o pe mâna infractorilor…  

3 comentarii:

Bun articol. Pacat ca in manualele de istorie invatam altceava. Asadar la ce sa te mai astepti de la oameni..

Foarte buna inspiratia cu numele blogului.

..undeva intre inteligenta si ironie :)

Inca din perioada comunista oficiala, istoria a fost manipulata oribil. Nu descopar eu acum apa calda, dar istoria noastra, mai veche sau mai recenta a fost pusa pe hartie de oameni a caror valoare e mai presus de orice comentariu. Chiar si in ceea ce-l priveste pe acest tradator, nu doar documentele ii dovedesc tradarea, dar imi amintesc ce-mi spunea cineva, un om care a ajuns in lagar la Buchenwald din cauza lui Antonescu: "daca e sa compar onest, Antonescu a fost un patriot, pe cand Mihai e un tradator".

Trimiteți un comentariu