Enciclopediae

sâmbătă, 23 martie 2013

De unde vin ţiganii? (III)



 Am avut curiozitatea să citesc o... „lucrare” intitulată pompos „Istoria ţiganilor”, scrisă de un anume Petcuţ, un ţigan absolvent de istorie, cum singur se recomandă. Lucrarea are 27 de pagini şi încearcă să argumenteze că ţiganii sunt romi, nu ţigani pentru că... în limba romani nu există cuvântul „ţigan” (aş zice eu „şi multe alte cuvinte”), dar asta nu poate fi un argument. Fireşte, o lucrare atât de „vastă” ar putea măcar să creioneze mănunchiul de fapte care îi conduc pe emitenţi la concluzia că originile ţiganilor se află în India. N-am văzut aşa ceva, dar să le luăm pe rând...

Unul dintre argumentele utilizate de Petcuţ, dar şi de lucrarea care a văzut lumina tiparului sub oblăduirea Fundaţiei Söros este că prima „atestare” a ţiganilor ar fi fost undeva în India, unde un rege local a invitat la curte o populaţie foarte talentată la muzică. Aşa, şi? Doar ţiganii au talent la aşa ceva în toată India şi Persia, amadouă imperiile  fiind conglomerate de populaţii? Scrie acolo că erau romi sau ţigani? Fireşte că nu, iar toată această argumentaţie e doar o speculaţie neinspirată.


Pentru a susţine că originea ţiganilor este în îndepărtata Indie, ar trebui ca măcar acolo să existe nişte dovezi incontestabile; doar n-au plecat toţi… Am înţeles că pe tot drumul până în Europa n-au lăsat nici măcar o urmă, dar în locul de „origine” ceva urme trebuie să găseşti dacă vrei să baţi în cuie teoria. Istoria foloseşte în mod obişnuit două mari categorii de surse: cele scrise şi concluziile săpăturilor arheologice. În ceea ce-i priveşte pe ţigani, arheologia este neputincioasă sau nu are ce descoperi nici în India şi nici pe traseul ipotetic spre Europa.


Cât priveşte sursele documentare, lucrările acceptate citează nişte năzdravanii de documente, unele în care au găsit cuvinte ce par a desemna populaţiile de ţigani, dar refuză cu încăpăţânare să citeze sau să verifice cărţi şi documente aflate în Biblioteca Academiei Regale a Spaniei. Fireşte, izvoarele documentare aflate acolo le-ar da peste cap teoria conform căreia ţiganii au apărut în Europa după anul 1350, pentru că ei erau deja o problemă pentru peninsula Iberică de 150 de ani. Îmi pare neserios să ne imaginăm că vin din India, crează animozităţi în Spania anilor 1100-1200, deci în vestul Europei, pentru ca abia apoi ei să se întoarcă în Est, în Valahia (1387). Aceasta cronologie arată că există o altă logică a migraţiei sau cel puţin un alt izvor al nomadismului decât cel acceptat azi.


Un alt element ignorat este culoarea pielii. Oricât ar fi de dominantă în rândul populaţiilor de ţigani culoarea smeadă şi chiar melano a pielii, să spunem că există şi ţigani cu ochi albaştri şi piele albă şi chiar unii blonzi. Aceasta eterogenie ar putea părea întâmplătoare sau rezultată din combinările ţiganilor cu populaţii nordice, dar nu e deloc aşa; fireşte că au existat şi căsătorii accidentale între ţigani şi femei ce făceau parte din popoarele care îi găzduiau pe ţigani, dar aceste cazuri sunt insignifiante ca număr pentru a putea motiva existenţa a mii de ţigani cu pielea albă şi ochi albaştri. Aceeaşi situaţie o regăsim la berberii nord-africani, ei înşişi purtători ai caracteristicilor mai sus-amintite. Sunt berberi cu piele albă şi ochi albaştri, cu piele smeadă şi ochi căprui, dar şi cu piele neagră sau melano.


„Argumentul” lingvistic iar mi se pare o făcătură. Se susţine că limba romani este una arhaic-indo-europeană şi deci ar justifica teoria originilor indiene ale ţiganilor. Deloc, aş zice eu! Toate limbile europene au ca origine limba primară comună din care a derivat limba persană şi, mai apoi, toate celelalte limbi indo-europene, dar şi nord-africane. Chiar şi berbera, o limbă considerată hamitică şi înrudită apropiat cu limba bască şi cu dialectul napolitan are o origine pierdută în negura timpului, dar în care cuvintele de origine sanscrită încă ocupa un loc important (de ex. Deva, Arad, fota, Bârsa etc.).


Să spunem şi că la Alexandria, Tunis şi Constantine (Algeria) erau în Evul Mediu cele mai mari târguri de sclavi şi astfel vom începe să înţelegem şi sclavia ţiganilor. Ipotetica şi nerealista lor migraţie din India nu a lăsat nici o urmă, însă Africa de Nord de azi are la tot pasul urmele originilor lor. Toate caracteristicile întâlnite la ţiganii europeni, începând cu fizicul, trecând prin obiceiuri şi terminând cu apucăturile – le întâlnim azi în Maghreb; obiceiul de a fura este atestat documentar încă de pe vremea faraonilor, inapetenţa faţă de muncă, minciuna şi înşelătoria, propensiunea faţă de gesturi şi atitudini teatrale, de bâlci, ca şi interesul faţă de hrana de bază lipsită de rafinament – toate sunt proprii şi ţiganilor, dar şi nord-africanilor. Lista punctelor comune e lungă, dar nu e aici locul ei.


Ţiganii au ajuns, prin asimilarea forţată practicată de austro-ungari să constituie o problemă şi pentru naţionaliştii unguri. Utilizând termenul de „maghiar” în locul celui firesc de „ungur” (locuitor al Ungariei), regimurile de la Budapesta – şi după ele, organizaţiile comunist-extremiste şovine de la noi şi de aiurea – au încorporat de-a lungul timpului secui şi ceangăi, dar şi ţigani descendenţi ai celor obligaţi să devină „unguri” în vremea Mariei Tereza şi a lui Franz Iosef sub un singur nume asimilant: maghiari. Acum este aproape imposibil ca ţiganii maghiarizaţi să-şi descopere originile, aşa cum la fel de complicat este şi pentru restul lor. Aparţinători ai unei populaţii aproape complet analfabetă, ţiganii se văd obligaţi să accepte „originile” trasate de alţii şi savant interpretate azi în „laboratoarele” Söros.

Pe aceeasi tema: 
si

3 comentarii:

Am avut curiozitatea să citesc o... „lucrare” intitulată pompos „Histoire de la Valachie”, scrisă de Mihail Kogalniceanu, un valah absolvent de istorie si un fost Prim-ministru la 11 octombrie 1862 al Romaniei Lucrarea are sute de pagini şi încearcă să argumenteze că valahii sunt români, nu valahi pentru că... în limba româneasca nu există cuvântul „valah” (aş zice eu „şi multe alte cuvinte”), dar asta nu poate fi un argument. Fireşte, o lucrare atât de „vastă” ar putea măcar să creioneze mănunchiul de fapte care îi conduc pe emitenţi la concluzia că originile valahilor se află în Albania. N-am văzut aşa ceva, dar să le luăm pe rând...

Unul dintre argumentele utilizate de Kogalniceanu, dar şi de lucrarea care a văzut lumina tiparului sub oblăduirea Fundaţiei Pasoptise este că prima „atestare” a valahilor ar fi fost undeva prin jurul sec X prin aproprierea Severinului, unde un rege local numit Ivanco Basarab de orgine cumana avea sa devina intemeietorul asa -zisilor romani (proaspeti denumiti oficial români la 1862). In ceea ce-i priveşte pe valahi ,am avut curiozitatea să citesc o... „lucrare” intitulată pompos „Histoire de la Valachie”, scrisă de un anume Mihail Kogalniceanu, un valah absolvent de istorie si un fost Prim-ministru la 11 octombrie 1862 al Romaniei Lucrarea are sute de pagini şi încearcă să argumenteze că valahii sunt români, nu valahi pentru că... în limba româneasca nu există cuvântul „valah” (aş zice eu „şi multe alte cuvinte”), dar asta nu poate fi un argument.

Unul dintre argumentele utilizate de Kogalniceanu, dar şi de lucrarea care a văzut lumina tiparului sub oblăduirea Fundaţiei Pasoptise este că prima „atestare” a valahilor ar fi fost undeva prin jurul sec X prin aproprierea Severinului, unde un rege local numit Ivanco Basarab de orgine cumana avea sa devina intemeietorul asa -zisilor romani (proaspeti denumiti oficial români la 1862. Toată această argumentaţie e doar o speculaţie neinspirată.


Îmi pare neserios să ne imaginăm că valahii ar provenii din actuala Romaniei, crează animozităţi în Spania,Bulgaria, Italia, Unguria,Turcia ai anilor 1300.

Neiformatii ar trebuie sa stie un lucru : un nume,o denumire este de multe ori rezultatul unui accident istoric,al unui anumit context politic si nu este dat imuabil. Daca denumire erau imuabile,astazi v-ati fii denumit '' valahii'' (asa cum v-ati denumit oficial timp de jumatate de mileniu '' valahi). Coreea s-ar fii denumit '' Goguryeo''. Japonia s-ar fi denumit '' Wae'' . Romania s-ar fi denumit '' Valahia''. Acest fapt ca unele tari si natiuni se denumesc altfel decat se denumeau in trecut,demostraza clar ca denumirile nu sunt imuabile,ci sunt muabile.

Cat despre denumirea de tigan,logic ca denumea de tigan este un '' exonim'' (denumire data de altii ,asa cum altii v-au denumit in trecut '' valahi). Asadar,ambele denumiri '' valahi'' si ''tigani'' sunt exonime,nicidecum etnonimul lor la propriu. Denumirile
''rom'' si ''roman'' sunt ''etnonime'' (denumiri proprii). Iar daca ambele denumiri sunt etnonime,de ce sa fie impropriul doar etnonimul rom? Daca etnonimul rom este unul impropriu,atunci toate etnonimele din lume sunt impoprii : inclusiv al valahilor care s-au intitula romani :inclusiv al germanilor care s-au intitulat '' deustch'' : inclusiv al japonezilor care s-au intitulat ''nipponi'':
Inclusiv al ungurilor care s-au intitulat '' maghiari'' ''secui'' sau
'' ceangai'': inclusiv al germanilor care s-au intitulat ''sasi''.
Omiteti un lucru important : fiecare natiune are dreptul la identitate.

Cand puneti si titlul '' de unde au venit valahi'' ?

@geto-dac
Nu suntem in dezacord in ceea ce priveste Kogalniceanu si ar mai fi de adaugat. "Rom" nu e nici un fel de nume, nici exonim (decat daca acceptam ca ucazul european a definit astfel "populatiile MIGRATOARE"; despre tiganii sedentari nu se vorbeste. Pana acum cativa ani, nimeni nu i-a numit romi. De altfel, tiganii au o origine relativ comuna, dar nu comuna. Le este comuna doar Africa, nordul ei. Chiar si arhivele spaniole fac diferenta dintre "gitanos" si "egipcios", tocmai pt ca sunt triburi diferite. Asadar, "rom" n-are cum sa fie altceva decat o denumire generica a unor populatii cu origini imposibil de stabilit precis, in afara de continent.

Trimiteți un comentariu