Cea mai
simplă dintre aceste semnificaţii se referă la ajutorul pe care zânele bune îl
pot da fetelor care vor să se mărite şi băieţilor care vor să se însoare.
Fetele şi băieţii se strâng seara în ajun de Sânziene şi efectuează unele
ritualuri variabile de la o zonă la alta a ţării.
Fetele
fug pe dealuri şi împletesc cununi de flori şi întorcându-se în sat le aruncă
pe casă. Dacă cununa s-a agăţat de hornuri înseamnă că respectiva se va mărita
chiar în anul acela.
Pe de
altă parte băieţii fac ruguri, aprind făclii şi se învârtesc în jurul focului,
strigând:
„Du-te soare, vino lună/ Sânzienele îmbună/ Să le
crească floarea floare/ Galbenă mirositoare/ Fetele să o adune/ Să le prindă în
cunune/ Să le pună la pălărie/ Struţuri pentru cununie”.
A doua
zi de dimineaţă cetele de feciori străbat satele cu struţuri de sânziene la
pălărie ceea ce vrea să însemne că, la fetele pe care-i interesează, cununile
aruncate de acestea s-au prins de hornuri.
O
semnificaţie mai importantă a Sânzienelor este cea magică respectiv a nopţii
spre 24 iunie. Ea se înţelege în mai multe feluri şi anume:
1. Contactul
dintre lumea noastră şi lumea cealaltă atunci când pentru o clipă la miezul
nopţii se deschid porţile cerului. Semnificaţia momentului a fost sesizată de
toate popoarele Europei şi i se acordă o mare importanţă în special de nordici.
Clipele
respective se desfăşoară în mare linişte, când parcă toată natura se opreşte în
loc. Animalele oriunde s-ar afla se adună şi stau la sfat. Comorile ard şi
piticii ies din ascunzişurile lor. Vrăjitoarele se adună şi ele şi îşi
realizează sărbătoarea lor specifică numită Sabat. Tot atunci se pot întâmpla
şi o mare varietate de fenomene luminoase care acum sunt trecute pe seama
OZN-urilor. În viaţa oamenilor pot apare atunci o serie de idei creatoare,
nişte inspiraţii care să le influenţeze traseul vieţii, afirmaţia fiind
valabilă în special pentru scriitori.
Aceste
situaţii neobişnuite au fost folosite şi prelucrate de mari scriitori în
operele lor. Aşa este cazul cu Shakespeare care a scris piesa „Visul nopţii de
Sânziene”, Mihail Sadoveanu care a scris romanul „Nopţile de Sânziene” sau
Mircea Eliade cu romanul „Noaptea de Sânziene”.
2. O
altă semnificaţie a Sânzienelor, numite şi Drăgaică în unele părţi ale ţării,
este legată de planta cu acelaşi nume şi de plantele medicinale în general.
Planta numită Sânziene are flori
galben-aurii cu un miros foarte plăcut şi creşte prin fâneţe, livezi şi margini
de pădure. În dimineaţa zilei de 24 iunie, îmbrăcate în haine de sărbătoare
femeile în vârstă pornesc să culeagă tot felul de plante medicinale considerând
că numai în această zi ele sunt cele mai bune. Se poate de altfel observa că
acum suntem la solstiţiu când ziua a fost cea mai lungă faţă de noapte, deci
este un moment de vârf în ciclul de vegetaţie. Menţionăm că este vorba de
culesul tulpinilor, căci rădăcinile se culeg toamna şi florile mai devreme în
primăvară.
De
Sânziene se culege şi roua de pe plante care este bună pentru ochi. Plantele
propriu-zise se pun în scăldătoarea copiilor debili. Fierte în apă cu lapte
plantele Sânziene se dau la erizipel.
Plămădite în rachiu se folosesc la hernii şi la dureri acute.
În
Moldova în special, la Sânziene se spune drăgaică
şi marea importanţă în popor a evenimentului a fost sesizată şi de Dimitrie
Cantemir, fiind în special legat de starea semănăturilor care acum la solstiţiu
încep să se coacă. Toate fetele din mai multe sate se adunau pe vremea lui
Dimitrie Cantemir şi o alegeau pe cea mai frumoasă pe care o denumeau Drăgaică şi o petreceau pe ogoare cu mare
alai. Drăgaica purta o cunună
împletită din spice şi avea multe basmale colorate pe ea. Întorcându-se de la
câmp, Drăgaica cutreiera toate satele
împreună cu celelalte fete cântând, dansând şi stârnind mare bucurie pe tot
traseul parcurs.
Referitor
la plante, Dimitrie Cantemir consemnează că începând de atunci - odată cu ziua
- plantele dau îndărăt, de unde rezultă că Sânzienele reprezintă momentul optim
de culegere.
Deşi
este răspândită în toată Europa, fiind legată de un eveniment astronomic care
este solstiţiul, sărbătoarea Sânzienelor are probabil cea mai mare semnificaţie
şi vechime în ţara noastră.
Nu se
poate trece cu vederea semnificaţia ortodoxă acordată zilei de 24 iunie, care
spuneam înainte că este a Sf. Ioan, respectiv Naşterea Sf. Ioan Botezătorul,
dar şi aducerea la Suceava a moaştelor Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou. Voi
insista asupra celui de-al doilea deoarece el este un sfânt al nostru, mare
făcător de minuni şi în ziua de astăzi dar şi din cauză că despre el se ştie
mai puţin în afara zonei de Nord a Moldovei.
Marele
viitor Mucenic s-a născut în jurul anului 1300 în Asia Mică. Ca negustor a
ajuns pe corabie în Cetatea Albă care ţinea de tătari. Acolo fiind reclamat că
este un creştin fanatic a fost chinuit şi în final decapitat de un iudeu.
Moaştele lui au stat 70 de ani în biserica ortodoxă din Cetatea Albă, făcând de
pe atunci vindecări de boli. În anul 1402 aceste moaşte au fost aduse de
Alexandru cel Bun la Suceava, apoi au stat la Iaşi şi 97 de ani în Polonia. În
anul 1783 au fost aduse definitiv la Suceava, la Catedrală. În tot acest timp
şi în prezent moaştele realizează vindecări şi împlinirea dorinţelor fiind
protectorul Nordului Moldovei.
de Dan
Corneliu Brăneanu
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu