Prima „lemă”: Provincia autonomă Catalunya este una
dintre cele mai solide provincii ale Spaniei, din punct de vedere economic. Naţionalismul
i-a făcut pe catalani să se separe guvernamental de administraţia de
la Madrid, multă vreme reuşind să se menţină în echilibru. Economic, Catalunya
stătea bine şi turismul înflorea; au Barcelona, „Sagrada Familia”, dar şi un
litoral bine organizat turistic. Dar a venit criza, iar ea n-a lovit doar Madridul, ci şi Barcelona.
După zbateri fără rost, guvernul catalan a adoptat decizia de a renunţa la
autonomie şi de a se subordona guvernului de la Madrid; când alternativa era
falimentul, alegerea s-a dovedit a fi singura posibilă.
A doua „lemă”: Într-o ţară unde „tigrul economic” e o
pisică miorlăită, dar bine deghizată, o adunătură de indivizi în criză de
identitate agită în permanenţă o „sperietoare” stalinistă: autonomia ţinutului
secuiesc. Întâi, secuii nu sunt recunoscuţi ca minoritate de sine stătătoare, aşa
că ar fi cam greu să primească autonomia. Apoi, judeţele locuite majoritar de
secui sau/şi vorbitori de limba maghiară sunt printre cele mai sărmane din ţară,
iar autonomia, odată primită, i-ar condamna la moarte sau la... emigrarea masivă
în... România! O autonomie pentru o regiune săracă este condamnarea la moarte a
celor care o promovează. Ştiu, unii vor spune că Ungaria va ajuta o asemenea
regiune... Pe naiba! Ungaria abia poate să se ajute pe ea, n-are nevoie ca nişte
sute de mii de persoane să-i greveze bugetul şi aşa deloc generos... Autonomia
asta este o „sperietoare” din anii '50, ca şi noul MADOSZ, UDMR-ul, dar pentru a
desfiinţa organizaţia stalinistă maghiară, ar merita să le fie acordată, dar nu
oricum, ci total: fără finanţare de la București !
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu