Enciclopediae

miercuri, 15 ianuarie 2014

Decalogul după B.O.R.

foto: www.kmkz.ro 
 1.  „Eu sunt Domnul Dumnezeul Tău; să nu ai alţi dumnezei afară de Mine”;
Biserica noastră autocefală a cam uitat prima poruncă, astfel încât banul, luxul şi huzurul au luat locul lui Dumnezeu. În fond, din ce să facă ei hoteluri, restaurante şi altele lumeşti? Din propovăduirea Cuvântului Domnului n-au cum. Modestia, apostolatul asumat la hirotonisire, sărăcia chiar – au devenit doar forme fără fond, cuvinte pe care popii le repetă ca papagalii, fără să le înţeleagă cu adevărat şi fără ca jena să lase vreo urmă în discursul lor. Bogăţia şi luxul, bijuteriile opulente şi hainele de mii de euro sunt acum apanajul popilor, iar „obrazul subţire, cu cheltuială se ţine”; de unde, dacă nu de la... săraci?
2.  „Să nu-ţi faci chip cioplit, nici altă asemănare, nici să te închini lor”;
Chip cioplit nu şi-a făcut popimea noastră, dar Catedrala din bani de la buget – da. O Catedrală deloc necesară, una pentru preamărirea nepermis-de-preafericitului şi a acoliţilor săi, purtători sau nu de sutană. În acest timp, bisericile istorice şi mănăstirile noastre stau şi cerşesc să se renoveze patrimoniul naţional pe care îl au în îngrijire.
3.  „Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert”;
Biserica a găsit cu cale să transforme religia în bani. Cu ajutorul folclorului religios, mult cultivat de popi, a apărut „pelerinajul la moaşte”, o afacere extrem de profitabilă pentru Patriarhie. Să luăm un exemplu: Sf. Dimitrie cel Nou, cel care are moaştele pe Dealul Patriarhiei în permanenţă; 362 de zile pe an, abia dacă trece cineva pe la moaştele sfântului, dar în cele 3 zile de pelerinaj organizat contra cost, peste 30.000 de credincioşi trec să atingă racla. Popii spun ei prostimii că nu acţiunea în sine, adunarea ca o turmă pe lângă raclă, este importantă, ci credinţa? Nu! Credinţa românilor este ultima lor grijă, dar cultivă cu cinism (ca să-i „vadă” bine preafericitul) folclorul conform căruia moaştele „au mai multă putere” în zilele stabilite de Patriarhie.
4.  „Adu-ţi aminte de ziua Domnului şi o cinsteşte”;
Este ceea ce spun şi popii mereu, sperând că turma (în zilele noastre accepţia termenului e chiar cea proprie) nu va observa că tocmai ei, popii sunt cei care s-au abătut de la Cale. De aici şi vorba românească „să faci ce zice popa, nu ce face popa”, fie că e vorba despre respectarea duminicii ca zi religioasă (nu doar ca zi liberă, laică), fie că e vorba despre respectarea zilelor sfinte din Calendarul ortodox. Făţărnicia a luat locul cucerniciei, aşa că vorbele rostite pe această temă nu mai ajung ca purtătoare de mesaj la amărâtul de credincios ce caută un refugiu sufletesc în Biserică; îl caută, se amăgeşte singur că l-ar fi găsit, dar ştie şi el că totul e doar de faţadă.
5.  „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca bine să-ţi fie şi mulţi ani să trăieşti pe pământ”;
Absenţa aproape completă a educaţiei din predicile preoţeşti, maniera dură în care popii se adresează enoriaşilor, ca şi intoleranţa manifestă faţă de păcatele lor, altfel normale, toate au dus la comportamente absolut nefireşti ale copiilor lăsaţi în voia sorţii de către Biserică, faţă de părinţii lor, faţă de copiii lor sau faţă de semeni. Pe cine să preocupe asta? Popa îşi face „meseria”, ca strungarul care face şaibe, apoi dă jos sutana, încalecă o motocicletă şi se opreşte la discotecă; își comandă o tărie şi reflectează: „încă o zi de muncă încheiată”.
6.  „Să nu ucizi”;
Cine să mai îndemne credincioşii să nu ucidă? Cine să-i înveţe să nu păcătuiască grav faţă de semenii lor? Popii noştri îşi ţin predicile formal, fără cuvenitul har, ca pe o cuvântare politică a partidului roşu, de multe ori chiar susţinând politica lui de partid şi trecând repede peste pildele atât de necesare credincioşilor. Susţinerea lor nu este pentru cele sfinte, ci pentru a sprijini o clică de criminali, fie ei astfel în mod direct (cazul Panait) sau indirect, prin înfometarea celor cărora nu demult le promiteau prosperitatea.
7.  „Să nu fii desfrânat”;
Păi să nu fii tu, enoriaşule! Popa îţi va spune ce rău e să fii desfrânat, te va flagela cu vorbe grele, apoi va pleca şi, la adăpostul casei se va deda la orgii sau va „încerca” un minor sau o minoră, totul în deplină „armonie” cu porunca lui Dumnezeu. Sigur, nu toţi preoţii sunt popi şi nu toţi popii sunt pedofili, dar când Teodosie Şpagoveanul este implicat în aşa ceva, iar restul tac, credinciosul ce să mai creadă?
8.  „Să nu furi”;
Fireşte, asta cu furtul este o poruncă greu de rostit în timpul predicilor... Popa stă cu gândul la hotelul pe care şi-l face lângă biserică şi la cine ce ochi trebuie să „închidă” pentru ca nimeni să nu vadă că el n-avea banii necesari cu care să ridice un hotel de 4 stele. Cutia milei poate fi găsită chiar în recepţia hotelului, în timp ce mitropoliţii cer un „ajutor” de 300.000 lei de la fiecare consiliu local, consiliu care se vede în imposibilitatea de a mai da ajutoare sociale, dacă dau curs cererii Patriarhiei. Dar dacă nu dau, dracu’ e-al lor, doar că nu din partea Bisericii; partidul îi va „judeca” pentru că au refuzat să cotizeze faţă de entitatea care le va face campanie electorală, în loc să educe. Dar la ce să ne aşteptăm, când patriarhul a fost ales de Sinodul manipulat de francmasonul Frunzăverde? „Datoriile” politice trebuie şi ele plătite...
9.  „Să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău”;
Una dintre cele mai grele porunci, aceasta este deseori eludată. Cum ar putea popii să propovăduiască adevărul şi, simultan, să le spună enoriaşilor ce bine o duc ei (deşi n-au ce mânca) de când la putere au revenit comuniştii?!
10. „Să nu pofteşti nimic din ce este al aproapelui tău”.
Nu, Biserica noastră nu pofteşte la ceva care să aparţină aproapelui său, ci la avutul public. Deşi este cea mai bogată entitate juridică din România, Biserica vrea să apară ca fiind săracă. Astfel, „pofteşte” la bani de la buget pentru a ridica acea Catedrală a proslăvirii personale, dar şi la hoteluri de la RAPPS, că doar au agenţie de turism, nu-i aşa?! Activităţile COMERCIALE ale Patriarhiei sunt discret trecute ca activităţi de... cult(!), doar pentru ca ele să scape impozitării.

Ca o concluzie, i-aş întreba pe decidenţi, pe „brusc-credincioșii” comunişti, de ce tolerează aşa ceva? De ce nişte activităţi ce aduc sute de mii de euro la fiecare pelerinaj sunt scutite de taxe şi impozite? Nivelul colectării de taxe scade continuu, dar guvernul comunist îşi permite un teatru de cea mai joasă speţă, cruci bătute unele peste altele, peste tricourile cu criminalul Che Guevara şi scutiri nepermise de taxe. Toate astea, doar pentru ca ei să pună mâna pe puterea totală, discreţionară, iar Biserica noastră strămoşească să devină o „biserică roşie”. În fond, cine crede în Cuvântul Domnului, să iasă în stradă şi să protesteze...

3 comentarii:

Off ce bine ar fi dacă s-ar impozita averile şi afacerile bisericii.
Ăştia nu trebuie să facă declaraţie de avere? Că parcă sunt funcţii publice!

Cu toate ca ma consider un om cu principii conservatoare, vechi de 2000 de ani :), recunosc ca aceasta critica asupra dimensiunii administrative a Bisericii este coerent.Nu este usor sa scrii un astfel de articol.

Uneori sunt nevoit sa vad si ceea ce nu-mi convine... Traim vremuri in care religia aproape ca nu mai exista, iar ce a ramas a devenit comert. Vrem si avem nevoie de o dreapta conservatoare, dar nimeni in politica nu intelege ca fara o Biserica onesta care s-o inspire, ea nu se poate naste.

Trimiteți un comentariu