Enciclopediae

marți, 1 octombrie 2013

Secrete arzătoare (XXII)

 Vestea alegerii sale ca preşedinte al partidului comunist a fost picătura care a umplut paharul rezistenţei psihice a lui Viorin. Dacă până atunci complexele, frustrările şi noile sale pasiuni sexuale îi solicitaseră maxim mintea şi aşa mult prea tarată din naştere, acum, că devenise ceea ce nici măcar nu visase, echilibrul său mintal suferea o distrugere iremediabilă. Se şi vedea cel mai puternic om din asociaţia de locatari, chiar dacă el nu era decât un derbedeu guraliv şi mincinos, pus în faţă pentru ca în spatele lui, caizii partidului să-l conducă discreţionar. Fireşte, pe el nu l-au informat decât extrem de general despre relaţia ce trebuia stabilită cu ruşii, dar pe Viorin nu-l deranja deloc, el deja fiind alintat "Micul Che" de către prietenii săi de partid, datorită extremismului său verbal.

Că relaţia aceasta era una cu caracter infracţional şi că ea dăuna intereselor asociaţiei de locatari, asta nu-l afecta deloc pe Viorin. Era prea lipsit de scrupule pentru a se gândi la locatari… Nu ei îl puseseră în funcţia, fie şi formală, de preşedinte de partid, aşa că avea de servit în continuare pentru a rămâne acolo. Ambiţiile sale căpătaseră un alt contur, iar maladia din ce în ce mai evidentă îl ajuta enorm să capete stabilitatea necesară ca preşedinte. Viorin începuse să mintă din ce în ce mai josnic, deseori apelând chiar la minciuni şcolăreşti, unele imposibil de crezut pentru un om normal. Cei din jur nu-l trăgeau de mânecă pentru că toţi aveau interesul ca psihoticul să fie cât mai bine înrădăcinat acolo unde se afla, ei urmând a trage toate foloasele de pe urmă relaţiei lor de partid, familială sau de prietenie.

Mieros ca mama sa şi parșivel deseori, Viorin a înţeles că minciuna cu cât e mai grosolană, cu atât poate trage mai multe foloase, el si complicii săi de partid. Administraţia actuală îi oferise contracte grase, doar pentru a-şi civiliza discursul ce deseori friza mojicia cea mai abjectă, iar el a acceptat; a luat contractele, nici unul pe numele său, aşa cum îl învăţase mama, dar discursul nu şi l-a schimbat. De altfel, aşa ceva era chiar imposibil, din moment ce vorbirea sa provenea dintr-un psihic din ce în ce mai schizoid, afectat profund de evenimentele ce-l luaseră pe nepregătite. "Micul Che" din Blocul Roşu era acum preşedinte de partid şi aspira la funcţii în administraţie... "Nimicul-șef" ajunsese "cineva" important printre infractorii de partid, fostul "căcănar de partid" fiind acum un mic "tartor" faţă de cei inferiori ca funcţie; ceilalţi nici nu-l băgau în seamă, excepţie făcând Andrei şi compania, care-l băgau des...

Delirul său nu a întârziat să se facă simţit, atât în discurs, cât şi în relaţia cu colegii de partid. Rupt de realitate şi trăind într-o lume absolut imaginară, fostul golan, devenit acum derbedeu de partid, ţinea discursuri aberante ca logică şi fanteziste ca prezentare. El trăia în alte dimensiuni decât cele obişnuite societăţii înconjurătoare, iar asta se vedea de fiecare dată când cineva îi adresa o întrebare; orice întrebare simplă avea la Viorin un răspuns agresiv şi disproporţionat, totul bazat pe cele mai ordinare minciuni, deseori fără vreo legătură cu obiectul întrebării. Derizoriul bulevardier apărea mereu, oricât de serioasă sau chiar gravă era întrebarea. Încet-încet, plăcerile carnale ascunse lăsau urme tot mai adânci în creierul său deja atins de o formă periculoasă de schizofrenie paranoidă. Amestecul exploziv schizofrenie-sodomie a creeat un monstru bolnav, incapabil să înţeleagă ce are de făcut sau ce priorităţi sunt în asociaţia de locatari a Blocului Roşu.

Nu peste mult timp, Viorin a mai primit o "lovitură"... Deşi nu expirase mandatul administraţiei în funcţie, componenţii ei, în frunte cu administratorul şi-au dat demisia, doar preşedintele rămânând în funcţie. A fost momentul în care, trăgând sfori şi cumpărând oameni, preşedintele partidului comunist a fost numit administrator al asociaţiei de locatari. Viorin se simţea acum invincibil; minciunile cele mai grosolane îl ajutaseră să ocupe acea funcţie şi nu avea de gând să mai renunţe la ea. Nu realiza nici cât de ordinar era coborându-se până la a minţi atât de bolnăvicios, dar nici cât de proşti erau locatarii Blocului Roşu, cei care acceptaseră ca el să preia frâiele financiare ale asociaţiei. Doar din acest motiv, prostia, reuşise Viorin să se caţere în funcţia la care visase în secret, dar nici măcar el nu putea spera ca asta să devină realitate, mai ales, nu atât de repede.

Avea şi el o problemă, mai puţin a lui şi mai mult a colegilor bătrâni: în puţine vorbe, problema era "afacerea moscovită". În ea erau implicaţi şi "reformatorii" partidului, în realitate vechi cadre staliniste, dar şi aliaţii lor din alte partide. Cu toţii se angajaseră să predea asociaţia în mâinile îndelung exersate la luat ale ruşilor, dar asta nu era deloc o treabă simplă, ba din contră. Undeva în spatele lor, absent dar mereu prezent, preşedintele asociaţiei veghea şi se opunea făţiş planurilor prost ascunse ale filorușilor ce acum conduceau destinele Blocului Roşu. În zadar au încercat ei să le spună locatarilor că orientarea pe care vor să o dea managementului, cea pro-rusă, este cea mai potrivită şi cea mai avantajoasă, că preşedintele, vulpe bătrână, le-a dat peste cap orice fals argument, chiar dacă pentru asta a fost nevoit să apeleze la asociaţii de locatari din străinătate pentru a pune stavilă monstruozităţilor gândite de minţile bolnave ale unor vânzători de asociaţie.


                          - va urma -









Această producţie literară se află sub protecţia dreptului de proprietate intelectuală.
                                

Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este întâmplătoare.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu