Vestea alegerii sale ca preşedinte al partidului comunist a fost
picătura care a
umplut paharul rezistenţei psihice a lui Viorin. Dacă până atunci complexele,
frustrările şi noile sale pasiuni sexuale îi solicitaseră maxim mintea şi aşa
mult prea tarată din
naştere, acum, că devenise ceea ce nici măcar nu visase, echilibrul său mintal
suferea o
distrugere iremediabilă. Se şi vedea cel mai puternic om din asociaţia de
locatari, chiar dacă el nu era decât un derbedeu guraliv şi mincinos, pus în
faţă pentru ca în spatele
lui, caizii partidului să-l conducă discreţionar. Fireşte, pe el nu l-au
informat decât extrem de general despre relaţia ce trebuia stabilită cu ruşii,
dar pe Viorin nu-l deranja deloc, el deja fiind alintat "Micul Che"
de către prietenii săi de partid, datorită extremismului său verbal.
Că relaţia aceasta era una cu caracter infracţional şi că ea dăuna
intereselor asociaţiei de locatari, asta nu-l afecta deloc pe Viorin. Era prea
lipsit de scrupule pentru a se gândi la locatari… Nu ei îl puseseră în funcţia,
fie şi formală, de preşedinte de partid, aşa că avea de servit în continuare
pentru a rămâne acolo. Ambiţiile sale căpătaseră un alt contur, iar maladia din
ce în ce mai evidentă îl ajuta enorm să capete stabilitatea necesară ca
preşedinte. Viorin începuse să mintă din ce în ce mai josnic, deseori apelând
chiar la minciuni şcolăreşti, unele imposibil de crezut pentru un om normal.
Cei din jur nu-l trăgeau de mânecă pentru că toţi aveau interesul ca psihoticul
să fie cât mai bine înrădăcinat acolo unde se afla, ei urmând a trage toate
foloasele de pe urmă relaţiei lor de partid, familială sau de prietenie.
Mieros ca mama sa şi parșivel deseori, Viorin a înţeles că
minciuna cu cât e mai grosolană, cu atât poate trage mai multe foloase, el si complicii săi de partid. Administraţia actuală îi oferise contracte
grase, doar pentru a-şi civiliza discursul ce deseori friza mojicia cea mai
abjectă, iar el a acceptat; a luat contractele, nici unul pe numele său, aşa
cum îl învăţase mama, dar discursul nu şi l-a schimbat. De altfel, aşa ceva era
chiar imposibil, din moment ce vorbirea sa provenea dintr-un
psihic din ce în ce mai schizoid, afectat profund de evenimentele ce-l luaseră
pe nepregătite. "Micul Che" din Blocul Roşu era acum preşedinte de
partid şi aspira la funcţii în administraţie... "Nimicul-șef"
ajunsese "cineva" important printre infractorii de partid, fostul
"căcănar de partid" fiind acum un mic "tartor" faţă de cei
inferiori ca funcţie; ceilalţi nici nu-l băgau în seamă, excepţie făcând Andrei
şi compania, care-l băgau des...
Delirul său nu a întârziat să se facă simţit, atât în discurs, cât şi
în relaţia cu colegii de partid. Rupt de realitate şi trăind într-o lume
absolut imaginară, fostul golan, devenit acum derbedeu de partid, ţinea
discursuri aberante ca logică şi fanteziste ca
prezentare. El trăia în alte dimensiuni decât cele obişnuite societăţii
înconjurătoare, iar asta se vedea de fiecare dată când cineva îi adresa o
întrebare; orice întrebare simplă avea la Viorin un răspuns agresiv şi
disproporţionat, totul bazat pe cele mai ordinare minciuni, deseori fără vreo
legătură cu obiectul întrebării. Derizoriul bulevardier apărea mereu, oricât de
serioasă sau chiar gravă era întrebarea. Încet-încet, plăcerile carnale ascunse
lăsau urme tot mai adânci în creierul său deja atins de o formă periculoasă de
schizofrenie paranoidă. Amestecul exploziv schizofrenie-sodomie a creeat un
monstru bolnav, incapabil să înţeleagă ce are de făcut sau ce priorităţi sunt
în asociaţia de locatari a Blocului Roşu.
Nu peste mult timp, Viorin a mai primit o "lovitură"... Deşi
nu expirase mandatul administraţiei în funcţie, componenţii ei, în frunte cu
administratorul şi-au dat demisia, doar preşedintele rămânând în funcţie. A
fost momentul în care, trăgând sfori şi cumpărând oameni, preşedintele
partidului comunist a fost numit administrator al asociaţiei de locatari.
Viorin se simţea acum invincibil; minciunile cele mai grosolane îl ajutaseră să
ocupe acea funcţie şi nu avea de gând să mai renunţe la ea. Nu realiza nici cât
de ordinar era coborându-se până la a minţi atât de bolnăvicios, dar nici cât
de proşti erau locatarii Blocului Roşu, cei care acceptaseră ca el să preia
frâiele financiare ale asociaţiei. Doar din acest motiv, prostia, reuşise Viorin să se caţere în funcţia la care visase în secret, dar
nici măcar el nu putea spera ca asta să devină realitate, mai ales, nu atât de
repede.
- va urma -
Această
producţie literară se află sub protecţia dreptului de proprietate intelectuală.
Orice
asemănare cu persoane sau fapte reale este întâmplătoare.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu