Dacă Didina e o
figură aparte, socială și democrată în același timp, dar și tarată de
complexele sale pe care nu și le poate reprima decât prin prostituţia sa fără
scop și fără limite, ea nu e deloc singură în fauna socială a frustraţilor
profund afectaţi psihic. Blonda are o manifestare extremă, bolnăvicioasă, dar
privată și ascunsă de ochii lumii, pe când alţii nu au jenă în a-și exhiba
problemele, chiar și în public. Aceeasi suferinţă, aceeași viaţă dublă,
aceleași comportamente și aceeași prostituţie, dar altfel manifestată o are și
Viorin…
Viorin era un băiat oarecare, cu o
copilărie destul de nefericită şi cu un mediu social cel puţin discutabil ca
orizonturi. Provenea dintr-o familie necăjită, ce încerca destul de greu să
facă faţă greutăţilor vieţii din sistemul comunist. Adolescentul Viorin era
mult mai atras de curtea şcolii, de fotbalul cu ţiganii din cartier, decât de
studiu. Timpul a trecut şi Viorin s-a văzut afectat fără să-şi dea seama de
atmosfera familială şi de tensiunile permanente dintre părinţii săi. Fireşte că
a profitat de aceste situaţii pentru a putea pleca de-acasă, în universul care
i se potrivea cel mai bine : strada, cu acea faună de cartier, acea pegră
a societăţii care atât de mult îl atrăgea. Încetul cu încetul, Viorin se
comporta tot mai mult ca un băiat de cartier şi din ce în ce mai puţin cum ar
fi dorit mama sa. Ceva carte a făcut şi el, atât cât să pară
"şmecher", dar totul extrem de superficial ; nu avea nevoie să
fie apreciat de învăţaţii liceului, ci doar să epateze cu şmecheriile
bulevardiere, grefate pe o iluzie de cunoştinţe insuficient dobândite.
Ceva totuși a învăţat el… Învăţase
supravieţuirea în condiţiile speciale ale străzii şi că minciuna grosieră este
o armă ce poate fi utilizată aproape oricând. Miza, desigur, pe bunul simţ al
preopinentului, cel care s-ar fi jenat să-i spună în faţă că minte.
"Învăţătura" străzii îşi spunea pentru prima dată cuvântul, iar
duplicitatea şi josnicia începeau să devină adevărata să natură, cea care
înlocuia educaţia pe care se chinuise inutil să i-o dea mama sa. Minciuna
devenea astfel ieşirea sa preferată din orice situaţie, oricât de stânjenitoare
pentru oricine altcineva sau oricât de penibilă. Creierul său insuficient rodat
se forma încet, ducându-l pe Viorin într-o lume care nu există nicăieri.
Psihicul său labil, frustrările băiatului cu ochelari de baga care trebuia să
stea de două ori într-un loc ca să facă o dată umbră, dar şi complexele
căpătate în timpul nefericitei sale copilării, toate au dus la formarea unui
adolescent cu minte de copil, impulsiv şi agresiv, verbal (cum învăţase în
stradă), dar şi fizic, dacă avea în faţă pe cineva mai slab ca el, mai nevolnic
sau mai vulnerabil ; aici nu putea da greş, căci strada şi derbedeii ei îl
învăţaseră să-şi dezvolte instinctele şi să simtă slăbiciunea celui cu care
venea în contact, mai mult subliminal decât conştient.
Viorin nu ieşea în evidenţă prin nimic.
Devenise un golan, dar ştia să disimuleze şi, faţă de vecini, cei care ar fi
putut să-l pârască mamei sale, era de o politeţe desăvârşită şi de un servilism
greţos pentru cei educaţi, dar care nu erau şi vecinii săi. În cartierul
muncitoresc de lângă Gară, era la mare preţ în epoca adolescenţei sale
"originea sănătoasă" şi nu educaţia. Vecinii erau cu toţii nişte
derbedei ce proveneau din golănimea satelor româneşti, ei "meritând"
a fi consideraţi ca având acea "origine sănătoasă" comunistă care îi
făcuse "oameni" şi, iată, "tovarăşi de nădejde" ai unei
societăţi idiotizante. Nici părinţii lui Viorin nu erau nişte intelectuali, ci
tot nişte favorizaţi ai unui sistem unde valoarea şi civilizaţia nu aveau ce să
caute. Cu aceste modele familiale şi cu acelea din imediata sa apropiere, la
care se adăuga "educaţia" străzii, Viorin nu putea să devină decât un
derbedeu. Din nefericire pentru el, adevăraţii derbedei, caizii străzii îi
serveau drept model, dar el nu putea decât să crească în umbra lor, servindu-i
şi adulându-i. Mai mult nu putea pentru că era nefericitul posesor al unei
coloane vertebrale de melc, iar asta îi asigura doar rolul de slugă, de
servitor al celor care dădeau cu pumnul, făcând legea străzii.
Toate elementele civilizaţiei erau
inversatete în creierul corupt şi complexat al lui Viorin şi la fel erau şi
valorile acceptate ale societăţii. Tot ce era demn de urmat – el evita ;
tot ce era de blamat – el adora… Se apropia tot mai mult de ţiganii pe care îi
admira, dar se depărta constant de acele valori pe care mama sa nu le cunoştea,
dar ştia că e bine că fiul sau să le înveţe şi să le urmeze. Încet-încet, în
mintea sa se configura realitatea bolnăvicioasă, cea care îi va marca existenţa
până la moarte şi care îl va face, dacă nu "special", atunci cu
siguranţă cel puţin cu un psihic tarat. Viaţa lui nu se desfăşura în
dimensiunile comune oamenilor obişnuiţi, ci într-o realitate virtuală, proprie
doar minţii sale de adolescent profund afectat psihic.
Moştenise de la mama sa, altfel o femeie
lipsită de o pregătire specială, dar dotată nativ cu o limbă înşelătoare –
darul de a vorbi "în limbi". Asta l-a ajutat să suplinească lipsa
crasă de cultură şi să pară ceea ce era departe de a fi : un băiat
inteligent. Mental, el era centrat în permanenţă pe un sistem verbal care să-l
facă să scape din orice situaţie. Minciuna ordinară, josnică de cele mai multe
ori, îi era un instrument "valoros" care să-l facă să pară
"cineva", în ciuda faptului că el era în realitate un
"nimic". Laşitatea cea mai cruntă, slugărnicia cea mai joasă şi frica
de oricine putea să-i pară superior îi marca existenţa, stresul de a fi în
prezenţa cuiva cu personalitate fiind repede eliminat, odată ce acela nu mai
era de faţă ; atunci Viorin devenea "dur" şi
"incisiv", "hotărât" şi "demn". Ca orice derbedeu
de cartier, Viorin nu suporta să intre în conflict direct cu cineva, chiar dacă
acel conflict era doar verbal sau ideatic. Laşitatea sa extremă îl făcea să
fie, ceea ce mai târziu cineva ar fi putut spune, "un pisic", un ins
complet lipsit de opinii proprii, dar "puternic" dacă avea
"gang-ul" în spatele lui.
- va urma -
Această
producţie literară se află sub protecţia dreptului de proprietate intelectuală.
Orice
asemănare cu persoane sau fapte reale este întâmplătoare.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu