Enciclopediae

luni, 7 octombrie 2013

Secrete arzătoare (XXVI)

 Viorin n-avea nici o idee de economie, deşi vorbea cu siguranţa obişnuită despre investiţii, şomaj, pensii sau salarii, despre viitorul asociaţiei sau despre bunăstarea locatarilor. Tot ce spunea erau doar vorbe pe care nici el nu le înţelegea pe deplin, nicidecum să mai aibă şi soluţii de punere în practică. Poate că nu ar fi fost ceva insurmontabil că administratorul nu are limpezi noţiunile economice, dar nefericirea era că nici restul biroului nu aveau nici cea mai mică idee despre ce anume ar trebui să facă pentru ca Blocul Roşu să iasă din marasmul economic. Cu toţii erau preocupaţi de contracte oneroase, aranjamente financiare personale şi de grup infracţional şi de îmbogăţirea cât de mult se poate, a lor şi a asociaţilor întru infracţiune. Nici unul nu-şi punea problema că nişte comunişti care promovează austeritatea nu au cum să etaleze averi cum erau cele acumulate de ei din bani publici. În ipocrizia lor, derbedeii lui Viorin găsiseră soluţia: ei nu erau cu adevărat comunişti, ci socialişti, iar socialiştii (minţeau ei) se puteau îmbogăţi fără ca asta să bată la ochi; în fond, ei "munceau", erau capabili de multe, aşa că averea ar fi fost o consecinţă firească, una ce venea după ani grei de minţit şi furat locatarii Blocului Roşu, că în rest nu existau realizări pe care să le poată invoca în mod onest. În schimb, nu pierdeau ocazia, mai ales Viorin, expertul partidului în minciuni ordinare, de a se împăuna cu realizările predecesorilor lor.

Ocupaţi cu pălăvrăgeala mincinoasă şi cu leneveala cea mai păguboasă, comuniştii nu mai aveau timp să se ocupe şi de economie; nici n-ar fi ştiut cum, de altfel... Economia, gândeau ei, de-aia e de piaţă, ca să se ajute singură, dacă vrea să reziste presiunilor unei crize mondiale din ce în ce mai prezente. Dacă nu, haosul economic era cea mai bună ocazie pentru ca ei să rupă hălci întregi din economia asociaţiei de locatari, să le treacă discret pe numele lor, pentru ca apoi să facă apel la Uniunea Asociaţiilor de Locatari, iar aceasta să le asigure fonduri suficiente încât să repună pe picioare întreaga economie, deci şi feliile tocmai acaparate. Ştiau prea bine că nu se vor putea impune la nesfârşit în biroul administraţiei, aşa că se vedeau nevoiţi să acţioneze rapid, oricât de ilegale erau planurile lor.

În realitate, noul partid comunist, zugrăvit fără talent în chip de partid socialist, nu era un partid, ci doar o gaşcă de mincinoşi manipulatori care profitau de prostia evidentă a locatarilor. Nu aveau nici un fel de doctrină, nici ideologie nu aveau, singura lor preocupare fiind minciuna şi mistificarea cea mai josnică. Locatarii îi ascultau cu gurile căscate, le sorbeau minciunile fără să clipească, în timp ce în ochii lipsiţi de expresie şi care nu trădau ceva procese cognitive se putea citi speranţa că în curând, în acea societate pe care aceşti comunişti o descriau, toată lumea va avea vodca sa de pufoaică şi "bomboanele agricole", iar asta în fiecare zi. Idiotizaţi de avalanşa de vorbe goale, locatarii nu puteau să mai facă diferenţa între vorbele ascultate şi realitatea înconjurătoare, cea care arăta complet diferit de aceea din poveşti, iar asta deşi se loveau de ea din ce în ce mai dureros. Preluau minciunile lui Viorin, cel care de orice fărădelege comisă de el şi de ai lui îl găsea responsabil pe preşedintele asociaţiei şi credeau, cu mintea lor puţină şi deloc exersată, că vinovat de viaţa lor era omul aflat în fruntea asociaţiei de locatari, deşi el nu avea nici o atribuţie economică, prin statut.

Din când în când, comuniştii le mai dădeau de gratis (doar de la ei le dădeau) câte un mic şi-o bere ca să le arate că noii conducători se gândesc la locatari şi că vor să le facă viaţa mai bună. Cu burta goală şi cu o bere botezată la activ, populaţia Blocului Roşu era pregătită să vadă ceea ce derbedeii roşii doreau. În timpul ăsta, în spatele uşilor închise, şirul ilegalităţilor prezentate drept legale devenea din ce în ce mai lung, hoţiile căpătau un alt sens când ele erau comise de atotputernicii zilei, iar jaful din bani publici devenise "investiţie strategică". Întreaga realitate era complet distorsionată, schimonosită odios, dar, bine drapată, ea nu sărea deloc în ochii locatarilor îndobitociţi. Totul se transformase într-o uriaşă piesă de teatru absurd, unde scenaristul bolnav imaginase situaţii la fel de maladive, iar regizorul nu făcea decât să aducă iluzioniştii care să-i convingă pe oameni că femeia tăiată cu fierăstrăul e chiar tăiată şi apoi lipită la loc. După o asemenea prestaţie, locatarii râdeau tâmp de minunăţia pe care băieţii ăia simpatici abia o făcuseră, fără să realizeze că viaţa lor de toate zilele se transformase într-un bâlci populat doar de soldaţi şi slujnice, dar unul unde vodca de pufoaică le era accesibilă. Că mai aveau acasă şi copii sau că aceştia aveau alte nevoi decât trăscăul părinţilor, asta nu mai conta; când să se mai gândească şi la asta, când ei se trezeau beţi şi se culcau şi mai beţi?!

Minoritatea reprezentată de locatarii care ştiau ce înseamnă munca şi gândirea era marginalizată, ridiculizată grosier şi, când se putea, acuzată de lipsurile în care se zbăteau toţi locatarii Blocului Roşu. În acest fel, Viorin îşi putea vedea de ale lui, de ale partidului şi, mai ales, de toate cele importante pentru asociaţia de locatari moscovită. În spatele minciunilor grobiene ale administratorului se ascundeau, dar cine să vadă asta?, lucruri de o gravitate excepţională pentru viitorul asociaţiei, însă deocamdată nimeni nu părea să fie deranjat de asta. Imensa majoritate a locatarilor erau nişte pinguini dedaţi să rabde de frig, să mănânce peşte oceanic şi să aplaude prestaţiile golăneşti, bulevardiere ale lui Viorin, cel care devenea pe zi ce trece tot mai bolnav; ceea ce îi scăpa în primul rând lui...


                        - va urma -











Această producţie literară se află sub protecţia dreptului de proprietate intelectuală.
                                


Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este întâmplătoare.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu