Secrete arzătoare (XX)

 Copilăria nefericită l-a marcat pe tânărul Viorin. Întâi minţea copilăreşte, încercând să scape de furia alcoolică a tatălui său, dar mai apoi minciuna i-a devenit un obicei. În mintea sa insuficient dezvoltată s-a format reflexul de a minţi mereu, ori pentru a scoate în evidenţă calităţi pe care nu le avea, ori pentru a fi totuşi băgat în seamă cumva. Personalitatea sa a devenit încet bipolară, iar viaţa sa a îmbrăcat accente stranii, de viaţă reală amestecată cu acea viaţă pe care şi-ar fi dorit-o dacă nu avea ghinionul să se nască în acea familie. De altfel, mama sa, intuind pericolul de a naşte un copil făcut la beţie, a vrut să întrerupă sarcina, dar bărbatul ei s-a opus şi uite-aşa s-a născut un produs uman marcat de racilele unei boli, alcoolismul, ce prezintă efecte secundare grave în cazul nefericit al procreerii.

Desigur, Viorin n-avea nici o vină că s-a născut şi nici că psihicul său deranjat îl purta într-o lume ruptă de realitatea înconjurătoare. Problemele sale de adaptare la normalitate au făcut ca el să devină un individ agresiv sub aparenţa sa calmă. La fel ca internii unui ospiciu cărora li se administrează calmante pentru a creea iluzia unei aparente normalităţi, la fel şi Viorin apela la "drogul" sau, minciuna, şi tot pentru ca el să poată percepe idei disparate din ambientul apropiat. Nu, nu i se părea nimic în neregulă cu această manie a sa şi nici n-o vedea ca atare ; el ştia că altfel va redeveni un "nebish", un individ ce trebuie să stea de două ori într-un loc pentru a face o dată umbră. Măcar minciuna, cu cât era mai grosieră şi mai incredibilă, cu atât îl scotea mai mult în evidenţă ; aşa vorbea lumea de el şi nu mai era un nimeni. În plus, pentru propensiunea sa spre fărădelegi, iată, Andrei l-a luat pe lângă el (şi nu doar… "pe lângă el"), iar acum Viorin era ditamai şeful tineretului comunist, un mic Che Guevara, criminalul bolşevic care atât de mult îl inspira.

Psihicul său labil şi înclinaţia sa spre violenţă au fost imediat folosite de către partidul infracţional al cărui tineret îl conducea. Numele său a fost periculos de asociat în cazul dispariţiei stranii a unui jurist al asociaţiei de locatari, dar Andrei a "rezolvat" totul, iar Viorin putea acum să stea liniştit. Fireşte, el oricum nu s-ar fi neliniştit aiurea pentru că ştia că minciuna îi va salva din nou pielea în cazul în care autorităţile l-ar fi luat la ochi. Deja Viorin avea experienţă, atât cu maltratarea tatălui său, cât şi cu escrocarea cinică a bătrânei Nadine şi ştia că are toate aptitudinile necesare unui mic bandit ce promitea să devină unul de anvergură în asociaţia de locatari, cea condusă discreţionar de către Andrei, ţiganul arogant ; pe lângă el, Viorin părea un miel sau, mai curând, un lup în blană de miel. Laşitatea sa extremă era singura pentru care caracterul său adevărat nu ieşea la iveală într-un mod foarte evident. Tânărul derbedeu nu avea curajul nici măcar răutatea să şi-o arate pe faţă, dualitatea sa psihologică ajutându-l s-o drapeze într-o haină străvezie şi improprie, cea a obrăzniciei bulevardiere.

Viorin se însurase… Luase numele soţiei, pentru ca aşa să scape de dosarul nu suficient de curat pentru un şef al tineretului comunist, cu atât mai puţin pentru unul care se visa administrator sau, de ce nu ?, poate chiar preşedinte al asociaţiei de locatari din Blocul Roşu. Da, încă nu era momentul să spere, dar în lumea imaginară în care trăia, orice era posibil și oricând. Căsătoria nu-l aranja deloc şi nici nu-i procura gama atât de diversă de trăiri şi de simţiri pe care le avea cu Andrei şi cu prietenii săi vânjoşi, dar era conştient, în rarele sale momente de conştienţă, că era o căsnicie necesară. Noua sa calitate, de "nimic-șef" în partidul comunist îi venea foarte bine şi această activitate înlocuia cu succes ieşirile sale anterioare la fotbal, cu băieţii ; era un bun fundaş, spuneau ei, dar el nu pentru fotbal ieşea, ci pentru a fi cât mai departe de femeia cu care necesitatea îi impusese să se însoare. I se părea o femeie brutală şi grosolană ce nu suferea comparaţie cu delicateţea băieţilor cu care era el învăţat de la Paris încoace. Fireşte, ea nu era deloc aşa cum o vedea Viorin, dar nici aceasta nu i se putea imputa lui, ci doar minţii sale tarate de boala ce-şi făcea loc insidios.

Maladia se instala pe măsură ce timpul trecea, în acelaşi timp cu evoluţia sa politică şi infracţională. Depărtarea sa de realitate era din ce în ce mai evidentă, ceea ce n-a scăpat ochiului atent al lui Andrei. Acesta avea probleme cu legea şi s-a gândit că micul bandit uşor de controlat este ideal pentru a-l pune că interfaţă între el şi locatarii Blocului Roşu. După o analiză pertinentă, Andrei a ajuns la concluzia că peste 70% din locatarii blocului sunt proşti şi uşor de manipulat cu minciunile cele mai ordinare, iar pentru aşa ceva Viorin era ideal pentru că putea minţi perfect, fără prefăcătorie, ba chiar cu convingere. Nimeni n-ar fi ştiut că această capacitate nefericită provine dintr-o maladie ce ameninţa să devină delir, iar pentru el, aceasta chiar nu conta, atât timp cât îşi putea asigura conducerea administraţiei fără a avea şi responsabilitatea ei.



                            - va urma -

Această producţie literară se află sub protecţia dreptului de proprietate intelectuală.

                                

Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este întâmplătoare.

Posted in: abuz,bolsevici,cartel,comunisti,conspiratie,cumetrie,derbedei,infractori,inselatorie,penal,perversiune,promiscuitate,tradare,vanzare