Enciclopediae

luni, 25 februarie 2013

Noua secţie de presă a Partidului



 Când la o tele-vizuină apare o ştire sau, mai des o porcărie, dar n-ai prins-o de la început, nu-i nici o problemă… Dacă ai văzut-o pe iRealitatea, dar e incompletă, muţi pe ProTv şi o s-o completezi. La fel se întâmplă dacă dai pe Prima; aici, Cristina Ţopescu te va informa complet, cu intonaţie tendenţioasă, dar şi cu bâlbâielile obişnuite şi tot cu „ştirea” de pe celelalte posturi pendinte de usl. Ceea ce vedem nu este televiziune, ci, aşa cum zic de vreo 20 de ani, tele-vizuină. Nu găseşti acolo nici informaţia echilibrată care să prezinte rece o realitate punctuală, nici documentarea indispensabilă profesiei şi nici echidistanţa politică. În schimb, pe toate posturile ai parte de interviuri trunchiate, cu întrebări puse intervievatului în aşa fel încât omul, de bună credinţă să răspundă, dar mai apoi îşi vede vorbele groaznic răstălmăcite. „Moderatorii” sunt nişte derbedei, unii, tendenţioşi şi josnici sau, alţii/altele nişte paraşute decăzute, cu buze subţiri şi mestecând cuvinte ce ies cu greutate prin gura vag întredeschisă. Cu măselele scrâşnind pentru a fi pe placul lui Ghiţă, Felix etc., individe ce nu deţin proprietatea cuvintelor se lansează în acuze ticăloase, multe inventate, toate îndreptate împotriva PDL sau dreapta, în general. În timpul ăsta, pe alte posturi, aceeaşi problematică este lansată în eter, dar de către secături cu aere de procurori stalinişti ; unul dintre ei îşi zice pastor pocăit, dar e egal depărtat şi de pocăinţă, ca şi de vreo calitate umană ce l-ar putea recomanda ca pastor; indiferent de cult, sectă sau orientare religioasă. Cu toţii şi separat „cânta” o „arie a calomniei” frizând penibilul, josnicul, ticăloşia cea mai ordinară.

 Aşa se face televiziune în România, asta e libertatea de exprimare. A avut grijă ilici să-şi promoveze lichelele şi să-i doteze cu frecvenţe tv şi radio, să le vândă gratis ziare şi reviste, cu un cuvânt – să acapareze mass media. Acum ne uităm ca viţeii la tele-vizuina evazionistă fără să putem face nimic. Deasupra lor veghează CNA, organul abilitat nu să sancţioneze asemenea porcării odioase, ci, paradoxal poate, să le întreţină influenţa; CNA dă doar amenzi şi avertismente, în timp ce ticăloşia de pe ecran creşte văzând cu ochii şi fără ca organul moale al vigilenţei presei să ia vreo măsură pentru a combate asemenea viruşi informaţionali cu chip uman. Aţi auzit de vreo sancţiune aplicată tele-vizuinilor pentru infracţiunea de manipulare a pieţei de capital prin ştiri mincinoase şi prin anunţuri apocaliptice fără o urmă de adevăr în ele? Nu, şi nici nu veţi auzi. Termenul de „calomnie”, aşa cum este el definit în jurisprudenţă şi-a pierdut sensul; acum calomnia este aducătoare de rating pentru tele-vizuini, care o încadrează la capitolul „libertate de exprimare”(!) şi este şi principala armă politică a politicianiştilor comunişti. Ecranele televizoarelor sunt invadate zilnic şi ora de oră de sculeri-matriţeri, ospătari, camionagii, CAP-işti, tractorişti etc. deveniţi peste noapte „miliardari”, „doctori”, „profesori”, toţi senatori şi deputaţi usl. Încurajaţi de „moderatori”, golanii bulevardieri de ieri se lansează într-o întrecere pe toate posturile moguliene, dornici să arate care mai de care ca sunt capabili de calomnii mai josnice decât colegii lor de cartel.

Suntem, cred, singura ţară din lume cu „vedete” interşanjabile. Nişte analfabete (majoritatea), urâte şi semi-idiotizate sunt azi „vedete de televiziune”, deşi mai corect ar fi „de televiziuni”. Ele nu sunt obligate contractual, ca în restul Europei, să apară la o singură televiziune; sunt „vedete” itinerante pe la toate tele-vizuinile din cartel. Fireşte, n-au ce spune, aşa că-şi regizează tot felul de despărţiri şi divorţuri, acuplări şi alte scenarii care să facă rating. Manelele şi falsurile invadează în fiecare zi ecranele televizoarelor. Se inventează şi promovează sărbători ce se vor „tradiţionale”, dar cele cu adevărat româneşti sunt permanent eludate; în afară de o ştire scurtă la tv, a auzit cineva să se sărbătorească „Târgul de fete de pe Muntele Găina”, sărbătoare solară ce datează de peste 2000 de ani? Dar de „Sânziene”/”Drăgaică”?


În timpul ăsta… În timpul ăsta, străinătatea preia porcăriile lor odioase, le difuzează (pentru că, nu-aşa?, sunt verificate din trei surse „independente”), iar România ajunge să fie privită ca o ţară din lumea a treia spre a patra. Asta nu-şi asumă nici gângăniile de „jurnalişti”, dar nici lepădăturile us|laşe care au ca unic scop progresul lor şi al complicilor lor, în dauna evoluţiei normale a României.


Oare în ţara mea nu se poate face nimic pentru o acţiune comună, civică (dar pe bune, nu cu „civismul” ONG-urilor moguliene) de stârpire a acestor jivine nefolositoare ? Ce cred  votanţii usl când văd un pedofil (sau 2,3,4) la tv ? Le-ar face plăcere să ştie că fetele lor minore vor putea „beneficia” de „avantajele” prostituţiei infantile conduse de aceşti jegoşi naţionali ? Dar cei care îl văd pe fundaşul lor copreşedinte şi prim-plagiator minţind ordinar şi infantil, sunt fericiţi să trăiască în lumea astfel descrisă de el, dar complet ruptă de realitate ? Dar cei care au şansa să-l prindă treaz la prânz pe celălalt copreşedinte, führer-ul Căcărău, buhăit de alcool şi nesomn (asta noaptea, că ziua îndeobşte doarme), vor fi fericiţi să aibă un cartofor ca preşedinte? Cu toţii formează o trupă de saltimbanci ce jonglează printre legile date tot de ei, printre instanţele ce-i găsesc aproape invariabil nevinovaţi, nişte clovni cu obrajii roşii (roşu-kgb) ce se strâmbă la economia naţională şi, din când în când îi mai dau un şut în fund hlizindu-se apoi la vulgul ce le aclamă gestul. Şi, în timpul ăsta, „secţia de presă” dă în continuare „ştiri” după chipul şi asemănarea jivinelor pe care le slujeşte. Noi ce să facem ? Privim, comentăm, înjurăm şi aşteptăm să vină cineva care să dea cu ei de pământ; cine? CNA? ANI? Parchetul General? Măcar Poliţia? N-au timp ei de asemenea „nimicuri”… Lasă STS să vegheze la „liniştea” noastră prin programul "sistemul informatizat centralizat la nivel naţional" pus în practică de puşcăriaşul Năstase, program prin care s-au sifonat zeci de milioane de euro chiar în perioada când baroneasa Nicholson aprecia că guvernul Năstase e curat ca lacrima şi nepatat;  veghează la liniştea sau la liniştirea noastră…

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu