Viorin, cel luat din curtea şcolii, n-a mai avut timp să realizeze că
a schimbat mediul şi că administraţia Blocului Roşu are alte valori şi
principii decât strada, cea cu care era el învăţat. I-a fost suficient să vadă
că administratorul Andrei fură, că preşedintele asociaţiei, Nelu Cucuvelu’
învârteşte pe ascuns diverse afaceri cu scopul de a subordona asociaţia uneia
mai potente financiar din străinătate, adică unei asociaţii de locatari de la
Moscova, că Viorin a şi crezut că se afla tot pe bulevardul Micul Titulescu şi,
ca atare, şi-a păstrat comportamentul şi limbajul de maidanez. Se mândrea,
sărmanul, că strada şi ţiganii din cartier îl învăţaseră cum "să
vorbeşte", aşadar era dispus la orice mojicie şi la orice grosolănie
abjectă, doar pentru a arăta oricui că el e… "spiritual".
La asociaţie nimeni nu-l vedea, nimeni nu ştia nimic precis despre el
sau despre ce nu face el pe banii asociaţiei. Nelu era ocupat până peste cap cu
proiectul său cu ruşii cărora le era fidel încă din tinereţe
şi oricum ditamai preşedintele de asociaţie nu dădea 2 (doi) bani pe
"iedul" într-ale fărădelegilor, aşa cum îl credea el pe Viorin.
Singurul care-l aprecia, dar şi aia doar pentru latura sa feminină, era
Andrei ; ştia administratorul că la vârsta lui (se apropia de pensie) era
greu să mai găsească un băiat supus ca o fată şi gata de orice, atât în
dormitor, cât şi în rest. Că Viorin era bădăran (dar niciodată cu el),
necioplit şi vulgar, asta nu-l deranja deloc, ba chiar îl excita deseori să
vadă cum "pupila" sa varsă găleţi de minciuni şi invective la adresa
oricui se opune partidului şi lui Andrei însuşi. Doar de-aia îl adusese la
partid şi-i dăduse acea funcţie oficială, pentru ca neoficial
el să îndeplinească toate sarcinile murdare pe care alţii le-ar fi
refuzat ; un fel de căcănar-șef neoficial al partidului.
Dar viaţa nu e mereu liniară, aşa că într-una din zile şi Andrei
pierdu administraţia, dar şi Nelu preşedinţia asociaţiei de locatari şi asta pe
negândite ; cine se putea aştepta ca tocmai ei, cei care făcuseră noua asociaţie
să piardă conducerea, tocmai când îşi plantaseră oamenii peste tot, în
posturile cheie, până în, aparent, cele mai puţin importante locuri ?! Şi
totuşi au fost nevoiţi să predea contabilitatea şi conducerea destinelor
Blocului Roşu… Cei care le-au urmat erau nişte "novici", nededaţi cu
matrapazlâcurile de mare clasă. În plus, nou-veniţii s-au apucat să facă şi
ordine ; aşa au descoperit că în contabilitate nu mai sunt bani, ci doar
datorii şi că falimentul financiar le dădea târcoale. Andrei pierdu şi
conducerea partidului comunist, în locul său venind o vreme un saltimbanc redus
mintal pe care toţi îl alintau Nătângul, atât din cauza minţii sale excesiv de
domoale, cât şi pentru siguranţa pe care o afişa mereu şi nemotivat.
În timpul ăsta Viorin tăcea şi-şi ţesea "plasa" de relaţii
subterane şi de prieteşuguri preverse. Îi găsise pe nişte colegi de partid, la
fel de tineri ca şi el şi la fel de perverşi, cu care s-a lansat
în altfel de acţiuni porn-obsesive. Aceştia aveau altă manie
sexuală, cea a pedofiliei, dar Viorin nu era deloc deranjat de preocupările
obsesionale ale prietenilor săi, el fiind dispus la orice fel de comportament
sexual deviant. Datorită lor, minore ce serviseră fanteziilor sexuale ale
dezaxaţilor, acum erau "în cărţi" şi fuseseră plasate pe lângă cei
din conducerea asociaţiei. Tinerii derbedei le plăteau fostelor lor sclave
sexuale şi cazarea, dar şi salarii, studii şi alte stipendii, ele având ca
singură misiune să-i spioneze pe toţi cei care conduceau Blocul Roşu şi să
îndeplinească ordinele celor care le aduseseră în Capitală. Fireşte, fostele
minore erau acum "cineva" şi trasau liniile directoare ale politicii
administrative aflate la conducere ; sau măcar încercau. Viorin şi gaşca
lui de obsedaţi erau doar nişte dandy roşii care atrăgeau din când în când
atenţia, doar atât cât să nu uite lumea de ei.
Lui Andrei i se apropia momentul când legea trebuia să ia o decizie în
ceea ce-l priveşte ; furase enorm şi ar fi fost bătător la ochi să nu
primească măcar o pedeapsă simbolică, aşa cum se stabilise cu ocazia petractărilor
pe această temă. Dar Andrei îşi dorise o pedeapsă cu suspendare, pe când Coana Justiţie
îl dorea la puşcărie… Discuţiile, foarte vagi şi lipsite de concreteţe, nu stabiliseră
nimic precis, ci doar nişte linii generale. Andrei avea nevoie ca de aer de un
sprijin politic, iar Nătângul nu părea dispus să i-l acorde. Acesta a fost şi
motivul pentru care conducerea partidului comunist trebuia oferită altcuiva,
unei persoane încă necompromisă public şi dispusă să calce şi legea în
picioare, dacă trebuie, pentru ca Andrei să fie la
adăpost de orice răspundere penală efectivă. Căutând pe cineva care să
corespundă caracteristicilor cerute, conclavul partidului a dat cu ochii de…
Viorin ! Se recăsătorise recent cu urâţica fată a unui
"predicator" comunist, iar asta doar pentru a căpăta o poziţie solidă
în fata potenţialilor săi competitori ; fireşte, şi pentru ca fata ce
ameninţa să devină domnişoară bătrână să aibă o familie, fie ea doar formală,
dar una care să-i confere un pic de prezenţă şi prestigiu. Cei doi semănau ca două
picături de apă : nici unul nu putea să iasă în evidenţă prin ceva firesc,
prin vreo acţiune sau printr-o conduită normală, căsătoria rezolvând o mare parte
a problemei lor ; de-acum erau doi şi puteau trece drept unul şi acelaşi
organism socialmente perceptibil.
În acest fel, dar şi datorită sforilor trase de Andrei, Viorin ajunse
preşedintele partidului comunist ; "dragul de el !", gândea
fostul administrator, "ce sexy e cu steaua roşie în frunte !".
Odată cu Viorin, la şefia partidului au venit şi prietenii săi porn-obsedaţi,
relaţia lor promiscuă primind astfel şi valenţe politice. Nimănui nu i s-a
părut dubios şi toţi comuniştii au aplaudat această schimbare de faţadă. În
spatele tinerei măşti de partid, bătrânii bolşevici conspirau în continuare,
relaţiile lor cu asociaţia de locatari de la Moscova începând să fie din ce în
ce mai transparentă.
- va urma -
Această
producţie literară se află sub protecţia dreptului de proprietate intelectuală.
Orice
asemănare cu persoane sau fapte reale este întâmplătoare.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu