Enciclopediae

luni, 22 aprilie 2013

« Trăiască psd în frunte cu secretarul său general… »



 A fost odată un arhitect, în vremuri de tristă amintire, ce nu putea avansa în meserie pentru că nu era membru de partid. Detesta ideea de a se asocia unor neisprăviţi, dar apropiaţii l-au sfătuit s-o facă. Dar când vrea partidul şi nu vrei tu, cu timpul constaţi că şi invers se poate… În cele din urmă, când s-a hotărât, arhitectul şi-a dat seama de comicul situaţiei : nu putea deveni membru de partid pentru că… nu avea « origine sănătoasă », aşa cum a rezultat din verificările activiştilor însărcinaţi să scotocească în vieţile oamenilor până aflau şi ceea ce nici verificaţii nu ştiau. Era un « element » ce provenea dintr-o familie « reacţionară » : părinţii săi fuseseră cândva mici întreprinzători privaţi, ceea ce era « monstruos » pentru comunişti ; « supseseră sângele clasei muncitoare ». Arhitectul a continuat să meargă la şedinţele de prelucrare, până când i-a venit o idee : într-o şedinţă de acest fel, s-a ridicat omul în picioare şi a declarat public că « nu se mai considera rudă cu… părinţii săi » ! Urmărea ? L-au făcut membru de partid !

Aceasta istorie, reală de altfel, este ilustrarea manierei în care a « dispărut » partidul comunist român : declarativ. Revoluţia a venit şi a trecut… Încărcătura secundară sau poate principală a revoltei a fost dorinţa românilor normali de a scăpa de comunism. « Fără comunişti » era lozinca principală şi pe 22 decembrie, dar şi mai apoi ; mai apoi, până la mineriada din 13-15 iunie care a pus capăt scurtei perioade democratice din istoria postbelică a României. În lunile scurse de la Revoluţie (atât cât a fost ea) şi până la mineriadă, presiunile populare s-au îndreptat în aceeaşi direcţie, « fără comunişti ». La începutul anului 1990, ilici a făcut un gest pe care nimeni zdravăn la cap nu l-a luat în serios : pentru a salva ceea ce românii detestau, partidul comunist, el s-a decis să-l declare… desfiinţat ! Să vedem ce presupune declaraţia sa mincinoasă…

Întâi de toate, ilici era un cetăţean oarecare, ca mine, ca voi şi nu putea să desfiinţeze un partid aşa, declarativ ; nici preşedinte ales să fi fost, tot nu avea dreptul să « scoată în afara legii » un partid, fie el şi comunist (asta o făcea Carol al II-lea în timpul dictaturii sale regale). Dar ilici nici preşedinte nu era, aşa că declaraţia să rămâne o vorbă în vânt. Fireşte, gestul iliescian nu a fost degeaba, pentru că partidul avea un patrimoniu uriaş, atât financiar, cât şi ca sedii, infrastructură, case, vile, palate şi hoteluri etc. Ce s-a întâmplat cu ele, cu toate ? Au fost jefuite de către apropiaţii şi complicii săi politici. Au făcut astfel firme diverse, sindicate şi confederaţii (e drept, în acest caz au mai devalizat şi patrimoniul UGSR, Uniunea Generală a Sindicatelor, « cureaua de transmisie » a pcr), sedii de fundaţii « umanitare », sedii de partide, terenuri şi altele, că multe au mai fost… Nu se poate vorbi despre vreo lege care să reglementeze trecerea a « ceva » din proprietatea pcr în posesia altei entităţi fizice sau juridice fără ca actul respectiv să nu fie lovit de nulitate de jure. Ceea ce azi reprezintă proprietăţi diferite ale şmecherilor de partid şi de stat şi care anterior au aparţinut pcr, sunt tot atâtea jafuri din patrimoniul celor care, de voie, de nevoie au cotizat la partid.

Tot juridic şi democratic vorbind, partidul comunist nu se putea desfiinţa decât prin decizia de voinţă a organelor sale de conducere colectivă. Un asemenea moment nu a existat, aşa că partidul comunist român încă există și azi. Principalul partid care a beneficiat de furtul de dimensiuni istorice a fost FSN, ulterior PSDR şi actualmente psd. Pe lângă el, restul partidelor înfiinţate în 1990 au primit nişte ciosvârte insignifiante, mai puţin pnl şi UDMR, partidele înfiinţate cu largul concurs al lui ilici. Ce s-a întâmplat efectiv cu fiecare element de patrimoniu şi cum au dispărut ca prin farmec fondurile obţinute de partid din cotizaţii şi alte activităţi, de data asta economice (să luăm un exemplu la întâmplare, « Crescent »), asta ne e imposibil să ne imaginăm, în absenţa unei anchete din partea organelor abilitate ale statului. Trecerea patrimoniului pcr în proprietatea statului, pentru că de acolo să se treacă la jefuirea lui este o acţiune ilegală şi complet nedemocratică ; nu putem lupta împotriva dictaturii promovând o alta. Acţiunea de trecere a activelor şi pasivelor pcr în proprietatea statului se putea face doar ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti care să decidă argumentat asta, nu prin acţiunea înşelătoare a unei bande de răufăcători.

Într-o ţară democratică, în care Kovesi şi Morar sunt cu adevărat justiţiari, instituţiile statului de drept ar regla urgent situaţia juridică a proprietăţilor deţinute de un partid încă existent, chiar dacă nu şi funcţional sub denumirea sa cunoscută. Prin jaf şi abuz, prin înşelătorie şi minciună, foştii/actuali comunişti şi-au construit un partid de infractori (majoritatea liderilor). Şi asta pe banii foştilor membri de partid comunist care azi căscă gura la averile uriaşe acumulate în acelaşi fel (jefuirea banului public) de către actualii lideri psd, foştii nomenklaturisti pcr sau odraslele lor ; o cască, dar n-au nimic de zis, ca şi « incoruptibilii » din justiţia română.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu