Dar se revenim brusc la prezent... Azi, 26 februarie
punem capăt (sau începem măcar, ca să terminăm repede) democraţiei româneşti.
Revocările din CSM nu sunt decât începutul rebeliunii neo-naziste din România.
Ultimul bastion al legalităţii a căzut şi nimic nu mai stă în calea Monei
Temniceru în campania ei de a-l scoate basma curată pe „nevinovatul” Felix; că
e nevinovat încerca şi el să ne convingă, pretinzând că a cerut instanţei să
fie judecat, ceva... ce oricum nu avea legătură cu procesul lui unde chiar este
judecat, dovadă ping-pong-ul pe care-l joacă ba cu Tribunalul Bucureşti, ba la
Curtea Supremă. La prima vedere, toată circăria asta cu justiţia are ca scop
scoaterea de sub urmărirea penală şi salvarea de la ani grei de puşcărie a
varanului; şi asta e tot aparent.
Cine e Felix? E el atât de important? Este el un
obiectiv în sine? Nici una din toate astea. Este doar ceea ce a fost mereu: un
instrument util stăpânului, o slugă. Pentru stăpân (unul din ei) şi-a vândut familia;
pentru stăpân a spălat banii la Crescent; tot pentru stăpân duce şi lupta asta,
stăpân pe care trebuie doar să-l vedem. Dacă o să ne uităm atent la „actorii”
acestei piese de teatru politic absurd, o să vedem că aproape toţi au măcar un
numitor comun: stăpânul. Proveniţi din medii foarte diferite, cu pregătiri la
fel de diverse, „actorii” vorbesc aceeaşi „limbă”: cea a mesajelor pe care usl
le livrează zilnic celor care apar la tele-vizuini. Acolo scrie cât se poate de
clar ce trebuie ei să spună, ce minciuni să promoveze şi ce fel de calomnii să
verse în ziua respectivă. Discursurile sunt stereotipe, dar ele se repetă
pentru că nici un „moderator” nu are ideea de a-i pune să-şi demonstreze
afirmaţiile.
Dar „actorii” nu sunt doar cei „tradiţionali”,
turnătorul Ghise, O (zero)
Pop etc. În Parlament, dar şi în alte medii, „actorii” sunt la fel de prezenţi
şi fiecare va avea momentul său „de glorie”, când este planificat să apară cu
„bomba”; rolul nu permite abateri sau abordări
personale. Urmând dictonul cui prodest, să vedem... cui îi
foloseşte ca Justiţia să fie subordonată neo-naziştilor aflaţi la putere.
Primul gând ne fuge la liota de turnători, hoţi, spoliatori, mari şi
mici aflaţi la putere. Nu, ei sunt doar beneficiari secundari ai transformării
ţării în gubernie.
Ca în bancurile proaste, numiţi ţara pe care o iubeşte ilici
„înainte de orice”... Sau să vedem care ţară îl primeşte cu fast şi
recunoştinţă pe Mihai Argeşanul (fost R)? Dar care sunt resorturile care-l
determină pe ilici să-i ceară scuze lui Mihai ? Chiar şi aşa, de parcă ar fi
luat untură de peşte, dar a făcut-o... Putea cineva să şi-l imagineze pe
ilici... monarhist după episoadele cumplite petrecute în 1991? Şi totuşi,
ilici, conspiratorul, vânzătorul către URSS al României, iată este monarhist. Cei
care vărsau tone de lături peste Mihai, acum sunt monarhişti extremişti, iar
asta nu pune pe nimeni pe gânduri?
S-a vorbit despre decorarea lui Mihai de către Stalin
cu Ordinul Victoria (Pobeda), dar nimeni nu se-ntreabă pentru ce merite a fost
el decorat? „Pentru scurtarea cu 6 luni a Războiului” este explicaţia oficială.
Dar cine a fost beneficiarul acestei scurtări? România? Nu! România, în urma
conspiraţiei de la 23 august 1944 a semnat o ruşinoasă capitulare
NECONDIŢIONATĂ, şi aia abia pe 12 septembrie. Având în vedere că decoraţia era
sovietică, e de-a dreptul logic că războiul a fost scurtat cu 6 luni în
favoarea ruşilor. Reducerea duratei este o chestiune pur teoretică şi nu spune
mare lucru ea în sine; s-o coroborăm cu faptele petrecute în acea perioadă...
În urma înţelegerii dintre ruşi şi anglo-americani, atacul asupra Germaniei se
făcea din două părţi: dinspre Normandia (unde debarcaseră americanii şi aliaţii
lor) şi dinspre Est – ruşii. Logica înţelegerii a fost ca joncţiunea să se facă la Berlin, urmând ca Marile
Puteri să-şi împartă zonele de INFLUENŢĂ (nu se gândea nimeni la ocuparea unor
ţări mici de către vreunul dintre aliaţi).
În timp ce Convenţiile stabileau ceva, ruşii îi
furnizau lui Mihai tot necesarul pentru a le facilita ocuparea Europei.
Discuţiile conspirative s-au purtat între reprezentanţii lui Mihai şi cei ai
ruşilor – comuniştii „români”, mărturie stau memoriile oamenilor de cultură
români care ştiau de la sursă ce se pregătea. Actul de la 23 august a
reprezentat şi altceva: ruşii, care nu puteau trece de liniile de fortificaţii
româneşti în timp util au avut astfel cale liberă spre inima Europei, OCUPÂND
toate ţările apărute în cale; şi asta până în 1989. Ruşii au avut astfel un
uriaş beneficiu de pe urma războiului, reuşind ca din produsul jafului aplicat
zeci de ani în ţările respective să se facă noua Uniune Sovietică – marea putere militară şi
economică. Pentru aceste fapte a primit Mihai Ordinul „Pobeda”.
Primit cu fast la Moscova lui Putin, Mihai
ne apare straniu: foştii săi inamici declaraţi, azi îi sunt partizani fideli,
iar în ciorba asta se complac toţi: şi Mihai sau ilici, dar şi restul derbedeilor
roşii. Această schimbare radicală duce către o singură sursă a „împăcării”:
Moscova, cea mult iubită de către ilici. Aşadar, Rusia agreează în mod deosebit
ca România să devină monarhie, recunoscătoare fiind fostului rege. Dacă
ordinul vine de la Moscova, nici unul dintre conspiratori nu-l poate comenta,
ci doar executa. Iată cum, cei care mai ieri afişau cu mândrie bereta asasinului
Che Guevara, azi acuză de... comunism(!) orice opozant politic, în primul rând
pe Preşedintele ţării.
După o festivistă prezentare în stil fascist-carolingian (să nu
uităm că dictatura lui Carol al II-lea a avut un caracter net fascist) a lui Mihai
în Parlament, ocazie cu care toate tele-vizuinile l-au ridicat în slăvi pe
trădător, vocile „independenţilor” monarhişti încep să se facă auzite, cerând
deocamdată timid, restaurarea monarhiei. Nu e momentul ca vocile să
fie mai vehemente pentru că, nu-aşa? „până nu punem mâna pe justiţie, nu putem
spune că avem puterea”. Asta a fost până azi... Prin eliminarea celor doi,
Ghica şi Dănileţ, chipurile la presiunile sindicatelor (presiuni despre care
presa ştia că sunt în pregătire cu 3 săptămâni înainte ca ele să înceapă), drumul
puciştilor spre puterea deplină e deschis. Cu un Căcărău care va „face”
viitoarea Constituţie fără să ştie dacă în ea România va fi „republică
parlamentară sau monarhie”, nu mai am vreo îndoială în ceea ce priveşte
viitorul ţării. Să spunem „na zdarovie” regatului rusofil, România.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu