Enciclopediae

marți, 26 februarie 2013

Vivat, Crescat, Kazaciok !

 După momentul 1989, când „ne-am luat raţia de libertate” era de bon ton să fii democrat şi francofil; măcar în aparenţă. Foarte repede s-a pus căluş libertăţii şi „sistemul” a început să îşi arate colţii. Rusofilia conducătorilor era cu perdea, dar mai răzbătea câte ceva în presă. N-a durat mult şi la modă a venit „America”, iar conducerea chipurile CDR-istă era de un filo-americanism feroce; tot aparent. Subteran, filoruşii construiau de zor „sistemul” care să transforme România în gubernie, unde ei să fie guvernatorii autocraţi, ceva foarte asemănător paşalâcului pe stil rusesc. Tot în 1990, din „exces de democraţie”, la tv se transmiteau în direct frânturi ale şedinţelor CFSN, organismul ce urma să creeze „pluripartidism în interiorul Frontului”. Aşa a apărut „pe sticlă” celebra şi „mobilizatoarea” frază „Mircea, fă-te că lucrezi”. Înţelesul ei ne scăpa pe-atunci, iar unora chiar şi azi.
Dar se revenim brusc la prezent... Azi, 26 februarie punem capăt (sau începem măcar, ca să terminăm repede) democraţiei româneşti. Revocările din CSM nu sunt decât începutul rebeliunii neo-naziste din România. Ultimul bastion al legalităţii a căzut şi nimic nu mai stă în calea Monei Temniceru în campania ei de a-l scoate basma curată pe „nevinovatul” Felix; că e nevinovat încerca şi el să ne convingă, pretinzând că a cerut instanţei să fie judecat, ceva... ce oricum nu avea legătură cu procesul lui unde chiar este judecat, dovadă ping-pong-ul pe care-l joacă ba cu Tribunalul Bucureşti, ba la Curtea Supremă. La prima vedere, toată circăria asta cu justiţia are ca scop scoaterea de sub urmărirea penală şi salvarea de la ani grei de puşcărie a varanului; şi asta e tot aparent.

Cine e Felix? E el atât de important? Este el un obiectiv în sine? Nici una din toate astea. Este doar ceea ce a fost mereu: un instrument util stăpânului, o slugă. Pentru stăpân (unul din ei) şi-a vândut familia; pentru stăpân a spălat banii la Crescent; tot pentru stăpân duce şi lupta asta, stăpân pe care trebuie doar să-l vedem. Dacă o să ne uităm atent la „actorii” acestei piese de teatru politic absurd, o să vedem că aproape toţi au măcar un numitor comun: stăpânul. Proveniţi din medii foarte diferite, cu pregătiri la fel de diverse, „actorii” vorbesc aceeaşi „limbă”: cea a mesajelor pe care usl le livrează zilnic celor care apar la tele-vizuini. Acolo scrie cât se poate de clar ce trebuie ei să spună, ce minciuni să promoveze şi ce fel de calomnii să verse în ziua respectivă. Discursurile sunt stereotipe, dar ele se repetă pentru că nici un „moderator” nu are ideea de a-i pune să-şi demonstreze afirmaţiile.

Dar „actorii” nu sunt doar cei „tradiţionali”, turnătorul Ghise, O (zero) Pop etc. În Parlament, dar şi în alte medii, „actorii” sunt la fel de prezenţi şi fiecare va avea momentul său „de glorie”, când este planificat să apară cu „bomba”; rolul nu permite abateri sau abordări personale. Urmând dictonul cui prodest, să vedem... cui îi foloseşte ca Justiţia să fie subordonată neo-naziştilor aflaţi la putere. Primul gând ne fuge la liota de turnători, hoţi, spoliatori, mari şi mici aflaţi la putere. Nu, ei sunt doar beneficiari secundari ai transformării ţării în gubernie.

Ca în bancurile proaste, numiţi ţara pe care o iubeşte ilici „înainte de orice”... Sau să vedem care ţară îl primeşte cu fast şi recunoştinţă pe Mihai Argeşanul (fost R)? Dar care sunt resorturile care-l determină pe ilici să-i ceară scuze lui Mihai ? Chiar şi aşa, de parcă ar fi luat untură de peşte, dar a făcut-o... Putea cineva să şi-l imagineze pe ilici... monarhist după episoadele cumplite petrecute în 1991? Şi totuşi, ilici, conspiratorul, vânzătorul către URSS al României, iată este monarhist. Cei care vărsau tone de lături peste Mihai, acum sunt monarhişti extremişti, iar asta nu pune pe nimeni pe gânduri?

S-a vorbit despre decorarea lui Mihai de către Stalin cu Ordinul Victoria (Pobeda), dar nimeni nu se-ntreabă pentru ce merite a fost el decorat? „Pentru scurtarea cu 6 luni a Războiului” este explicaţia oficială. Dar cine a fost beneficiarul acestei scurtări? România? Nu! România, în urma conspiraţiei de la 23 august 1944 a semnat o ruşinoasă capitulare NECONDIŢIONATĂ, şi aia abia pe 12 septembrie. Având în vedere că decoraţia era sovietică, e de-a dreptul logic că războiul a fost scurtat cu 6 luni în favoarea ruşilor. Reducerea duratei este o chestiune pur teoretică şi nu spune mare lucru ea în sine; s-o coroborăm cu faptele petrecute în acea perioadă... În urma înţelegerii dintre ruşi şi anglo-americani, atacul asupra Germaniei se făcea din două părţi: dinspre Normandia (unde debarcaseră americanii şi aliaţii lor) şi dinspre Est – ruşii. Logica înţelegerii a fost ca joncţiunea să se facă la Berlin, urmând ca Marile Puteri să-şi împartă zonele de INFLUENŢĂ (nu se gândea nimeni la ocuparea unor ţări mici de către vreunul dintre aliaţi).

În timp ce Convenţiile stabileau ceva, ruşii îi furnizau lui Mihai tot necesarul pentru a le facilita ocuparea Europei. Discuţiile conspirative s-au purtat între reprezentanţii lui Mihai şi cei ai ruşilor – comuniştii „români”, mărturie stau memoriile oamenilor de cultură români care ştiau de la sursă ce se pregătea. Actul de la 23 august a reprezentat şi altceva: ruşii, care nu puteau trece de liniile de fortificaţii româneşti în timp util au avut astfel cale liberă spre inima Europei, OCUPÂND toate ţările apărute în cale; şi asta până în 1989. Ruşii au avut astfel un uriaş beneficiu de pe urma războiului, reuşind ca din produsul jafului aplicat zeci de ani în ţările respective să se facă noua Uniune Sovietică – marea putere militară şi economică. Pentru aceste fapte a primit Mihai Ordinul „Pobeda”.

Primit cu fast la Moscova lui Putin, Mihai ne apare straniu: foştii săi inamici declaraţi, azi îi sunt partizani fideli, iar în ciorba asta se complac toţi: şi Mihai sau ilici, dar şi restul derbedeilor roşii. Această schimbare radicală duce către o singură sursă a „împăcării”: Moscova, cea mult iubită de către ilici. Aşadar, Rusia agreează în mod deosebit ca România să devină monarhie, recunoscătoare fiind fostului rege. Dacă ordinul vine de la Moscova, nici unul dintre conspiratori nu-l poate comenta, ci doar executa. Iată cum, cei care mai ieri afişau cu mândrie bereta asasinului Che Guevara, azi acuză de... comunism(!) orice opozant politic, în primul rând pe Preşedintele ţării.

După o festivistă prezentare în stil fascist-carolingian (să nu uităm că dictatura lui Carol al II-lea a avut un caracter net fascist) a lui Mihai în Parlament, ocazie cu care toate tele-vizuinile l-au ridicat în slăvi pe trădător, vocile „independenţilor” monarhişti încep să se facă auzite, cerând deocamdată timid, restaurarea monarhiei. Nu e momentul ca vocile să fie mai vehemente pentru că, nu-aşa? „până nu punem mâna pe justiţie, nu putem spune că avem puterea”. Asta a fost până azi... Prin eliminarea celor doi, Ghica şi Dănileţ, chipurile la presiunile sindicatelor (presiuni despre care presa ştia că sunt în pregătire cu 3 săptămâni înainte ca ele să înceapă), drumul puciştilor spre puterea deplină e deschis. Cu un Căcărău care va „face” viitoarea Constituţie fără să ştie dacă în ea România va fi „republică parlamentară sau monarhie”, nu mai am vreo îndoială în ceea ce priveşte viitorul ţării. Să spunem „na zdarovie” regatului rusofil, România.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu