Se ştie prea bine că guvernul României e compus
din tâmpiţi, mitomani şi incapabili, dar în cazul accidentului din Muntenegru
bâlbâielile derbedeilor de la guvernare pot avea o altă cauză. Este evident că
nu se putea ca primul mitoman al ţării să afle despre accident atât de târziu
cât se pare că vrea să se acrediteze. Fireşte, ştirea a ajuns la el în cel mult
jumătate de oră de la producerea evenimentului. De ce a reacţionat cu
întârziere ? Doar pentru că e un pafarist profesionist ? Ana Maria
Ana mi-a dat o altă idee, pe care încerc s-o dezvolt aici.
Destul de greu,
guvernul a anunţat constituirea unei « celule de criză ». În cazul
unui accident multiplu, guvernul nu avea de ce să reacţioneze, nefiind vorba
nici despre ostatici români şi nici despre morţi în vreo misiune militară.
Astfel de « celule » au mai organizat ei, dar de data asta s-au
depăşit pe ei înşişi. Întâi au alocat avioane militare care să transporte
oficiali români la Podgorica, nu multe, aproape o flotilă de Hercules şi alte
tipuri de avioane militare. La locul accidentului s-a prezentat secretarul de
stat Calafat, iar lăcătuşul Corlăţean şi-a anunţat şi el vizita, lăsând baltă
întâlnirea internaţională unde era ; a făcut asta doar pentru că e un bou
sau există un motiv serios, deocamdată ocultat, pentru a proceda aşa ?
Acelaşi Corlăţean a fost primit de către preşedintele Muntenegrului, o
încălcare a etichetei diplomatice deloc întâmplătoare ; Corlăţean putea fi
primit cel mult de către premierul muntenegrean, dar atât. De ce totuşi
l-a primit preşedintele şi ce subiect au avut în discuţie ? Nu ştim…
Victimele au fost
identificate încă de ieri şi presupun că acest proces a durat relativ puţin. Cu
toate astea, nici până acum guvernul n-a publicat lista morţilor în accident.
Numărul celor decedaţi variază mereu, în funcţie de surse : 18 sau 19, o
diferenţă ce poate conta… De ce guvernul român ţine la secret numele celor
morţi în accident ?
La locul
accidentului s-au implicat rapid diverse entităţi ale statului muntenegrean,
dar şi cetăţeni, poate un pic cam mulţi, având în vedere locul izolat unde s-a
petrecut evenimentul. În afară de poliţie şi armată, muntenegrenii au deplasat
şi unităţi antitero, dar şi servicii secrete şi alpinişti profesionişti.
Organizarea este un pic prea perfectă pentru a fi întâmplătoare. În procesul de
recuperare a corpurilor din prăpastie, militarii (unul dintre ei cu mănuşi
chirurgicale pe mâini) au dovedit şi altceva decât eficienţă, şi anume un
interes deosebit pentru ceva ce a fost recoltat în bocceluţe de dimensiuni
apreciabile. Ce conţin ele şi de ce prezintă atât interes pentru armată, în
condiţiile în care prima prioritate era salvarea supravieţuitorilor, probabil
că nici nu vom afla.
Şoferul
autocarului era poliţist cu vechime şi apreciat, prezenţa lui la volanul
autocarului putând ridica şi alte semne de întrebare. Accidentul în sine ridică
şi el nişte semne de întrebare… Căderea s-a produs imediat ce autocarul a
intrat pe pod, dar parapetul e lipsa până hăt, departe… E limpede că autocarul
nu a căzut la mijlocul podului, pentru că nu a căzut în bot, ci, oarecum pe o
pantă ; partea frontală a autocarului nu e deloc strivită.
Interviurile
celor care au o legătură cu evenimentul sunt şi ele stranii. Reprezentantul
Associated Press afirma că pe pod, în momentul impactului ar fi fost un copil
de 9 ani cu tatăl său şi că acesta ar fi fost rănit de o structură a podului.
Fireşte, nu e deloc limpede de ce ar fi existat nişte pietoni pe pod, în
pustietatea aia, dar introducerea acestui element îmi aminteşte de
« teoria mortului necesar ». Un alt intervievat vorbeşte despre cei
care au dat fuga la maşini şi au venit cu frânghii ; de unde atâtea
frânghii ? Erau pregătite pentru orice eventualitate sau e vorba
despre altceva ?
Secretomania
guvernului poate fi cauzată de o crasă imbecilitate individuală şi colectivă,
dar ea poate avea şi alte valenţe. Oricum, desfăşurarea de forţe şi
disproporţionata alocare de avioane militare pot stârni întrebări justificate.
Nici preluarea de către guvern a obligaţiilor ce revin agenţiei organizatoare
şi firmelor de asigurări nu este clară ; tembelism guvernamental sau
interese superioare ale statului ? Să nu uităm că şi Albert Camus şi-a
găsit sfârşitul într-un mod similar, dar după 50 de ani s-a putut dovedi că el
a fost asasinat de catre KGB.
Update :
Ambasadorul român (?) la Podgorica acreditează
ideea că nu ar fi vorba despre un singur copil pe pod, ci de mulţi care se
plimbau pe acolo, departe de lumea civilizată şi exact când trecea autocarul.
În plus, noile lămuriri ne arată că şoferul nu era deloc întâmplător poliţist,
pentru că şi agenţia de turism tot unor poliţişti aparţine. De aici, putem
specula că e vorba despre nişte mafioţi din Ministerul de Interne care şi-au
trimis colegul… cu treabă, dar asta nu fac... Dacă aveau şi
« datorii » către parteneri, căderea autocarului nu mai e
întâmplătoare.
2 comentarii:
Interesant
Maine/azi partea a doua.
Trimiteți un comentariu