Enciclopediae

marți, 25 iunie 2013

Operaţiunea « Montenegro »

 Se ştie prea bine că guvernul României e compus din tâmpiţi, mitomani şi incapabili, dar în cazul accidentului din Muntenegru bâlbâielile derbedeilor de la guvernare pot avea o altă cauză. Este evident că nu se putea ca primul mitoman al ţării să afle despre accident atât de târziu cât se pare că vrea să se acrediteze. Fireşte, ştirea a ajuns la el în cel mult jumătate de oră de la producerea evenimentului. De ce a reacţionat cu întârziere ? Doar pentru că e un pafarist profesionist ? Ana Maria Ana mi-a dat o altă idee, pe care încerc s-o dezvolt aici.

Destul de greu, guvernul a anunţat constituirea unei « celule de criză ». În cazul unui accident multiplu, guvernul nu avea de ce să reacţioneze, nefiind vorba nici despre ostatici români şi nici despre morţi în vreo misiune militară. Astfel de « celule » au mai organizat ei, dar de data asta s-au depăşit pe ei înşişi. Întâi au alocat avioane militare care să transporte oficiali români la Podgorica, nu multe, aproape o flotilă de Hercules şi alte tipuri de avioane militare. La locul accidentului s-a prezentat secretarul de stat Calafat, iar lăcătuşul Corlăţean şi-a anunţat şi el vizita, lăsând baltă întâlnirea internaţională unde era ; a făcut asta doar pentru că e un bou sau există un motiv serios, deocamdată ocultat, pentru a proceda aşa ? Acelaşi Corlăţean a fost primit de către preşedintele Muntenegrului, o încălcare a etichetei diplomatice deloc întâmplătoare ; Corlăţean putea fi primit cel mult de către premierul muntenegrean, dar atât. De ce totuşi l-a primit preşedintele şi ce subiect au avut în discuţie ? Nu ştim…

Victimele au fost identificate încă de ieri şi presupun că acest proces a durat relativ puţin. Cu toate astea, nici până acum guvernul n-a publicat lista morţilor în accident. Numărul celor decedaţi variază mereu, în funcţie de surse : 18 sau 19, o diferenţă ce poate conta… De ce guvernul român ţine la secret numele celor morţi în accident ?

La locul accidentului s-au implicat rapid diverse entităţi ale statului muntenegrean, dar şi cetăţeni, poate un pic cam mulţi, având în vedere locul izolat unde s-a petrecut evenimentul. În afară de poliţie şi armată, muntenegrenii au deplasat şi unităţi antitero, dar şi servicii secrete şi alpinişti profesionişti. Organizarea este un pic prea perfectă pentru a fi întâmplătoare. În procesul de recuperare a corpurilor din prăpastie, militarii (unul dintre ei cu mănuşi chirurgicale pe mâini) au dovedit şi altceva decât eficienţă, şi anume un interes deosebit pentru ceva ce a fost recoltat în bocceluţe de dimensiuni apreciabile. Ce conţin ele şi de ce prezintă atât interes pentru armată, în condiţiile în care prima prioritate era salvarea supravieţuitorilor, probabil că nici nu vom afla.

Şoferul autocarului era poliţist cu vechime şi apreciat, prezenţa lui la volanul autocarului putând ridica şi alte semne de întrebare. Accidentul în sine ridică şi el nişte semne de întrebare… Căderea s-a produs imediat ce autocarul a intrat pe pod, dar parapetul e lipsa până hăt, departe… E limpede că autocarul nu a căzut la mijlocul podului, pentru că nu a căzut în bot, ci, oarecum pe o pantă ; partea frontală a autocarului nu e deloc strivită.

Interviurile celor care au o legătură cu evenimentul sunt şi ele stranii. Reprezentantul Associated Press afirma că pe pod, în momentul impactului ar fi fost un copil de 9 ani cu tatăl său şi că acesta ar fi fost rănit de o structură a podului. Fireşte, nu e deloc limpede de ce ar fi existat nişte pietoni pe pod, în pustietatea aia, dar introducerea acestui element îmi aminteşte de « teoria mortului necesar ». Un alt intervievat vorbeşte despre cei care au dat fuga la maşini şi au venit cu frânghii ; de unde atâtea frânghii ? Erau pregătite pentru orice eventualitate sau e vorba despre altceva ?


Secretomania guvernului poate fi cauzată de o crasă imbecilitate individuală şi colectivă, dar ea poate avea şi alte valenţe. Oricum, desfăşurarea de forţe şi disproporţionata alocare de avioane militare pot stârni întrebări justificate. Nici preluarea de către guvern a obligaţiilor ce revin agenţiei organizatoare şi firmelor de asigurări nu este clară ; tembelism guvernamental sau interese superioare ale statului ? Să nu uităm că şi Albert Camus şi-a găsit sfârşitul într-un mod similar, dar după 50 de ani s-a putut dovedi că el a fost asasinat de catre KGB.


Update : Ambasadorul român (?) la Podgorica acreditează ideea că nu ar fi vorba despre un singur copil pe pod, ci de mulţi care se plimbau pe acolo, departe de lumea civilizată şi exact când trecea autocarul. În plus, noile lămuriri ne arată că şoferul nu era deloc întâmplător poliţist, pentru că şi agenţia de turism tot unor poliţişti aparţine. De aici, putem specula că e vorba despre nişte mafioţi din Ministerul de Interne care şi-au trimis colegul… cu treabă, dar asta nu fac... Dacă aveau şi « datorii » către parteneri, căderea autocarului nu mai e întâmplătoare.




2 comentarii:

Trimiteți un comentariu