În lumea ce-i devenise o a doua famile, Viorin a descoperit că poate
fi util. Simpatic prin slugărnicia sa condimentată cu glume, ochelaristul era
tolerat fără efort. Acasă oricum nu-i venea să meargă, să asiste iar la
certurile părinţilor săi sau la euforia bahică a tatălui. Ca orice derbedeu
"de nădejde", tatăl său era un individ "puternic" cu
băiatul pe care îl "ciocănea", dar şi cu nevasta, după
"principiul" golănesc "nevasta nu se
părăseşte ; se bate şi se păstrează". Influenţat din toate părţile de
diverse tipuri de violenţă, de promiscuitate şi de semianalfabetism, Viorin nu
putea decât să calce pe urmele mentorilor săi direcţi sau indirecţi, conştient
sau nu…
Avea doar 17 ani când i s-a ivit ocazia să-şi arate caracterul, dar şi
să se răzbune pentru suferinţele îndurate. Tatăl său era bolnav, iar animalul
din Viorin s-a exprimat imediat. Ca şi în regnul animal, unde fiarele sănătoase le suprima pe cele bolnave, la fel a procedat şi Viorin
cu tatăl său : era bolnav şi slăbit, deci, a gândit adolescentul
bulevardier, e momentul să fie atacat… Şi a făcut-o la propriu, rupându-i
tatălui o mână şi un picior şi internându-l de urgenţă în spital. Mama sa,
oricât ar fi fost ea de duplicitară, faţă de fiu avea o slăbiciune aparte, aşa
că s-a hotărât să-l trimită departe de ţară, până ce ea va putea
"aranja" totul, în aşa fel încât progenitura aproape paricidă să nu
aibă de suferit penal. În sinea ei se bucura că soţul îşi luase o binemeritată
"răsplată" pentru anii de suferinţă înduraţi alături de el. Ştia că
ea făcuse tot ce ştiuse pentru ca fiul să-i fie cât
mai aproape şi cât mai mult timp cu putinţă, chiar dacă această formă de dragoste
îl marca subliminal şi-l efemina mental şi afectiv. Acum era ceva grav, aşa că
nu la prostii avea ea
a se gândi…
În Blocul Roşu vorba circula repede şi astfel a
aflat şi mama lui Viorin despre o doamnă, Nadine, nepoată a unui mare ilegalist
şi întemeietor al partidului comunist modern, el însuşi "înghiţit" de
propriul partid, la fel cum Cronos îşi înghiţea copii. Unchiul comunist
dispăruse printr-o judecată sumară şi o execuţie rapidă, dar reabilitarea sa promitea
să fie extrem de utilă pentru familia lui Viorin ; ştia mama sa de ce şi
cum să procedeze pentru ca undeva, în spatele nevăzut al vieţii lor să
existe cineva care, mai ales în noile condiţii post-revoluţionare, să le ofere
o anumită "prestanţă". Ştia prea bine cum să se bage pe sub pielea
cuiva, iar viaţa ei era cea mai bună metodă pentru a înduioşa pe cineva. Şi
astfel s-a legat "prietenia" dintre Nadine de Paris şi mama
lui Viorin din Blocul Roşu de lângă Gară.
După comiterea faptei, derbedeul a fost luat imediat de către mama sa
şi trimis, după lacrimile de rigoare şi chirăiturile convingătoare de la
telefon, direct la Paris. Acolo urma ca tânărul golan să
"soarbă" din imaginea holistică a unui revoluţionar care a preferat
să fie întâi român şi apoi comunist ; desigur, grijulia mamă se gândea că
fiul său ar fi mai fericit invers, mai ales cu "aptitudinile" sale,
atât cele moştenite (de la ea, fireşte), cât şi cele căpătate din mediile pe
care Viorin le tot frecventase. Acum însă era momentul să fugă la Paris, măcar
până când mama va reuşi să-şi convingă bărbatul să retragă plângerea pe care o
făcuse fiului ; fiu mardeiaş de bolnavi. Cu laşitatea sa
caracteristică, lui Viorin i s-a părut firesc să fugă de rigorile legii şi
iată-l la Paris, când el
ar fi trebuit să fie la liceu. Timp de 6 luni a cunoscut atmosfera pariziană,
viaţa de zi, dar mai ales de noapte şi a cunoscut şi "plăcerile interzise" ;
pentru început, doar de încercare, dar i-a plăcut. Băieţii pe care îi cunoscuse
îi procurau plăceri nebănuite, plăceri pe care nu şi le mai putea refuza. Mereu
avuse probleme cu fetele, dar vina nu era a lui, desigur… Timiditatea sa, cultivată
inconştient de mamă şi întreţinută de violenţa tatălui, ea era
responsabilă pentru eşecul său continuu în relaţiile nicicând începute serios
cu fetele. Abia la Paris a înţeles că în viaţă nu doar femei există, ci
şi bărbaţi.
Dar lunile au trecut repede, iar mama sa a "netezit" drumul
pentru ca fiul
rătăcitor să revină în ţară, dacă nu pentru altceva, măcar pentru a reuşi să
dea bacalaureatul. Cu capacitatea sa de manipulare primară, dar şi profitând de
nebuloasa socială post-revoluţionară, mama a reuşit să convingă profesorii că
fiul său e o victimă care a trebuit să fugă pentru a scăpa de furia dementă şi
nemotivată a tatălui. Ca urmare, în "democraţia originală" proaspăt
instaurată, tânărului Viorin i s-au motivat cele 6 luni de absenţe nemotivate
şi a intrat, ca şi colegii lui care făcuseră şcoală, la examenul de
bacalaureat. Ca orice formalitate, mai ales în condiţiile anului 1990, bac-ul a
fost luat de toată lumea, că învăţaseră sau nu, iar pasul următor a fost
facultatea. Ei, asta da mândrie pentru mamă ! Fiul său, cel care fugise de
penal, era acum student la Drept… ! E adevărat, nu la stat, ci la
"Dimitrie Cantemir", proaspăt înfiinţata Universitate
privată, ce funcţiona cu bani frumoşi, în sedii frumoase şi cu condiţii
speciale pentru acea vreme. Că banii, sediile etc. veneau din Est, acelaşi Est
de unde venea cândva "lumina" întunericului roşu, asta nu conta deloc
pentru tânărul carierist.
- va urma -
Această
producţie literară se află sub protecţia dreptului de proprietate intelectuală.
Orice
asemănare cu persoane sau fapte reale este întâmplătoare.
Postări
.jpg)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu