Enciclopediae

miercuri, 30 ianuarie 2013

Mistificarea istoriei - (IV)



 Multe sunt omisiunile şi inadvertenţele referitoare la istoria noastră veche şi voi reveni asupra lor mai amănunţit. Aş vrea să ridic, totuşi, câteva semne de întrebare referitoare la o altă parte de istorie la fel de neclară. De ce Pontul Euxin s-a transformat în Marea Neagră şi de ce ? De ce negrul este culoarea care intervine atât de des în istoria şi cultura Munteniei/Valahiei ? Ceramica de la Cucuteni are figurine cu siluete ce amintesc de nişte trăsături negroide, dacă nu chiar negre, iar la Hamangia sau Marginea ceramică este neagră. Legenda Ţării Româneşti pleacă de la Negru Vodă, prima stemă a Valahiei înfăţişa trei capete de negri, iar a doua – două siluete negroide în poziţie dorsală. Abia apoi apare stema cu un corb (pasăre neagră), simbol utilizat şi de Iancu de Hunedoara mai târziu, dar şi de către Basarabi, înaintea lui. De ce corbul a fost preferat ca simbol heraldic, făcând să cadă în uitare multă vreme vulturul roman ? Ce căutau negrii în Valahia ? Dar numele de Basarab de unde vine ? Iniţial, Basarabia, nume ce se extinsese asupra Valahiei şi doar mai apoi, în timpul lui Mircea cel Bătrân se reduce la teritoriul de la nord de Marea Neagră, între mare şi Republica Moldova de azi. 


“Bessarabia”, numele iniţial, mă duce cu gândul la Arabia, cum menţionează numeroase surse din Evul Mediu şi cum o spune şi Cântul Niebelungilor – “Arabia pontica” sau “Arabia cealaltă”. Să aibă vreo legătură “Bess” cu tribul bessilor, cel despre care ştim atât de puţine ? Au sau nu legătura bessii-traci cu libienii, având în vedere că numele de familie al dinastiei de împăraţi ai Romei, Severii era Bassianus, ei înşişi fiind cu caracteristici negroide şi cu părul creţ ? Ceramica de Horezu o întâlnim şi în Ifriquia folosind aceleaşi motive, tot aşa cum scoarţele olteneşti le găsim şi în ţinutul garamanţilor; modele, materiale, stil de ţesătură, culori – toate îşi găsesc locul în peisaje culturale atât de diferite şi de îndepărtate. Acelaşi talent deosebit al prelucrării aurului şi al metalelor, în general, aceleaşi motive şi tot acelaşi stil în redarea stilizată a vieţii. Asemănări sunt multe şi frapante, dar şi diferenţele sunt notabile. Au toate astea legătură cu bass/bess? Bassarabia şi Bassianus? Oare?


Poate să pară că aş pune la îndoială originea noastră tracică, dar este doar o impresie. Aparţinem unui mare popor, poate nu atât de agrar pe cât vor unii să-l prezinte şi nici atât de pastoral pe cât îl ridiculizau ungurii în Evul Mediu. Dar asta nu înseamnă că trebuie să credem şi să acceptăm fără să ne punem întrebări cum de dacii şi romanii au născut un popor nou, variantă lansată de Şcoala Ardeleană pentru a lupta mai eficient împotriva maghiarizării forţate, teorie care şi azi ocupa o poziţie oficială, ignorând că ocupaţia romană (nu latină) a durat doar 160 de ani la noi şi că ţări ca Grecia sau Britania, după ocupaţii romane de sute de ani nu au produs aşa ceva. Noi nu avem schelete în dulap, aşa că nu suntem în situaţia ungurilor, spre exemplu. N-avem problem identitare; tot un mare popor rămânem, tot tracic, doar că trebuie să ridicăm hotărât colţul covorului şi să scoatem la lumina acele detalii de care n-avem a ne feri şi care, până la urmă, ne caracterizează ca popor. Nici nemţii, francezii sau spaniolii nu sunt urmaşii unui singur trib/popor antic, nici noi, dar de ce ar trebui să fim ? Nemţii sunt germanici, dar poate că o parte dintre triburile ce au vieţuit aici sunt şi ele germanice, popoare ce au vieţuit şi s-au contopit în fiinţa naţională a unui popor, al nostru. Spunem că gepizii erau germanici ; poate… Însă lexicoanele vechi îi menţionează cu numele de „getopides”… Alte izvoare spun despre Ala Reiks (Alaric) şi vizigoţii săi că erau traci, dar noi negăm, deşi încă nu ne-am aplecat serios asupra problemei popoarelor cunoscute oficial sub numele de migratoare (deşi o migraţie permanentă a existat şi în sânul triburilor tracice, dar asta iar omitem să o spunem.



Avem un mai mare prestigiu naţional dacă spunem că toată România de azi era locuită de un singur popor ? Fiecare trib era un popor, mai mult sau mai puţin. Triburile erau înrudite, surori, dar asta trebuie să o spunem cu subiect şi predicat şi în detaliu. Cine ne va lua în serios când noi susţinem o teorie care nu stă în picioare nici la o analiză simplă a unui elev de liceu ? Poporul Romei n-a existat, doar un popor latin în jurul Romei. Originile Romei, spun cronicarii antici sunt troiene, iar troienii erau traci. Asta nu este o teorie fantezistă; izvoarele antice o confirmă. Argonauţii au venit după lâna de aur nu undeva în necunoscut, ci pe malul Pontului Euxin, în teritoriul traco-dacilor, iar legende şi poeme ale Antichităţii vorbesc despre teritoriul de la nord de Istru ca despre o grădină a Raiului. Între folclor şi arheologie, aici trebuie să ne mişcăm şi să începem să spunem tot adevărul despre noi, nu doar o poveste, o legendă cu iz de scenariu prost, această origine a latinităţii poporului român. Nu, eu nu cred că noi suntem latini, ci latinii erau un popor trac, poate unul dintre triburile pelasgilor despre care vorbea N. Densusianu. Nu sunt dovezi ? Cum să nu ?! Trebuie doar să le acceptăm. Începând cu sec. XIX, cultura română s-a umplut de dovezi evidenţiate în lucrările unor importanţi oameni de cultură romani, dar şi străini, iubitori ai culturii noastre. Să ne aplecăm mai atent asupra scrierilor lui N.Densusianu, Haşdeu, Xenopol, Odobescu sau Iorga şi să ne rescriem istoria acolo unde ea este încă neclară. Nu se poate doar să-i nominalizăm pe cei care au lăsat lucrări importante în urma lor, dar ceea ce ei au scris să admitem doar parţial. 


Popoarele germanice moderne (flamanzi, suedezi, danezi etc.) vorbesc despre originea noastră comună - noi despre alte alea… În acelaşi timp, berberii au şi ei Bârsa lor, iar “fota” n-o poartă doar ţărăncile din România, ci şi femeile berbere; iar numele este comun celor două popoare. Chiar şi sărbătorile populare vechi le păstrează ambele popoare şi aş aminti aici Babele, perioada din an celebrate şi în zilele noastre şi în România, dar şi în Africa de Nord. Geţi, getuli sau getopizi, numele pe care populaţiile respective le-au purtat nu au cum să fie întâmplatoare. Aşadar, găsim la nord, dar şi la sud, în est, dar şi în vest destule elemente comune cu acelea pe care le-am avut sau pe care încă le mai avem, cu acelea care constituie fundamentul marii culturi române. Ajunge să ne dorim limpezirea trecutului nostru; să ne dorim şi să o şi facem.




1 comentarii:

4 ELEMENTE PRIMORDIALE CARE L-AU GENERAT PE AL 5-LEA. PAMINT( NEGRU), APA (GALBEN), FOC (ROSU), AER(ALB) , RATIUNEA (ALBASTRU), 5CONTINENTE AFRICA ,ASIA ,AMERICA N ,AM. SUD ,SI EUROPA. (NEGRU ,GALBEN,ROSU, ALB ,ALBASTRU. 5 MARI , MAREA NEAGRA, M . GALBENA ,M ROSIE ,M ALBA , MAREA ALBASTRA. EUROPA ERA IMPARTITA IN 4 ,IAR VAALHAKIA ERA IN SFERTUL CONTINENTULUI NEGRU. MAREA NEAGRA ESTE O COPIE MAI MICA, A CONTINENTULUI AFRICA

Trimiteți un comentariu