Enciclopediae

miercuri, 25 septembrie 2013

Secrete arzătoare (XVIII)

 Fireşte, Viorin se gândea să scrie o carte, "Învăţăturile mamei către fiul său Viorin", dar repede şi-a dat seama că n-avea deloc talent şi nici multe învăţături n-ar fi avut de aşternut pe hârtie. Totul se rezuma la "pentru contra"; mama sa îl învăţase să fie simultan de acord şi împotrivă, să fie comunist, dar şi anticomunist, să spună adevărul minţind şi să-şi asume responsabilităţi fugind de ele ca dracu’ de tămâie. Mai târziu, el îşi va face afaceri grase, dar nici una pe numele lui, îşi va lua maşini (ah, cât de mult îi plăceau!), dar fără a deţine proprietatea vreuneia, va lua case şi va fura vile, dar el va rămâne în acte un om sărac, eventual, posesor al unei Skoda S100 fabricată în 1980. Încetul cu încetul, personalitatea bipolară a fiului se forma şi mama sa era mândră de progenitura iadului ce singură și-o "educase". Fără urmă de jenă, Viorin va etala ţinuta lui Che Guevara pentru ca mai târziu să se dezică de el, dar va tuna şi fulgera, cu "mânie proletară" împotriva comuniştilor care, în viziunea sa bolnăvicioasă, erau cu totul alţii decât mentorii şi şefii săi.

În facultate se făcuse remarcat; nu printre colegii care abia îşi aminteau de el, ci printre profesori, cu precădere printre profesorii cu apucături "curioase". Unul dintre ei era chiar administratorul Blocului Roşu, un ţigan "de mătase" care imediat a văzut în Viorin potenţialul ignobil, aşa că l-a tras aproape de el; ce-i drept, nu doar alături, ci şi foarte, foarte aproape, puţin dorsal, atât cât plăcerile vieţii să fie simţite mai adânc. Viorin intra astfel în "lumea bună" dâmboviţeană, cu toate "curiozităţile" ei, ceea ce îi amintea de plăcerile deosebite pe care Parisul i le procurase. Nu, el nu considera asta prostituţie; în fond, nu lua bani, ci doar mici "atenţii", insuficiente pentru a se putea gândi la prostituţie. Până la urmă, că era vorba despre Andrei, ţiganul-administrator şi profesor sau despre Dudu, cel cu veleităţi de actor ratat, poreclit "prinţul", nici unul nu făcea decât să-l facă să se simtă... uneori bărbat, alteori femeie, dar mereu foarte bine, mereu dual, mereu cu o natură duplicitară până la maladia psihică.

La sfatul mamei, cea care mereu l-a învăţat de "bine", dar şi la îndemnurile de alcov ale lui Andrei, profesorul cu voce de scopit, Viorin s-a înscris în partidul comunist. Nu, carte nu făcea; i-ar fi fost şi greu, după cât nu învăţase în liceu, dar trecea anul pentru că avea relaţii; cu profesorul şi cu amicii săi politici şi de nebunii plăcute, dar nefireşti. Încet, mergând înainte mai mult cu spatele, tânărul derbedeu a descoperit că viaţa dulce se construieşte cu dificultate şi că prin prostituţie poate parveni ameţitor de repede. Educat să fie lipsit de scrupule, Viorin a sacrificat orice, doar să ajungă "cineva", fără să realizeze că tot un "nimic" rămânea, doar că unul cu notorietate şi cu o aparenţă de faimă.

Vacanţele la Paris n-au încetat, doar ca Nadine, întorcându-se inopinat acasă, l-a găsit pe tânărul său protejat în plină orgie masculină, ceea ce a oripilat-o. L-a dat afară imediat, iar pentru a nu-l lăsa pe stradă, a rugat nişte prietene să-l primească până când acesta se va întoarce acasă, în ţară. Cum era de aşteptat, serviciile mai mult sau mai puţin sociale s-au implicat imediat şi tăcerea s-a aşternut peste un caz ce nici nu începuse. Prezentul lui începuse să devină un trecut incomod, dar slugărnicia şi lipsa de orice fel de morală l-au ajutat să treacă lejer peste eveniment; rămânea şantajabil, dar asta nu-l deranja, ba chiar faptul în sine îi dădea în ochii săi o importanţă iluzorie la care demult visa.

Servind cu aplomb, greţos şi umil, iată că administratorul Blocului Roşu, acelaşi Andrei, profesorul său de Drept, l-a numit secretar general al asociaţiei de locatari, dar şi preşedinte al tineretului comunist. Lansarea lui Viorin se produsese, iar mama sa nu-şi mai încăpea în piele de mândrie: fiul ei ajunsese un om mare-mic, iar asta doar datorită educaţiei pe care ea i-o dăduse. Că educaţia respectivă l-a dus la prostituţie şi că fiul ei era deja tarat psihic, asta nu mai conta, atât timp cât el reuşise să iasă din sărăcia proprie familiei sale şi să devină un "cineva" printre "nimicuri", un fel de "nimic-șef".



                             -va urma -









Această producţie literară se află sub protecţia dreptului de proprietate intelectuală.
                                

Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este întâmplătoare.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu