Economia Blocului Roşu nu se vedea prea bine... Unii realizau că ea se
fragiliza pe zi ce trecea, mai ales că Viorin o abandonase complet. El era
interesat doar de spectacolul bulevardier pe care îl dădea de câteva ori pe zi,
spectacol în care elementul central era „iată, noi am făcut!”, deşi
administratorul nici habar nu avea ce se întâmplă în economie. Minciunile
bolovănoase curgeau neîntrerupt, haotic de multe ori, arătând starea de
sănătate a pacientului lăsat în libertate. Comuniştii bătrâni l-au lăsat să-şi
facă numărul, chiar dacă locatarii începuseră să înţeleagă că la conducerea
administraţiei se afla un dezechilibrat mintal, plin de frustrări şi peste
măsură de complexat. Pentru conducătorii partidului nu conta impresia câtorva
locatari consideraţi „nereprezentativi”, ci doar efectele minciunilor primului
derbedeu din partid asupra prostimii; iar de proşti chiar nu ducea lipsă Blocul
Roşu!
Copiator de răsunet internaţional (apăruse pe larg şi în „Plagiarism
Today” din New Orleans), Viorin se simţea prost să nu-şi etaleze capacitatea
redusă şi în societăţile selecte europene. Ca urmare, la întâlnirea europeană a
asociaţiilor de locatari, s-a dus Viorin, în loc să meargă preşedintele.
Istoria acestei deplasări seamănă cu un film de desene animate, în care
şoricelul cu ochelari îi pune piedică motanului doar ca să ajungă el la
caşcaval. Viorin plecase din vreme şi se aţinea pe lângă sala de conferinţe
unde urma să aibă loc întâlnirea, în timp ce în ţară, oamenii administratorului
nu-i semnau preşedintelui ordinul de deplasare. La reuniune, preşedintele
asociaţiilor europene l-a întrebat doar dacă are manadat să reprezinte
asociaţia Blocului Roşu, aşa că n-a fost decât o bagatelă ca Viorin
să-l mintă cu o siguranţă demnă de o cauză mai bună. Fireşte, toată acţiunea de
forţă fusese una cât se poate de inutilă, pentru că Viorin habar n-avea ce
trebuie să facă acolo. La ieşire, presa internaţională care deja îl luase la
bani mărunţi, l-a abordat în legătură cu un subiect jenant pentru alţii, dar nu
şi pentru pacientul nostru: plagiatul şi ce are de gând să facă, demisionează
sau nu? Pentru ca „talentul” său de mincinos patologic să dubleze
trista
celebritate căpătată cu ocazia descoperirii primului său plagiat, Viorin a
mărturisit că va demisiona... dacă se va dovedi că a copiat. Cum era de
aşteptat, iar presa străină habar n-avea, totul era doar o întorsătură
golăneasca a frazei, una care să-i permită să scape basma curată. Ca urmare,
parchetul care şi aşa n-avea competenţa să stabilească plagiatul, a decis că nu
se poate începe urmărirea penală în cazul atât de clar dovedit în presă,
deoarece nu avem lege care să-l incrimineze. În acest fel, Viorin a rămas un
copiator, dar unul cu diploma valabilă, ceea ce a fost îndelung comentat în
„Plagiarism Today”.
Încă de la prima sa ieşire europeană în calitate de administrator,
„celebritatea” nu l-a ocolit. Toate ţările din Uniune înţeleseseră că la cârma
Blocului Roşu se instalase un personaj mult mai potrivit unui ospiciu, decât în
funcţia pe care o ocupa. Pe Viorin nu-l interesa deloc impresia pe care o
lăsase; de mic se învăţase cu umilinţă şi cu urmările abuzurilor la care fusese
supus timp îndelungat. Ştia doar care era misiunea sa, motivul pentru care
primise demnităţile de care dispunea: el trebuia să implementeze stalinismul
„cu faţă umană”, pe cât posibil, pentru o foarte lungă perioadă de timp; acesta
era testamentul politic pe care Nelu dorea să-l lase locatarilor proşti din
Blocul Roşu.
Mahalaua blocului aştepta zilnic să-l vadă iar pe Viorin. Şi ei ştiau
că minte ordinar, dar era unul de-al lor; şi ei îi minţeau pe „gabori”, aşa că
îl înţelegeau perfect. Din ce în ce mai mult, Viorin devenea administratorul
golanilor de cea mai joasă speţă şi tot mai puţin al oamenilor. Întreaga sa
energie era concentrată pe spectacol. În felul ăsta, presa se axa pe golăniile
sale şi nu mai băga de seamă nici ce se petrece la „Taverna lui Petar”
şi nici maniera în care sunt deturnate sume uriaşe de la buget. Nici Viorin nu
stătea cu mâinile în sân, el manevrând subteran diverse sfori care să-i aducă
nişte comisioane uriaşe; că doar nu rămânea administrator până la adânci
bătrâneţi. Jaful era aproape total, dar locatarii erau mulţumiţi... Şomajul
creştea, la fel şi preţurile, salariile rămâneau mici, dar în declaraţiile
triumfaliste ale lui Viorin lucrurile stăteau exact invers, cum de altfel se
scurgea şi viaţa sa: în alte dimensiuni psihice spaţio-temporale. Golanilor
blocului, foştilor protectori ai administratorului de azi le era suficient să
aibă litra de trăscău asigurată şi o poliţie comunitară mult mai indulgentă, că în
rest ştiau ei ce au de făcut: într-o asociaţie în care administratorul şi
cartelul său fură de rup, şi derbedeii ei au destule ponturi de pe urma cărora
să-şi asigure traiul fără a fi nevoiţi să muncească. Anarhia devenea tot mai
evidentă, spre satisfacţia lui Nelu, cel care de la o zi la alta simţea că
visul său de bolşevic bătrân e pe cale de a deveni realitate.
- va urma -
Această
producţie literară se află sub protecţia dreptului de proprietate intelectuală.
Orice asemănare cu
persoane sau fapte reale este întâmplătoare.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu