În "România Literară" a apărut la un moment
dat un articol al lui Mihai Sorin Rădulescu despre George Sebastian. Cei care
au trecut prin Hammamet, Tunisia au auzit măcar despre Dar Sebastian (Casa Sebastian), unii poate au şi
vizitat-o. Articolul respectiv începe bine şi documentat, cu referiri precise
la originile nobiliare ale lui Sebastian, dar se sfârşeşte lamentabil, cu
poveşti vânătoreşti spuse de unul şi altul turiştilor dispuşi să înghită
"gogoşi".
Cu toate detaliile, multe dintre ele fără legătură cu
realitatea, anumite aspecte au fost, intenţionat sau nu, omise. Să spunem şi
altceva decât a dorit să spună autorul articolului. De exemplu, să pomenim
despre iubirea dintre el şi artistul american Porter Woodruff... Da, a fost
intens vizitat de către André Gide, dar nu pentru că era Sebastian cu moţ în frunte
(sau spate), ci pentru că acesta era un mare iubitor de… băieţei
mici. La fel de adevărat este şi că alte personalităţi literare cu obiceiuri
"curioase" frecventau Vila Sebastian. Practic, aceasta singură vilă
din localitate, la acea vreme, era „cuibuşorul de nebunii” al tuturor
literaţilor cu apucături minoritare.
Fireşte, casa a fost o vreme (trei luni)
cartierul general al lui Rommel, dar de aici şi până la regi şi regine care ar
fi trecut/înnoptat acolo, drumul e lung. În realitate, Sebastian (numele poate
fi real, dar nu e de ignorat nici sursa care indică un alt nume ca real:
Alexandru Ghika) n-a construit nimic la Hammamet. Vila a fost construită din
banii soţiei, Flora Elizabeth Witmer devenită apoi Sebastian şi este tot ce i-a
rămas năstruşnicului George/Alexandru după divorţ. Cu 20 de ani mai mare decât
soţul, Flora a înţeles repede că dacă iubirea e mare, sexul iubiţilor nu e
musai să fie diferit. Ea s-a întors în America natală, iar vremelnicul său soţ
a mai petrecut în banchete la Hammamet până când dorul de Woodruff l-a „răpus”
şi a părăsit şi el definitiv vila, localitatea, ţara şi continentul.
Ce a urmat în viaţa lui e încă nebulos şi nu face
obiectul articolelor. Revenind la textul din „România Literară”, Sebastian nu a
vândut nimic statului proaspăt independent pentru un motiv simplu: toate
bunurile străinilor au fost trecute în proprietatea statului după declararea
independenţei ţării, în 1956. Menţiunea că ar fi fost nu ştiu ce consilier al
unui ministru al turismului este, în cel mai bun caz, o născocire menită a
arăta ca vila n-ar fi fost rechiziţionată, ci ar fi fost vândută, (cred că şi minciunile
trebuie spuse inteligent...). De altfel, această poveste rămâne doar fantezie,
atât timp cât ea nu este susţinută documentar, iar documente nu a produs nimeni
în favoarea susţinerilor de vânzare a vilei sau de consiliere a unui ministru.
N-o să mai intru în detaliile referitoare la
asocierile stranii făcute de autor între arhitectura vilei (altfel superbă) şi
cea a moscheii din Kairouan; nu e nici o apropiere arhitecturală, iar
capitelurile similare celor două construcţii sunt de fapt aşa-numitele
capiteluri arabe, întâlnite la aproape orice edificiu din lumea arabă. Arhitectura
vilei respectă liniile generale ale casei romane, devenită apoi casă arabă, cu
o curte interioară inconjurată de coloane ce susţin componentele arhitecturale
ce alcătuiesc vila. Sebastian apare pe alocuri ca un gen de arhitect,
deşi nu a proiectat nimic (vila a fost
proiectată de un architect sicilian),
pentru ca mai apoi să devină brusc un specialist în turism (poate în turism sexual…). Pentru o persoană fără o pregătire bine definită, e de mirare să
profeseze atâtea meserii. Dacă ar fi ceva de menţionat, atunci ar fi trebuit să
vorbească despre cada de baie din marmură albă, cadă cunoscută azi ca „baie turcească”, în realitate – una ce datează cu
această arhitectură încă dinainte de ocupaţia romană a Africii de Nord.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu