Prima « lemă » : Robert Lakatos (foto) este un viorist şi
lăutar cunoscut peste tot în lume ; cum spuneau cândva Cantacuzinii despre
Enescu, « lăutar de geniu, dar lăutar ». Celebritatea i se datorează
şi talentului, dar şi unei eficiente promovări. Urmând spiritul ţigănesc,
Lakatos « manelizează » muzica pe care o
interpretează, ceea ce pentru unii este un sacrilegiu, dar publicului mai puţin
pretenţios i se pare atractiv. A doua « lemă » : Deşi e ţigan,
vecinii noştri îl prezintă ca fiind… ungur, în cel mai pur stil comunist. E
drept, edictul Mariei Tereza i-a obligat pe ţigani să adopte portul unguresc şi
limba maghiară, edict întărit mai apoi de către Franz Josef, iar asta a contribuit major la confuzia ce domina şi azi. Acum întrebarea e
cum facem diferenţa dintre unguri şi ţigani, când ei înşişi nu par a şti să o
facă ? Pentru a încheia apoteotic, Csardas-ul,
lasând la o parte că e compus de un napolitan, el e tradus ca fiind „dans
unguresc” („hungarian dance”), dar și „dans ţigănesc” („gypsy dance”).
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu