Enciclopediae

luni, 11 februarie 2013

De unde vin ţiganii ? (II)



 De parcă ar fi o ruşine, ţiganii au cerut să li se spună « romi » ; de fapt, nu « romi », ci « rromi ». Spun mulţi, dar fără a se constitui într-o argumentaţie serioasă, că « rom » vine de la cuvântul ţigănesc … « dom », care ar însemna… « om ». Pentru copiii de grdinita, explicaţia ar putea părea plauzibilă… « Rom » aş putea înţelege, dar « rrom » ? Să le luăm pe rând…

Într-o carte din sec. XIX aflată în Biblioteca Naţională a Franţei, ni se explică anumiţi termeni vehiculaţi în Evul Mediu în Africa de Nord. Printre ei găsim şi cuvântul « rom ». El era folosit de către arabi pentru a-i desemna pe creştinii ce aparţinuseră cândva Imperiului Roman din Africa. De altfel, în limba arabă se păstrează şi azi « roum/roumi » sau « rum/rom » cu aceeaşi semnificaţie – « creştin ». Aşadar, dacă vom certifica denumirea de « rom » va trebui să acceptăm că ţiganii au convieţuit în acelaşi areal cu arabii cuceritori ai Maghreb-ului. De altfel, popoarele şi populaţiile Africii de Nord au fost puternic creştine (începând cu sec. ÎI d.Ch.) şi până în anul 1137, cel puţin (de atunci datează ultima atestare documentară a creştinismului în Africa ; până în timpurile moderne, când Puterile europene au anexat teritorii africane, creştinismul a fost înlocuit complet de islam).

Dar să lăsăm « rom » şi să analizăm un pic cel de-al doilea termen, cel de « rrom ». Acest dublu « r » îl întâlnim grafic (în pronunţie mai există 
și la alte popoare, dar cu aceeaşi origine) în două limbi : în spaniolă (castellano, de fapt ; limba spaniolă nu există în Spania, ci doar castellano, catalan, gallego şi vasco) şi în tamacheq, limba tuaregilor. Tuaregii sunt doar unul dintre popoarele berbere, ele întinzându-se din Maroc şi până în sudul Egiptului, oaza Shiwa. În Antichitate şi în Evul Mediu răspândirea lor era cu mult mai pronunţată, berberii dând Egiptului doua dinastii de faraoni (ultimele cercetări spun că şi Ramses al II-lea era tot berber). În alfabetul libico-punic, strămoşul alfabetului tuaregilor, dar şi al alfabetelor europene « r »-ul dublu era ortografiat ca şi azi, cu grupul « gh ». Cei care au vizitat Tunisia, în special Tamerza, poate au văzut plăcuţele pe care încă scrie « Tameghza/Tamaghza ». Evident, maurul Tarek a ocupat Spania în folosul califilor de la Bagdad şi Cairo, nu aşa cum greşit se spune uneori, că arabii ar fi ocupat-o. Arabii au venit imediat după Tarek şi au instalat administraţia lor, dar componenta militară a rămas maură (berberă) şi majoritară până la Reconquista. De altfel, cărţile de istorie spaniole au un capitol distinct, « istoria maură a Spaniei (aici)».

Dacă mai avem dubii, să privim totuşi şi la portul popular ţigănesc şi să-l comparăm cu portul tradiţional al unor triburi/populaţii nord-africane. Asemănările sunt enorme, diferenţele – doar de nuanţă. Elementele constitutive ale portului feminin, de exemplu, n-au absolut nici o diferenţă. Putem observa fustele bogate, lungi şi înfoiate (« fota », în limba autohtonilor), cu motive tradiţionale pe care le întâlnim şi la ţigăncile din şatră, basmaua înflorată sau şalul strident colorat. Obiceiurile de nuntă sau cele cotidiene le sunt comune ambelor populaţii, desigur, cu diferenţele apărute pe parcursul timpului în mod diferit şi adaptat mediului în care populaţiile respective se stabiliseră temporar. Apetenţa lor pentru culori stridente, materiale sclipitoare şi complet lipsite de gust este încă o caracteristică a ambelor grupe luate în discuţie.

Din punct de vedere fizic, asemănările sunt şi mai evidente. Fără a face vreo referire ce poate fi interpretată ca rasistă (nu e cazul, dar răuvoitori sunt mereu şi peste tot), tipologia proprie ţiganilor, aşa cum ea a fost descrisă în cărţile publicate în Evul Mediu târziu o regăsim şi la triburi sau indivizi din populaţiile Africii de Nord. Uneori asemănările merg până la identitate şi descoperim exact aceleaşi caracteristici, aceleaşi tipuri de conformaţie a corpului de ambele părţi ale Mediteranei.

Desigur, asemănările nu se opresc aici, dar cred că sunt suficiente pentru a trage o concluzie : teoria care susţinea că ţiganii au venit în Europa în jurul anului 1350 din Asia este una complet lipsită de credibilitate. Ţiganii nu puteau face obiectul unui edict al regelui Spaniei la 1387, fără ca ei să devină, cu timpul, o problemă socială. Un alt motiv pentru care nu avem măsuri coercitive ce să le fie destinate î
nainte de 1387 este faptul că Spania a fost o lungă perioadă sub ocupaţie maură. Reconquista nu a durat un an – doi, ci peste 700 de ani, creştinii recucerind încet şi cu dificultate teritoriile deţinute cândva. Prin aceasta recucerire, creştinii au « moştenit » nu doar teritoriile, ci şi mare parte a populaţiilor străine care le populau, printre ele şi ţiganii. 




3 comentarii:

Un simplu test ADN poate lamuri totul ! :)

Asa e, Radu, dar cica e rasist!

De unde vin, sau nu... M-am cam saturat de ei si de neamu' l'or... Mai strici testele pe nespal...

Trimiteți un comentariu