În şah există o deschidere celebră, numită
„partida spaniolă”. Teoria acestei partide este cea mai studiată dintre
jocurile deschise. La aproape fiecare mutare sunt mai multe alternative
rezonabile, care au fost în marea lor majoritate cercetate. În politica
românească, aia cu tichie de mărgăritare, „partida spaniolă” este mişcarea ce lasă loc
oricăror mutări ulterioare.
Prin surprindere, dar nu surprinzător, Klaus Iohannis
(nu Johannis) şi-a anunţat intrarea în pnl. Imediat, Căcărău şi-l doreşte prim
vicepreşedinte al partidului, „opoziţia” din pnl salută acest eveniment, iar
prim-plagiatorul laudă şi el (pieziş, ce-i drept) decizia de oficializare a
relaţiei „neamţului” cu usl. El vine să credibilizeze o uniune prea bine
cunoscută internaţional drept exponent de vârf al anti-europenismului. Dar
Iohannis nu e deloc omul fără pată ce vrea să apară. „Presa” nu a comentat nimic
din trecutul încărcat de penal al primarului de Sibiu, dar faptele respective
există. Nimic surprinzător în „discreţia” trusturilor de presă. Adopţiile
internaţionale ilegale în care a fost adânc implicat, colaborarea infracţională
cu fostul premier şi actual puşcăriaş, Năstase în acelaşi domeniu al adopţiilor
ilegale, relaţia sa apropiată cu „intransigenta” şi „incomoda” Kovesi,
toate astea nu sunt subiecte pentru presa „constructivă” din
România.
Desigur, Iohannis e un pion folosit în „partida spaniolă”,
doar că nu pare a fi pionul lui Felix, ci, mai curând al lui ilici. Pare a fi
suficient de şantajabil pentru a se face util foştilor săi asociaţi în ale
fărădelegilor. Ca într-o adevărată deschidere la şah, Iohannis poate apuca pe
mai multe căi. El poate fi jolly joker-ul psd în pnl, dar poate să
joace un rol şi ca formulă
de prezidenţiabil temporar sau de premier, de asemenea temporar. Rolul pionului
în şah pare lipsit de importanţă ca valoare explicită, dar bine folosit în
combinaţii, pionul se poate dovedi o piesă decisivă. La fel se pune problema şi
în cazul „pionului” Iohannis. Bine condus şi corect utilizat, „pionul” poate
îndeplini rolul destinat, în funcţie de momentul „partidei”. El poate fi acel
candidat la prezidenţiale cu un succes mult mai sigur decât candidatul Căcărău,
dar poate fi şi premierul de „avarie” după ce prim-plagiatorul va demisiona din
funcţia sa guvernamentală.
Diverse voci văd disensiunile dintre psd şi pnl, dar
n-au înţeles că asta e doar forma exterioară a conflictului. În spatele
aparenţelor sunt doar orgolii personale şi de grup infracţional şi lupta
internă pentru accesul la puterea deplină. Felix se luptă cu disperare să scape
de binemeritata puşcărie, ilici vrea să ţină frâul partidului pe care în sfârşit
l-a alcătuit după chipul şi asemănarea sa (usl), „aripa tânără” şi „dosnică” a
psd îşi vrea drepturile, „nemulţumiţii” din pnl ridică vocea împotriva
dictatorului fascist al partidului etc. În acest peisaj infracţional şi cu
regionalizarea ce acum le place uslaşilor, ca manieră perfectă de „sifonare” a
banilor europeni, iată că apare „pionul” Iohannis ca un element de echilibru
între diversele facţiuni ale usl; de ce nu şi
în plan internaţional…
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu