Enciclopediae

marți, 16 aprilie 2013

Mişcarea Popular - Browniană



 Când l-am auzit pe Preşedintele Băsescu vorbind despre iniţierea unui nou curent politic, inima mi-a tresăltat. Ideile enunţate sintetic erau excelente şi promiteau să ducă la construcţia unei drepte româneşti puternice şi moderne. De îndată ce ideea a fost luată în primire de consilieri, ea a şi început să se transforme şi nu în bine. Despre haosul ideologic şi doctrinar care domină azi Mişcarea Populară am mai vorbit (aici) şi nu e cazul să reiau. Oricât ar fi de capabili în profesia lor, consilierii prezidenţiali se dovedesc nişte ageamii în materie de politică. Fără să fiu un aderent al Forţei Civice, trebuie să recunosc că este un partid cu ţinută şi destul de înrădăcinat în realitatea românească, dacă nu luăm în calcul lipsa de precizie doctrinară. Prin comparaţie, Mişcarea poate cel mult să stârnească râsul, pentru că mugurii unui curent politic serios încă n-au apărut.

Primul lucru care a sărit în ochi cu ocazia lansării oficiale a Mişcării a fost o futilitate: limbajul bulevardier al Eleninei Nicuţ, unul dintre fondatorii organizaţiei. Presa, aservită sau nu, a semnalat imediat asta, dar o reacţie din partea ei, eventual de căinţă sau din partea „coledzilor” săi – de scuze... n-a auzit nimeni; nu mereu politica „mortului în păpuşoi” e bună, dar „părinţii fondatori” ai Mişcării încă nu ştiu. Mă întreb cât de mult ar fi câştigat în popularitate întreaga fundaţie dacă avocata prea slobodă la tastatură şi prea plină de sine ar fi ieşit în spaţiul public şi s-ar fi scuzat? Românii ar fi trecut cu vederea, iar ea câştiga ceea ce azi nu are: onoare şi demnitate.


A urmat fenomenala „varză à la Cluj” numită pompos „Platforma-program”, dar şi „negarea negării”; unul dintre fondatori nega existenţa platformei, spunând că ea încă nu e elaborată, deşi trona pe site-ul oficial al fundaţiei. Despre tonul pe care l-a folosit pentru a minţi... mai bine să nu zic; fiecare arogant pe limba lui piere (parcă aşa era proverbul...).


Ultimul episod, dar nu şi cel din urmă este cel al constituirii structurilor în teritoriu. Acest capitol este, de departe, desprins din teatrul absurd. Ca să nu fie nici un dubiu că Mişcarea Populară e... mai altfel, liderii ei vor selecta personalul de conducere la nivel local prin... concurs! Pentru ca „angajarea” să fie „serioasă”, de acest aspect se va ocupa o... firmă de recrutare! Într-unul din ziarele naţionale scria chiar că se vor acorda puncte suplimentare care (zic eu) vor atârna greu în balanţa angajării, celor care... au avut o activitate semnificativă în cadrul fundaţiei. Ce înseamnă asta, în condiţiile în care Mişcarea abia ce s-a înfiripat brownian, asta nu e deloc limpede… Dar cine sunt eu să critic o asemenea creaţie a unor supradotaţi? E bine că s-au gândit la personalul de conducere măcar, dacă doctrina şi ideologia... le aşteaptă de la aderenţi. La ce să adere românii şi ce să construiască ei, încă rămâne neclar. Cum anume se vor selecta propunerile referitoare la ideologie/doctrină, de ce s-o facă ei, iar e neclar. Din cele spuse/scrise, Mişcarea e departe de un curent semnificativ; de dreapta nu mai zic...


Tot presa susţine că Preşedintele va face un „pelerinaj” însoţind membrii fondatori ai Mişcării prin ţară. Ideea e minunată, dar punerea ei în practică pare a fi catastrofală. Dacă Preşedintele îşi va asuma rolul de „locomotivă” a Mişcării, aşa cum a fost şi pentru PDL, proiectul va muri din aceleaşi cauze: lipsa persoanelor capabile să pună în practică o idee de excepţie. Îi simpatizez pe consilierii Preşedintelui (pe cei pe care îi cunosc), dar ei sunt, în mod evident, nocivi pentru constituirea unei organizaţii cum e Mişcarea Populară. Nu, nu eu spun asta, ci chiar ei au demonstrat-o în apariţiile tv şi în platforma-program. Cred în critică, acest instrument de care dreapta nu se poate dispensa, dar ea trebuie să fie, înainte de orice, acceptată şi înţeleasă. În loc de aşa ceva, fondatorii se plasează pe poziţii arogant-elitiste care pot caracteriza stânga, dar nu dreapta. Ei îmi amintesc de un episod povestit de regretatul Petre Ţuţea: Iorga, se ştie, era la cuţite cu Ionel Brătianu. Întâlnindu-se într-o zi, Iorga îi spune lui Brătianu: „Ce aş putea învăţa eu de la un inginer?”, iar Brătianu: „Măsura, d-le profesor!”. Punct !

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu