Când
l-am auzit pe Preşedintele Băsescu vorbind despre iniţierea unui nou curent
politic, inima mi-a tresăltat. Ideile enunţate sintetic erau excelente şi
promiteau să ducă la construcţia unei drepte româneşti puternice şi moderne. De
îndată ce ideea a fost luată în primire de consilieri, ea a şi început să se
transforme şi nu în bine. Despre haosul ideologic şi doctrinar care domină azi
Mişcarea Populară am mai vorbit (aici) şi nu e cazul să reiau. Oricât ar fi de
capabili în profesia lor, consilierii prezidenţiali se dovedesc nişte ageamii
în materie de politică. Fără să fiu un aderent al Forţei Civice, trebuie să
recunosc că este un partid cu ţinută şi destul de înrădăcinat în realitatea
românească, dacă nu luăm în calcul lipsa de precizie doctrinară. Prin
comparaţie, Mişcarea poate cel mult să stârnească râsul, pentru că mugurii unui
curent politic serios încă n-au apărut.
Primul lucru care a sărit în ochi cu ocazia lansării oficiale a Mişcării a
fost o futilitate: limbajul bulevardier al Eleninei Nicuţ, unul dintre
fondatorii organizaţiei. Presa, aservită sau nu, a semnalat imediat asta, dar o
reacţie din partea ei, eventual de căinţă sau din partea „coledzilor” săi – de scuze... n-a auzit nimeni; nu
mereu politica „mortului în păpuşoi” e bună, dar „părinţii fondatori” ai
Mişcării încă nu ştiu. Mă întreb cât de mult ar fi câştigat în popularitate
întreaga fundaţie dacă avocata prea slobodă la tastatură şi prea plină de sine
ar fi ieşit în spaţiul public şi s-ar fi scuzat? Românii ar fi trecut cu
vederea, iar ea câştiga ceea ce
azi nu are: onoare şi demnitate.
A urmat fenomenala „varză à
la Cluj” numită pompos „Platforma-program”, dar şi „negarea negării”; unul
dintre fondatori nega existenţa platformei, spunând că ea încă nu e elaborată,
deşi trona pe site-ul oficial al fundaţiei. Despre tonul pe care l-a folosit
pentru a minţi... mai bine să nu zic; fiecare arogant pe limba lui piere (parcă
aşa era proverbul...).
Ultimul episod, dar nu şi cel din urmă este cel al constituirii
structurilor în teritoriu. Acest capitol este, de departe, desprins din teatrul
absurd. Ca să nu fie nici un dubiu că Mişcarea Populară e... mai altfel,
liderii ei vor selecta personalul de conducere la nivel local prin... concurs!
Pentru ca „angajarea” să fie „serioasă”, de acest
aspect se va ocupa o... firmă de recrutare! Într-unul din ziarele naţionale
scria chiar că se vor acorda puncte suplimentare care (zic eu) vor atârna greu
în balanţa angajării, celor care... au avut o activitate
semnificativă în cadrul fundaţiei. Ce înseamnă asta, în condiţiile în care
Mişcarea abia ce s-a înfiripat brownian, asta nu e deloc limpede… Dar cine sunt
eu să critic o asemenea creaţie a unor supradotaţi? E bine că s-au gândit la
personalul de conducere măcar, dacă doctrina şi ideologia... le aşteaptă de la aderenţi. La ce să
adere românii şi ce să construiască ei, încă rămâne neclar. Cum anume se vor
selecta propunerile referitoare la ideologie/doctrină, de ce s-o facă ei, iar e
neclar. Din cele spuse/scrise, Mişcarea e departe de un curent semnificativ; de
dreapta nu mai zic...
Tot presa susţine că Preşedintele va face un „pelerinaj” însoţind membrii
fondatori ai Mişcării prin ţară. Ideea e minunată, dar punerea ei în practică
pare a fi catastrofală. Dacă Preşedintele îşi va asuma rolul de „locomotivă” a
Mişcării, aşa cum a fost şi pentru PDL, proiectul va muri din aceleaşi cauze:
lipsa persoanelor capabile să pună în practică o idee de excepţie. Îi
simpatizez pe consilierii Preşedintelui (pe cei pe care îi cunosc), dar ei
sunt, în mod evident, nocivi pentru constituirea unei organizaţii cum e
Mişcarea Populară. Nu, nu eu spun asta, ci chiar ei au demonstrat-o în apariţiile
tv şi în platforma-program. Cred în critică, acest instrument de care dreapta nu se poate dispensa, dar ea trebuie să fie, înainte de
orice, acceptată şi înţeleasă. În loc de aşa ceva, fondatorii se plasează pe
poziţii arogant-elitiste care pot caracteriza stânga, dar nu dreapta. Ei îmi
amintesc de un episod povestit de regretatul Petre Ţuţea: Iorga, se ştie, era
la cuţite cu Ionel Brătianu. Întâlnindu-se într-o zi, Iorga îi spune lui
Brătianu: „Ce aş putea învăţa eu de la un inginer?”, iar Brătianu: „Măsura, d-le profesor!”. Punct !
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu