Enciclopediae

duminică, 14 aprilie 2013

Prin stânga – spre dreapta !


 Citind platforma program pusă la dispoziţia publicului de către « părinţii fondatori » ai Mişcării Populare, trebuie să spun că am rămas interzis. N-o să mă refer la preambulul extrem de vag şi cu accente evidente de « limbă de lemn », ci direct la esenţa materialului. Aşadar, conform documentului, Mişcarea Populară este un « instrument public al exercitării democrației participative, pentru identificarea, selectarea și promovarea soluțiilor optime și a oamenilor care le pot pune în aplicare și care își asumă implicarea în modernizarea României ». Aţi înţeles, da ? Să-i dăm textul ăsta scurt lui badea Gheorghe şi apoi să vedem ce a înţeles c-ar fi Mişcarea. Fireşte, o fundaţie de supradotaţi nu se adresează ţăranului, oricât ar fi el de inteligent, ci unei elite greu de definit şi care nu depăşeşte 5% din electorat ; restul până la « 60% » rămân de căruţă. Personal, cred că mesajul Mişcării nu trebuia să se îndrepte către un segment de 60 de procente, ci întregii societăţi, chiar dacă unii sunt înregimentaţi politic în altă zonă ideologică.

« Toate obiectivele noastre pentru prezentul și viitorul României se bazează pe un set de valori clar asumate », set de valori deloc evidenţiat. De fapt, care sunt valorile naţionale, concrete, pe care Mişcarea pune accentul ? Nu apare nicăieri necesitatea moralizării politicii româneşti în spiritul tradiţiilor reale româneşti, nu se vorbeşte despre onoarea de a-ţi asuma o vină sau greşeală şi nici nu se face vreo referire la lupta pe care o organizaţie de dreapta trebuie să o ducă pentru valorizarea tradiţiilor din perspectiva moralizatoare a religiei. Vrem să înlăturăm pseudo-valorile promovate de stânga sau trebuie să fim într-o periculoasă simbioză cu ele ? În cuprinsul documentului nu apar deloc limpede « valorile clar asumate » şi nici strategia de revenire la o scară de valori reală. Religia ca factor modelator al caracterelor lipsește cu desăvârșire, dar e încântător că Mișcarea se orientează către « valorile europene și nord-atlantice ».

« Mişcarea Populară face un apel către elite… »… Definirea « elitelor » în accepţia documentului este cel puţin stranie : toată populaţia, mai puţin « mediocrii » îndrăgostiţi de parazitism şi asistenţă socială. Stranie definiţie venită din partea unor supradotaţi… « Promovăm claritatea şi respingem confuzia » este o altă idee lipsită de substanţă ; în întreg materialul predomină limbajul ambiguu şi lipseşte prea des tocmai claritatea ideilor pe care Mişcarea şi le propune. Ideea de a formula un principiu şi de a aştepta ca aderenţii să vină cu idei pentru a-l fundamenta arată o insuficientă coordonare în eleborarea cadrului general pe care ar urma să vină aplicate acele idei ale aderenţilor. O platformă nu are nevoie să arate ca un roman, dar ea trebuie să aibă conturate limpede ideile de bază după care se va călăuzi Mişcarea, cu sau fără o contribuţie ulterioară.

« Credem că cei(sic !) puternici trebuie săi ajute și să-i ocrotească pe cei slabi » şi « credem că prima noastră obligație în plan social este să eliminăm cauzele inegalităților și ale sărăciei » sunt idei potrivite pentru o platformă a unui partid comunist, dar în documentul programatic al unei mişcări de dreapta sună ca… dracu’. Întâi de toate, dreapta ar trebui să-şi propună nu egalitarismul, ci individualismul care adunat, bine individual lângă bine individual, generează progres social. Nu, cei puternici (nu ştim care ar fi ei, poate puternici financiar, poate ca IQ, nu e clar…) trebuie să-i ocrotească pe cei slabi (de înger ?), ci fiecare individ trebuie să aibă şansa de a se proteja singur şi de a evolua ; aici ar fi putut interveni Mişcarea cu rolul ei de şcoală de gândire, dacă acest rol ar fi fost luat în calcul de către « părinţii fondatori ». Având în vedere şi trecutul încărcat de fraze zornăitoare despre utopica egalitate dintre oameni, « eliminarea cauzelor inegalităţilor » cred că este tipul de sintagmă care va produce fiori reci pe spinările oamenilor de dreapta.

Am înţeles că doctrinele sunt considerate perimate de către aceiaşi “părinţi fondatori” ai Mişcării, dar dacă acest curent nu are nevoie de aşa ceva, măcar de o ideologie are ea nevoie? Sau este un experiment similar « falansterului de la Scăieni », foarte probabil cu aceleaşi rezultate practice ? Nu te poţi concentra pe « buna guvernanţă » în condiţiile în care nici măcar n-ai conturat elementele de bază care să te conducă spre guvernare. Fără priză la populaţie, Mişcarea va rămâne un fenomen marginal ce nu va capta atenţia masei de votanţi, dacă nu cumva această « masă critică » nu va respinge noul curent, ca fiind haotic şi imprecis. Întreg capitolul « doctrine » este o barbologie fără conţinut, vorbe şi iar vorbe. Nimeni nu e interesat de ceea ce NU e Mişcarea, dar toată lumea vrea să ştie ce este ea, care sunt diferenţele fundamentale dintre ceea ce propune ea şi acele puncte înscrise în statutul nu ştiu cărui partid politic. Doar aşa organizaţia poate aspira la marea masă de alegători care boicotează regulat alegerile.

Capitolul « soluţii » este şi mai şocant ; cititorul se aşteaptă ca după ce vede titlul, în corpul mesajului să întâlnească şi necesarele soluţii. Realitatea e alta : supradotaţii « părinţi » ai Mişcării îşi mărturisesc fără echivoc lipsa de soluţii : « Soluția pe care Mișcarea Populară și-o asumă este crearea unui nou tip de organizație, care să fie un instrument public al exprimării democrației participative. Mișcarea Populară va identifica, selecta și promova soluțiile optime precum și oamenii care le pot pune în aplicare și careși asumă implicarea în modernizarea României ». Apoi ne invită să ne dăm cu părerea în legătură cu soluţiile pe care le vedem capabile să schimbe societatea şi, de ce nu, respectivul statut ; parcă ne trezim la un concurs, în care cine face o propunere inteligentă câştigă un bilet gratuit la Circul Globus.


O altă formă fără fond este şi « forţele vii » ale naţiunii. Cine sunt ele, cum ar trebui ele atrase pentru a realiza un proiect de marcă – asta nu ni se spune ; rămâne o vorbă oarecare, vagă şi fără aplicare practică. « Părinţilor fondatori » le-a plăcut mult sintagma referitoare la promovarea « de jos în sus » (de unde o fi citatul, pentru că aşa şi este prezentat, ca un citat ?!), dar nu se deranjează nimeni să arate prin ce anume asta e o noutate, cum se va organiza activitatea pornind de la această idee, altfel generoasă şi capabilă să atragă rapid aderenţi. Aaaa ! Asta nu scrie nicăieri ? Atunci aşa va şi rămâne, o altă vorbă luată cine ştie de unde şi care va fi repede uitată, tocmai din lipsa cunoştinţelor de a o pune în practică. Chiar dacă e o idee de bază în construcţia unui curent de dreapta, mai bine ar scoate-o, decât s-o pună în aplicare prost ; până la capăt, « blogăreala domnească » nu ţine loc de şcoală politica de dreapta, aşa că şi o mişcare de « centru-dreapta » ar putea ţine loc de dreapta. Aşa cum se întâmplă şi cu Forţa Civică : nu e dreapta, dar nici centru, e ceva, dar nu mare lucru… Iar stanga comunistă îşi adjudecă puterea aproape discreţionară.

Vulnerabilităţile şi temele de reflecţie sunt binevenite, dar nu în programul dezlânat ce trece drept platformă a unei Mişcări Populare. Ele fac obiectul unor manifeste, poate chiar campanii naţionale prin care populaţia să contribuie la ameliorarea punctelor insuficient fundamentate prin statut, dar el, statutul este obligatoriu să fie limpede structurat. Ce sens are să facem un document de bază, când el trebuie amendat chiar acolo unde nu ar trebui să existe modificări ? Lipseşte cadrul general, cel care pune bazele curentului, dar vrem ca populaţia să ne dea ideile care să fundamenteze Mişcarea. Până atunci, ni se prezintă un document de 27 de pagini de vorbe, când erau suficiente 5, dar clar puse în pagină.

« Democraţia participativă » e bună şi promite ca idee, dar până la participarea populaţiei alături sau în cadrul Mişcării, întâi ar trebui prezentată oferta. Astfel, cetăţeanul o va analiza şi va decide. Dar când oferta lipseşte sau, mai rău, constă în invitaţia de a corecta cele deja gândite de « părinţii supradotaţi » ai Mişcării, românul va decide rapid şi nu în avantajul « elitei ». Românii fug de vorbele goale (au auzit destule de la comunişti) şi nu participa la constituirea  unei  forme de organizare… dezorganizată.

Ca urmare, le recomand domnilor şi doamnelor (nu o includ aici şi pe avocata iubitoare de siluire orală) să coboare din sferele elitiste în care singuri s-au căţărat, să-şi recunoască limitele şi să refacă acest program, ruşinos pentru coeficientul lor de inteligenţă.  Românii nu-i respectă pe aroganţi, dar îi iubesc pe cei care le arata că ei contează cu adevărat. Asta nu se face dându-le posibilitatea să trimită email-uri, ci stând cu ei de vorbă nemijlocit. Dacă asta nu vor putea să facă, permanent, nu electoral, atunci sunt două « soluţii », una mai proastă ca alta : ori să dea greş şi ideea să moară, ori să se retragă undeva în spate, acolo unde nu-i vede şi nu-i aude nimeni, în « turnul lor de fildeș ».

Dacă, aşa cum se prefigurează, grupul disidenţilor din PDL va forma un grup parlamentar separat, popular, iar el va adera « spectaculos » la Mişcarea Populară, eşecul acesteia va fi indubitabil, aşa cum a fost şi cazul Forţei Civice sau cel al Noii Republici. 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu