Nu
sunt în măsură să dau lecţii despre cum ar trebui să fie structurată o mişcare
sau un curent cu adevărat de dreapta, măcar că am avut ca „profesori” oameni de
o mare ţinută morală ce au propovăduit dreapta naţională. Cu toate astea, cred
că e datoria mea să-mi aştern gândurile şi, poate, cineva o să aibă nevoie de
ele.
O mişcare de dreapta trebuie să fie întâi de toate
naţională, cu credinţă în Dumnezeu şi să se adreseze omului, individului; el,
omul, trebuie să fie în centrul atenţiei. Fireşte, mai sunt şi celelalte
componente ale unei structuri de dreapta (economic, social, politic etc.), dar
ele vin în atenţie în plan secund în raport cu ideile de bază. Să le luăm pe
rând...
Vrem să construim dreapta, dar ne ferim de naţionalul
din ea? Nici nu poate fi o greşeală mai mare! Să nu aplecăm urechea la
interpretările contemporane ale termenului de „naţionalism”; naţionalist a fost
Avram Iancu şi, înaintea lui o întreagă pleiadă de eroi ai neamului, cei care
au păstrat vie fiinţa naţională, nu javrele comuniste care folosesc discursuri
patriotarde. În ce fel poate fi catalogat ilici, cel cu discursul plin de
rumeguş? Naţionalist? Nicidecum! El pune „înainte de orice interesul URSS”!
Nici el şi nici acei saltimbanci politici care glăsuiesc pseudo-naţionalist
n-au nici o treabă nici cu ţara, nici cu independenţa ei şi nici cu promovarea
valorilor naţionale. Aşadar, naţionalismul este acel patriotism onest fără de
care dreapta nu poate exista. Sau cum spunea Petre Ţuţea: „dacă murim aici - eram
tânăr, în haine vărgate şi în lanţuri - nu
noi facem cinste Poporului Român că murim pentru el; ne-a făcut onoarea să
murim pentru el”.
De peste 70 de ani asistăm la o luptă de cele mai
multe ori surdă şi subterană, dusă de comunişti împotriva Bisericii; nu mă
refer aici la Biserica Ortodoxă Română, ci la credinţă. Perfizi şi cinici,
bolşevicii n-au desfiinţat Biserica, aşa cum au făcut fraţii lor ideologici,
fasciştii şi naţional-socialiştii. Nu, ei au minat-o la vârf pentru că unda de şoc
să distrugă fundamentul ei. Apoi, Biserica a rămas o formă fără fond, cu popi
interesaţi mai mult să parvină decât să păstorească poporul care în Biserică
şi-a găsit cândva refugiul în momente de restrişte. Cu toate astea, credinţa în
Dumnezeu şi convingerea că faptele noastre trebuie să-I fie plăcute Lui
trebuie să însoţească orice proiect de dreapta. Politica nu e decât o artă a
compromisului, dar şi compromisul trebuie să aibă limitele sale.
Nici un curent de dreapta nu se va
putea ridica utilizând manevrele obişnuite ale stângii comuniste. Va trebui să
opunem adevărul nostru – minciunii grosolane pe care bolşevicii o promovează în
toate mediile. Suntem obligaţi să combatem furtul practicat de ei, profesând
cinstea, onoarea şi munca onestă. Trebuie ca românii să reînveţe ce înseamnă
să-ţi faci datoria, să nu stai cu mâna întinsă la bugetul de stat şi cum anume
trebuie să procedezi pentru că demnitatea să nu-ţi fie ştirbită (nu mă refer
aici la păcatul orgoliului sau al trufiei). Asta înseamnă că Mişcarea Populară
acum în formare, va trebui să fie acea şcoală care să atragă şi să formeze
caractere şi valori. Nu de un partid avem nevoie acum; un partid poate să apară
ulterior, dar nu asta este scopul principal al Mişcării. Înainte de orice,
Mişcarea trebuie să educe şi să-i facă pe români conştienţi că nu sunt deloc
inferiori francezilor sau nemţilor, ba dimpotrivă. Încet-încet, toţi vor
înţelege că noua construcţie este deasupra partidelor sau, cel puţin, în afara
lor şi tocmai aceasta este marea şansă a Mişcării de a lupta eficient împotriva
anarhiei instalate de usl.
Cineva spunea că trebuie să luptăm politic şi că
trebuie să avem în vedere obiective politice. Nimic mai neadevărat! Ce
obiective politice ar putea avea o structură bazată pe educarea românilor în
spiritul dreptei? Desigur, şi aceste ţinte sunt importante, dar ele nu sunt un
scop în sine, ci decurg în mod firesc din atingerea obiectivelor principale ale
mişcării. Nu vom ajunge nicăieri dacă nu vom face altceva decât să repetăm
greşelile celor care au încercat să formeze o dreaptă, dar au eşuat lamentabil.
Cauzele? N-au înţeles pe cine să pună în centrul atenţiei şi nici ce anume
trebuie să facă pentru a avea suport popular. Organizând mese rotunde,
simpozioane şi altele asemenea va fi imposibil să-l facem pe român să înţeleagă că el
trebuie să fie în centrul atenţiei, nu un politician sau altul.
Mişcarea Populară trebuie să pornească de jos în sus
şi nu invers; dacă toţi vom face acea muncă de
popularizare deloc uşoară, printre oameni şi pentru ei, atunci aceştia vor
înţelege că nu se naşte un alt partid la fel ca toate celelalte, ci o idee
naţională ce-i este destinată. Da, va trebui ca fiecare dintre noi, cu
modestie, toleranţă şi respect faţă de omul simplu să-i arătăm că ne pasă, că vrem
ca şi lui să-i pese şi că împreună vom face toate acele lucruri ce azi ne
lipsesc. Să ne reamintim zilnic un lucru pe care politicienii l-au uitat:
românul simplu, românul muncitor, românul cinstit, EL este Poporul Român, nu
haita de bandiţi căţăraţi azi la putere.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu