Enciclopediae

Münchausen Times

”Toate formele de stânga violează cotidian ordinea naturală a lui Dumnezeu”. P.Ţuţea

Belle Arte

”Eu îmi visez picturile, iar apoi îmi pictez visele”. Vincent Van Gogh

Dilema zilei

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Politica

”Partidele politice sunt cai la carul de aur al istoriei Românilor; când devin gloabe, poporul român le trimite la abator” Petre Ţuţea

Istorie

TIPVS UNIVERSALIS

sâmbătă, 28 iunie 2014

Scrisoare adresată dlui Joseph Daul, Preşedinte al PPE şi Dlui Jean-Claude Juncker, Preşedinte al PE


 Domnule Preşedinte, Vă scriu cu încrederea că sunteţi unul dintre principalii apărători ai creştin-democraţiei europene, persoana care nu poate face nici o înţelegere politică în stare să afecteze Partidul Popular European. De ceva vreme, dar cu precădere în ultimele zile, se vorbeşte tot mai insistent în România despre opţiunea unui partid liberal (Partidul Naţional Liberal) de a schimba familia politică europeană, trecând de la ALDE la PPE. O asemenea mişcare poate fi înţeleasă în cazul partidului amintit, cunoscute fiind acţiunile sale anterioare îndreptate fără echivoc împotriva statului de drept, dar ar fi de neînţeles dacă el ar fi şi acceptat în rândul partidelor care formează curentul popular european.
Aşa cum ştiţi, la PPE este afiliat şi Partidul Democrat-Liberal din România. Apreciez că aceasta afiliere a avut ca baza alte considerente decât cele doctrinare, pentru că dacă vom privi Programele, atât cel al PDL, cât şi cel al PNL, nu vom întâlni nici un element care ar putea caracteriza un partid de dreapta-centru-dreapta. Azi, cele două partide liberale se unesc într-o fantasmagorică « dreaptă », manevră condusă de neo-comuniştii români, botezaţi de circumstanţă socialişti, cu scopul de a confisca orice fel de opoziţie reală în România. Aşa cum poate ştiţi, guvernul a emis recent o ordonanţă de urgenţă prin care schimbă legile electorale, în ciuda recomandărilor Comisiei de la Veneţia, doar pentru a împiedica accesul liber al Partidului Mişcarea Populară la supravegherea procesului electoral aşteptat spre sfârşitul acestui an. Fireşte, aceasta este complet antidemocratic şi se constituie într-o nouă lovitură aplicată democraţiei româneşti, atât cât a mai rămas din ea. Nici unul dintre partidele amintite mai sus, PDL şi PNL nu au sărit în apărarea democraţiei româneşti, eludând faptul, ceea ce mă conduce fără greş la concluzia că în România de azi nu avem de-a face decât formal cu un pluripartidism (excepţie făcând PMP).Vă reamintesc că PNL a fost asociat la guvernare cu PSD (cel care deţine şi azi conducerea guvernului) timp de doi ani, perioadă care vă este cunoscută prin flagrantele încălcări ale normelor elementare democratice. Sunt de notorietate legile pe care parlamentul controlat de cele două partide le-a emis, ca un atac flagrant la democraţie şi doar opoziţia fermă a Preşedintelui Băsescu, dar şi « îngrijorările » exprimate de Bruxelles şi Washington, le-au putut opri temporar. Sunt convins că sunteţi la curent cu toate faptele comise de PNL, înainte ca el să se despartă nemotivat de PSD. Dacă veţi urmări în presă atât declaraţiile « foştilor » aliaţi, cât şi acţiunile lor parlamentare, vă veţi convinge că PSD şi PNL nu fac altceva decât să mistifice electoratul român. O privire aruncată în teritoriu, vă va convinge că PNL este într-o opoziţie formală în Parlament, deoarece în teritoriu partidul a rămas la putere.
Nu în ultimul rând, ştiţi foarte bine că liberalismul european este un curent doctrinar versatil şi ramificat, dar care rămâne esenţial de stânga. Chiar şi din punct de vedere istoric, acel punct la care face referire chiar PNL când se declară continuator al politicii liberale interbelice, avem în faţă un partid indiscutabil de stânga, atât doctrinar, cât şi istoric si ideologic. Declaraţiile mincinoase ale liderilor săi, conform cărora liberalii vor să formeze un pol de dreapta în România mă conduc la concluzia că nu doar electoratul român (care nu stăpâneşte elementele definitorii ale conceptelor de « dreapta » şi « stânga ») este grav înşelat, nu fără un scop foarte bine determinat, ci se încearcă şi o manipulare a conducerii PPE. Fireşte, aş putea aduce în sprijinul afirmaţiilor mele articolele cunoscutului profesor american Ralph Raico, el însuşi un libertarian şi un specialist în liberalismul european, dar sunt convins că deja cunoaşteţi aceste lucruri până la detaliile cele mai fine.
Dle Preşedinte, cred că primirea PNL în marea familie populară europeană va însemna introducerea unui « cal troian » care va submina grav PPE şi care îşi poate aduce o serioasă contribuţie la slăbirea UE, în favoarea intereselor ruseşti, deja evidente în România şi în Europa. Ca popular convins (chiar dacă nu şi membru al vreunui partid) şi ca european, vă rog, dle Preşedinte Daul să analizaţi consideraţiile mele şi să luaţi decizia potrivită pentru ca PPE, cel care vă este şi dv. atât de drag, să nu fie afectat de interese politicianiste şi străine Uniunii Europene. Al dumneavoastră, Dragoş Gros

x