Avem
libertate... Avem libertatea de a alege orice, fie că ne referim la politică şi
societate sau la mâncare şi modă. Avem liberul arbitru, dar el e strict
controlat. Vrem ceea ce trebuie, ne dorim ceea ce subliminal ne sugerează
publicitatea, în general vrem ceea ce alţii vor de fapt. În politică avem spectacolul
puterii care se "luptă" cu opoziţia, în showbiz avem divorţuri
aranjate şi despărţiri publicitare, în reclame avem produse miraculoase care
pot cel mult să dăuneze, dar să folosească – nici vorbă etc.
În politică
vedem justiţiari ca Morar şi Kovesi, dar uităm repede că tot ei erau în funcţii
când diverşi lideri politici reclamau că Justiţia nu-şi face treaba. A fost
de-ajuns ca Olanda să voteze împotriva intrării României în Schengen, că a şi
început spectacolul anticorupţiei declanşat de "justiţiarii"
sus-amintiţi. Valuri de laude au însoţit cerneala care a curs întru proslăvirea
intransigenţei celor doi. Memoria electoratului e scurtă, iar capacitatea de
manipulare este mult superioară rezistenţei psihice obişnuite a alegătorului
român (sau străin, că totuna e...). Prieteniile politice nu mai sunt ca în
trecut, între partide aflate în aceeaşi parte a eşichierului politic, ci sunt
transpartinice şi obscure, ascunse de ochii înceţoşaţi ai prostimii. Afacerile
politice îşi văd de drumul lor, fără vreo legătură cu spectacolele televizate.
Un exemplu clar în acest sens este cooperarea ce poate părea bizară politic
dintre Ponta şi Udrea, colaborare în plan economic ce a adus multe milioane în
buzunarul "săracului" Ponta-plagiatorul. Cineva spunea prin luna mai
că Ponta nici n-ar trebui să sufle în faţa Elenei Udrea, dar fără a explica
motivul. În cele din urmă, motivul a ieşit la iveală fără vreo consecinţă
politică sau de alt fel. Să nu uităm că în acest timp alegătorul era ocupat şi
avea şi treaba cu... showbiz-ul şi manelele.
În showbiz
făcătura e cel puţin la fel de evidentă. Românului i se servesc nu realităţi,
ci scenarii. Aşa au apărut diverse personaje în căutarea unui autor, fiinţe de
multe ori obscure, dar care fac rating şi aduc bani, spre deliciul prostimii.
Presa a scris despre tomberonul lui DD şi despre "accidentul"
suferit, ignorând complet că într-o televiziune păzită nu se plimba nimeni cu
tomberonul după el. Astfel de întâmplări deloc întâmplătoare au fost, sunt şi
vor fi în continuare pentru că nimic nu aduce mai mulţi bani în buzunarele sărmanilor
de ieri, ca impozitul pe prostie televizat. Personajele lansate pe piaţă plimba
scenariul pe la toate tele-vizuinile, chiar dacă de multe ori minciuna este
străvezie pentru cineva cu un coeficient mediu de inteligenţă. Bălăcăreala din
familia Moculescu le-a prins foarte bine tuturor membrilor ei (mai ales lui
Horia, cel care e în stare să-şi caute publicitate şi la ANGST-ul de lângă casă),
dar şi celor care au jucat diverse roluri în povestea lor prost însăilată.
Exemple sunt grămadă, dar nu ele sunt importante, ci maniera în care noii
potentaţi manipulează şi deturnează atenţia de la manevrele pe care ei le fac.
Cei care cred că dacă o tele-vizuină prezintă nişte "dezvăluiri" sau
un ziar dă în fapt un personaj și asta înseamnă tot ceea ce se petrece, aceia
sunt naivii care au aflat târziu despre afaceri prospere despre care
tele-vizuinile aveau consemn să nu vorbească. Multe afaceri subterane nici n-au
ieşit la iveală şi vor ieşi doar dacă se strică armonia transpartinica şi
trebuie plătită o poliţă.
Alegătorul nu are libertatea de a alege nimic. El este
păpuşa care crede că decide ceva, iar în spatele lui se fac adevăratele jocuri.
A câştigat Piedone alegerile cu 90%? Da. E logic sau posibil scorul?
Evident că nu, că doar n-au votat pentru el şi activiştii PDL, de exemplu. A acuzat cineva din PDL vreo fraudă, în cazul Piedone
sau în altele? Nu. Alternanţa la putere este doar o înţelegere între politicieni,
nu o decizie a electoratului, oricât ar fi asta de dezamăgitor pentru
alegători. S-a impus MRU ca un adevărat lider de dreapta aşa cum se declară
iniţial? Nu. Dar a creat o formaţiune de centru-dreapta care s-a amestecat
repede (o altă cedare în raport cu dreapta) cu PDL-ul roşcat al lui Blaga-vameșul.
Iluzia dreptei a fost creată, aşa că toată lumea e mulţumită. Nimeni nu
încearcă în vreun fel să dea jos un guvern de handicapaţi, de departe cel mai
incompetent, mai corupt şi mai plagiat guvern pe care l-a avut România în
ultimii 23 de ani. De ce? Pentru a da posibilitatea usl-ului să câştige prin
fraudă alegerile. Peste încă 4 ani vom avea un alt partid la putere, de data
asta unul de dreapta sau o alianţă care se va declara de dreapta. De 23 de ani,
în Parlament avem aproape aceleaşi persoane, un mandat la un partid, un mandat
la altul şi încă un mandat la un al treilea partid şi tot aşa. Dar în spatele
pozei de partid se ascund rechinii intereselor personale, de grup şi de partid
care pactizează zilnic. Când îi văd la tv îmi amintesc de desenele animate în
care Speedy Gonzalez este alergat de lup până la terminarea programului, apoi
pleacă împreună ca nişte colegi buni ce sunt, uitând că tot episodul şi-au pus
bombe sub fund unul altuia.
Libertatea
de a alege e prezentă (mai curând absentă) şi când vorbim despre produsele
promovate în diverse medii. Efectele promovării sunt atât de devastatoare încât
Coca-Cola nu se mă jenează să spună că băutura este 100% artificială şi că e
opera unui farmacist. Cu toate astea, behavioriştii şi-au făcut treaba, aşa că
dăunătoarea băutură este cea mai vândută în lume. Sugestia funcţionează şi în
cazul altor produse, dar asta nu înseamnă că tot ceea ce vedem promovat la tv
este nociv. Reclama televizată la un produs altfel indiscutabil bun este
obligatorie, iar producătorul nu mai are libertatea de a se distanţa de
producătorii nocivi, ci trebuie să ţină pasul cu ei, altfel scad vânzările sau
iese de pe piaţa în favoarea concurenţei care poate promovează produse proaste.
Totul în jur
e spectacol. Uneori scenariştii sunt buni, alteori – penibili, dar cu toţii
manipulează acel concept, acea formă fără fond care se numeşte libertate de
opţiune.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu