Enciclopediae

Münchausen Times

”Toate formele de stânga violează cotidian ordinea naturală a lui Dumnezeu”. P.Ţuţea

Belle Arte

”Eu îmi visez picturile, iar apoi îmi pictez visele”. Vincent Van Gogh

Dilema zilei

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Politica

”Partidele politice sunt cai la carul de aur al istoriei Românilor; când devin gloabe, poporul român le trimite la abator” Petre Ţuţea

Istorie

TIPVS UNIVERSALIS

sâmbătă, 29 iunie 2013

Operaţiunea « Montenegro » (III)

 Accidentul de autobuz din Muntenegru are mai multe necunoscute, fiecare din ele cu mai multe variante de explicaţii, care mai de care mai fantezistă. Fireşte, nu toate necunoscutele au şi explicaţii… Să le luăm pe rând, atât necunoscutele cât şi cele puţin mai cunoscute.

Ştim precis ca un autocar cu turişti români a părăsit şoseaua şi s-a prăbuşit în prăpastie, o parte din pasageri au murit şi cealaltă parte au fost răniţi; restul detaliilor sunt nesigure. Numărul morţilor nu este cunoscut cu precizie, nici măcar astăzi, după 5 zile de la eveniment. Agenţiile internaţionale şi marile publicaţii din străinătate au anunţat 13 morţi şi 32/33 de răniţi şi chiar ministrul muntenegrean de interne declară aceeaşi cifră a morţilor ce între timp se ridicase la 15, conform agenţiei de presă muntenegrene, MINA. În privinţa morţilor, autorităţile române au fost « ferme » din primul moment şi la fel tele-vizuinile lor. Numărul lor a variat : 18 în timp ce alţii anunţau 13, 20 când numărul lor se ridicase la 15 în declaraţiile ministrului muntenegrean şi, într-un final glorios, din nou 18. Numele lor nu sunt nici azi cunoscute integral, deşi muntenegrenii susţin de 3 zile că au terminat identificarea morţilor. Cu toate aceste declaraţii, oficialii români nu au publicat o listă a turiştilor (sau ce erau unii dintre ei) decedaţi în accident şi nici procesul de identificare a lor nu l-au încheiat, dacă e să ne luăm după afirmaţiile lor. Presa mai scapă câte un detaliu şi astfel aflăm că decedaţii au început să fie înmormântaţi, semn că familiile i-au identificat, dacă mai era nevoie ; probabil la această oră toţi şi-au găsit odihna veşnică, dar guvernul este în continuare « discret » în privinţa numelor lor. Se pune întrebarea firească, « de unde această diferenţă de morţi » ? Nu se poate spune cu precizie încă, dar o greşeală poate fi exclusă dacă nu suspectăm de amatorism Reuters, Le Point, presa chineza ș.a.

Locul accidentului este şi el deloc limpede in declaraţii. Ministrul muntenegrean de interne îl plasa la Grlo (gât), dar locul respectiv e departe de râpa unde s-a prăbuşit autocarul. Luându-se după el sau nu, tele-vizuinile româneşti au povestit două zile despre canionul ce se află pe locul doi mondial, după Grand Canyon intitulându-l « canionul Morača ». Canionul despre care vorbesc ei este altul şi nu se numeşte aşa, este traversat de o apă, dar ea nu este Morača etc. Celebrul canion este traversat de Tara, iar podul respectiv, el însuşi un obiectiv pentru iubitorii de căţărări, rafting şi adrenalina este numit Djurdjevici Tara. Ca plasare geografică este departe de a putea fi în vreo legătură cu accidentul.

Presa a localizat accidentul în « canionul Morača » şi au ajuns chiar şi în « satul Morača », făcând poze localnicilor care, zic ei, s-au şi rănit încercând să salveze răniţii români. Desigur, toate astea sunt nişte invenţii ce nu pot sta în picioare deoarece nici nu există vreun sat Morača, cu atât mai puţin să fie şi locuit. În fapt, accidentul s-a produs într-un loc (nu localitate) numit Mioska, foarte aproape de Kolašin, cam la jumătatea distanţei dintre Podgorica şi graniţa sârbo-muntenegreană. Podul unde a avut loc evenimentul este aruncat peste valea prin care trece râul Morača, dar distanţa până la canionul cu acelaşi nume distanţa e apreciabilă.

După afirmaţia reprezentantului Associated Press, conform căreia un băiat se afla pe pod împreună cu tatăl său şi chiar a fost rănit de autocar, tot mai mulţi martori reali sau nu, caută să plaseze pe pod un copil. Mioska e o zonă nelocuită, aşadar prezenţa unui băiat pe pod trebuia cumva justificată. Într-un interviu, « tatăl » « băiatului » mărturiseşte că veneau din sat( !) şi mergeau pe jos spre autostradă ; care autostradă ? Că în Muntenegru nu există aşa ceva… Băiatul plusează şi povesteşte cum autocarul… a trecut peste el (!), dar el s-a ridicat, s-a scuturat şi şi-au văzut de drum ! Martorii care deja au fost « interogaţi » de poliţiştii chestorului  Viorel Vasile, şeful Direcţiei de Investigaţii Criminale din Poliţia Română au fie amnezii fireşti (sau nu), fie au văzut, invariabil, un copil pe pod (tatăl lui ori era prea mic să fie observat, ori poliţiştii au omis să-l menţioneze „martorilor”; ascultându-i, poţi avea impresia că turiştii înconjuraţi de peisaje ireal de frumoase la 1445 m altitudine, aveau o singură preocupare: să vadă ce se afla pe podul unde urma să fie accidentul. Cu toate acestea, mărturia uneia dintre turiste merită a fi luată în seamă. Ea spunea că autocarul nu avea viteză şi că a simţit o bufnitură în partea din spate a autocarului, chiar înainte ca acesta să iasă în peisaj.

Regiunea respectivă, fie că vorbim de Mioska, Grlo sau Morača diferă mult ca şosea de cele pe care le găsim la noi pe Transfăgărăsan, în defileul Jiului sau în alte regiuni montane ale României. În Muntenegru nu întâlnim serpentinele periculoase de la noi şi nici curbele „ac de păr”. Limitele de viteză nu sunt semnificative, în general ele plasându-se la 70 sau 60 km/oră, viteză redusă la 40 km/oră doar pe anumite poduri şi doar pentru protejarea lor. Afirmaţia poliţiştilor, conform căreia în zona podului Mioska viteza ar fi fost limitată la 40 km/oră nu se susţine şi, oricum, ea nu produce efecte înainte de pod. Cum poliţiştii sunt toţi făcuţi de-o mamă, nici cei muntenegreni nu sunt mai inteligenţi decât alţii, aşa că au bâlbâit mai multe variante de răspuns, dar toate axate pe „viteza excesivă” pe care au presupus-o din start, fără vreo verificare prealabilă. În articolul anterior (aici) am prezentat o poză în care, din cauza aplatizării imaginii, curba la ieşirea din tunel pare destul de strânsă. Studiind atent, am ajuns la concluzia că avem de-a face cu o curbă uşoară, banală chiar, curbă ce putea fi atacată fără probleme chiar şi cu 80 km/oră, fără ca aceasta să rişte să influenţeze soarta pasagerilor.

Martorii vorbesc despre o maşină staţionată sau doar oprită la intrarea pe pod. Acceptând această mărturie să formulăm o posibilitate: autocarul se angajează în depăşirea maşinii staţionate, moment în care brusc aceasta porneşte şi trage stânga. Autocarul deja aflat în depăşire primeşte un impuls din dreapta, iar inerţia îl duce până în marginea parapetului pe care îl smulge pe o distanţă apreciabilă, ceea ce indică o intrare progresivă în marginea podului. Urmează precipitarea pe o pantă, iar restul e cunoscut. Poate este o speculaţie, dar este perfect posibil ca lucrurile să se fi petrecut chiar aşa, dacă ne gândim ce reacţie disproporţionată au avut autorităţile romane, începând cu lăcătuşul nostru de Externe primit de preşedintele Muntenegrului şi terminând cu flotila de avioane militare trimise în Muntenegru, aparent fără nici un rost civil.

Despre fostul general SRI ieşit cu misiune din servicii pentru a se ocupa de contractele strategice cu energie ale SRI nu mai vorbeşte nici presa şi nici oficialii români nu suflă o vorbă şi nici anchete nu lansează. Tăcerea mormântală a căzut peste subiect ca o lespede peste cavoul decedatului general. Straniu e că deşi la noi aproape că nu s-a vorbit despre moartea în accident a unui general, militarii muntenegreni ştiau că printre cei morţi se afla şi un ofiţer superior (cel puţin unul), lucru confirmat de salutul lor militar când sicriul era urcat în avion. Ce e cert, e că subiectul a stârnit interesul întregului mapamond şi am putut vedea cu toţii poze şi filme, doar că pozele – puţine şi nesemnificative în majoritatea lor, iar filmele – nu mai mult de două. Am văzut în schimb în cadru oameni cu aparate foto şi camere video; unde sunt producţiile lor, foto sau video?



Multitudinea de variante apărute ca „mărturii” nu este deloc întâmplătoare şi nici nu e rezultatul elucubraţiilor pe care unii ar putea fi capabili să le emită. Scopul este de a creea un haos controlat, în spatele căruia adevărul să rămână invizibil.



Update : Mă întreb : oare doar pentru ex-generalul SRI s-au deplasat la aeroport șeful Marelui Stat Major al armatei din Muntenegru și adjuncţii săi ? In Foto 1 îi vedem salutând, dar nu știm în onoarea cui.



Foto 1


Grlo

Mioska

joi, 27 iunie 2013

Operaţiunea « Montenegro » (II)


 Din momentul în care autorităţile române s-au activat, întrebările privitoare la accidentul din Muntenegru au început să apară. Lipsa evidentă de coordonare a declaraţiilor a condus chiar la situaţii hilare, unele fiind opera ambasadorului nostru la Podgorica. Pentru că n-a fost capabil să imagineze o poveste coerentă şi credibilă, primul mitoman al guvernului l-a rechemat de la post ; se spune că oricum trebuia schimbat. Povestea ambasadorului a fost ajustată în fiecare zi, iar cel care i-a spus-o n-a fost nici el cine ştie ce inteligent. Ca urmare, după ce reprezentantul Associated Press a venit cu trăsnaia că un copil cu tatăl său se plimbau pe şoselele patriei muntenegrene când un autocar s-a năpustit asupra lor, ambasadorul nostru a plusat : erau mulţi copii, şi pe stânga şi pe dreapta podului, iar şoferul poliţist a încercat să-i evite. Cum povestea cu copilul era ţesută de alţii, mai « capabili », istorisirea lui a eşuat lamentabil ; acum, nu că minciuna copilului (« autocarul a trecut peste mine… ») ar sta în picioare…

Fireşte, accentul a fost pus pe tragedia umană pe care nimeni n-o contestă. În acest fel simplu şi benefic electoral, nimeni n-a mai întrebat cum de un poliţist angajat al Direcţiei de Logistică şi Înzestrare a Ministerului de Interne putea să facă acelaşi circuit de… 20 de ori ! Dacă fiecare dintre ele dura doar 5 zile, şi tot ajungem la 100 de zile în care poliţistul a fost şofer la o firmă privată şi nu la Poliţia Capitalei. Un control ceva la ministerul lui Stroe ? Nu ? De ce ? Poate că poliţistul a fost în « misiune » de foarte multe ori şi poate că de fiecare dată turiştii au fost rude, prieteni şi colaboratori ai baronilor locali şi/sau politici; sau poate alta era « însărcinarea », de era necesară prezenţa sa nu la Minister, ci  prin spectaculoşii munţi ai Muntenegrului.

Ana Maria Ana mi-a atras atenţia că militarii muntenegreni salută cu onor sicriele unor civili (foto 2). Mi s-a părut suspect, dar am aşteptat… Curând ne apare o victimă puţin mai « specială » : e vorba despre fostul general SRI Gheorghe Mircescu. Plecat din servicii în anul 2000, Mircescu avea o « misiune » : prin firma pe care o controla împreună cu un alt coleg, deasemenea general SRI, trebuia să administreze contracte strategice în domeniul energiei. „În anul 2008, un consorţiu format din trei firme specializate echipamente de securitate (UTI Systems, Polystart Security şi Helinick) a câştigat contracte în valoare de 55 de milioane de euro de la Compania Naţională Transelectrica. Contractele erau destinate dotării a zeci de obiective ale Transelectrica cu sisteme electronice de alertă şi supraveghere. Numărul de sisteme de supraveghere a fost stabilit de Rasirom, regie autonomă cu capital de stat, aflată în subordinea Serviciului Român de Informaţii. O parte din serviciile de consultanță pe care Rasirom le-a acordat CN Transelectrica au fost realizate de firma celor doi generali, Asset Electronic. Aceasta a executat peste 400 de lucrări pentru Transelectrica” (ziuanews.ro). Sigur că decedatul domn general era acolo în excursie, deşi poate că armata de servicii muntenegrene venite la faţa locului ar sugera, mai degrabă, o altă variantă pe care n-o ştiu, aşa că nici n-o povestesc.

Că autorităţile române sunt impotente intelectual, am spus-o deja (aici), dar nici cu muntenegrenii nu mi-e ruşine când vorbim de autorităţi şi de compunerea unor poveşti. Prima lor poveste era cea referitoare la viteza excesivă a autocarului... Timp de două zile, tele-vizuinile româneşti au tot bătut monedă pe viteza de 90 km/oră pe care ar fi avut-o autocarul. Nici unul dintre cititorii de prompter nu a avut minima curiozitate de a se uita pe poze... Un pic mai isteţi, procurorii muntenegreni au realizat că într-o curbă de cca. 70-80 de grade care apare după ieşirea dintr-un tunel e greu de presupus că un autocar încărcat de turişti şi bagaje ar putea atinge o asemenea viteză şi au virat povestea: soarele orbitor al după amiezii spre înserat l-a orbit pe şofer, iar mâzga (soare orbitor şi mâzgă?) l-a ajutat pe şofer să ducă autocarul direct în prăpastie. Cât pe-aci să ne păcălească (foto 1)! Din păcate pentru ei, tunelul e unul foarte scurt, ceea ce face la fel de scurt timpul necesar ochiului uman pentru a se obişnui cu întunericul (ce şi aşa nu era de să-ţi bagi degetele în ochi), pentru ca apoi soarele „orbitor” să-l incomodeze fatal pe şofer. Dacă prăbuşirea în gol se producea la intrarea pe pod, povestea lor putea părea credibilă, însă ea s-a produs dincolo de piciorul podului, spre jumătatea lui, când deja drumul era în linie dreaptă. Aşa cum spuneam în articolul anterior, autocarul nu a căzut în bot, ci pe roţi, iar asta ne conduce la concluzia că suntem în prezenţa unei precipitări laterale. După ce a lovit lateral parapetul, autobuzul a pierdut contactul cu şoseaua şi s-a prăbuşit, cum spuneam, pe roţi. Care sunt cauzele pentru care autocarul a ajuns pe partea stângă a şoselei şi ce l-a determinat să ajungă în prăpastie, asta putem afla sau nu verificând eventuale urme de vopsea străină pe partea dreaptă a maşinii.

Măsurile luate de autorităţile române au fost excesive şi disproporţionate. Morţii şi răniţii au fost aduşi în valuri succesive şi acompaniaţi de poliţie, întocmai ca nişte coloane oficiale ; n-a lipsit nici oprirea temporară a circulaţiei. Răniţii au fost risipiţi pe la diverse spitale, iar morţii au fost depuşi la morgă, unora urmând a li se face teste ADN( !) pentru identificare. N-au lipsit de la aeroport nici miniştrii implicaţi în toată povestea, cel de Externe, de Interne şi al Armatei. Doi procurori şi 12 poliţişti conduşi de chestorul Viorel Vasile, şeful Direcţiei de Investigaţii Criminale din Poliţia Română urmează să-i ancheteze pe răniţi. Pentru care infracţiune, fie ea şi in rem, asta nu spune Poliţia... Mai ales că accidentul (sau crima?) a avut loc în Muntenegru, nu în România, ceea ce mă conduce la concluzia că poliţiştii şi procurorii români nu au jurisdicţie pentru a ancheta cazul. În plus, singurul vinovat potenţial e mort şi repede îngropat! Fireşte că ei ştiu asta, dar atunci care este misiunea lor reală?



Primul plagiator al guvernului este un derbedeu cu o pronunţată întârziere mintală (a se vedea minciunile fabuloase pe care le debitează cu orice ocazie), dar nici chiar el nu putea să comită greşeala enormă de a declara o zi de doliu naţional în ziua când românii sărbătoreau Tricolorul, dar totuşi el a pus-o exact în acea zi şi fără ca hotărârea să fie publicată în Monitorul Oficial, comiţând astfel o infracţiune penală. Graba cu care el a făcut-o poate arăta că există un interes superior ; la aceeaşi concluzie putem ajunge judecând după graba cu care a fost înmormântat poliţistul-șofer, singurul decedat deja înmormântat. 



Update1 : Seria poveştilor televizate nu conteneşte. O oarecare doctoriţă de la nu ştiu care spital povesteşte cum a murit cea strivită de stânca prăbuşită peste autocar şi cum ea şi-a protejat fata. Las deoparte că un medic din Bucureşti nu are cum să ştie ce s-a întâmplat în Muntenegru şi o invit să pună degetul pe stânca aceea ; poza cu autocarul e sus, doar că lipsește stânca


Update2FIRMA REZERVIŞTILOR 

Interesele generalilor SRI Horobeţ şi Mircescu 

O parte din serviciile de consultanţă pe care Rasirom le-a acordat Transelectrica au fost realizate de Asset Electronic, firmă patronată de doi generali SRI în rezervă. Îndeplinind rolul de subcontractoare a Rasirom, Asset Electronic a executat peste 400 de lucrări pentru Transelectrica, după cum spune chiar prezentarea pe care generalii au făcut-o firmei pe care o conduc. 


Legătura dintre Asset Electronic şi Rasirom depăşeşte cadrul instituţional. Unul dintre cei doi patroni ai Asset Electronic, Constantin Horobeţ, a fost directorul fondator al regiei SRI pe care a condus-o timp de zece ani. Celălalt, Gheorghe Mircescu, a fost director tehnic al Institutului pentru Tehnologie Avansată din cadrul aceluiaşi SRI. 


Electronistul şi negociatorul 

Într-un birou din Centrul Incubator de Afaceri de pe Şoseaua Olteniţei, ţinând fereastra larg deschisă, generalii se laudă unul pe altul: „Domnul Mircescu are peste 35 de ani de electronist. Eu, unul, nu ştiu să leg niciun fir. El are o înţelegere largă a ceea ce înseamnă securitate”, îşi descrie Horobeţ asociatul. 


Cu părul bogat, sprâncenele stufoase, o strânsură puternică a mâinii şi-o privire tot timpul concentrată, generalul Mircescu respiră vitalitate, în ciuda celor 60 de ani aniversaţi anul ăsta. „Are o putere de muncă şi o memorie extraordinare. Munceşte până noaptea târziu”, spune unul dintre cei trei angajaţi ai firmei, toţi colonei SRI în rezervă. Mircescu nu rămâne dator: „Domnul Horobeţ e un foarte bun negociator”. 


„Mă cunoştea Măgureanu” 

Cariera lui Horobeţ se confundă cu structurile PCR: originar din Moldova, a fost secretar cu probleme de propagandă şi prim-secretar la UTC Vaslui, instructor al CC al PCR şi secretar pentru probleme organizatorice la Comitetul Judeţean Satu-Mare. Ajuns lucrător agricol după Revoluţia din 1989, a fost readus în poziţie de comandă de Virgil Măgureanu: „Am fost chemat şi în ca drat la SRI. Domnul Măgureanu mă cunoştea din activitatea mea anterioară. În 1995, am devenit primul director al Rasirom”. 


Generalul (r) ar putea concepe cu greu ruperea legăturii dintre firma sa şi Rasirom: „ Dacă ne-au luat pe noi atunci, probabil că nici nu mai au nevoie de alţii”. Rata de profit a Asset Electronic este a meţitoare: 60%. Profitabilitatea Rasirom, regia de la care subcontractează lucrări: doar 10%. „Să ştiţi că doar o părticică din veniturile noastre vine din lucrările de la Transelectrica”, ţine Horobeţ să adauge. 


Citiţi mai mult:
 SECURIŞTII TRANSELECTRICI > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/securistii-transelectrici-871435.html#ixzz2XTKeazJZ 
EVZ.ro
 



Update 3 : Să încerce cineva să ia curba din foto1, cu autocarul, la 80 km/oră ! Nu la 79, nu la 81, ci exact la 80 km/oră ! O pasageră asemuia serpentinele cu Transfăgărașanul, ceea ce face imposibilă viteza de 80 km/oră. Ieşirea din tunel e în curbă, curbă ce nu poate fi atacată cu o asemenea viteză din cauza tangajului inevitabil care ar fi proiectat autocarul direct în peretele muntelui. După curbă, lipseşte timpul necesar pentru a atinge viteza care se spune că o avea…
Foto 1

Foto 2

miercuri, 26 iunie 2013

Dilema zilei – Ziua "Drapelului în bernă"

 Prima « lemă » : E Ziua Drapelului, zi de sărbătoare naţională, ziua când aniversăm tricolorul. Ca la orice sărbătoare, azi e un prilej de bucurie, de mândrie naţională şi o ocazie de a ridica tricolorul pe cel mai înalt catarg, pentru a arăta lumii întregi că el are o istorie şi un trecut glorios. Fiecare instituţie publică şi orice român care doreşte poate arbora astăzi drapelul, cel care nu se expune când i se scoală fiecăruia. 

A doua « lemă » : Tot azi a declarat primul plagiator al guvernului – zi de doliu naţional, pentru că într-un accident de circulaţie au murit 18 persoane.  Fireşte, n-are nici bază legală şi nici vreo justificare pentru a declara o zi de doliu, dar el a făcut-o pentru că amatorismul şi incapacitatea sunt caracteristicile de bază ale cartelului roşu aflat la putere. Conform Zilei Drapelului, tricolorul trebuie ridicat sus de tot, să fâlfâie cu mândrie, după declararea zilei de doliu, el trebuie coborât în bernă, şi asta… simultan ! 


Deoarece primului mitoman al guvernului i se fâlfâie de drapel, de însemnele naţionale şi de România, în general, tricolorul nostru va fi… « ridicat în berna » ! Românii au avut rar ocazia să asiste la dovezi mai clare de cretinism politic şi de înapoiere mintală generală ! « Ziua Drapelului în bernă » a fost precedată de declaraţiile absolut infantile ale miniştrilor analfabeţi ai guvernului roşu : "trupurile neînsuflețite ale cadavrelor celor decedați" (Duș
a), „să fim mai atenţi pe viitor (la cum conducem, fireşte)” (Stroe). Miniştrilor, primului lor întârziat mintal şi Puterii actuale, să le urăm din suflet „La mulţi ani, fi-va-r ţărâna uşoară!”.




marți, 25 iunie 2013

Operaţiunea « Montenegro »

 Se ştie prea bine că guvernul României e compus din tâmpiţi, mitomani şi incapabili, dar în cazul accidentului din Muntenegru bâlbâielile derbedeilor de la guvernare pot avea o altă cauză. Este evident că nu se putea ca primul mitoman al ţării să afle despre accident atât de târziu cât se pare că vrea să se acrediteze. Fireşte, ştirea a ajuns la el în cel mult jumătate de oră de la producerea evenimentului. De ce a reacţionat cu întârziere ? Doar pentru că e un pafarist profesionist ? Ana Maria Ana mi-a dat o altă idee, pe care încerc s-o dezvolt aici.

Destul de greu, guvernul a anunţat constituirea unei « celule de criză ». În cazul unui accident multiplu, guvernul nu avea de ce să reacţioneze, nefiind vorba nici despre ostatici români şi nici despre morţi în vreo misiune militară. Astfel de « celule » au mai organizat ei, dar de data asta s-au depăşit pe ei înşişi. Întâi au alocat avioane militare care să transporte oficiali români la Podgorica, nu multe, aproape o flotilă de Hercules şi alte tipuri de avioane militare. La locul accidentului s-a prezentat secretarul de stat Calafat, iar lăcătuşul Corlăţean şi-a anunţat şi el vizita, lăsând baltă întâlnirea internaţională unde era ; a făcut asta doar pentru că e un bou sau există un motiv serios, deocamdată ocultat, pentru a proceda aşa ? Acelaşi Corlăţean a fost primit de către preşedintele Muntenegrului, o încălcare a etichetei diplomatice deloc întâmplătoare ; Corlăţean putea fi primit cel mult de către premierul muntenegrean, dar atât. De ce totuşi l-a primit preşedintele şi ce subiect au avut în discuţie ? Nu ştim…

Victimele au fost identificate încă de ieri şi presupun că acest proces a durat relativ puţin. Cu toate astea, nici până acum guvernul n-a publicat lista morţilor în accident. Numărul celor decedaţi variază mereu, în funcţie de surse : 18 sau 19, o diferenţă ce poate conta… De ce guvernul român ţine la secret numele celor morţi în accident ?

La locul accidentului s-au implicat rapid diverse entităţi ale statului muntenegrean, dar şi cetăţeni, poate un pic cam mulţi, având în vedere locul izolat unde s-a petrecut evenimentul. În afară de poliţie şi armată, muntenegrenii au deplasat şi unităţi antitero, dar şi servicii secrete şi alpinişti profesionişti. Organizarea este un pic prea perfectă pentru a fi întâmplătoare. În procesul de recuperare a corpurilor din prăpastie, militarii (unul dintre ei cu mănuşi chirurgicale pe mâini) au dovedit şi altceva decât eficienţă, şi anume un interes deosebit pentru ceva ce a fost recoltat în bocceluţe de dimensiuni apreciabile. Ce conţin ele şi de ce prezintă atât interes pentru armată, în condiţiile în care prima prioritate era salvarea supravieţuitorilor, probabil că nici nu vom afla.

Şoferul autocarului era poliţist cu vechime şi apreciat, prezenţa lui la volanul autocarului putând ridica şi alte semne de întrebare. Accidentul în sine ridică şi el nişte semne de întrebare… Căderea s-a produs imediat ce autocarul a intrat pe pod, dar parapetul e lipsa până hăt, departe… E limpede că autocarul nu a căzut la mijlocul podului, pentru că nu a căzut în bot, ci, oarecum pe o pantă ; partea frontală a autocarului nu e deloc strivită.

Interviurile celor care au o legătură cu evenimentul sunt şi ele stranii. Reprezentantul Associated Press afirma că pe pod, în momentul impactului ar fi fost un copil de 9 ani cu tatăl său şi că acesta ar fi fost rănit de o structură a podului. Fireşte, nu e deloc limpede de ce ar fi existat nişte pietoni pe pod, în pustietatea aia, dar introducerea acestui element îmi aminteşte de « teoria mortului necesar ». Un alt intervievat vorbeşte despre cei care au dat fuga la maşini şi au venit cu frânghii ; de unde atâtea frânghii ? Erau pregătite pentru orice eventualitate sau e vorba despre altceva ?


Secretomania guvernului poate fi cauzată de o crasă imbecilitate individuală şi colectivă, dar ea poate avea şi alte valenţe. Oricum, desfăşurarea de forţe şi disproporţionata alocare de avioane militare pot stârni întrebări justificate. Nici preluarea de către guvern a obligaţiilor ce revin agenţiei organizatoare şi firmelor de asigurări nu este clară ; tembelism guvernamental sau interese superioare ale statului ? Să nu uităm că şi Albert Camus şi-a găsit sfârşitul într-un mod similar, dar după 50 de ani s-a putut dovedi că el a fost asasinat de catre KGB.


Update : Ambasadorul român (?) la Podgorica acreditează ideea că nu ar fi vorba despre un singur copil pe pod, ci de mulţi care se plimbau pe acolo, departe de lumea civilizată şi exact când trecea autocarul. În plus, noile lămuriri ne arată că şoferul nu era deloc întâmplător poliţist, pentru că şi agenţia de turism tot unor poliţişti aparţine. De aici, putem specula că e vorba despre nişte mafioţi din Ministerul de Interne care şi-au trimis colegul… cu treabă, dar asta nu fac... Dacă aveau şi « datorii » către parteneri, căderea autocarului nu mai e întâmplătoare.




sâmbătă, 22 iunie 2013

Asimilarea mascată a minorităţilor în România


 Uniunea Europeană ne obligă şi pe noi să respectăm drepturile minorităţilor naţionale acolo unde ele trăiesc în spaţiul comunitar. Fie că sunt ţigani în România, Bulgaria, Finlanda sau Spania, fie că sunt turci sau tătari, minorităţile se bucura de un tratament egal din partea autorităţilor statale şi europene. Asta este teoria ; să vedem cum se pune ea în practică, întâi de toate la noi.

Dacă în ţări ca Spania sau Finlanda ţiganii nu mai sunt o problemă socială, ci doar minorităţi cu obiceiuri şi tradiţii specifice, dar perfect integraţi, în România ei sunt în mod intenţionat greu de integrat. Maniera în care guvernele comuniste au înţeles să-i integreze pe ţigani este una păguboasă, incorectă faţă de ei şi faţă de populaţia majoritară şi una care nu se va sfârşi niciodată. O altă politică stalinistă aplicată minorităţilor este cea faţă de vorbitorii de limba maghiară, cu largul concurs al UDMR, organizaţie de cea mai pură factură bolşevică şi care duce o luptă de asimilare a minorităţilor pe care statul român nu le recunoaşte ca atare, sub « pălăria » denumirii de maghiari. Să le luăm pe rând şi să încercăm să mişcăm mecanismele anchilozate comunist, în mod intenţionat.

În documentul emis de Uniunea Europeană şi intitulat « Situația romilor într-o Uniune Europeană extinsă » (2004) se vorbeşte despre drepturile la un tratament egal şi nediscriminatoriu al « comunităţilor de romi, ţigani şi călători (posibil « nomazi » s.n.) ». Ca urmare, UE nu a obligat nici o ţară să folosească o singură denumire pentru a desemna populaţii, în mod normal diferite. Şi la noi sunt romi, dar şi ţigani şi alte ramuri de nomazi ale căror origini sunt undeva în Africa de Nord, nu în India, aşa cum susţin unii, în mod nejustificat şi fără a o demonstra indubitabil. Originea africană a ţiganilor, aşa cum îi numim noi generic am demonstrat-o în alte articole pe această temă (aici), (aici) şi (aici).

Autorităţile neo-comuniste au urmat aşa cum au vrut recomandările comunitare, iar rezultatul nu este cel pe care Uniunea Europeană îl avea în vedere. Recomandările se refereau la incluziunea ţiganilor şi nu la discriminarea lor, fie ea şi pozitivă. Ele le conferă populaţiilor sinti , manouche, ţigani, romi etc. drepturi egale cu ale cetăţenilor majoritari, aşa cum e şi normal. Nicăieri în documentele europene nu este scris că denumirea pe care trebuie s-o folosim pentru a desemna populaţiile nomade este cea de « rom » ; de altfel, utilizarea termenului în cazul mândrilor gitanos din Spania ar produce adevărate revolte. Profitând de necunoaşterea aproape generală a documentelor europene în ceea ce priveşte populaţiile nomade, comuniştii români au ajuns să-i numească nu romi sau ţigani, ci de-a dreptul… români !

Utilizând o noţiune franceză, ţară unde cetăţenia înseamnă naţionalitate şi care nu recunoaşte vreo minoritate, derbedeii roşii au implementat-o şi în România, ţară care dă drepturi depline minorităţilor naţionale. Această politică stalinistă este şi o încălcare a prevederilor europene, dar şi o manieră de defăimare a poporului român, din cauza obiceiurilor pe care ţiganii le au dintotdeauna. Europa de Vest, speriată de infracţiunile ţiganilor proveniţi din România şi copiind tele-vizuinile noastre a ajuns să considere că românii comit o serie întreagă de blestemaţii, că suntem un popor nomad şi că suntem oameni semi-salbatici. Proteste individuale au existat, dar unele ferme oficiale nu puteau exista, atât timp cât noi înşine îi numim pe ţigani – români.

Rămâne de neînţeles de ce noi acceptăm ca ţiganii să fie numiţi români şi de ce nu există o entitate juridică în stare să sesizeze Uniunea Europeană în acest sens şi tot de neînţeles (deşi nu chiar de neînţeles) este de ce reprezentanţii oficiali ai ţiganilor nu protestează în faţa acestei discriminări şi tentative de asimilare a ţiganilor de către autorităţile române. Cât despre amenzile stabilite de guvernul condus de prim-plagiatorul Ponta pentru utilizarea termenului de ţigan, spun doar că ar trebui să aplice o asemenea amendă ilegală din punctul de vedere al legislaţiei europene, că dracu’ îl ia şi CEDO scrie pe fruntea guvernului său.

De aceeaşi inspiraţie stalinistă este şi tratamentul aplicat minorităţilor naţionale vorbitoare de limbă maghiară. Deşi nu sunt menţionate explicit în documentele europene, secuii şi ceangăii sunt popoare distincte, cu origini diferite între ele şi diferite de unguri, cu obiceiuri diferite şi cu dreptul de a da mai departe moştenirea lor culturală. Statul român nu recunoaşte ca minorităţi distincte cele două populaţii şi nimeni nu sesizează forurile europene. Înglobaţi şi aproape asimilaţi de către o entitate etnică inexistentă – maghiarii – secuii, cei care şi azi se mândresc cu un alfabet propriu şi ceangăii cei care dimpreună cu secuii, saşii şi şvabii au fost consideraţi de unguri în Evul Mediu ca popoare de categoria a treia, azi ei sunt folosiţi de o organizaţie de tip stalinist (UDMR) care îi aţâţă şi îi manipulează cum vor autorităţile comuniste de la Bucureşti.

Ca şi în cazul ţiganilor, nici secuii sau ceangăii nu au o formă de organizare proprie, ci sunt mânaţi de la spate ca oile de către cei care în loc să se lupte pentru drepturile lor, procedează la asimilare, în folosul unei iluzorii minorităţi « maghiare ». Poporul maghiar nu a existat niciodată şi nici azi nu există, dar denumirea este una înşelătoare şi care distruge identitatea naţională a unor populaţii distinse de-a lungul istoriei şi apreciate de către populaţia majoritară. Şi secuii şi ceangăii sunt popoare care au suferit enorm de-a lungul istoriei, li s-a impus folosirea limbii ungureşti, aşa cum şi ţiganilor din Transilvania li s-a impus, ce-i drept, mult după secui şi ceangăi, în urma edictelor date de Maria Tereza şi Franz Josef.



Toate minorităţile naţionale din România au drepturi egale, cu toţii trebuie să fie mândri de originile lor şi au chiar obligaţia de a-şi învăţa copiii istoria poporului lor şi cultura din care fac parte. În loc de asta, secuii şi ceangăii nu sunt recunoscuţi ca minorităţi, în folosul unor golani fioroşi fascist-bolșevici care au venit la putere după 1989. Nu am auzit un singur protest făcut organismelor internaţionale și îndreptat împotriva statului român care, prin autorităţile sale încurajează asimilarea forţată a unor popoare europene ce trăiesc de secole pe teritoriul României de azi.

Dilema zilei – « Să nu ai alţi dumnezei »

 Prima « lemă » : Conceptul de « dreapta » este unul despre care vorbeşte cine vrea şi cine nu… De la stângiştii fascişti la demenţii cu delir religios, toată lumea vorbeşte despre dreapta ; doar comuniştii « clasici » au alergie şi se abţin să se refere la ceea ce ei consideră a fi « reacţionar ». A vorbi despre dreapta fără să ştii bine ce este ea a devenit un must al intelectualiştilor români cu vederi contrare stângii. Avem de toate pe partea dreaptă : opinii, mişcări, partide, platforme, « curente » şi… aflări în treabă. Fără excepţie, ba liberalii-fasciști, ba « popularii mişcători », ba independenţii, toţi vor să « reconstruiască » dreapta.



A doua « lemă » : Până azi, dintre partidele ce se reclamă din dreapta n-am văzut unul care să fie în stare să pună în faţa oamenilor principiile de bază ale dreptei. S-au referit la economie, la problemele sociale şi modul lor de rezolvare din punctul de vedere al dreptei, la construcţii neclare pentru ei « de jos în sus » şi câte toate, dar să enunţe scurt şi cuprinzător elementele care diferenţiază dreapta de stânga comunistă - nu (« stânga comunistă » o consider o exprimare pleonastică ; stânga operează oricum cu elementele comuniste, fie că-şi spun socialişti, comunişti sau liberali). Se bălăcesc într-un bazin pe care nu-l cunosc, dar cică vor să-l stăpânească şi să-l « propovăduiască ». Voci pe partea dreaptă sunt, dar în afară de Paul Ghiţiu nu ştiu să mai existe cineva care să înţeleagă despre ce vorbeşte atunci când se referă la principiile dreptei. Paul Ghiţiu este un fin analist şi un bun cunoscător al ideilor de dreapta, atât al celor actuale, cât şi al celor abordate din perspectivă istorică. În rest, « dreapta » este o luptă împotriva stângii şi atât. Această luptă nu riscă să devină vreodată « dreapta » dintr-un motiv simplu : nu are alocate toate elementele constitutive. Iar asta va duce la o consolidare involuntară a « stângii », combătute « democratic » de voci ale dreptei care înţeapă, fără a răni. 


joi, 20 iunie 2013

Struţo-cămila medicală

 Când au reinventat sistemul de sănătate, comuniştii au făcut « reformă ». Termenul a fost utilizat până la a provoca greaţă, pentru ca în spatele lui să se ascundă aceeaşi anchilozare comunistă, pavoazată frumos, cât să dea bine la Occident. Fireşte că n-au reformat nimic, ci au recreeat un sistem care să ia bani de la proştii de asiguraţi şi să-i verse la bugetul care îi hrănea subteran, pe ei şi electoratul ce şi azi le e dement de credincios.

Prin sistemul fătat de « martorii lui ilici », comuniştii au păstrat o meserie tradiţional liberală… bugetară, ca pe vremea în-grabă-împușcatului. Acum, după noua găselniţa sistemică, medicul nu mai ia salariul de la buget direct, ci de la casele de asigurări. Onorariul perceput pentru fiecare vizită e absolut simbolic şi dacă medicii ar fi trebuit să trăiască din cei 0,8 lei/vizită, e clar că ţara rămânea fără asistenţă medicală. Pentru a compensa, guvernele succesive le-au acordat sub diverse forme salarii şi posibilitatea de a desfăşura o activitate în sistem, în paralel cu practica rumunerată bugetar. Avantaje bugetare ? Foarte mari pentru guvern : asiguraţii plătesc sume uriaşe, casele de sănătate le primesc (când le primesc), iar surplusul rezultat din diferenţa dintre banii cotizaţi şi cei plătiţi pentru vizită îngroaşă bugetele caselor de sănătate şi guvernului. Aşadar, o formă mascată de a lua bani de la populaţie. Nici un asigurat nu are un cont cu sumele colectate din impozitarea sa lunară şi, evident, el nu are vreun control al fondului astfel constituit de el însuşi.

Ca meserie liberală, activitatea de medic e aproape inexistentă, iar ceea ce există este oricum legat de sistem. Acest sistem este azi în colaps, ceea ce era lesne de prevăzut ; costurile crescânde, coroborate cu scăderea numărului de asiguraţi reali, nu puteau conduce decât la aşa ceva. Cu un Minister al Sănătăţii condus de fascistul Nicolăescu şi cu un sindicat al medicilor cu infractorul Astărăstoaie la cârmă, soluţia oneroasă a apărut brusc. Dintr-o dată, Astărăstoaie descoperă că medicii au o profesie liberală şi deci merită nu doar salarii mărite, ci şi o contribuţie directă a pacienţilor la creşterea buzunarelor « hipocraţilor ». Cât timp Boc a vrut să introducă acea « coplată » a asiguraţilor, fascistul Nicolăescu umplea ecranele cu vulgaritatea tipică frustraţilor şi milita împotriva ei. După ce a ajuns la putere, în colaborare cu prim-plagiatorul Puterii a încercat să introducă, el de data asta, coplata. Şi-a dat seama repede că nu poate fără a anula tot ceea ce făcuseră cei dinaintea lui, aşa că s-a oprit fără multe vorbe. Cum bani de la FMI pe care să-i « mulgă » ei cum vor, nu sunt, cei doi prieteni, Nicolăescu şi Astărăstoaie, au găsit « soluţia » salvatoare : mimând conflictul dintre minister şi sindicat, au decis că vor « negocia » stingerea conflictului fals, rezultatul fiind… o struţo-cămila bună pentru guvern şi proastă pentru… proștii de asiguraţi.


Calculul lor a fost simplu şi el nu viza, aşa cum era normal, schimbarea completă a sistemului de sănătate. Nu, este doar o manevră golănească, una pe care au tot folosit-o de-a lungul timpului, chiar cu succes. În cazul nostru, planul arată aşa : medicii anunţă greva generală cu scopul declarat de a li se recunoaşte meseria ca profesiune liberală. În felul ăsta, guvernul va fi obligat să le dea medicilor ceea ce vor, contribuţiile la fondul de sănătate vor rămâne intacte, iar pacienţii vor plăti din buzunar vizitele pe care le fac la medic. Contribuţiile asiguraţilor vor veni la buget, iar guvernul va putea anunţa o creştere economică fără precedent şi va mai putea şi să întreţină diverşi mastodonţi bugetari pe care nu-i vor pierduţi din bazinul lor electoral, ca de exemplu CFR Marfă, cel care peste 60 de zile… va rămâne la bugetul lui Fenechiu (dacă el va pleca meritat prin puşcăriile patriei, la bugetul cui îi va lua locul). Iar românii stau, cască gura la spectacolul oferit de derbedeii Nicolăescu şi Astărăstoaie, ca de obicei, impasibili…

miercuri, 19 iunie 2013

Panseurile fasciste ale lui Calimente

 De multă vreme, ecranele televizoarelor sunt invadate de prezenţa idioţică a unui personaj bun pentru spectacolele de circ, dar nociv pentru ceea ce a mai rămas din democraţia românească după atacul furibund al derbedeilor roşii. Este vorba despre Mihaiţa Calimente, un comunicator perfect al « democraţiei » de tip fascist a găştii « liberale ». El ne aduce la cunoştinţă cu cinism felul în care noi, cei care am fost suficient de tembeli pentru a trimite în parlament o asemenea jivină, vom fi nevoiţi să acceptăm « democratura » de tip socialist-liberal pe care parlamentarii, iată, ne-o pregătesc transparent.

De curând, mustăciosul cu aspect de corturar ne anunţa : "Referendumul ar trebui eliminat pentru că este un instrument politic care poate fi folosit de oameni cu rea credinţă pentru a păcăli populaţia. În aparenţa unui lucru benefic, poate să fie folosit pentru apărarea propriilor interese" şi nu uita să spună ce anume trebuie pus în loc: în lipsa referendumului, "Constituţia poate fi modificată doar prin votul Parlamentului".

Ca să nu se dezmintă şi pentru a binemerita de la Căcărău un os de ros, Calimente continuă seria panseurilor sale fasciste, e drept, prezentate ca democratice. Azi, 19.06. a.c., Calimente ne-a explicat doctrina „liberală” referitoare la imunitatea parlamentară şi Curtea Constituţională.  "O Curte Constituţională care dă asemenea decizii ar trebui să se autodizolve. Orice Parlament din lumea asta îşi poate stabili gradul de imunitate. Justiţia nu este în măsură să stabilească ea dacă imunitatea parlamentarilor este constituţională sau nu". Altfel spus, ei, derbedeii aleşi sunt singurii în măsură să spună românilor ce este constituţional pentru ei şi ce anume este pentru parlamentarii ce se vor invulnerabili în faţa legii şi a Constituţiei.

Calimente e un dobitoc, fără îndoială, dar el este cel care comunică populaţiei, nu viziunea sa despre democraţie (nu-l văd capabil să aibă aşa ceva; ar fi îngrozitor de obositor pentru neuronul singuratic ce i se plimbă netulburat prin cap), ci viziunea fascistă a şefului sau de partid şi a „sponsorului” acestuia, turnătorul penal Felix. E limpede şi pentru ultimul prost din România, ca amendamentele aduse Constituţiei sunt tot atâtea atacuri la adresa statului de drept pe care puciştii ajunşi la putere le vor pune în practică imediat ce românii vor avea inconştienţa de a le accepta/aproba.


Românii au vrut să trăiască mai bine şi au plecat urechea la vorbele mieroase pe care derbedeii roşii le susurau zilnic pe la toate tele-vizuinile; în timpul ăsta, presa independentă atrăgea atenţia că votarea lor va duce la o scădere economică drastică. Ei au ales usl şi iată, azi economia înregistrează o scădere de 35% în raport cu anul trecut. Parlamentul nu dă legi (în afară de cele utile lor; fireşte, neconstituţionale), guvernul prim-plagiatorului nu face economie (nici n-ar ştii cum), dar atenţia generală a cartelului roşu e concentrată pe Constituţie şi adaptarea ei la nevoile lor de a instaura dictatura de grup. Dacă şi de data asta românii vor vota încălcările flagrante ale democraţiei, atunci rămâne o singură soluţie pentru a beneficia de democraţie: valiza, biletul de avion şi ghidul de conversaţie român-swahili (de preferat dialectul masai). 

Dilema zilei – Bătaia e ruptă din… publicitate

Motto: "Va place peștele? Nu, ca ne cam bate".

 Prima « lemă » : Cerinţele pentru ca o oarecare să devină vedetă tv nu sunt multe şi nici noi. Trebuie să fie tânără, proastă şi cu moralitate minim îndoielnică. Apoi, ea, candidata la celebritate trebuie să aibă un impresar, un manager sau, după caz, un « pește ». Voce trebuie să aibă ? Nu, că de-aia se electronizează muzica ; fireşte, când « vedeta internaţională » se urcă pe o scenă şi începe să se producă, te apuca groaza, de parcă ar fi Enrique Iglesias live (recent, la Braşov, o altă « vedetă » uimea ascultătorii cu absenţa completă a vocii). Ea, « vedeta », nu e un star, nu e vreo personalitate, ci doar o proastă care serveşte unor interese. Ca să rămână « celebră », trebuie să accepte orice tratament şi să execute ceea ce i se cere ; orice i se cere. Dacă îşi permite să vocifereze, stăpânii o vor trata ca pe o vită de povară, lucru pe care « vedeta » l-a ştiut de la început, l-a acceptat şi cu care s-a terfelit continuu, totul de dragul unei scurte celebrităţi, discutabilă şi aia. A doua « lemă » : Alexandra Stan a luat bătaie, ceea ce a dat un subiect de 3 zile presei noastre, aproape toată iubitoare de cancan. Desigur, nu e pentru prima dată şi nu ştim nici măcar dacă bătaia a reprezentat un abuz al derbedeului care o manageria sau e una încasată programat, doar pentru publicitate. Ştiu, o să spuneţi că e imposibil să accepte o asemenea bătaie doar pentru celebritate şi atunci vă voi spune să recitiţi primele rânduri ; unii fac orice şi pentru mai puţin. Toată lumea s-a inflamat, toţi s-au scandalizat şi toţi l-au condamnat (pe bună dreptate) pe ciomăgar… Dar ea, « vedeta » e deasupra oricărei vinovaţii ? Nu ştia că aceasta « celebritate » se plăteşte ? Ba da. Şi atunci de ce acum protestează ? Bătaia trecută (că am înţeles că nu e prima) a semnalat-o presei ? Nu. De ce ? Poate pentru că atunci nu era în vreun con de umbră…