Tare s-a mai bucurat Nelu Cucuvelu’ când "iedul" Viorin a
ajuns preşedinte! Când a devenit şi administrator interimar, Nelu s-a gândit că
nimic nu mai putea strica prietenia de zeci de ani cu vechii săi tovarăşi. Acum
avea un om ascultător pus în fruntea partidului pe care atât de mult îl iubea
şi avea toată libertatea să discute cu ruşii maniera de preluare de către
aceştia a administraţiei Blocului Roşu. Încurajaţi, ruşii au început să lucreze
chiar pe faţă, punând fără fereală la dispoziţia noii administraţii şi
elicoptere sau avioane, dar şi încercând să înglobeze în conducere oameni
formaţi la aceeaşi universitate ca şi Viorin, universitate fondată din banii
lor sub numele de "Universitatea Creştină"; era cel mai bun nume sub
care puteau ascunde "cerneala" roşie care le curgea în vine.
Viorin chiar a încercat, urmând ordinele, să o pună în fruntea
Comisiei de cultură a asociaţiei pe Crina, secundanta întemeietorului formal al
universităţii, altfel un "tovarăş de nădejde", format la Academia de
la Moscova, de unde plecase încununat cu gradul de colonel, încă de la cei 35
de ani pe care îi avea pe atunci. Acum era bătrân şi obsedat sexual, în special
de tinerele sale studente, dar ce conta asta?! El rămânea unul dintre apropiaţii
partidului şi, mai ales, al lui Andrei; Nelu era deja un prieten atât de vechi,
încât nici nu se mai punea problema să le fie amintită relaţia. Din când în
când, la o bere, Nelu şi vechiul său "sputnik" rememorau atât vremurile când raportau tot la Moscova, fără să le pese prea mult de
poliţia comunitară angajată la Blocul Roşu, cât şi de pedepsele
cumplite pe care le aplicau "duşmanilor locatarilor", cum îi numeau
ei pe aceia care îndrăzneau să vrea binele asociaţiei; ce bine puteau să vrea ăia,
când ei ştiau cel mai bine ce e bine şi ce nu pentru locatarii care şi aşa nu
suflau în faţa lor?! "Ce vremuri!", îşi aminteau cu nostalgie...
Alianţele şi mezalianţele politice se succedau aproape zilnic,
subteran sau nu, se făceau "tratate" secrete, atât între persoane,
cât şi între organizaţii mai mult sau mai puţin militare, mai mult sau mai
puţin trădătoare, dar şi între grupări ale aceluiaşi partid, în funcţie de interesele
prioritare ale grupurilor din care neoficial făceau parte diverşii protagonişti.
Viorin căuta să facă un balet de urşi între toate aceste părţi ale unui
conflict surd, încercând, aşa cum tot mama sa îl învăţase, să-i
mulţumească pe toţi. În realitate, Micul Che de bulevard se temea de toata lumea, motiv pentru care le dădea dreptate tuturor în cel mai ridicol mod
cu putinţă sperând că la nevoie îl vor sprijini la rândul lor. Cum era de
aşteptat, gruparea de obsedaţi a lui Viorin a primit nişte oase de ros, altfel
cu destulă carne, dar ca putere ei au căzut pe poziţia "şi alţii". Vechile
cadre ale partidului nu catadicseau nici să-l informeze pe administratorul
interimar care oricum nu făcea nimic în afara apariţiilor televizate de la
televiziunea cu circuit închis a asociaţiei. Adora să se ştie la tv,
tot aşa cum Didina adora să se pozeze în cele mai pornografice poziţii cu
putinţă; până la urmă, cei doi se deosebeau doar prin forma de prostituţie
practicată. Îi unea propensiunea lor, a ambilor, pentru bărbaţi şi pasiunea cu
care se vindeau pentru a parveni, indiferent cât trebuia să se înjosească
pentru asta. Morală nu exista la ei, cum nici noţiunile
sociale obişnuite ale celor cu educaţie fermă din familie.
Viorin n-avusese timp să-şi termine studiile liceale, ocupat fiind cu
maltratarea tatălui şi apoi cu "fuga în Paris", aşa
că nici facultatea nu era deloc accesibilă lui, nu prin mijloacele obişnuite. A
urmat cursurile "Universităţii creştine" pentru că acolo nu trebuia
să înveţe, atât timp cât profesor şi protector îi era Andrei, cel temut şi în
Universitate, dar şi în conducerea administraţiei Blocului Roşu. Mai târziu va
declara oricui că a terminat Universitatea Bucureşti, minţind cu neruşinare şi
în acest caz, tot aşa cum, tot mai târziu, va minţi în privinţa masteratelor
sale inexistente sau a diplomei sale de doctor în... golaneală, plagiată la
modul cel mai ordinar cu putinţă ; ba chiar o diplomă
de două ori plagiată... La o primă vedere, Viorin putea să pară un
sfertodoct perfect, dar el cu siguranţă era mult mai puţin decât atât.
Minciunile sale deveniseră adevărate probleme medicale, delirul şi fixaţiile
ridicol de obsesive înlocuindu-i discursul grobian ce tot mai rar apărea,
acoperit de maladia ce se instalase insidios. Ce nu pierduse derbedeul erau
manierele de gang, miştocăreala grosolană şi gratuită, frica de a-şi asuma
orice responsabilitate şi laşitatea să extremă, altfel bine cunoscută.
- va urma -
Această
producţie literară se află sub protecţia dreptului de proprietate intelectuală.
Orice
asemănare cu persoane sau fapte reale este întâmplătoare.
Postări
.jpg)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu