Se
împlinesc 23 de ani de la masacrele cumplite din zona Piaţa Universităţii. Ceea
ce ştie toată lumea este că în Piaţă au venit „minerii” lui ilici, adevărate
„batalioane de asalt” naziste, care au început să spargă capete de
„intelectuali”. Cuvântul de ordine a apărut la scurt timp de la sosirea
minerilor în Bucureşti: „Moarte intelectualilor”. Au căzut victime toţi cei
care treceau prin zonă şi purtau ochelari, barbă sau/şi mustaţă, erau studenţi
sau aveau plete. Aceştia erau pentru călăi intelectualii... Am fost acolo.
Minerii din Valea Jiului, brute majoritatea, au fost totuşi mai omenoşi şi nu
aplicau „corecţia” fără motiv, ba chiar un domn distins, terminat de spaimă a
fost salvat de un miner care nu i-a lăsat pe „mineri” să-l atingă. Omul avea în
buzunar o bancnotă-parodie de un „dolar” cu chipul lui ilici. „Minerii” urlau
că are valută falsă(!), dar ortacul, mai solid ca ei şi mai impunător s-a uitat
şi a decretat: „lăsaţi omul în pace, asta-i o glumă”. Dacă ar citi asta, omul
precis şi-ar aminti.
Pe margine,
pensionare excitate de vederea sângelui urlau isteric: „şi ăla a fost în
Piaţa”, de parcă ele ar fi trecut vreodată pe-acolo, iar cel indicat cădea sub
ploaia de lovituri. Oficial, atunci au murit 6 persoane, dar realitatea este
mult mai cumplită şi numărul morţilor mai mare. Doar sub ochii mei au fost
omorâţi trei... Venisem cu două colege, foarte revoluţionare şi justiţiare şi
am fi vrut să facem ceva să le fim de ajutor, dar instinctul de conservare a
fost mai puternic. Eram muţi şi lipsiţi de reacţie. Toată energia, protestul şi
dorinţa de justiţie ne dispăruseră ca prin farmec. Nu puteam să realizăm că la
doar 6 luni de la căderea lui Ceauşescu, în România ce se dorea democratică
aveau loc asemenea manifestări de Ev Mediu. Nu ştiu câţi au văzut ce s-a
întâmplat acolo pe viu şi au scăpat nevătămaţi, dar cei care au fost în Piaţă
ştiu ce spun eu.
În
intersecţia de la „Eva”, un nefericit fusese băgat într-o dubiţă. Până să
ajungă acolo asupra lui s-a abătut o ploaie de bâte, cabluri de oţel şi druguri
de metal. Auzeam cum i se rup oasele... În cele din urmă, la marginea maşinii
s-a prăbuşit. Nu ştiu dacă era viu... La ultimul etaj al blocului de vis-à-vis
de McDonald’s, la un balcon era mare zarvă. „Minerii” intraseră în casa cuiva
şi acum îl scoteau pe balcon într-o ploaie de lovituri. L-au trecut peste
balustradă pe nenorocitul care nu mai opunea nici o rezistenţă şi l-au ţinut de
picioare suspendat în aer. Au început „negocierile” între agresori: să-i dea
drumul sau nu? În timpul ăsta, omul se zbătea mai mult din instict. În cele din
urmă groaza l-a învins şi a leşinat. Atârna în hău, la ultimul etaj şi nimeni
nu ştia dacă va mai trăi sau nu. În cele din urmă a fost tras înapoi pe balcon
unde, aşa leşinat cum era a fost călcat în picioare la propriu (se vedea bine
pentru că balconul avea spărturi generoase). Multe lucruri nu mi le mai
amintesc pentru că şi creierul a refuzat să înmagazineze asemenea imagini
cumplite.
S-a vorbit
mult despre minerii din Valea Jiului. Da, mulţi erau nişte brute fără urmă de
trăire omenească, dar nu ei au fost criminalii. Nu le iau apărarea in
corpore, pentru că şi ei au avut o contribuţie importantă în instalarea
terorii în Capitală, dar trebuie să spun că adevăraţii ciomăgari nu erau
mineri. Mâinile lor fine, nededate cu munca grea din mină îi diferenţiau de
adevăraţii mineri. Aceştia erau „minerii” lui ilici, cei trimişi cu adresă
clară la cutare şi cutare, participant sau nu la fenomenul Piaţa Universităţii.
Marea masă a minerilor era o turmă condusă punctual de către cei trimişi de
ilici. Tehnica era simplă: un „miner” le indica persoana şi minerii o căsăpeau
judicios şi fără patimă. Niciodată nu mi-a fost dat să văd atâta vărsare de
sânge fără milă, fără motiv şi fără discernământ cum a fost în 14 iunie 1990.
Cine este
vinovat de baia de sânge la care am fost martor mut? Azi este cât se poate de
clar: principalul criminal, instigatorul şi autorul moral al tuturor crimelor
este fostul preşedinte, ilici. El este cel care a minţit spunând că minerii au
venit să planteze panseluţe, în timp ce ei comiteau cele mai abominabile crime
din anii '50 şi până azi. Tot el este cel care, sfidând tot – bunul simţ,
cinstea, onoarea – le-a mulţumit brutelor „pentru înaltul simţ civic de care au
dat dovadă”. I-a exonerat de orice responsabilitate, fără să ţină cont că
minerii nu fuseseră doar în zona Universităţii, ci în toată Capitala, încă de
la ora 5 dimineaţa; opreau şi legitimau oamenii pe stradă, arestau (cine le
dăduse lor acest drept?!) şi funcţionau că o adevărată poliţie paralelă. De
altfel, poliţia le dădea concursul fără rezerve, poliţia bătea fără alegere la
fel ca minerii, şi nu ştiu ca vreun poliţist să fi fost măcar sancţionat pentru
faptele comise.
După ani de
tergiversări, principalul vinovat, ilici a fost scos de sub urmărirea penală.
Nici nu se putea termina altfel guvernarea Năstase, guvernare ce s-a remarcat
prin subordonarea justiţiei şi care a constituit motivul pentru care şi azi
avem de dat socoteală în cadrul MCV. Ilici, în cinismul său, nici măcar pe
complicii săi mineri nu i-a protejat. Şi-a făcut treaba cu ei în toate cele
patru-cinci mineriade şi apoi i-a sacrificat prin închiderea minelor. Din
păcate, „societatea civilă” n-a făcut nimic pentru tragerea la răspundere a
vinovaţilor; cele câteva articole şi luări timide de poziţie nu pot înlocui
acţiunea fermă. Nici populaţia n-a fost mai brează, lăsând Asociaţia Victimelor
Mineriadelor nesusţinută în demersurile sale. Să nu uităm nici memoria scurtă a
bucureştenilor; în urmă cu 23 de ani erau terifiaţi de sălbăticia care ne-a
adus o tristă celebritate internaţională, iar mai ieri îi votau masiv pe
aceiaşi la primăriile de sector şi la Primăria Generală.
Doru Mărieş a obţinut la CEDO imprescriptibilitatea crimelor comise în
timpul Revoluţiei şi în timpul mineriadelor. Mai departe e treaba Parchetului
General să înceapă urmărirea penală şi tot procurorii trebuie să-l trimită în
judecată pe ilici, în principal, dar şi pe
acoliţii săi criminali. Deşi CEDO s-a pronunţat de peste un an, « justiţiara » Kovesi n-a găsit răgazul necesar pentru a demara
cuvenitele acţiuni penale, iar de acum înainte e cel puţin improbabil ca noul
Procuror General să pună legea în aplicare.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu