În anarhia
mascată pe care bolşevicii le-o oferă românilor găsim două personaje care
implementează diferit, în aparenţă, tacticile de preluare forţată a puterii
totale. Fiecare dintre ele este strâns legat, direct sau prin interpuşi, de
„firul călăuzitor” prin care vine „lumina de la Răsărit”. Cei doi „komisari ai
poporului” sunt „cârpa kaghebistă”, ilici şi plagiatorul halucinat – Ponta.
Dacă primul este un moroi politic, o rămăşiţă nefericită a unui sistem violent,
opresiv şi detestabil, al doilea nu părea să poată evidenţia apucături similare
cu ale primului. Se pare că la bolşevici vârsta nu înseamnă mare lucru atunci
când e vorba despre accesul la putere. Aşa cum se ştie prea bine, ilici a dat
lovitura de stat din decembrie 1989 cu ajutorul şi în beneficiul „marelui
prieten de la Răsărit”. După ce s-a folosit de serviciile „turiştilor”
sovietici, ilici a trecut la faza a doua – implementarea structurilor care să-i
asigure trecerea României de la statutul de ţară independentă şi nu foarte
iubitoare de ruşi, la cel de ţară subordonată intereselor majore ale URSS.
Presa a
semnalat la vremea respectivă derapajele din discursurile rostite cu limbă de
lemn ale noului „dictator luminat”, aşa cum îi plăcea să se considere. Pentru
ilici n-a contat nici o secundă ideea vehiculată de unii, „jos comunismul”;
doar nu era nebun să calce în picioare „nobilele idealuri ale socialismului”.
Că individul este un trădător de ţară, acum nu mai e un secret decât pentru
copiii de grădiniţă, iar că este şi un criminal încă în libertate – pentru asta
stau mărturie dosarele nesoluţionate pe care familiile dispăruţilor la
Revoluţie şi mineriade le-au înaintat justiţiei. Ca un adevărat bolşevic, în
1991 ilici era preocupat cu precădere de „binele URSS”, ţel din care făcuse
„principala preocupare”, aşa cum reiese limpede din mesajul pe care i l-a
transmis lui Gorbaciov prin intermediul lui Ioan Mircea Pașcu. Reproduc aproape integral informarea pe care i-a făcut-o lui Gorbaciov
consilierul acestuia, V. Zagladin:
La 9
februarie m-am întâlnit, la cererea lui, cu consilierul preşedintelui României,
Ioan Mircea Pașcu (venit pentru a înmâna mesajul lui I. Iliescu lui M.S.
Gorbaciov).
1. În cursul
discuţiei, care s-a desfăşurat într-o atmosferă foarte caldă, de încredere,
I.M. Pașcu ne-a informat mai întâi de toate despre motivele care l-au determinat
pe preşedintele României să trimită mesajul lui M.S. Gorbaciov. După
prezentarea mesajului, el a făcut o caracterizare succintă a situaţiei interne
din ţara sa, evidenţiind două momente esenţiale.
Pe de o
parte, în plan economic, situaţia rămâne extrem de complicată, în special din
cauza insuficienţei resurselor energetice. O parte considerabilă a
întreprinderilor îşi întrerup activitatea (total sau parţial), ceea ce provoacă
încordarea relaţiilor cu clasa muncitoare. Muncitorii înţeleg că guvernul actual,
spre deosebire de regimul Ceauşescu, preferă să reducă alimentarea cu energie a
întreprinderilor decât să nu încălzească locuinţele, şcolile, grădiniţele, şi
acest lucru este întâmpinat cu aprobare. Cu toate acestea, întreruperea
producţiei, conjugată cu pierderile salariale etc., nu pot să nu genereze
nemulţumiri. Dacă nu se îndreaptă
situaţia, măcar parţial, va fi o explozie.
Pe de altă
parte, începerea războiului din Golf a slăbit întrucâtva împotrivirea
opoziţiei. În fond, s-a ajuns la un fel de armistiţiu. E clar, Frontul
(Salvării Naţionale - n.n.) încearcă acum să profite de situaţia creată şi
să-şi întărească propriile rânduri. Se pregăteşte congresul Frontului, care va
adopta, după exprimarea interlocutorului, „o orientare
social-democrată“. Bineînţeles că, dacă acum ar avea loc alegerile, Frontul nu
ar mai obţine atâtea voturi ca anul trecut. Dar în ansamblu poziţia lui nu
arată rău. El nu va suferi pierderi mari, dacă, bineînţeles, va putea să-şi
întărească rândurile. Aceasta depinde însă de îmbunătăţirea situaţiei din
economie.
Opoziţia,
fireşte, vede tot ce se întâmplă, dar deocamdată nu se hotărăşte să încalce
„armistiţiul“, deşi forţele externe, în primul rând englezii, fac presiuni
foarte active asupra ei (în special asupra Partidului Ţărănesc), o cheamă să
manifeste „mai multă activitate“, să emită cereri noi către conducerea ţării.
Date fiind
toate cele spuse, rugămintea de livrare către România în cursul lunii proxime a
unei cantităţi suplimentare de gaz este dictată nu doar de raţiuni economice,
ci şi politice. Livrarea unei cantităţi suplimentare de gaz ar fi, înainte de
toate, un ajutor acordat clasei muncitoare, dar şi conducerii ţării în
confruntarea ei cu forţele duşmănoase interne şi externe.
Din partea
mea mi-am exprimat convingerea că cererea lui I. Iliescu va fi atent analizată;
tot ce se poate va fi făcut, dar ţinând cont de situaţia noastră proprie complicată.
2. Desigur,
au fost abordate problemele relaţiilor sovieto-române. I.M. Pașcu a vorbit
despre faptul că preşedintele I. Iliescu este în general mulţumit de
dezvoltarea lor. Totodată, după părerea lui, posibilităţile de aprofundare a
lor nu s-au epuizat nici pe departe, atât în plan politic, cât şi în plan
economic.
După părerea
lui I.M. Pașcu, în plan politic nu este pusă încă la punct o „interacţiune
autentică“ cu Uniunea Sovietică. Vechiul sistem de legături nu mai
funcţionează, iar unul nou nu a fost încă stabilit. Potrivit impresiei
interlocutorului, ansamblul relaţiilor dintre URSS şi ţările Europei Răsăritene
se dezvoltă extensiv şi, în mare parte, fără planificare. Acum nu trebuie
întârziată înfiinţarea unei noi structuri de interacţiune, pe cât posibil
organică. Este nevoie de aceasta şi din punct de vedere al construcţiei
europene, şi din punct de vedere al influenţei asupra evenimentelor interne
într-o ţară sau alta.
Antisovieticii
acţionează peste tot, ajutaţi de anumite forţe din Vest (deşi, a spus Pașcu,
nici pe departe de toate: în decembrie şi în ianuarie li s-au dat sfaturi
românilor de la Pariş, Roma şi, de asemenea, de la Bonn să nu facă nimic ce ar
fi putut să-i dăuneze lui Gorbaciov. Pașcu ştie că sfaturi asemănătoare au primit
polonezii şi ungurii). Inerţia conceptuală a părţii sovietice, care se ocupă
deocamdată numai de probleme curente, conjuncturale, îi ajută pe adversarii
Uniunii Sovietice.
I.M. Pașcu a
spus că declaraţia conducerii române privind necesitatea rezolvării rapide a
problemei Tratatului de la Varşovia nu trebuie privită nicidecum ca o schimbare
a poziţiei, ca o tentativă de a slăbi legăturile cu URSS. Pur şi simplu, a spus el, noi nu am dorit să trecem sub tăcere o
problemă care a devenit evidentă. Dar, după spusele lui Pascu, la Bucureşti se
aşteaptă ca lichidarea OTV (Organizaţia Tratatului de la Varşovia – n.n.) să
fie însoţită de „noi iniţiative cu caracter strategic“ din partea sovietică.
Răspunzând
la întrebarea la ce fel de iniţiative se gândeşte el personal, Pașcu a
spus: trebuie, mai întâi, o reînnoire rapidă a sistemului tratatelor dintre
URSS şi ţările Europei Răsăritene, aici întârzierea este evidentă; în al
doilea rând, sunt necesare unele înţelegeri cu privire la colaborarea
neformalizată (în orice caz, în prima perioadă), care atinge probleme general
europene şi în special est-europene. Problemele acestea sunt similare pentru
toate ţările regiunii, numai că deocamdată fiecare le rezolvă singur. Chiar şi
schimbul de experienţă ar oferi multe lucruri utile. Sau, poate, s-ar reuşi
stabilirea unor mecanisme temporare de ajutor reciproc pentru rezolvarea
problemelor urgente, inclusiv cele economice. Şi, desigur, trebuie luate în
calcul şi dificultăţile interne, suficiente în fiecare ţară, inclusiv în România,
şi dificultăţile în rezolvarea problemelor naţionale.
Desigur, a
încheiat această temă I.M. Pașcu, în ultimă instanţă, rolul decisiv în evoluţia
evenimentelor din Europa Răsăriteană şi pe întregul continent îl au procesele
care se desfăşoară în Uniunea Sovietică. Din păcate, după greutăţile
justificate şi inevitabile chiar şi în URSS, nemaivorbind de ţările din afara
graniţelor ei, nu sunt remarcate acele mutaţii adânci care acolo deja s-au
produs sau se produc şi care au cu adevărat o însemnătate revoluţionară pentru
noi toţi. Este oare posibil ca,
dacă M.S. Gorbaciov va veni la şedinţa OTV, să „clarifice situaţia pentru toţi“?
3. Profitând
de ocazie, l-am rugat pe I.M. Pașcu să-mi spună care este poziţia conducerii
ţării (România – n.n.,) faţă de procesele care se desfăşoară în Moldova.
I.M. Pașcu a
spus că în conducere, la preşedintele I. Iliescu s-au discutat de mai multe ori
aceste probleme. Părerea generală şi singură: nu trebuie făcut nimic
care să complice poziţia conducerii sovietice, personal a lui M.S. Gorbaciov.
Desigur, moldovenii sunt fraţii noştri, a spus Pașcu. Dar nimeni nu ne
împiedică să dezvoltăm relaţiile frăţeşti, dacă ei vor rămâne în componenţa
URSS, de care ei sunt sudaţi de o lungă istorie. „Fraţii nu
trebuie să locuiască în mod obligatoriu în acelaşi apartament.“ Salvarea
Uniunii RSS, în orice caz: a nu încurca cu nimic menţinerea ei, în asta vedem
noi obiectivul nostru.
Apropo,
Pașcu a spus că acele dificultăţi care au apărut în Moldova, inclusiv în urma
acţiunilor conducerii acestei republici, împiedică în esenţă dezvoltarea unei
relaţii normale a României şi cu Moldova, şi cu URSS în general. Aşa încât, de
pe aceste poziţii, România nu este interesată nicidecum în adâncirea acestor
dificultăţi. Având în vedere acest lucru, a spus interlocutorul, într-un
discurs recent, rostit din însărcinarea preşedintelui I. Iliescu la Timişoara,
am spus că problema Basarabiei este pentru URSS la fel ca problema
Transilvaniei pentru România. Şi, dacă nu dorim să ne facem rău nouă, atunci nu
trebuie să creăm probleme Uniunii.
Desigur, nu
putem să nu recunoaştem că în România sunt forţe care se străduiesc să
aprindă „problema moldovenească“. Dar marea majoritate a acestor forţe se
manifestă împotriva Frontului, împotriva actualei conduceri a ţării. „Se
distinge“ în acest plan Partidul Ţărănesc, în spatele căruia se află englezii.
Conducerea
ţării are în vedere continuarea muncii cu aceste forţe, străduindu-se să nu
permită apariţia unor probleme suplimentare pentru Uniune.
Prezent la
discuţie, ambasadorul României, V. Şandru, a adăugat că el, din însărcinarea
conducerii, s-a întâlnit cu conducătorii Moldovei şi le-a adus la cunoştinţă
punctul de vedere al lui I. Iliescu, despre care a vorbit I.M. Pașcu". (V.
Zagladin) Februarie 1991 Arhiv Gorbacev-Fonda, fond N. 3 (Materialî V.V.
Zagladina (1985-1992), opisi 1, dokument 7307, zagolovok: Spravka o besede s
Ionom Mircea Pascu (Rumânia, sovietnik prezidenta), data 09.02.1991, listov
6." (Revista "22")
Iată că şi urmaşul lui ilici are „fapte de arme” similare cu ale
tovarăşului său, în sensul că admite şi se angajează fata de responsabilii ruşi
cu care a intrat în contact ca „din luna iulie (2012) să înceapă un proces
de „purificare”, cum a fost stabilit, și dânsul, ca și altă dată, contează pe
ajutorul nostru (al ruşilor n.n.). Și că, din momentul începerii „curățeniei”
totale, investițiile noastre locale vor fi valorificate” (Evgheni Egorov,
consilier la Ambasada Rusiei la Bucureşti). De o gravitate extremă pentru
România, asemenea înţelegeri pe care trădătorul Ponta le încheie din poziţia sa
de premier nu pot rămâne fără urmări penale excepţionale. Să consimţi la
aplicarea metodelor de lucru ale NKVD într-o ţară europeană şi membră a Uniunii
Europene înseamnă să faci parte dintr-o caducă structura ce urmărea şi
urmăreşte extinderea pe orice cai a influenţei nefaste a Moscovei în România.
Aşa cum aflăm din directivele elaborate de Beria în 1947 şi distribuite
partidelor comuniste subordonate Moscovei, cunoscute sub numele de "Moscova2-6-1947 (Strict secret) K-AA/CC113, indicaţia NK/003/47" (ap. ), „Trebuia
ca reprezentanţii opoziţiei politice să fie închişi. Se va încerca prin toate
mijioacele racolarea acelor opozanţi care se bucură de stimă populaţiei
băştinaşe. Dacă nu cedează, trebuie compromişi prin campanie de denigrare.
Înainte ca ei să se întipărească în conştiinţa maselor, trebuie lichidaţi prin
aşa numite "întâmplări neprevăzute" sau închişi sub acuzaţia de crimă
de drept comun. Numai în cazuri cu totul speciale se admit procese politice,
care vor fi ţinute sub acuzaţia de "înaltă trădare". Coroborând
directivele sovietice cu ultimele înţelegeri dintre ruşi şi „cartelul roşu” de
la Bucureşti, viitorul imediat nu sună deloc bine. Anarhia sădită şi
împrăştiată peste tot de către pucişti, răstălmăcirea şi falsificarea datelor,
indiferent care ar fi ele arăta că ultimele spasme ale moroiului roşu încă nu
s-au manifestat.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu