Eram
elev şi auzeam la şcoală, la tv şi în „presă” că Nicolae Titulescu a fost o
mare personalitate politică. Nu contest asta, poate chiar a fost, dacă stăm să
ne gândim că el a fost unul dintre iniţiatorii Ligii Naţiunilor, predecesorul
ONU de azi. Cu toate astea, URSS/Rusia n-ar fi trebuit să aibă multe motive
să-l omagieze. Nu în aparenţă... O personalitate nu are doar realizări şi merite, ci are şi pete, iar
Titulescu are şi el o vină, cel puţin. Dar să vedem
care...
Era anul
1918, luna ianuarie, iar Titulescu era ministru de finanţe. România era aproape
ocupată de trupele germane, iar în decembrie un tren transportase 314 milioane
lei aur în valute diverse la Moscova, cu toată opoziţia lui Mauriciu Blank care
nu vedea cu ochi buni trimiterea tezaurului în Rusia, având în vedere situaţia
politică de acolo. Aşa că, în decembrie pleacă valuta Băncii Naţionale.
Oficialii români care încercau să stabilească nişte contacte fireşti cu partea
rusă descopereau că de fiecare dată era altcineva în funcţie şi fiecare
reacţiona diferit. Haosul era maxim, iar ţarul nu avea nimic de spus ; ca
de obicei, de altfel. Bolşevicii îşi făceau loc cât mai în faţă prin mijloacele
prea bine cunoscute şi pe care le descoperim şi azi la usl. Acesta era cadrul
general în Rusia încă ţaristă din punct de vedere juridic.
Cu toate că
semnalele de anarhie şi derută politică erau clare, Titulescu decide în
ianuarie 1918 să trimită un al doilea transport spre Moscova, de data asta
restul tezaurului: 7 miliarde lei aur în diverse valori (tablouri, obiecte de
patrimoniu etc., dar şi valori personale depuse de persoane fizice la Banca
Naţională şi la Muntele de Pietate). Desigur, tezaurul a fost mult subevaluat.
După ce acesta a ajuns la Banca Naţională a Rusiei şi a fost închis în camere
special afectate şi sigilate, la Moscova a început balamucul. Nimeni nu ştia nimic despre nimic, iar puterea o avea cine putea şi
pentru o perioadă incertă. A urmat apoi lovitura de stat bolşevică (aia din
Rusia, nu asta de acum din România), iar soarta tezaurului României a rămas
până azi incertă. E drept, în
anii '50 Moscova a acceptat să ne înapoieze 12 din cele 22 de piese ce compun
„Tezaurul de la Pietroasa”, dar nu mai mult.
Timpul a
trecut. A trecut şi „Revoluţia”. În anii '90, un ministru de externe al
României, T. Meleşcanu pune problema tezaurului la Moscova. Omologul său rus îi
răspunde... ruseşte: „ca discuţie filozofică e interesantă, dar din păcate fără
aplicare practică” şi subiectul „moare”, mai mult sau mai puţin. In timpul
guvernării filoruse, ambasadorul Rusiei la Bucureşti s-a trezit vorbind despre
tezaur într-o manieră care amintea de Molotov care şi-a permis să bată cu
pantoful în pupitru la ONU. Nu e treaba istoricilor să stabilească oarece
despre tezaurul României aflat la Moscova, ci este obligaţia Rusiei să-l
înapoieze în baza actelor existente în România, dar şi la Moscova. Nu, tezaurul
României nu e monedă de schimb. Nici un român responsabil nu va accepta ca ţara
să fie sub tutela Rusiei, aceasta oferind la schimb tezaurul ce oricum i se
cuvine de drept României. Dar cum ţara e condusă de niște penali iresponsabili,
mincinoși și escroci, toţi preaplecaţi Moscovei, soarta tezaurului pare
pecetluită ; dacă nu cumva și a României...
Postări
.jpg)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu