Deschiderea siriană

 Omar Hayssam a ajuns în România şi discuţiile pe subiect s-au relansat. Întâi a fost Președintele cel care a dat comunicatul de dimineaţă şi prin care acesta mulţumea « serviciilor şi ofiţerilor » implicaţi în aducerea în ţară a teroristului Hayssam. Înghiţind cârligul fără momeală, primul oligofren al guvernului usl a şi început să fabuleze, tributar fiind bolii de care refuză să se trateze. Conform imaginaţiei sale bolnave, Hayssam a venit în ţara cu un avion MApN pe care el însuşi l-a autorizat, acţiunea fiind cunoscută de către toţi miniştrii implicaţi ; care miniştri ? nu se ştie… pentru că boala nu i-a generat şi nume. Fireşte, pafaristul ce ocupă postul de premier este complet rupt de realitatea înconjurătoare şi îi este absolut imposibil să înţeleagă adevărata substanţă a cazului Hayssam. Într-un fel e şi logic să nu ştie, pentru că rechinii psd n-au catadicsit să-l informeze şi pe păcăliciul figurant despre profunzimile şi implicaţiile dosarelor în care este inculpat sau urmează să fie inculpat sirianul.

Preşedintele Băsescu se referea la nişte servicii şi la nişte ofiţeri. Din ceea ce ştim, ofiţerii sunt angajaţii unor servicii, aşadar precizarea « servicii şi ofiţeri » indică limpede câteva lucruri destul de evidente. Întâi, serviciile cărora Preşedintele le-a mulţumit nu este deloc obligatoriu ca toate să fie româneşti ; dacă erau, mulţumirile s-ar fi îndreptat spre « serviciile româneşti », eventual şi spre « ofiţerii români ». Formularea Preşedintelui indica şi implicarea unor servicii secrete importante şi străine, dar şi a unor ofiţeri aparţinând altor servicii care nu s-au implicat oficial. Desigur, citind atent comunicatul Preşedinţiei, apare limpede că Omar Hayssam a ajuns în ţară într-o manieră « neortodoxă », în urma unei acţiuni de extragere din Siria sau din altă ţară în care el a fost atras. Operaţiunea pare a fi una mai curând a unor servicii cu experienţă în domeniu şi mai puţin a celor româneşti. De dragul supoziţiei, să spunem că extragerea a fost făcută de Mossad, cel care are la activ destule operaţiuni similare încununate de succes. Fireşte, şi serviciile româneşti au meritele lor, dar în plan secund în raport cu un serviciu a cărui eficienţa n-o mai pune nimeni la îndoială.

Diverşi neica-nimeni din politică au găsit cu cale să se exprime, unii luând apărarea, alţii acuzând psd de implicare profundă alături de teroristul Hayssam. « Cârpa kaghebista » a negat din prima orice apropiere a sa de decăzutul Hayssam, în ciuda evidenţelor. Vocea lui trăda mai mult decât preocuparea, aş spune chiar că ilici nu se simţea deloc în largul lui când nega telefonic că-l cunoaşte pe terorist. Undeva în culisele partidului său, discuţiile nu se poartă decât sotto voce şi ştiu ei de ce. Practic nu există membru marcant psd care să nu fie îngrijorat de revenirea forţată a sirianului. Nu cunoaştem pe deplin substanţa sau miza pe care o reprezintă Omar Hayssam, dar putem intui că singurul lucru pe care îl ştim cu siguranţă e că… nu ştim nimic cu adevărat important.

Lăsând deoparte declaraţiile primului oligofren (ele pot cel mult stârni homerice hohote de râs celor care ştiu care e realitatea), să vedem cum a reuşit politic Băse să-l aducă pe terorist în puşcăriile patriei. În urmă cu câteva săptămâni, România a beneficiat simultan de vizita şefului CIA şi a celui a serviciilor secrete ruseşti. Fireşte, pentru presă s-au discutat (şi poate chiar au existat acele subiecte) diverse chestiuni ce ţin de geopolitică, strategie regională etc., dar neoficial se putea foarte bine să se negocieze între SUA şi Rusia… predarea lui Hayssam autorităţilor americane române. Detaliile nu le putem cunoaşte, dar apare ca evident că sirianul este mult mai important pentru americani şi aliaţii noştri NATO, decât relaţia personală a lui cu aproape defunctul ilici.

Ştim prea bine că implicarea celor mai mari servicii secrete din lume şi o eventuală negociere a lor în privinţa unui individ, ascunde nişte secrete ce nu pot prea curând să fie devoalate. Cu toate astea, sirianul Hayssam nu e singurul implicat în acţiunile ce le putem presupune că fiind anti-americane şi pro-terorism ; să nu uităm episodul în care Yasser Arafat îi mulţumea lui ilici pentru ajutorul pe care acesta l-a dat OEP, organizaţie ce pe atunci era cunoscută doar prin propensiunea sa pentru terorism internaţional ; ilici doar continua  conştient o politică dusă anterior de Ceauşescu, cel care prin diverşi sirieni şi libanezi stabiliţi în România aproviziona cu arme nucleele palestiniene de pregătire militară. Apariţia unui Hayssam pe lângă ilici apare, din această perspectivă, ca « normală », la fel şi brusca sa îmbogăţire pe căi ilegale. În mod cert, serviciile româneşti sunt la curent şi cu altă realitate : implicarea altor sirieni, posibil agenţi pro-ruși, atât în lumea afacerilor româneşti, cât şi în traficul de arme în înţelesul occidental al cuvântului. Aceştia sunt acum mari patroni de hoteluri, lideri ai comunităţii arabe din România şi ocupă chiar poziţii oficiale sau semi-oficiale, în relaţie directă cu miniştri ai României.

Unele dintre aceste aserţiuni sunt presupuneri, altele sunt certitudini, iar altele pot fi cu uşurinţă probate, dar certitudinea completă va veni în viitorul apropiat, atunci când vor începe să cadă capete ; şi nu doar de psd-iști.

Read More

Dilema zilei – Partidul te vrea prost, dar cu diplomă

Devis Grebu - Ciocan pamantesc

 Prima « lemă » : Din diverse motive, sistemul de învăţământ românesc a ajuns departe ; departe de a mai educa pe cineva, departe de a mai produce specialişti şi departe de a mai conta în pregătirea noilor generaţii. Schimbarea de regim politic nu a avut o contribuţie benefică în ameliorarea performanţelor sistemului şi nici nu s-ar fi putut atât de repede. Abia ce restructurase Daniel Funeriu un sistem anchilozat ce scotea doar rebuturi şi au şi venit derbedeii să strice o muncă a unui specialist adevărat.

A doua « lemă » : Vrând să arate că sunt buni politic, golanii fioroşi aflaţi la putere au găsit cum să demonstreze că sistemul opozantului lor nu e bun, pe când al lor produce deştepţi pe bandă rulantă, încă înainte de a-l elabora. Aşa s-a născut un nou-vechi sistem de învăţământ, unul care nu produce decât prosti, ca şi cei din Ministerul Educaţiei, dar proști cu rezultate excelente scriptic. Astfel, pentru a arăta că politica lor naţională e una de succes, derbedeii roşii au decis să-i arate ei « ageamiului » de Funeriu cum se face educaţia. În dimineaţa primei probe de bac, cea de limba română, la ora 8.30 (dacă nu şi mult mai înainte), internetul găzduia generos subiectele pe care candidaţii la bac le-au primit doar o jumătate de oră mai târziu, iar asta e ceea ce ştim deocamdată de la poliţiştii care s-au prins de şmecherie.

Având în vedere că uslașii sunt mai proști decat miliţienii, vom înlocui personajele din bancurile cu miliţieni ; le facem cu uslași din Ministerul Educaţiei. Un senator USL zbiera în faţa grupului parlamentar USL "...boul ăsta de ministru a stricat tot... Subiectele date erau uşoare cum am stabilit ca să ia tot melteanul, şi acum avem DNA-ul pe cap că au dat drumul la subiecte mai devreme...". Pe scurt, sistemul lor este destinat pregătirii de proşti bătuţi în cap, dar care să poată să să-şi cumpere diplome de facultate; ştie Caty Andronescu şi de unde şi cum şi cu cât.

Read More

Dilema zilei – Ziua "Drapelului în bernă"

 Prima « lemă » : E Ziua Drapelului, zi de sărbătoare naţională, ziua când aniversăm tricolorul. Ca la orice sărbătoare, azi e un prilej de bucurie, de mândrie naţională şi o ocazie de a ridica tricolorul pe cel mai înalt catarg, pentru a arăta lumii întregi că el are o istorie şi un trecut glorios. Fiecare instituţie publică şi orice român care doreşte poate arbora astăzi drapelul, cel care nu se expune când i se scoală fiecăruia. 

A doua « lemă » : Tot azi a declarat primul plagiator al guvernului – zi de doliu naţional, pentru că într-un accident de circulaţie au murit 18 persoane.  Fireşte, n-are nici bază legală şi nici vreo justificare pentru a declara o zi de doliu, dar el a făcut-o pentru că amatorismul şi incapacitatea sunt caracteristicile de bază ale cartelului roşu aflat la putere. Conform Zilei Drapelului, tricolorul trebuie ridicat sus de tot, să fâlfâie cu mândrie, după declararea zilei de doliu, el trebuie coborât în bernă, şi asta… simultan ! 

Deoarece primului mitoman al guvernului i se fâlfâie de drapel, de însemnele naţionale şi de România, în general, tricolorul nostru va fi… « ridicat în berna » ! Românii au avut rar ocazia să asiste la dovezi mai clare de cretinism politic şi de înapoiere mintală generală ! « Ziua Drapelului în bernă » a fost precedată de declaraţiile absolut infantile ale miniştrilor analfabeţi ai guvernului roşu : "trupurile neînsuflețite ale cadavrelor celor decedați" (Dușa), „să fim mai atenţi pe viitor (la cum conducem, fireşte)” (Stroe). Miniştrilor, primului lor întârziat mintal şi Puterii actuale, să le urăm din suflet „La mulţi ani, fi-va-r ţărâna uşoară!”.

Read More

Careu de infractori cu rege în coadă

 România de după 1990 e o ţară parcă mai festivistă decât era înainte. Încă după Revoluţie a apărut moda « prapurilor » şi a « icoanelor » purtate cu orice prilej când ateii îşi doreau să pară credincioşi. În acelaşi tipar se înscriu şi manifestările bizare cu ocazia sărbătoririi unei zile inexistente : « ziua monarhiei useliste ». Cu această ocazie am putut s-o vedem pe Margareta depunând stânjenită un buchet de flori, nu la mormântul lui Carol I, ci la statuia sa din buricul Bucureştiului, pe prince Dudu care o încuraja să facă gestul mai cu aplomb, sute sau mii de proşti care au venit (invitaţi, desigur) la Palatul Elisabeta, nu pentru a sorbi vorbele bâlbâite ale senilului fost rege, care era plecat puţin în Elveţia la una dintre proprietăţile sale, ci pentru a se bucura ca nişte căţei scărpinaţi între urechi de prezenţa la balcon a Margaretei şi a « prinţului consort » de Nottara, acelaşi Dudu.

Faptele trecute ale lui Mihai sunt ţinute bine sub oboroc pentru a nu ştirbi în vreun fel respectul pe care prostimea i-l arătă. Dacă ar fi întrebat, el însuşi n-ar şti să spună de ce ar trebui să merite respect şi din partea ruşilor lui Stalin, şi a comuniştilor lui Groza, dar şi a oropsitei populaţii din România pe care a vândut-o profitabil. El ştie că a primit « Pobeda » cu diamante şi nu a pierdut nici o ocazie să se laude presei internaţionale cu asta ; preţul primei trădări. Dar senilul bâlbâit nu e cultivat aiurea şi nici degeaba nu-i plăteşte statul român factura anuală de 3 milioane de euro ; el e bun la casa usl-ului pentru că a fost un tranzactionist încă din copilărie, pe alocuri răzbunător ca un copil ce este şi azi, răzbunare care a costat ţara enorm şi care l-a dat în faţa plutonului de execuţie pe Mareşalul Antonescu. Un exemplu de demnitate şi de patriotism, Mareşalul va rămâne în istorie ca patriot, cu toate greşelile sale, pe când Mihai nu va putea purta altceva decât stigmatul ruşinos al trădării, al vânzării de ţară, ţara pe care atât de mult s-au luptat Carol I şi Ferdinand să o facă mare, întreagă şi modernă.

Pe lângă Mihai, foșgăind ca gândacii de bucătărie, infractorii usl ţin să se bage în faţă, să fie şi ei respectaţi, că doar şi ei merită ! Republicani-monarhiști, candidând la prezidenţiale şi ridicând în slăvi monarhia, penalii aflaţi la putere n-au nevoie nici de vreo formă de guvernământ şi nici de legi ; la ei funcţionează doar legea bunului plac şi « noi vrem respect ». Unde să găsească ei respect în afară cartelurilor din care fac parte ? Simplu : alăturându-se celuilalt infractor, cel cu « sânge albastru ». În felul ăsta, ei îl ridică în slăvi pe trădător, dar o parte a respectului prostimii se răsfrânge şi asupra lor, ca între penali.

Partidul care ţine în fruntea lui un hoţ dovedit şi un plagiator de trist renume internaţional şi care îl mai şi pune pe acesta premier, nu poate fi un partid, judecând după normele acceptate în lumea civilizată, ci doar un cartel, o grupare infracţională organizată, de dimensiuni statale. Paradoxal şi de netolerat, infractorii usl sunt prezentaţi aproape invariabil ca nişte victime ale unui « sistem » neprecizat şi nedovedit de cineva, dar insistenţa cu care este prezentată adularea deșănţată a infractorului Năstase ne plasează nu printre ţările europene, ci în rândul bantustanelor din Africa Neagră şi înapoiată.

Imaginea unui Voicu mustăcios « à la tzigane » votând cu ambele mâini în Parlament şi aţinându-se pe lângă mumia umblătoare a fostului rege în timp ce izul de puşcărie îi dădea deja târcoale, este şi imaginea unuia dintre membrii unei junte militare sud-americane, unde legea nu există, iar abuzurile nici nu mai merită contabilizate. Presa dezvăluie zilnic fapte penale ce ar conduce minim la demisia celor implicaţi, dar, întocmai ca în regimurile autoritare, noi vorbim, noi auzim ; ei îşi văd de treabă netulburaţi, acaparează ilegal hălci întregi ale economiei naţionale, iar prostimea se bucura din când în când la o sarma « social-democrată » sau la un mic « liberal » primite de pomană ; să fie de sufletul ţării pe care ei au dat-o pe mâna infractorilor…  

Read More

Dilema zilei – Să ne batem joc de performanţă

Prima « lemă » : Când a plecat din ţară, Bela Karoly a început să antreneze echipa de gimnastică a SUA. I-au dat americanii de toate, iar Bela are şi azi o mare proprietate lângă cea a unui important miliardar american. A doua « lemă » : Bellu şi Bitang antrenează naţionala României, care obţine nişte rezultate spectaculoase, dar ei nu şi-au luat salariul de 700 lei pe lună… de un an. Adică, tocmai primii, cei mai importanţi din Federaţia Română de Gimnastică nu pot primi nişte sume amărâte, cât salariul minim pe economie? Şi numim asta recunoştinţă? Nu putem aprecia nici măcar că timp de un an au făcut treabă şi au dus echipa la performanţă, fără să fi deschis gura să-şi ceară drepturile? Atât merită ei ?

Read More

Dick Inimă-de-Pisic şi poporul de foci

 Spuneam deseori că bandiţii instalaţi la putere sunt comunişti, bolşevici, fascişti. Nimic mai neadevărat ! Comuniştii şi bolşevicii au început prin a fi săraci, aşa că puteau preamări « virtuţile » sărăciei. Modelul imprimat prostimii va fi sintetizat de principalul promotor (încă în viaţă) al comunismului feroce în România, ilici : « sărac şi curat ». Desigur, sintagma e de o ipocrizie fără margini, mai ales că nici el şi nici complicii săi într-ale hoţiilor nu sunt nici săraci şi cu atât mai puţin « curaţi ». Stânga românească e azi acaparată exclusiv de către foştii activişti comunişti, cei care comiteau fărădelegile pentru a fi bine văzuţi de către Ceauşescu ; ei le comiteau, iar el a plătit cu viaţa, asasinat la Târgovişte pentru că, nu-așa ? « scopul scuză mijloacele ». 

Opulenţa afişată fără ruşine de către foştii nomenklaturiști şi de către odraslele lor este de notorietate. Din « sărăcia » de odinioară n-a mai rămas nici măcar amintirea. Din aceste motive, discursul jivinelor de sorginte comunistă s-a modificat fundamental. Vorbesc despre bunăstarea pe care le-o doresc proştilor, dar nu se mai dau în pomeneală în legătură cu « virtuţile » sărăciei şi nici despre « curăţenia » comunistă nu mai pomenesc . Locul discursului populist, celebra « limbă de lemn », a fost luat de miştocăreala bulevardieră grefată pe o uriaşă, incredibilă mitomanie. Prostimea sta cu gurile căscate, soarbe cuvintele mincinoase şi grosolăniile unui plagiator, Dick Ponta, aplaudă ca focile şi sunt fericiţi că unul de-al lor a ajuns premier. Solidaritatea derbedeilor, a pegrei sociale, iată că se manifestă şi subliminal.

În timp ce politicienii fără ideologie îşi afişează ostentativ bogăţia obţinută prin spolierea bugetului de stat, « focile » asistă fascinate de imaginile pe care derbedeii guvernamentali le promit vulgului ; sunt convinşi că mâine-poimâine România va fi prima ţară în care nimeni nu va munci, dar toată lumea va huzuri. Ca să sedimenteze imaginea, bugetarul asistat se opreşte la cârciuma sordidă de lângă casă, ia o vodcă de pufoaică, două, trei, patru, merge acasă în plină euforie, îşi bate nevasta, mănâncă pe jumătate adormit, râgâie şi se culca îmbrăcat ; prin faţa ochilor i se perindă iluziile imprimate de guvernanţi în creierul creţ ca-n palmă al tembelilor cu drept de vot ; e fericit… Cum să înţeleagă el că economia e pe dric, preţurile cresc, şomajul creşte şi nimic din ce a auzit el nu e posibil ?!

Fericit ca orice parvenit întrebat de sănătate, Dick, primul plagiator al ţării, vorbeşte despre bona filipineză pe care şi-o permite, dar nu din salariu, în timp ce în faţa Oltchim muritorii de foame cerşesc îndurare. Guvernul n-are timp de ei pentru că în general guvernul n-are timp să se ocupe de economia care scade lună de lună de un an încoace. Până când ? Până când se vor întoarce dobânzile la credite de 180% ale « specialistului » în finanţe al psd, Florin Georgescu. Nici declaraţiile agresive şi belicoase de la Plenara CC al psd nu pomeneau vreo vorbă despre bunăstarea atât de mult promisă şi cu atât mai îndepărtată în fiecare zi cu cât averile lor sporesc prin colaborarea cu diversele mafii tot de ei implementate. Vorbeau, în schimb, despre puterea pe care au câştigat-o prin fraudă şi pe care o vor păstra cu preţul sacrificării României. Fastul cu care s-au înconjurat pentru paranghelia fără rost de ei înşişi numită « congres » contrasta flagrant cu sărăcirea tot mai accentuată a populaţiei, dar dacă bandiţii le oferă proştilor glumiţe cu şi fără perdea, ei sunt mulţumiţi şi deja se simt sătui de parcă ar fi mâncat. Cu burţile goale şi cu creierele odihnite, proștii aplaudă ca focile, Dick le mai aruncă o mitocănie grobiană, un surâs golănesc şi nelipsita minciună şi toată lumea pleacă acasă ; unii la averea uriaşă acumulată în timpul opoziţiei şi datorită fostei puteri, iar focile – în bârlogurile lor, unde puii le aşteaptă să le-aducă un peşte congelat, bugetar şi « social-democrat » ; adică mic şi cu oase multe ca să se înveţe de mici cu suptul oaselor pe post de mâncare.

Read More

Răzvrătit fără cauză

 S-a întâmplat şi minunea ca prim-plagiatorul s-o nominalizez pe Kovesi ca procuror-șef la DNA. Aparent, faptul era de natură a mai netezi colaborarea dintre guvern şi Preşedinte, dar iată că nu-i aşa… N-o să mai spun că tabăra fascist-rusofilă a usl a spumegat de furie; am făcut-o deja. Presa a tocat mărunt fiecare detaliu, cu precădere cele deloc evidente, că doar asta e misiunea presei româneşti – să speculeze şi să manipuleze realitatea.

Părerea cvasi-unanimă a fost că “trocul” dintre Ponta şi Preşedintele Băsescu a fost unul politicianist şi care afectează imaginea celor doi. Despre “imaginea” lui Ponta n-are sens să vorbim pentru că el nu mai are demult aşa ceva; ceea ce ar fi putut reprezenta o imagine a fost distrusă încă din vara trecută, de însuşi Mickey Mao. Seria de minciuni grosiere lansate în presa română şi internaţională, plagiatul sau evident şi promisiunile interne şi internaţionale neonorate l-au compromis pentru următorii 200 de ani ; apoi om mai vedea…

Cât despre imaginea de apărător al statului de drept a Preşedintelui, nu văd de ce ea ar fi afectată, chiar dacă vom accepta ca real « trocul » cu Ponta ; în politică este obligatoriu să stăpâneşti arta compromisului în aşa fel încât cedarea să fie cât mai mică, iar câştigul – cât mai mare. Şi din acest punct de vedere, Băse este un mare maestru, în beneficiul românilor. Cel puţin până acum, vocile din presă, în majoritatea lor, ar fi dorit ca lupta Preşedintelui să se continue până la un final nedeterminat şi cu rezultate incerte. Nici Justiţia, nici românii şi nici partenerii noştri europeni nu aveau nevoie de o luptă surdă şi cu un obiectiv nu foarte limpede, iar rezultatul cred că a fost cel mai bun care putea fi obţinut, mai ales în condiţiile politice existente azi.

Din păcate, din noianul de imprecaţii, opinii şi presupuneri s-a detaşat ieşirea în lumina reflectoarelor a lui Daniel « Justiţiarul » Morar. Discursurile sale au fost, zic eu, voit imprecise şi aluzive. Ca la un semn, presa a detectat în vorbele lui Morar o atitudine critică faţă de Băse şi pot accepta că e real, dar, totuşi… asta nu e limpede. Întâi de toate, ce ar fi fost de criticat şi de ce ? Are Morar motive de nemulţumire ? Un anumit parapon e uşor de sesizat, dar asta e doar o reacţie subiectivă a viitorului judecător Morar . Nici nu cred că ar fi moral ca « răzvrătitul » să aibă o poziţie contrară celei a Preşedintelui după ce acesta l-a numit, iar el a acceptat funcţia de judecător la CCR. El poate a înţeles, poate nu, dar Băsescu nu face un lucru sau altul pentru că aşa vrea el, ci pentru că trebuie. În anumite medii, Morar e văzut că un Corrado Cattani în lupta cu « la piovra », ceva cam ca Sf. Gheorghe şi balaurul, dar realitatea e departe de aşa ceva. Cred că sistemul juridic în care infractorul Năstase fură sute de milioane de euro, ia doar doi ani de puşcărie (24 de luni) şi iese după 7 luni, când minimul prevăzut era de 8 luni pentru a putea ieşi condiţionat – are cel puţin o problemă, deloc străină de activitatea lui Morar.

Desigur, dacă facem apel la memorie, foarte repede ne putem aminti că « justiţiarul » Morar era cândva mult mai « înţelegător » faţă de marea corupţie, iar aura de care azi el se bucură şi-a construit-o doar pentru că Preşedintele a cerut imperios ca Justiţia să elimine « glumele » din program când se ocupă de acei infractori, indiferent din ce partid fac ei parte. I-aş sugera lui Morar să-şi măsoare declaraţiile, ca să nu rişte să pară că-l « concurează » pe Base ; ar fi hilar, Morar neavând statura necesară pentru asta. Daniel, mai uşor cu pianul pe scări ca se varsă clapele !

Read More

Dilema zilei - Plagiatorul "curajos"

 Prima "lemă" : Hrebe spunea că prim-plagiatorul este genul ăla, ferm pe poziţii și care nu poate fi clintit din deciziile sale, care sunt de un curaj ieșit din comun. A doua "lemă": pe surse s-a zvonit că Mickey Mao ar vrea s-o puna pe Kovesi – șefă la DNA. Întrebat de presă dacă e adevărat, pisicul a dat din colţ în colţ, dar nu oricum, ci ferm și curajos : "nu", "poate", "da", "nu", "nu", "nu" și, într-un final curajos – "DA". Oare ce făcea, ce spunea și cum ieșea el basma curată dacă ar fi fost laș, fricos și lipsit de responsabilitate ?

Read More

Românii între Schengen şi Moscova

 Una dintre caracteristicile noastre, ca popor, este lipsa aproape completă de solidaritate. Ea izvorăşte dintr-o pronunţată individualitate, dar şi dintr-o nepotrivită delăsare. Cum spunea Iorga, fiecare român se simte şef la el acasă şi tinde să exteriorizeze această atitudine, din care cauză corpul social apare ca o turmă. Nici un popor european n-a răbdat, aşa cum au făcut-o românii, asuprirea şi dominaţia străină. Ungurii au avut  revoluţia lor anti-sovietică (1956), cehii au avut „Primăvara de la Praga”, polonezii – „Solidarnost”, românii... nimic! Celelalte ţări foste socialiste au avut regimuri comuniste, dar unele „de catifea” comparativ cu regimurile asasine de la noi. Nici un popor european ocupat de ruşi nu a dat atâtea victime ca românii. Unii au luptat cu arma-n mână şi s-au sacrificat pentru patrie, alţii au fost asasinaţi mârşav sau au făcut ani grei de muncă silnică, după modelul rusesc. Sute de mii de români au plătit cu viaţa, zeci de mii de familii au fost distruse, dar solidaritatea n-au învăţat-o.

Marcaţi de un soi de fatalism, românii au acceptat şi ororile anilor '50, dar şi dictatura ceauşistă. Au stat la cozi uriaşe pentru a „beneficia” de oase de vită complet dezgolite de carne, au tremurat de frig pentru un pachet de „unt” de proastă calitate dat cu raţia, dar nu s-au revoltat, nu s-au ridicat împotriva orânduirii comuniste. Paradoxal, cei care în 22 decembrie 1989 au făcut-o totuşi, au fost „acompaniaţi” de injuriile pensionarilor care stăteau la cozi: „derbedeilor!”... Cu toată revolta din decembrie '89, în România n-a fost nici o revoluţie. Câteva sute de disperaţi au ieşit în stradă dispuşi să plătească pentru curajul lor, dar să încerce să pună capăt unei dictaturi comuniste mult prea îndelungate. Peste revolta lor s-a suprapus repede lovitura de stat, aşa că nu ne putem mândri îndeajuns cu „revoluţia” noastră. Nu, nu am fost şi nici nu văd să fim vreodată că ungurii, că polonezii sau cehii, nu mai zic ca popoarele din lumea liberă.

În 1990, după ce noii bolşevici au pus mâna pe putere, o mână de „golani” au luat poziţie faţă de regimul ce îşi pregătea instalarea „legal”. Ei au născut fenomenul „Piaţa Universităţii”, cel care a fost scânteia de anti-comunism a românilor, poate singura Revoluţie pe care ei au dat-o. Invazia triburilor barbare „minereşti” au înăbuşit în sânge aspiraţiile românilor pentru libertate şi democraţie. Bâtele şi odgoanele aplicate pe spinări de studenţi şi nu doar, au plantat pe spinările românilor câte o piele de iepure, cum spunea regretatul Petre Ţuţea. După pulverizarea cumplită a Pieţei Universităţii, lipsa de solidaritate a românilor s-a accentuat cu fiecare an. Românii reintraseră în epoca fatalismului care aproape îi obliga să accepte regimul bolsevizant.

După o perioadă lungă de dezastru economic şi de „democraţie originală”, românii au cunoscut revirimentul economic, dar şi democraţia adevărată; păcat că nu le-a plăcut, păcat că n-au ştiut la ce e bună... S-au lăsat momiţi cu o pungă de zahăr şi un litru de ulei, şi i-au adus la putere pe aceiaşi derbedei care în trecut le-au făcut viaţa amară. Au uitat românii, au uitat nepermis de repede vremurile când comuniştii (pe atunci se recunoşteau ca atare, iar un oarecare Ponta arbora bereta de Che Guevara şi obişnuitul său zâmbet tâmp) jefuiau ţara, iar ei răbdau de foame. Profesorii au uitat că aveau cel mai mic salariu dintre bugetari, medicii – că erau umiliţi după ani de şcoală şi specializări, pensionarii – că nu-şi puteau duce zilele decât dacă se asociau pentru a locui, într-un apartament, trei persoane fără vreo legătură între ele; doar colegi de suferinţă.

I-au readus la putere, deşi „colţii” şi-i arătaseră încă de anul trecut, iar declaraţiile lor rusofile au fost fără echivoc. Acum, iată, derbedeii neo-nazişti (că nu pot să le spun „comunişti”, deşi de fapt e acelaşi lucru) complotează în cel mai evident mod la scoaterea ţării din Uniunea Europeană. N-au curajul s-o facă ei înşişi, aşa că se limitează în a-i manipula ordinar pe românii cărora le-au oferit creşteri de taxe, concedieri şi o declarată scădere a nivelului de trai. Episodul Schengen, cu scandalul uluitoarelor declaraţii guvernamentale este, cred eu, unul regizat. Derbedeii ar fi putut pune şi miniştri mai puţin corupţi sau chiar unii încă necorupţi, dar asta nu le-ar fi folosit. Astfel că l-au plantat pe Fenechiu în scaunul de ministru, ştiind foarte clar că aceasta numire va împiedica intrarea României în spaţiul Schengen. Dar de ce să facă asta? De ce să nu dorească aderarea ţării? Să ne uităm în jur... După „câştigarea” alegerilor de către derbedeii roşii de la Bucureşti, la Sofia şi Chişinău au început „manifestaţiile”, după acelaşi scenariu ca la noi în ianuarie 2012. Guvernele pro-occidentale de acolo au demisionat, locul lor fiind luat de cele rusofile, socialiste. Din câte se vede, spaţiul româno-moldo-bulgar devine unul cu aspiraţii clare de aderare la... CSI. Pentru ţările respective, Europa devine, pe zi ce trece, un obiectiv tot mai îndepărtat, ceva similar „venirii” americanilor în anii '50; aşteptat, dar niciodată realizat.

În aceste condiţii, românii au încă o şansă istorică: să demonstreze că pot să fie solidari, că au curaj să iasă în stradă şi să-şi exprime cu voce tare opţiunea pro-occidentală, să ceară actualilor guvernanţi rusofili să plece şi să-şi ia soarta în propriile mâini. Ştiu, nu avem partide de opoziţie suficient de bine reprezentate în Parlament, dar asta nu e o problemă; nici nu avem un parlament, ci un soi de „marea adunare naţională”, mai fascizată şi mai populată cu infractori decât cea de pe vremea lui Ceauşescu. Nu mai e timp de stat pe gânduri... Când toate cele trei ţări vor avea conducerile rusofile adânc înfipte, va fi imposibil ca o acţiune populară să-i mai clintească. Apoi va urma o foarte lungă perioadă de prăbuşire economică şi o depărtare tot mai pronunţată de lumea liberă şi democratică. E vremea să alegem, e timpul să ne decidem încotro vrem s-o apucăm: spre normalitatea occidentală sau spre prăpastia moscovită. Şi asta nu mâine, ci ieri de s-ar putea.

Read More

„Adieu, Bruxelles!” – „здравствуйте, Mockba”

foto: karikaturapolitica.wordpress.com 

 Contrar opiniei generale, Ceauşescu n-a fost comunist, cel puţin nu în ultima perioadă a „domniei” sale. În anii '70, Ceauşescu era popular şi bine primit de toate guvernele din lumea liberă. Se distanţase de Moscova şi părea un comunist modern, ceva asemănător lui Tito. Cum economia comunistă este sortită eşecului, tot aşa s-a întâmplat şi cu economia României comuniste. Când a simţit că pierde „pariul” pe acest plan, ca un dictator autentic, Ceauşescu a luat socialismul, l-a asezonat cu elemente naţionaliste şi l-a retuşat cu un dezechilibru psihic evident şi a obţinut noua doctrină de partid: naţional-socialismul românesc. Nu lipsea nimic din ceea ce putea aminti de Hitler şi de NSDAP: lozincile mobilizatoare în sprijinul „marilor proiecte naţionale”, „sacrificiul” pentru „cauza socialismului” sau mizeria cozilor la alimente date pe bonuri şi cu raţia.

Şi a venit şi decembrie 1989, luna când oricum era planificată lovitura de stat. Ceauşescu a fost asasinat după un simulacru penibil de proces, iar puterea a fost luată de „cârpa kaghebistă”, ilici. N-o să trec în revistă toate fărădelegile comise de el împreună cu acoliţii săi timp de 14 ani şi nici n-o să înşir flagrantele încălcări ale legilor ce n-au scăpat Europei democratice. O să spun doar că a luat de la Ceauşescu anumite elemente de naţionalism, le-a grefat pe un bolşevism preexistent şi a „născut” un partid „nou”, cu o nouă alcătuire şi cu o ideologie imprecisă; era comunistă şi parcă nu era, dar dacă nu era comunistă, atunci ce fel de ideologie să fi fost? A fost botezată „social-democrată” doar după unificarea prin absorbţie a Partidului Social Democrat al lui Sergiu Cunescu, cel care s-ar fi vrut continuatorul partidului cu acelaşi nume din perioada interbelică. Cum nu de prea multă social-democraţie sufereau cei care dăduseră lovitura de stat în decembrie 1989, aspectele legate de ideologie şi doctrină au fost rapid eludate; mai apăreau accidental în discursuri rostite în „cheia” „limbii de lemn” şi atât.

Ca să nu ne pierdem în aduceri aminte, zic să revenim la trecutul apropiat şi la prezent. De doi ani încoace, liderii usl au înţeles că în România, cartea „comunismului” n-are viitor; intrarea ţării în UE a făcut imposibilă revenirea la economia comunistă a lui Ceauşescu. De unde să dai de lucru tuturor, de unde să le dai salarii şi pe ce resurse să te bazezi? Promisiunile le puteau face, fără jenă, ştiind clar că nu şi le vor ţine, dar nici să sfideze electoratul cu speranţa că vor reveni la comunism, egalitate etc. Aşa s-au decis să joace cartea… „anti-comunismului”. În fond, aşa nu erau obligaţi să-şi ascundă averile uriaşe furate de la buget, pentru că, nu-i aşa?, să ai bani nu e o ruşine... Pe de altă parte, „anti-comunismul” de stânga(!) le dădea posibilitatea să jongleze cu toate noţiunile politice posibile. Ponta a lepădat bereta asasinului Che Guevara, ilici a ieşit mai puţin la declaraţii, astfel că au fost create toate condiţiile pentru un anti-comunism de faţadă care să ascundă fascismul de azi.

Treptat, discursurile s-au împănat cu accente tot mai dese de „naţionalism”, liderul pnl ajungând să aibă chiar atitudini şi grimase ce-l aminteau pe Hitler. Presa a semnalat asemănarea frapantă, unii au râs, dar „Il Duce di Căcărău” nu s-a limitat la atât... Diverşi membri usl au început să aibă chiar poziţii antisemite; faptul e penal în legislaţia românească, dar legea e pentru căţei, nu pentru dulăii de la guvernare. Discursurile patriotarde s-au înteţit, dar nimeni nu a băgat de seamă prea bine; câteva glume, câteva spirite ofensate, însă totul a rămas cum ştiam, fără urmări.

Şi iată că ne apropiem de problema fierbinte: aderarea României la spaţiul Schengen. Raportul MCV a fost mai mult decât limpede, iar Preşedintele Băsescu a atras în câteva rânduri atenţia asupra lui arătând că şansele de aderare ale României sunt infime, atât timp cât guvernul nu încearcă să rezolve măcar o parte din problemele ridicate de Raport. Evident, asta o ştiau şi liderii usl, doar că declarativ au făcut pe proştii, nu că în realitate n-ar fi. Toată acţiunea lor a fost una premeditată, ştiind clar că fără a scăpa de penalul Fenechiu, România n-are nici o şansă de aderare. Plagiatorul Europei a încercat să ia pulsul la Paris, cu „prietenul” Hollande „cu care are o relaţie veche şi personală”. Nu ştim ce i-a spus în realitate Preşedintele Franţei, dar Mickey Mouse-ul guvernului a revenit în ţară cu „temele” făcute; nu făcute de Hollande la Pariş, ci de Moscova, la Bucureşti.

Declaraţiile uluitoare referitoare la Schengen n-au apărut din senin. Ele au fost „prefaţate” de unele discursuri anti-europene ale parlamentarilor usl şi chiar de o declaraţie net anti-americană a unui ţâşti-bâşti usl-ist. Abia apoi a venit analfabetul Corlăţean să spună ceea ce şi Ceauşescu spusese: „cine ne vrea, bine, cine nu – să fie sănătoşi, că nici noi pe ei”. Este momentul radicalizării în sens naţional-socialist al discursurilor liderilor usl. Pe bună dreptate şi vrând să minimalizeze uriaşa imbecilitate a lui Corlăţean, Băsescu a luat declaraţia ca pe un punct de vedere personal, o inabilitate sau o idioţenie deloc greu de întâlnit la ministrul de Externe. Dar iată că Titus Corlăţean nu era decât un purtător de cuvânt al partidului, un „antemergător” al liderilor. Cei doi păcălici de partid şi de stat s-au luat la întrecere în a face declaraţii sforăitoare naţionalist-socialiste şi, practic, ei au provocat şi sfidat şi Franţa, dar şi Germania şi Olanda. Gestul este unul fără precedent în ultimii 20 de ani în Europa şi dovedeşte fără dubiu că este unul bine studiat şi a cărui pregătire s-a făcut cu multă răbdare.

Şi cui foloseşte „manuşa” aruncată Germaniei şi Franţei? României în nici un caz. Din ceea ce se vede azi şi din contactele permanente pe care usl le are cu diverse servicii ruseşti, pare limpede că obiectivul neo-naziştilor români este scoaterea ţării din UE şi integrarea ei în CSI. Nici nu e greu să o facă... Au promis locuri de muncă, dar trebuie să concedieze, iar de asta se face „vinovată”... UE(!); vor măriri de salarii şi scăderi de preţuri, dar UE „nu ne lasă” etc. Aşa vor pregăti „terenul” pentru ca la un previzibil referendum populaţia să voteze în majoritate pentru ieşirea României din UE. Până atunci vor avea ei grijă să „ajusteze” Constituţia în aşa fel încât rezultatul referendumului să fie zdrobitor în favoarea lor. Ce va urma după aşa ceva? Nimic... Un „nimic” de încă 50 de ani.

Read More

Ponta a decis: „Bye, bye, Schengen!”

 Când am calificat politica dusă de usl drept una neo-nazistă, foarte mulţi, sunt sigur, au considerat că este doar o figură de stil, o manieră de a ataca o Putere incapabilă, mincinoasă şi evident retrogradă. Nu, din păcate (şi am arătat asta aici) nu despre o figură de stil a fost vorba.

Se uită sau nu se ştie că, înainte de a-şi fonda partidele de extremă stângă, Hitler şi Mussolini au fost social-democrat cu simpatii comuniste (primul) şi socialist – al doilea. Fiecare dintre ei s-a desprins de curentele respective pentru că n-au regăsit în ele „naţionalismul” care îi caracteriza pe ei. Pendulând între social-democraţi şi comuniştii germani, Hitler s-a cantonat în obscurul Partid Muncitoresc German pe care repede l-a orientat către extrema stângă. Dat afară din Partidul Socialist Italian, Mussolini înfiinţează Fasciile, partid de aceeaşi factură naţional-socialistă ca şi Hitler.

În România de azi întâlnim în discursurile usl tot mai dese accente ce amintesc fie de fascism, fie de naţional-socialismul german. Fireşte, discursurile lui Căcărău şi adesea ale plagiatorului sau ale altor complici pot să pară de sorginte comunistă şi chiar sunt. Ce îi diferenţiază, totuşi, de comunism? Comuniştii şi anterior bolşevicii aveau drept ţintă bunăstarea tuturor în mod egal repartizată, „fiecăruia după nevoi”; desigur, o utopie dovedită. După anii '90 dominaţi de ideile „despotului luminat” – ilici, de câţiva ani încoace, usl a schimbat radical orientarea. „Sărăcia că virtute” promovată de ilici a fost complet abandonată, cum de altfel au procedat şi Hitler sau/şi Mussolini anterior. Deja acum nu mai vorbeşte nimeni despre „meritul” de a fi egal în sărăcie, conceptul fiind înlocuit cu discursurile mobilizatoare patriotarde. Un asemenea discurs este şi cel al lui Corlăţean, care spune limpede că interesul ca România să intre în Schengen ar trebui să fie al... UE(!), că România „poate trăi şi fără această apartenenţă”. Reacţia Preşedintelui Băsescu faţă de această declaraţie ce părea una susţinută doar de idei personale ale lacatuş-mecanicului a fost una aşteptată, europeană şi modernă. Dar iată că opinia ministrului de Externe este susţinută şi de liderii usl care şi-o asumă integral. După minciuna cu „Băsescu nu vrea să intre România în Schengen” (Ponta), acelaşi mitoman susţine, la 3 zile distanţă un punct de vedere din care transpare evident modul şantajist de a face politică al actualei puteri: „Dacă nu intrăm acum, mai târziu nu va mai fi o prioritate pentru NOI (s.m) intrarea în spaţiul Schengen”. Aşadar, „noi” nu înseamnă, aşa cum poate s-ar gândi cineva, noi – poporul român, ci „noi” – clica de derbedei penali ajunsă la putere. La fel de evident este că actuala politică dusă de golanii roşii este una personală, în propriul folos şi subordonată criminal intereselor Rusiei. In realitate, Ponta ştie foarte bine că peste o săptămâna România nu va intra în spaţiul Schengen, afirmaţie făcută limpede în interviul acordat de Ponta lui Ion Cristoiu.

Deci, putem face pasul până la concluzia că aroganţa despre care vorbim este o premeditare, o ocazie de a depărta ţara de UE.

Realitatea este că naţional-socialiştii aflaţi la putere urmăresc ieşirea ţării din UE şi apropierea până la identificarea cu aceasta, de Rusia. Declaraţii arogante, mincinoase şi rupte de realitate făcea şi Hitler, jucând ipocrit cartea „democraţiei” în timp ce-şi consolida poziţia internă şi-şi construia sistemul represiv şi tot asemenea declaraţii fac şi liderii usl, în timp ce acţiunile subterane duc spre subordonarea totală a Justiţiei. Revocarea complet lipsită de o motivaţie limpede şi legală, a membrilor CSM Ghica şi Dănileţ este o acţiune similară celei de instaurare a dictaturii unui grup de pucişti în Germania anilor '30.

Aceste declaraţii iresponsabile ale uslaşilor, ca şi acţiunile lor ulterioare ce sunt evidente încă de acum vor costa enorm România, care deja este profund afectată de iresponsabilitatea primului guvern Ponta. Legea bunului plac e pe cale să devină politica internă şi externă, politică fiscală şi de „protecţie socială”, iar opoziţia încă nu e capabilă să aibă o reacţie, fie ea doar verbală.

Read More

Panoplie de infractori cu premier în coadă

 V-aţi imaginat vreodată situaţia în care premierul Marii Britanii ar face o propagandă deşănţată propriului partid şi o atacă pe Regină? V-aţi gândit vreodată cum ar arăta Marea Britanie dacă supuşii reginei ar asista la un spectacol penibil, josnic şi mincinos al premierului Cameron care şi-ar dori ca prerogativele regale să şi le atribuie, lăsându-l pe şeful statului doar ca pe o paiaţă pusă acolo fără vreo atribuţie concretă? Desigur, o asemenea ipoteză este imposibilă chiar şi pentru minţi mai pornite împotriva monarhiei britanice. De-aia România nu poate să fie ca Marea Britanie...

Premierul televizionist al României s-a plasat în afara legii, chiar în afara Legii fundamentale. Las deoparte inconştienţa evidentă cu care tratează problemele ţării şi prezenţa fără precedent la tele-vizuini... Las deoparte şi incapacitatea sa de a forma un guvern care să-i satisfacă măcar pe susţinătorii „cartelului roşu”, uitând că este şeful executivului şi nu un şef de partid ce ocupă un loc în Parlament. O să mă refer la brutalitatea evidentă cu care violează Constituţia, un alt fapt fără precedent în istoria modernă a României. Am spus intenţionat „violează” şi nu „interpretează”... El nu se ghidează după reguli sau norme; considera el că nu e cazul să se mai organizeze alegeri parţiale pe motiv ca... şi-aşa sunt destui parlamentari…  Oare nu există şi aici o regulă? Fie ea proastă şi strâmbă, dar care să existe? Parlamentarii au ajuns acolo ca urmare a unei decizii a plagiatorului? S-au ales ei ca la triburile de masai? Fireşte, a doua zi susţinea exact contrariul. Dar cu orele de sport în şcoli, tot treaba lui e? Adică doar pentru că vrea un habarnist, orele de sport trebuie suplimentate? Nu există la Ministerul Educaţiei măcar un studiu care să recomande numărul respectiv de ore, ca urmare a unei cercetări psihologice, la fel ca în cazul oricărei materii? 

Ambiţia lui Felix de a-l „faulta” pe Preşedinte este incontestabilă, tot aşa cum la fel de incontestabil este şi că Ponta este o slugă preaplecată în faţa varanului. Felix fuge de puşcărie ca dracul de tămâie şi e dispus să sacrifice orice pentru libertatea lui, inclusiv economia României. Dar, odată devenit premier, „josnicul Che Gargara” reprezintă interesele ţării şi nu pe ale unui turnător ordinar. Sau aşa ar trebui într-o ţară normală. Victor Ponta e un mincinos patologic. Absolvent de drept, bulevardierul de pe Calea Griviţei n-are habar de legi sau Constituţie, ceea ce nu mă miră; la fel e şi cabinetul său... A spune că primul ministru trebuie să reprezinte România la întâlnirile internaţionale este o porcărie care violează grav Constituţia. Legea fundamentală, deşi nu în toate capitolele ei e clară, în privinţa atribuţiilor preşedintelui este absolut limpede; nici nu putea fi altfel o Constituţie făcută de ilici pentru... el însuşi. Orice giumbuşluc golănesc ce îmbracă o „haină” pseudojuridică reprezintă o atingere la adresa Constituţiei şi a Statului. Dacă nu era un prost şi un mitoman ordinar, Ponta putea găsi şi „argumente” care să-i susţină inepţiile, dar slaba sa pregătire juridică l-a împiedicat. Discursul lui grăbit şi golănesc este de o abjecţie cum n-am văzut niciodată la un premier al României. Să-ţi bazezi toată argumentaţia pe nişte minciuni fioroase ce pot fi demontate şi de către un elev de liceu, asta e nepermis! Nepermis e şi să ataci o femeie care te-a făcut dintr-un rupt în fund – milionar. Fireşte, asta e în lumea civilizată, nu în mediile suburbane şi „dosnice” pe care el le frecventează.

Cum se simt românii când premierul declară public că „80% din alimente se vând fără factură”? Dar comercianţii români de produse alimentare, cei care au plătit taxe peste taxe, ei cum se simt când un derbedeu cu funcţie oficială câştigă electorat minţind în ceea ce-i priveşte? Nu spun doar eu că minte, ci, indirect, o spune FMI care a atras atenţia că guvernul mai are de luptat împotriva evaziunii, chiar dacă rezultatele de până acum au fost peste aşteptări.

O altă minciună spusă fără să clipească a fost aceea care susţinea că Preşedintele „a cerut mărirea TVA la 24%”. Este bine cunoscută poziţia lui Traian Băsescu faţă de acest subiect; a spus-o şi când a anunţat tăierile bugetare, dar şi ulterior: tăierea temporară a pensiilor (pentru 8 luni), dar NU creşterea TVA. Guvernul a preferat să mărească TVA şi să lase pensiile netăiate, ceea ce a fost greşit, acum fiind mult mai complicat să se reducă TVA-ul (daca nu chiar imposibil, având în vedere implicarea fondurilor europene pe acest subiect). Dar dacă tot crede că e o taxă mare (şi e mare, dar cu un procent sub limita maximă convenită în UE, spre deosebire de Ungaria (27%) - cu două procente peste acea limită), să aducă „specialiştii” uslaşi care vor „îndreptarea nedreptăţilor” şi să scadă taxa. De vorbe mincinoase avem sacul plin.

La fel de josnic şi de abject a fost şi afirmând că Preşedintele „nu a vrut restituirea CAS către pensionari”. Cum nimeni vreodată, în afară de scursurile de serviciu – mincinoşii Chireac şi Ciuvică nu l-au auzit pe Base vorbind despre aşa ceva, singura formulă care ne rămâne pentru a nu-l declara pe Ponta un mincinos jegos este să producă dovada în cel mai scurt timp. Dacă n-o va face (şi, desigur, n-o va face), atunci se va fi calificat singur drept un ordinar ajuns prin hazard premier. Ba chiar un premier care a făcut tot ce a putut pentru ca din creşterea economică prognozată pentru 2012, de 3%, să rămână o palidă ameliorare de 0,2%, dar şi aia bazată pe statistici contrafăcute.

Read More

Despre minciuna "nationalismului"

 Politica ultimelor decenii a dus la desfiinţarea ideii de naţionalism şi demonizarea termenului ca fiind ceva caracteristic comunismului. Naţionalismul este patriotismul, dragostea de ţară, dorinţa de a înfăptui acele lucruri care să facă din naţiunea ta una mândră de trecutul şi de prezentul ei. Ca să folosim un alt termen îl putem numi „conservatorism”, dar nu bătaia de joc pe care o reprezintă partidul de buzunar al turnatorului-infractor Felix. Naţionalismul n-are absolut nici o legătură cu comuniştii care au fost mereu anti-nationali; Internaţionala Socialistă chiar recomanda ca orice este naţional să fie ori desfiinţat, ori compromis, „naţiunea” urmând a fi cea comunistă internaţională. În istorie, comunismul şi lupta împotriva naţionalismului s-au confundat; la fel s-a întâmplat şi cu aceeaşi luptă împotriva simbolurilor naţionale dusă de fraţii gemeni ai comunismului, fascismul şi nazismul. Mai mult decât atât, în 1947, Lavrenti Beria expedia conducerilor ţărilor comuniste Directiva strict secretă care stabilea ce anume trebuie să facă acele tari pentru ca ocupantul sovietic să poată controla tot. Printre punctele directivei se afla şi cel care spunea: „luările de poziţie ale conducerilor băştinaşe pot avea coloratura naţională sau istorică, dar acestea nu pot duce la unitatea naţională”.

De la apariţia lor, comuniştii au folosit idei şi concepte naţionale sau naţionaliste pe care le-au adaptat, manipulat şi distorsionat în fuctie de nevoia lor de a impune utopia comunistă. Conceptul de „muncă patriotică”, de exemplu, n-a fost inventat de comunişti, ci de legionari. Ei au militat pentru ajutorarea reală a celor sarmani printr-un fel de muncă în folosul comunităţii, dar benevola. Comuniştii au preluat ideea şi au compromis-o, munca patriotică devenind ceva obligatoriu. Nici „pionierii” cu uniformele lor nu reprezintă o idee a comuniştilor romani. Ei doar au preluat ideea pusă în practică în dictatura regală de inspiraţie fascistă a lui Carol al II-lea – „străjerii”. În anul 1942, Radu Gyr publica „Balada clopotarului din stele”, e excepţională poezie despre martiriul unui copil pentru libertate şi pentru demnitate naţională. Venind la putere, comuniştii au preluat ideea centrală a baladei şi au creat mitul lui Vasile Roaită ce trăgea sirena. Toată lumea cunoaşte versurile „În grădina lui Ion/ Toate păsările dorm/ Numai una n-are somn/ Şi zboară din pom în pom/ Tot strigându-l pe Ion”, dar nu ştiu câţi sunt interesaţi de autorul lor şi de forma pe care el le-a dat-o:

„În grădina lui Călin

toate păsările vin,

cântă mult şi dorm puţin.

Toate stelele se-anină,

toate crengile se-nchină.

Doar o pasăre străină

n-are cântec, nici hodină.

S-ar tot face pe tulpină

glas de om care suspină,

s-ar tot face dar nu poate,

până-i noaptea jumătate”. („Balada clopotarului din stele” – Radu Gyr, din volumul „Balade” apărut în 1943)

Naţionalismul nu e „limba de lemn”, nici discursul patriotard, mincinos şi manipulator ce aminteşte de discursurile mobilizatoare ale lui Hitler şi ale d-rului Goebbels, ci acel sentiment naţional onest exprimat. Naţionaliştii sunt oamenii de dreapta, cei care cred cu tărie că avem datoria să facem tot ce se poate pentru că ţara să progreseze, sunt cei care înţeleg ce este sacrificiul personal, nu neapărat cel fizic, ci, mai ales, cel asumat pentru ideea naţională care a fost şi va fi mereu de dreapta. Naţionalism nu înseamnă, aşa cum mincinos prezintă comuniştii, nici intoleranta (suntem creştini, deci suntem obligaţi la toleranţă), nici antisemitism, nici fundamentalism religios şi nici violenta; de altfel, antisemitismul şi violenta au fost mereu instrumentele national-socialistilor, dar şi al bolşevicilor. Cei care vor înţelege că nu poate exista o dreaptă reală fără ca ea să fie răsărita din ideea naţională, aceia vor fi cei care vor recrea dreapta românească. „Dreaptă” nu se naşte la ordin şi nici nu poate să apară de sus în jos. Mişcarea naţională porneşte de la individ şi se adresează individului, nu ca la comunişti – mulţimii. Fiecare om care simte româneşte trebuie să se alăture unei mişcări de dreaptă ce sper să apară. Mai ales în actualele condiţii, aderarea la o dreaptă sănătoasă este o obligaţie a fiecăruia care înţelege că pericolul în care ne aflăm este uriaş. Partidele existente şi-au probat „capacităţile”, dar şi-au şi arătat racilele: corupţie, ineficientă şi chiar rea-voinţă când a fost vorba despre interesul naţional, politicianism de clan sau de grup (deseori infracţional) etc. Dreapta care se va naşte nu trebuie să lase loc nici uneia dintre aceste manifestări ale actualelor partide neo-comuniste. Ea va trebui făcută de fiecare militant de dreapta care va merge la sate sau în oraşe şi va arăta oamenilor minciuna cu care sunt manipulaţi. Fiecare om trebuie să conştientizeze că pentru dreapta el este în centrul atenţiei, nu colectivitatea (termen ce relativizează orice acţiune concretă, dar care manipulează perfect populaţia de la sate şi nu doar).

Stema ţării este cea de pe vremea primei „domnii” a lui ilici. Înfricoşat, pe atunci, de spectrul reinstalării monarhiei, ilici şi clica sa au refuzat ca pajură de pe stema să poarte coroana, chiar dacă în heraldica ea simbolizează independenta, nu regalitatea; Rusia are ca stema vulturul bicefal cu câte o coroană pe fiecare cap şi cu o a treia deasupra lor şi nu se poate presupune că acolo se visează la monarhie. Să facem noi, cei de dreapta, tot ceea ce se poate pentru că simbolurile naţionale să-şi recapete atributele fireşti. Să le arătăm tuturor că dreapta, naţionalismul, conservatorismul nu înseamnă nimic retrograd, tot aşa cum comunismul nu mai înseamnă demult progres; cel puţin de 70 de ani încoace.

Read More