Ionel Cucuvel despre capitalistul Stalin

 Pontănel şi Somnorel, iubiţii „paji” ai lui Bulănel şi păpuşile lui Ionel Cucuvel au dus abjecţia până la nivelul de „artă”, iar grosolănia joasă şi ordinăria, vorba lui Marin Preda, până la cote imposibil de imaginat. Cu toate astea, se văd mici şi ordinari în comparaţie cu „stăpânul inelelor”, păpuşarul. Într-o declaraţie, „cârpa kaghebista” îl vedea pe Stalin nici mai mult, nici mai puţin decât… capitalist! Altfel spus, cel mai sângeros criminal în serie/grup/naţiune, bolşevicul cel mai roşu din câţi au existat era de fapt un capitalist veros, un bun motiv pentru ilici de a promova adevăratele valori ale adevăratului comunism, în opoziţie cu „capitalismul” fioros al lui Stalin. Cinismul zdrenţei a depăşit cu mult cotele admise, chiar şi pe acela profesat în Parlament chiar, de către „Împăratul” Bulanel care invita naţiunea să-i numere: ouăle, casele, hectarele, valorile etc.

Nu ştiu cum se face, dar de câte ori am ocazia să scriu despre gaşca/clica/banda ce formează azi Puterea, de fiecare dată vocabularul limbii române este inferior în nuanţe comparativ cu odioasa abjecţie cu care se exprimă. Mint, înşeală, manipulează, sunt aroganţi ca toţi „ciocoii roşii”, ipocriţi şi cinici peste măsură. Fără excepţie nişte sferto-docti cu aere de „telectuali”, comuniştii români de azi sunt departe de antecesorii lor care au adus comunismul în România, cu largul concurs al regelui de la acea vreme. Indiscutabil nişte ciocoi veritabili, bolşevicii se bucurau de privilegii incredibile în anii de început şi chiar şi mai târziu, dar nu erau simultan şi oameni de afaceri care să câştige averi uriaşe din contracte bănoase cu statul. Se mulţumeau cu cât le dădea partidul; şi le dădea, nu glumă.

Cine sunt aceste paiaţe, aceste secături care omagiază ipocrit sărăcia şi care plâng de mila oamenilor sărmani/„sărmani” ? Sunt indivizi ce au secătuit bugetul ţării pentru ca ei să devină brusc „oameni de afaceri” prosperi. Aşa au apărut miliardarii ce nu plătesc TVA, vânzătorii psd de maşini de lux, moşierii „roşii”, antreprenorii foşti şoferi de TIR cu 1600 de apartamente proprietate personală pentru a evaziona banii destinaţi bugetului de stat etc. Începând cu târâtura minusculă care le cântă în strună pe „sticlă” şi terminând cu deputaţii şi senatorii lor, toţi au averi adevărate, mari, foarte mari şi exagerat de mari. Unul singur nu dă vreun ban pentru ajutorarea copiilor bolnavi, dar organizează campanii de genul „eu am, dar pentru ei donează tu”, dovedind încă o dată un cinism odios. Plâng cu lacrimi de crocodil de mila populaţiei sărăcite de criză, dar n-au nici o ezitare în a minţi şi înşela aceeaşi populaţie, promiţând mieros o economie imposibil de realizat în realitate.

Derbedei fără scrupule, pedofili şi, unii cu apucături de „curioşi” cu salvari, toţi au furat, fură şi vor fura cât se va mai putea. După ce au manipulat bursa, au făcut să coboare economia (în timp ce ei se jucau de-a „suspendata”) şi s-au dedat la cele mai oribile golănii, uslaşii vor respect şi îl cer pe toate drumurile; dar oferă dispreţ, taxe mărite, salarii mizere şi pensii din ce în ce mai devalorizate. 

Read More

Pedofilul “naţionalist”

 Apare pe „sticlă” o „nouă” jivină: camionagiul-„istoric”. Este una şi aceeaşi persoană cu javra „naţionalist-comunistă” şi poartă un nume: Robert pedofilul. Fraţii Negoiţă au făcut în Franţa, conform propriilor declaraţii, 20.000 de euro; unul ca şofer, altul ca faianţar. Cum au ajuns la averile pe care azi le etalează... nu ştiu, dar ar merita întrebat deţinutul Năstase. Este evident că Robert pedofilul nu deţine proprietatea cuvintelor, dar asta este mult prea bine cunoscut din alte intervenţii sau interviuri. El nu e decât un camionagiu făcut miliardar de către psd, pe spinarea bugetului naţional şi a amaraţilor de plătitori de impozite; ca şi frăţiorul sau, faianţarul Ionuţ. M-a frapat să aud în gura lui termenul de „naţionalist”. 

În anii ’90 se împământenise ideea conform căreia Ceauşescu a fost un „naţionalist-comunist”. Evident, ideea a plecat de la ilici, cel care apăra „nobilele idealuri ale socialismului” în antiteză cu dictatorul care le „întinase”. Naţionalismul trebuia pus la zid ca fiind ceva dăunător, sinonim cu nazismul sau fascismul, deşi amândouă erau fraţi buni cu bolşevismul; comunismul în forma lui ante-revoluţionară îşi trăise traiul, acum venise momentul ca locul lui să fie luat de „democraţia originală” a „despotului luminat” caracterizată prin „pluripartidism în interiorul Frontului” (ceea ce e actualul usl). Aşa se face că mult hulitului comunism, ilici i-a ataşat nonşalant şi termenul de „naţionalism”. Şi confuzia iniţială a fost perpetuată până azi când un camionagiu comunist spune că el e... naţionalist.

Dar românii sunt deştepţi şi nu stau în locul hărăzit de ilici lor, ci încep să înveţe. Se ştie acum că nazismul, ca şi fascismul nu au fost mişcări de dreapta, aşa cum comuniştii le-au prezentat, ci curente comuniste. Toate trei se caracterizau prin asasinate în masă, exterminarea sau închiderea în lagăre de concentrare a preoţimii, a evreilor şi a tuturor celor care li se împotriveau, prin discursuri triumfaliste ce proslăveau mincinos „virtuţile” popoarelor proprii etc. Toate au luptat dement împotriva a tot ce era naţional, credinţă, morală creştină, naţionalism.

Dacă privim la diabolizatul naţionalism vedem că el poate fi sintetizat astfel: individul – între Dumnezeu şi neamul lui. Toate valorile reale, moştenite generaţii la rând, tot ce caracterizează un popor până adânc în fibra lui, iubirea de ţară, respectul faţă de ierarhi, jertfa personală pentru binele ţării, toate astea sunt naţionalism şi nimeni, în afară de comunişti n-a contestat efectele benefice pentru fiinţa naţională a preceptelor sale puse în practică. Azi, termenul este greu de înţeles şi, mai ales, greu de aplicat. În general este ori o vorbă scuipată de un camionagiu sau de către un frezor-matriţer, ori una căreia nu merită să-i pătrunzi înţelesul. Eu cred că tot azi este momentul ca naţionalismul sănătos să prindă contur şi să-şi demonstreze binefacerile. Nu mai putem sta în „tribună” şi să aşteptăm fluierul final, care poate nu va aduce un meci câştigat, ci unul pierdut…

Read More