Operaţiunea « Montenegro » (II)

 Din momentul în care autorităţile române s-au activat, întrebările privitoare la accidentul din Muntenegru au început să apară. Lipsa evidentă de coordonare a declaraţiilor a condus chiar la situaţii hilare, unele fiind opera ambasadorului nostru la Podgorica. Pentru că n-a fost capabil să imagineze o poveste coerentă şi credibilă, primul mitoman al guvernului l-a rechemat de la post ; se spune că oricum trebuia schimbat. Povestea ambasadorului a fost ajustată în fiecare zi, iar cel care i-a spus-o n-a fost nici el cine ştie ce inteligent. Ca urmare, după ce reprezentantul Associated Press a venit cu trăsnaia că un copil cu tatăl său se plimbau pe şoselele patriei muntenegrene când un autocar s-a năpustit asupra lor, ambasadorul nostru a plusat : erau mulţi copii, şi pe stânga şi pe dreapta podului, iar şoferul poliţist a încercat să-i evite. Cum povestea cu copilul era ţesută de alţii, mai « capabili », istorisirea lui a eşuat lamentabil ; acum, nu că minciuna copilului (« autocarul a trecut peste mine… ») ar sta în picioare…

Fireşte, accentul a fost pus pe tragedia umană pe care nimeni n-o contestă. În acest fel simplu şi benefic electoral, nimeni n-a mai întrebat cum de un poliţist angajat al Direcţiei de Logistică şi Înzestrare a Ministerului de Interne putea să facă acelaşi circuit de… 20 de ori ! Dacă fiecare dintre ele dura doar 5 zile, şi tot ajungem la 100 de zile în care poliţistul a fost şofer la o firmă privată şi nu la Poliţia Capitalei. Un control ceva la ministerul lui Stroe ? Nu ? De ce ? Poate că poliţistul a fost în « misiune » de foarte multe ori şi poate că de fiecare dată turiştii au fost rude, prieteni şi colaboratori ai baronilor locali şi/sau politici; sau poate alta era « însărcinarea », de era necesară prezenţa sa nu la Minister, ci  prin spectaculoşii munţi ai Muntenegrului.

Ana Maria Ana mi-a atras atenţia că militarii muntenegreni salută cu onor sicriele unor civili (foto 2). Mi s-a părut suspect, dar am aşteptat… Curând ne apare o victimă puţin mai « specială » : e vorba despre fostul general SRI Gheorghe Mircescu. Plecat din servicii în anul 2000, Mircescu avea o « misiune » : prin firma pe care o controla împreună cu un alt coleg, deasemenea general SRI, trebuia să administreze contracte strategice în domeniul energiei. „În anul 2008, un consorţiu format din trei firme specializate echipamente de securitate (UTI Systems, Polystart Security şi Helinick) a câştigat contracte în valoare de 55 de milioane de euro de la Compania Naţională Transelectrica. Contractele erau destinate dotării a zeci de obiective ale Transelectrica cu sisteme electronice de alertă şi supraveghere. Numărul de sisteme de supraveghere a fost stabilit de Rasirom, regie autonomă cu capital de stat, aflată în subordinea Serviciului Român de Informaţii. O parte din serviciile de consultanță pe care Rasirom le-a acordat CN Transelectrica au fost realizate de firma celor doi generali, Asset Electronic. Aceasta a executat peste 400 de lucrări pentru Transelectrica” (ziuanews.ro). Sigur că decedatul domn general era acolo în excursie, deşi poate că armata de servicii muntenegrene venite la faţa locului ar sugera, mai degrabă, o altă variantă pe care n-o ştiu, aşa că nici n-o povestesc.

Că autorităţile române sunt impotente intelectual, am spus-o deja (aici), dar nici cu muntenegrenii nu mi-e ruşine când vorbim de autorităţi şi de compunerea unor poveşti. Prima lor poveste era cea referitoare la viteza excesivă a autocarului... Timp de două zile, tele-vizuinile româneşti au tot bătut monedă pe viteza de 90 km/oră pe care ar fi avut-o autocarul. Nici unul dintre cititorii de prompter nu a avut minima curiozitate de a se uita pe poze... Un pic mai isteţi, procurorii muntenegreni au realizat că într-o curbă de cca. 70-80 de grade care apare după ieşirea dintr-un tunel e greu de presupus că un autocar încărcat de turişti şi bagaje ar putea atinge o asemenea viteză şi au virat povestea: soarele orbitor al după amiezii spre înserat l-a orbit pe şofer, iar mâzga (soare orbitor şi mâzgă?) l-a ajutat pe şofer să ducă autocarul direct în prăpastie. Cât pe-aci să ne păcălească (foto 1)! Din păcate pentru ei, tunelul e unul foarte scurt, ceea ce face la fel de scurt timpul necesar ochiului uman pentru a se obişnui cu întunericul (ce şi aşa nu era de să-ţi bagi degetele în ochi), pentru ca apoi soarele „orbitor” să-l incomodeze fatal pe şofer. Dacă prăbuşirea în gol se producea la intrarea pe pod, povestea lor putea părea credibilă, însă ea s-a produs dincolo de piciorul podului, spre jumătatea lui, când deja drumul era în linie dreaptă. Aşa cum spuneam în articolul anterior, autocarul nu a căzut în bot, ci pe roţi, iar asta ne conduce la concluzia că suntem în prezenţa unei precipitări laterale. După ce a lovit lateral parapetul, autobuzul a pierdut contactul cu şoseaua şi s-a prăbuşit, cum spuneam, pe roţi. Care sunt cauzele pentru care autocarul a ajuns pe partea stângă a şoselei şi ce l-a determinat să ajungă în prăpastie, asta putem afla sau nu verificând eventuale urme de vopsea străină pe partea dreaptă a maşinii.

Măsurile luate de autorităţile române au fost excesive şi disproporţionate. Morţii şi răniţii au fost aduşi în valuri succesive şi acompaniaţi de poliţie, întocmai ca nişte coloane oficiale ; n-a lipsit nici oprirea temporară a circulaţiei. Răniţii au fost risipiţi pe la diverse spitale, iar morţii au fost depuşi la morgă, unora urmând a li se face teste ADN( !) pentru identificare. N-au lipsit de la aeroport nici miniştrii implicaţi în toată povestea, cel de Externe, de Interne şi al Armatei. Doi procurori şi 12 poliţişti conduşi de chestorul Viorel Vasile, şeful Direcţiei de Investigaţii Criminale din Poliţia Română urmează să-i ancheteze pe răniţi. Pentru care infracţiune, fie ea şi in rem, asta nu spune Poliţia... Mai ales că accidentul (sau crima?) a avut loc în Muntenegru, nu în România, ceea ce mă conduce la concluzia că poliţiştii şi procurorii români nu au jurisdicţie pentru a ancheta cazul. În plus, singurul vinovat potenţial e mort şi repede îngropat! Fireşte că ei ştiu asta, dar atunci care este misiunea lor reală?

Primul plagiator al guvernului este un derbedeu cu o pronunţată întârziere mintală (a se vedea minciunile fabuloase pe care le debitează cu orice ocazie), dar nici chiar el nu putea să comită greşeala enormă de a declara o zi de doliu naţional în ziua când românii sărbătoreau Tricolorul, dar totuşi el a pus-o exact în acea zi şi fără ca hotărârea să fie publicată în Monitorul Oficial, comiţând astfel o infracţiune penală. Graba cu care el a făcut-o poate arăta că există un interes superior ; la aceeaşi concluzie putem ajunge judecând după graba cu care a fost înmormântat poliţistul-șofer, singurul decedat deja înmormântat. 

Update1 : Seria poveştilor televizate nu conteneşte. O oarecare doctoriţă de la nu ştiu care spital povesteşte cum a murit cea strivită de stânca prăbuşită peste autocar şi cum ea şi-a protejat fata. Las deoparte că un medic din Bucureşti nu are cum să ştie ce s-a întâmplat în Muntenegru şi o invit să pună degetul pe stânca aceea ; poza cu autocarul e sus, doar că lipsește stânca. 

Update2: FIRMA REZERVIŞTILOR 

Interesele generalilor SRI Horobeţ şi Mircescu 

O parte din serviciile de consultanţă pe care Rasirom le-a acordat Transelectrica au fost realizate de Asset Electronic, firmă patronată de doi generali SRI în rezervă. Îndeplinind rolul de subcontractoare a Rasirom, Asset Electronic a executat peste 400 de lucrări pentru Transelectrica, după cum spune chiar prezentarea pe care generalii au făcut-o firmei pe care o conduc. 

Legătura dintre Asset Electronic şi Rasirom depăşeşte cadrul instituţional. Unul dintre cei doi patroni ai Asset Electronic, Constantin Horobeţ, a fost directorul fondator al regiei SRI pe care a condus-o timp de zece ani. Celălalt, Gheorghe Mircescu, a fost director tehnic al Institutului pentru Tehnologie Avansată din cadrul aceluiaşi SRI. 

Electronistul şi negociatorul 

Într-un birou din Centrul Incubator de Afaceri de pe Şoseaua Olteniţei, ţinând fereastra larg deschisă, generalii se laudă unul pe altul: „Domnul Mircescu are peste 35 de ani de electronist. Eu, unul, nu ştiu să leg niciun fir. El are o înţelegere largă a ceea ce înseamnă securitate”, îşi descrie Horobeţ asociatul. 

Cu părul bogat, sprâncenele stufoase, o strânsură puternică a mâinii şi-o privire tot timpul concentrată, generalul Mircescu respiră vitalitate, în ciuda celor 60 de ani aniversaţi anul ăsta. „Are o putere de muncă şi o memorie extraordinare. Munceşte până noaptea târziu”, spune unul dintre cei trei angajaţi ai firmei, toţi colonei SRI în rezervă. Mircescu nu rămâne dator: „Domnul Horobeţ e un foarte bun negociator”. 

„Mă cunoştea Măgureanu” 

Cariera lui Horobeţ se confundă cu structurile PCR: originar din Moldova, a fost secretar cu probleme de propagandă şi prim-secretar la UTC Vaslui, instructor al CC al PCR şi secretar pentru probleme organizatorice la Comitetul Judeţean Satu-Mare. Ajuns lucrător agricol după Revoluţia din 1989, a fost readus în poziţie de comandă de Virgil Măgureanu: „Am fost chemat şi în ca drat la SRI. Domnul Măgureanu mă cunoştea din activitatea mea anterioară. În 1995, am devenit primul director al Rasirom”. 

Generalul (r) ar putea concepe cu greu ruperea legăturii dintre firma sa şi Rasirom: „ Dacă ne-au luat pe noi atunci, probabil că nici nu mai au nevoie de alţii”. Rata de profit a Asset Electronic este a meţitoare: 60%. Profitabilitatea Rasirom, regia de la care subcontractează lucrări: doar 10%. „Să ştiţi că doar o părticică din veniturile noastre vine din lucrările de la Transelectrica”, ţine Horobeţ să adauge. 

Citiţi mai mult: SECURIŞTII TRANSELECTRICI > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/securistii-transelectrici-871435.html#ixzz2XTKeazJZ 
EVZ.ro 

Update 3 : Să încerce cineva să ia curba din foto1, cu autocarul, la 80 km/oră ! Nu la 79, nu la 81, ci exact la 80 km/oră ! O pasageră asemuia serpentinele cu Transfăgărașanul, ceea ce face imposibilă viteza de 80 km/oră. Ieşirea din tunel e în curbă, curbă ce nu poate fi atacată cu o asemenea viteză din cauza tangajului inevitabil care ar fi proiectat autocarul direct în peretele muntelui. După curbă, lipseşte timpul necesar pentru a atinge viteza care se spune că o avea…

Foto 1

Foto 2

Read More

Operaţiunea « Montenegro »

 Se ştie prea bine că guvernul României e compus din tâmpiţi, mitomani şi incapabili, dar în cazul accidentului din Muntenegru bâlbâielile derbedeilor de la guvernare pot avea o altă cauză. Este evident că nu se putea ca primul mitoman al ţării să afle despre accident atât de târziu cât se pare că vrea să se acrediteze. Fireşte, ştirea a ajuns la el în cel mult jumătate de oră de la producerea evenimentului. De ce a reacţionat cu întârziere ? Doar pentru că e un pafarist profesionist ? Ana Maria Ana mi-a dat o altă idee, pe care încerc s-o dezvolt aici.

Destul de greu, guvernul a anunţat constituirea unei « celule de criză ». În cazul unui accident multiplu, guvernul nu avea de ce să reacţioneze, nefiind vorba nici despre ostatici români şi nici despre morţi în vreo misiune militară. Astfel de « celule » au mai organizat ei, dar de data asta s-au depăşit pe ei înşişi. Întâi au alocat avioane militare care să transporte oficiali români la Podgorica, nu multe, aproape o flotilă de Hercules şi alte tipuri de avioane militare. La locul accidentului s-a prezentat secretarul de stat Calafat, iar lăcătuşul Corlăţean şi-a anunţat şi el vizita, lăsând baltă întâlnirea internaţională unde era ; a făcut asta doar pentru că e un bou sau există un motiv serios, deocamdată ocultat, pentru a proceda aşa ? Acelaşi Corlăţean a fost primit de către preşedintele Muntenegrului, o încălcare a etichetei diplomatice deloc întâmplătoare ; Corlăţean putea fi primit cel mult de către premierul muntenegrean, dar atât. De ce totuşi l-a primit preşedintele şi ce subiect au avut în discuţie ? Nu ştim…

Victimele au fost identificate încă de ieri şi presupun că acest proces a durat relativ puţin. Cu toate astea, nici până acum guvernul n-a publicat lista morţilor în accident. Numărul celor decedaţi variază mereu, în funcţie de surse : 18 sau 19, o diferenţă ce poate conta… De ce guvernul român ţine la secret numele celor morţi în accident ?

La locul accidentului s-au implicat rapid diverse entităţi ale statului muntenegrean, dar şi cetăţeni, poate un pic cam mulţi, având în vedere locul izolat unde s-a petrecut evenimentul. În afară de poliţie şi armată, muntenegrenii au deplasat şi unităţi antitero, dar şi servicii secrete şi alpinişti profesionişti. Organizarea este un pic prea perfectă pentru a fi întâmplătoare. În procesul de recuperare a corpurilor din prăpastie, militarii (unul dintre ei cu mănuşi chirurgicale pe mâini) au dovedit şi altceva decât eficienţă, şi anume un interes deosebit pentru ceva ce a fost recoltat în bocceluţe de dimensiuni apreciabile. Ce conţin ele şi de ce prezintă atât interes pentru armată, în condiţiile în care prima prioritate era salvarea supravieţuitorilor, probabil că nici nu vom afla.

Şoferul autocarului era poliţist cu vechime şi apreciat, prezenţa lui la volanul autocarului putând ridica şi alte semne de întrebare. Accidentul în sine ridică şi el nişte semne de întrebare… Căderea s-a produs imediat ce autocarul a intrat pe pod, dar parapetul e lipsa până hăt, departe… E limpede că autocarul nu a căzut la mijlocul podului, pentru că nu a căzut în bot, ci, oarecum pe o pantă ; partea frontală a autocarului nu e deloc strivită.

Interviurile celor care au o legătură cu evenimentul sunt şi ele stranii. Reprezentantul Associated Press afirma că pe pod, în momentul impactului ar fi fost un copil de 9 ani cu tatăl său şi că acesta ar fi fost rănit de o structură a podului. Fireşte, nu e deloc limpede de ce ar fi existat nişte pietoni pe pod, în pustietatea aia, dar introducerea acestui element îmi aminteşte de « teoria mortului necesar ». Un alt intervievat vorbeşte despre cei care au dat fuga la maşini şi au venit cu frânghii ; de unde atâtea frânghii ? Erau pregătite pentru orice eventualitate sau e vorba despre altceva ?

Secretomania guvernului poate fi cauzată de o crasă imbecilitate individuală şi colectivă, dar ea poate avea şi alte valenţe. Oricum, desfăşurarea de forţe şi disproporţionata alocare de avioane militare pot stârni întrebări justificate. Nici preluarea de către guvern a obligaţiilor ce revin agenţiei organizatoare şi firmelor de asigurări nu este clară ; tembelism guvernamental sau interese superioare ale statului ? Să nu uităm că şi Albert Camus şi-a găsit sfârşitul într-un mod similar, dar după 50 de ani s-a putut dovedi că el a fost asasinat de catre KGB.

Update : Ambasadorul român (?) la Podgorica acreditează ideea că nu ar fi vorba despre un singur copil pe pod, ci de mulţi care se plimbau pe acolo, departe de lumea civilizată şi exact când trecea autocarul. În plus, noile lămuriri ne arată că şoferul nu era deloc întâmplător poliţist, pentru că şi agenţia de turism tot unor poliţişti aparţine. De aici, putem specula că e vorba despre nişte mafioţi din Ministerul de Interne care şi-au trimis colegul… cu treabă, dar asta nu fac... Dacă aveau şi « datorii » către parteneri, căderea autocarului nu mai e întâmplătoare.

Read More