Să luăm în discuţie un caz ipotetic ;
poate ipotetic, poate nu… Să presupunem că personajul central al poveştii este
un colonel, mai cunoscut ca un bun comentator sportiv sau mai popular ca
senator decât ca fost conspirator.
Numele său este, să zicem la întâmplare – Ţopăilă.
Tovarăşul Ţopăilă a avut o carieră interesantă,
mai puţin militară şi mai mult sportivă. La un moment dat, tovarăşul Ţopăilă
pleacă în vizită la ursuleţul sovietic, cam prin 1980. Era acolo o mare
manifestare sportivă boicotată de multe ţări din lumea civilizată. Pe lângă
concursurile sportive, Ţopăilă a participat şi la întâlniri de taină cu ursuleţi
mai mici şi mai discreţi ; se spunea în acea vreme că aceşti ursuleţi erau
atât de discreţi încât şi plecarea pe lumea cealaltă se făcea pe horn, în linişte
şi organizat. Iar Ţopăilă, om discret şi el, a acceptat propunerile urşilor
moscoviţi.
Întors în ţară, sportivul s-a trezit foarte
repede într-o situaţie delicată : dictatorul de atunci (nu cel « luminat »
de mai târziu) s-a prins că de la Moscova nu vine doar gazul, ci şi bricheta, aşa
că s-a decis să-i marginalizeze pe toţi cei indicaţi de departamentul « anti-ursuleţi »
al Securităţii. Printre cei vizaţi s-a numărat şi Ţopăilă, cel care a fost
trimis să conducă un club sportiv din Capitală. Aici, Ţopăilă şi-a continuat
activitatea însă, la un moment dat, fiica sa a fost arestată de aceeaşi
Securitate, prin toamna anului 1989. Motivul ? Din vorbe, motivul ar fi
fost o inexistentă încercare de a fugi din ţară, dar nimeni nu spune apăsat că
exact asta ar fi fost. În fapt, din septembrie acelaşi an, presiunile Securităţii
asupra conspiratorilor (printre care şi Ţopăilă) au devenit mai aplicate. Cum
conspiratorii erau « nărăvaşi » şi rezistau presiunilor, s-a luat hotărârea reţinerii copiilor celor
care urzeau lovitura de stat, pentru ca aceştia să cedeze când vor fi ameninţaţi cu viaţa copiilor lor.
Anii au trecut, vechiul dictator a dispărut,
iar locul lui a fost luat de o « cârpa kaghebistă », cel care avea
destul tupeu încât să se autointituleze « despot luminat ». După ce
noul dictator a terminat şi cu trădarea ţării, dar şi cu construirea sistemului
său ticăloşit, iată-l mulţumind foştilor săi tovarăşi de conspiraţie, pe unii
punându-i în funcţii mari, pe alţii decorându-i. Ce treabă avea o decoraţie
onorantă românească în mâna unui trădător şi apoi pe piepturile altor trădători ?
Habar n-am ; eu sunt doar un povestitor… Pentru ca totul să fie făcut după tipicul criminalilor
care mereu au ceva de ascuns, « bătrâna cătană sovietică » l-a
decorat pe Ţopăilă … în afara ţării, într-o capitală europeană, nu foarte depărtată
de graniţele ţării. După ani, pe Ţopăilă îl găsim senator, fascist în declaraţii
şi foarte respectat de către complicii săi de partid.
Fiica sa, Ţopăita s-a chinuit peste 20 de ani
să pară jurnalist şi tot atâţia ani să scape de bâlbâială. Amândouă tentativele
au eşuat lamentabil, jurnalista având un discurs clar de extremă stângă, drapat
în vorbe ce doreau să mimeze obiectivitatea altfel normală pentru un
ziarist ; pentru altul, nu pentru ea. Şi acum, bomboana de pe coliva ţării : domnişoara Ţopăita
a descoperit brusc « valorile social-democraţiei » şi o găsim alături
de mai vechiul colaborator al tatălui său – « despotul luminat »,
devenit între timp « despotul împăiat şi scos ca pe moaşte ». E bine
aşa… Până şi partidele de infractori au nevoie să-şi întinerească nucleul
conducător şi dacă nu cu ea, fiica tatălui ei, bătrânul conspirator, atunci cu
cine ? Înainte se zicea aşa : « lumina vine de la Răsărit »… Acum nu ştiu ce
va veni de-acolo, dar aşa se simte un curent rece şi uscat, de-ai putea să juri
că vine din Siberia…
1 comentarii:
rasu', plansu'
Mult umor pe 'centimetru patrat'.
Felicitari
Trimiteți un comentariu