Ca secretar general şi şef al
corpului de control al asociaţiei de locatari, Viorin nu avea nimic de făcut şi
nimic de controlat cu adevărat. El trebuia doar să mimeze activitatea, cu acea
morgă de om teribil de ocupat şi copleşit de volumul uriaş de muncă pe care
nimeni n-o făcea, deci nici el. Andrei, administratorul, el făcea şi desfăcea
toate în asociaţie, sub discreta supraveghere a preşedintelui ei, Nelu, cel
alintat între prieteni Cucuvelu’, din cauza situaţiei financiare în care
adusese asociaţia. Viorin şi-a luat foarte în serios rolul de slugă greţos de
servilă. Pentru a fi băgat în seamă (dar şi pentru a i se băga… în seamă)
de către Andrei şi pentru ca acesta să-i aprecieze componenta feminină a
personalităţii sale, proaspătul "nimic-șef" mergea după ţigări şi, în
general, împlinea toate misiunile murdare cu care îl însărcina acesta. Nu, nu
avea multe de făcut… În principal, Viorin avea de controlat toată activitatea
asociaţiei, dar asta doar formal şi trebuia să nu vadă nimic din ceea ce putea
aduce atingere șmenurilor lui Andrei şi compania.
De această sarcină, Viorin s-a achitat exemplar, dovedind că e un
"tovarăş de nădejde", "credincios partidului" şi un tip
care înţelege că şefii săi ştiu mai bine ce e util pentru asociaţie ; mai
bine chiar decât membrii înşişi. Pentru că nu trebuia să vadă, nici n-a văzut,
deşi a controlat de ochii lumii, nici cum Andrei făcea "maradona"
tablourilor şi nici cum el era implicat în spolierea la sânge a banilor
asociaţiei de locatari. Andrei era un ţigan inteligent şi cu idei, din păcate
doar idei de îmbogăţire personală şi de grup, dar nimic pentru asociaţie. Îi
venise ideea cu "maradona" şi n-a ezitat s-o pună în practică. Pentru
a nu "lasă urme" când lua o şpagă grasă, Andrei a imaginat o schemă
interesantă şi aproape infailibilă : locatarul care aştepta să primească
un post, o funcţie sau un contract, mergea la un prieten mai cu stare, lua de
la el cu împrumut un tablou de valoare şi i-l făcea cadou administratorului. Acesta îl
lua, i-l dădea
unui apropiat care îl baga la licitaţie, la casa de licitaţii ce-i
aparţinea fiicei unui vechi tovarăş de partid. Acolo se prezenta un singur
licitator, chiar acel locatar care îi dăduse lui Andrei tabloul,
"licita", plătea tabloul şi îl ducea înapoi de unde îl împrumutase.
În acest fel, banii locatarului ajungeau "curaţi" la administrator,
iar acesta îi dădea contractul promis. Fireşte, asociaţia pierdea bani grei,
dar lui Andrei şi "petentului" le creşteau averile ca Făt-Frumos şi
nimeni nu putea reclama ceva. Viorin ştia schema, dar nu era
capabil s-o "descopere", oricât ar fi verificat ; ştia că în
curând va veni şi rândul lui la luat comisioane şi fremăta de emoţie, închizând
ochii la matrapazlâcuri într-un mod cât se poate de profesionist.
Până să-i vină rândul la comisioane, Viorin trebuia să se mulţumească
deocamdată să fie luat în alcov, pe rând, de către Andrei, Dudu şi toţi
ceilalţi. Ca să merite funcţia, tânărul secretar s-a gândit, ispitit şi de
către inventiva sa mamă, la o manieră de a-şi croi un drum în viaţă
după modelul mentorului sau, Andrei. Mama i-a amintit că Nadinei, cea care îl
găzduise la Paris, ar fi trebuit să i se retrocedeze vila
unchiului ei de la Poiana Caprei, dar că legea încă o împiedica să intre în
posesia casei. Lui Viorin i s-a părut o excelentă idee să meargă la Nadine şi
să-i propună să încheie un contract fictiv care să-i dea lui posibilitatea de a
intra în posesia vilei, pe care ulterior, promitea el, i-o va restitui în
aceeaşi manieră. I-ar fi mulţumit astfel femeii care îl adăpostise pe vremea
când el era doar un infractor ce fugea de braţul lung al legii. Femeii i s-a
părut dubioasă oferta, cu atât mai mult cu cât contractul nu cu el
urma să-l facă, ci tocmai cu mătuşa lui, sora mamei, dar s-a gândit că Viorin
era acum şeful tineretului comunist şi nu se va preta la vreo şmecherie
golănească. Uitând trecutul la insistenţele mamei derbedeului, Nadine a semnat
contractul cu mătuşa lui Viorin şi toată lumea a plecat acasă. Cum promisese,
Viorin s-a descurcat şi a luat vila pe care a trecut-o, aşa cum discutaseră
deja, în proprietatea familiei sale, cea care niciodată nu avusese mai mult de
un apartament în Blocul Roşu, cel făcut de sovietici (ce vremuri, se gândea
nostalgic mama lui !).
- va urma -
Această
producţie literară se află sub protecţia dreptului de proprietate intelectuală.
Orice
asemănare cu persoane sau fapte reale este întâmplătoare.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu